INMARMURITA

Ieri seara, pe la ora 21, ne intorceam din oras, de la joaca, veseli nevoie mare. In taxi erau stiri. Ceva despre o explozie la un spital, n-am prins mare lucru si nici n-am acordat atentie pentru ca de obicei nu ascult stirile. Soferul intelesese ca in explozie ar fi murit Raed Arafat. Am zis un "Dumnezeu sa-l ierte" si mi-am vazut de David care chiuia de zor inca sub efectul orelor de joaca.

Cand am ajuns acasa nu m-am uitat la stiri (niciodata nu ma uit). Dimineata n-am deschis radio-ul dar in timpul micului dejun, mama soacra mi-a zis de explozia de la maternitatea din Giulesti. Mi-a ramas mancarea in gat, dar tot am zis ca nu poate fi asa grav. Pana am intrat pe net si am citit articolele si am vazut filmuletele.

Stateam cu ochii in calculator si cu David in brate strangandu-l tare tare si spunandu-i plangand cat de recunoscatoare ii sunt lui Dumnezeu ca ne-a ferit de asa ceva. Iar el se uita la mine si ma strangea de gat si ma mangaia asa cum face de obicei cand vede ca sunt trista.

Este inimaginabil. Nu vreau sa simt vreodata nici a suta parte din durerea acelor parinti. Sunt cu tot sufletul alaturi de ei, de parintii care inca nu si-au vazut pruncii, care spera inca sa nu fie ai lor cei care au murit, de copilasii aceia care inca nu pot fi tinuti in bate, care nu pot fi alaptati, care si-au inceput viata in dureri crunte.

Dumnezeu sa odihneasca sufletelele care s-au dus!
Dumnezeu sa dea putere parintilor nemangaiati!
Dumnezeu sa ne fereasca pe toti de asemenea suferinta!