CÂND SĂRIM SOMNUL DE PRÂNZ

Aud că sunt unii părinți, de pe meleagurile noastre sau de pe alte meleaguri, care, după ideea proprie sau la recomandarea altora, nu lasă copiii (chiar și pe cei de vârsta Elizei) să doarmă ziua, ca să-i culce seara devreme, pe la 6-7 iar copiii să doarmă până dimineața. Iar copiii lor chiar dorm în nopțile 12-14 ore pe noapte.

Eliza a făcut ieri un astfel de experiment, independent de voința mea. Nu a vrut să doarmă la amiază. Pur și simplu, chiar dacă îi era somn, chiar dacă am urmat rutina obișnuită, a refuzat să adoarmă.

A picat pe la 18.30.

S-a trezit la 2 cântând, s-a foit, a supt, iar s-a foit, iar a supt, până pe la 3 jumate.

A mai ațipit un pic iar eu am profitat și m-am apucat de lucru.

S-a foit iar, s-a ridicat, l-a văzut pe David și l-a împuns cu degetul de câteva ori, să vadă dacă nu se trezește. Nu s-a trezit, s-a întors cu spatele.

S-a așezat de câteva ori cu capul pe pernă lângă el. Speram că adoarme. Nu a adormit.

S-a plictisit, a venit la mine în brațe, a băut apă, am drăgălit-o cu o mână în timp ce cu cealaltă terminam o traducere.

I s-a făcut foame. I-am dat o banană. A mâncat jumătate în brațe la mine. Cu cealaltă jumătate m-a hrănit pe mine, bucățică cu bucățică, în timp ce terminam și a doua traducere.

Se făcuse ora 5 jumate.

A început să se lipească de mine a somn, așa că am abandonat a treia traducere și ne-am băgat în pat.

Am adormit amândouă.

M-am trezit la 8 și am terminat ultima traducere.

E aproape 9 iar ea încă doarme.

Clar nu vreau să repetăm prea des experiența asta.