Anul acesta a fost cam așa:
Nu glumesc. De fapt, cam fiecare an așa e, în ultimul timp. Trăiesc vremuri pline de contraste, de la căderi periculoase la ridicări miraculoase.
Anul acesta am avut de scris o lucrare de licență și, pe cât de entuziasmată am pornit în lucrul ei, pe atât de blazata și fără chef am terminat-o. Nu a ieșit ce-mi doream dar, spre sfârșit, nu-mi doream decât să termin, oricum ar fi ieșit.
Anul acesta am terminat facultatea și, pe cât de entuziasmată am fost în ultimii trei ani, pe atât de mult am așteptat să se termine. Da, îmi va fi dor de colegi, de profesori, de Vatra Dornei, dar nu regret că s-a terminat. Simțeam nevoia să încep altceva.
Anul acesta am rămas însărcinată și, pe cât de mult mi-am dorit copilul ăsta, pe atât de bulversată am fost când am văzut cele două liniuțe. Nu, nu m-am gândit nici o clipă că nu-l mai vreau, dar a durat un timp să mă obișnuiesc cu gândul că voi mai avea un copil. La zbuciumul sufletesc s-a adăugat atunci răul îngrozitor din primele trei luni. Cu David nu am avut nici o problema în sarcina. Acum am crezut că nu ies vie din primele trei luni, atât de rău mi-a fost. Dar au trecut și acele luni, iar acum sunt bine. Obosita, greoaie, încă nesigură de viitor, dar bine.
Anul acesta am lucrat pentru prima dată ca profesor calificat în învățământul preșcolar. Las deoparte corvoada hârtiilor (pentru că mie chiar mi se pare o corvoadă). A fost una dintre cele mai frumoase perioade, am învățat multe, am făcut multe, am cunoscut oameni frumoși, am dat și am primit energie de la copii și m-am lămurit că nu am greșit când am pornit pe acest drum.
Anul acesta am luat deciziile pe care le-am amânat prea mult timp și care-mi sunt confirmate în fiecare zi.
Anul acesta am învățat ce înseamnă familia.
Anul acesta s-a încheiat pentru mine și m-a lăsat ca în filmuletul de mai sus: amețită și cu senzația că, parcă, nu așa ar fi trebuit să se desfășoare.
Aștept cu nerăbdare anul următor.