MAREA LUI PASIUNE: TRENURILE

Am pierdut șirul lunilor de când David e obsedat de trenuri. Într-o vreme aveam oră fixă de ieșit afară, ca să vedem trenul (stăm aproape de calea ferată). De când copacii sunt desfrunziți, a descoperit că se vede trenul și de la fereastra noastră, așa că la fiecare șuierat e lipit de geam.

Când îl întrebi ce jucărie vrea să-i cumperi, răspunsul vine automat: „Un ten cu muuuute bagoane ti tuneluri ti baliele ti lumini cale pac DONG ... DONG”.

A primit trenuri. Unele cu vagoane, altele fără, unele cu șine, altele fără. Cele mai rezistente s-au dovedit cele din seria Thomas&Friends, pe care le-am și prins la o reducere fantastică în urma căreia David s-a ales o colecție de vreo 10 trenulețe, autobuze și elicoptere.

Celelalte, așa cum se întâmplă cu jucăriile copiilor mai năstrușnici din fire, au rezistat un timp apoi și-au pierdut pe rând ba șine, ba roți, ba au fost demontate pentru a vedea mai bine unde stau bateriile, unde este motorașul etc etc..

Pe lângă trenuri, în ultimul timp își mai dorește accesorii: tuneluri, bariere, poduri etc. E o adevărată provocare să găsim așa ceva la un preț acceptabil așa că, de îndată ce am început să meșterim jucării, a apărut și ideea uneia care să includă tot ce își dorește David.

I-am spus ce vreau să facem și a fost foarte entuziasmat. A căutat cu mine materialele de care aveam nevoie, mi-a enumerat încă o dată detaliile pe care le dorește. Pe măsură ce lucram, i-au mai venit niște idei și am încercat să le pun în aplicare. A colorat și el împreună cu mine, a susținut elementele care trebuiau lipite.

Am utilizat materiale găsite prin casă: carton de la cutii, suluri din carton de la hârtia igienică, bandă scotch, carioci, tempera.

După primele două ore de lucru, proiectul nostru arăta așa:



În următoarele zile l-am definitivat. Pentru că David voia muuulte trenuri, am adăugat gara unde se întâlnesc mai multe trenuri. Un colț al lucrării era cam golaș așa că am făcut un aeroport. Știu că în poză apare un elicopter, dar la momentul respectiv n-am găsit avioanele. Ne-au mai fost de folos cateva personaje dintr-un joc lego și un puzzle 3D, iar varianta finală e aceasta:










Ce îmi e de mare folos când mă apuc de astfel de proiecte, e să elimin din start așteptările de a face ceva care să arate ca în reviste. De multe ori asta îi împiedică pe adulți să se apuce de astfel de activități, așa că am închis bine într-un sertărel fixurile referitoare la jucăriile arătoase văzute prin magazine.

Am pornit la lucru cu ideea de a ne amuza și de a ne bucura de ce facem împreună, chiar dacă iese ceva cu multe imperfecțiuni. Dar așa imperfectă cum e, pe bune că mi-e dragă lucrarea asta. Iar David nu mai contenește să-mi spună, cu vocea lui senină:
„Îmi pate docul ăta, e pumot. Mă bucul că ai păcut ducălia ata”

P.S. Observați că de la un timp nu mai traduc replicile lui David. Mi se pare mai drăguț să le las așa cum le spune el. Dacă nu înțelegeți ceva, întrebați și vă lămuresc :)

PRIMA JUCĂRIE FĂCUTĂ DE DAVID

Acum 10 zile, răspunzând la un comentariu pe Facebook, am scris:

„asta îmi place și mie la jocurile astea: sunt atât de simple și, totuși, au așa un impact asupra lui David încât mi se confirmă încă o data faptul că ceea ce au cu adevărat nevoie copiii nu sunt jucăriile scumpe și arătoase. Plus că, implicându-se în realizarea lor, încet, încet, prinde curaj să-și creeze el singur jocuri din lucrurile simple pe care le are la îndemâna. Întocmai cum făceam noi, când eram copii.:)”

Sinceră să fiu, însă, nu mă așteptam să se întâmple asta prea curând.

Ei bine, azi, în timp ce meșteream la jocul cu trenuri, David mi-a cerut o bucată pătrată de bandă adezivă gri. Când i-am dat-o, a zis că vrea una mai mare. I-am zis că dacă îi dau o bucată mai mare, nu va mai fi pătrată, va fi un dreptunghi. A spus că e bine și așa.

Mulțumit de noile dimensiuni ale bucății de bandă adezivă, a luat câteva pătrățele dintr-un puzzle de plastic și le-a lipit pe ea. Apoi a luat și o bucată mai mică de bandă adezivă neagră și a lipit-o pe o margine.

S-a așezat apoi cu fața la un perete și a declarat că și-a făcut o telecomandă ca să se poată uita la Tom și Jerry. Mi-a arătat apoi unde sunt butoanele și unde sunt bateriile (sub bucata de bandă adezivă neagră) și cum butonează el ca să ajungă la programul de desene.

Își luase el porția de desene dimineață, la televizorul mare din camera bunicilor dar ce era să fac? L-am lăsat să se mai uite un timp și la televizorul imaginar :))

TOT DESPRE OREZ ... SI O CUTIE CU GAURI

1. A trecut mai bine de o săptămână de când David a luat cunoștință cu orezul colorat și încă nu s-a plictisit de el. Continuă să-l ceară în fiecare zi și nu doar ca să-l învârtă de două ori ci să se joace de la jumătate de oră în sus. Face torturi, dă de mâncare la animale, umple sticluțe și șosete, îl strânge în pumni și-l lasă să curgă printre degete, se descalță și-și bagă picioarele în tăvița cu orez (asta-mi amintește de cât de mult le place copiilor să se joace desculți în pământ și nisip). Orezul a devenit o alternativă de interior a nisipului.

Acum două zile i-am mai găsit o întrebuințare.

Îmi tot stătea în minte poza asta: http://www.facebook.com/photo.php?fbid=185469818175511&set=a.181211485268011.49222.174614952594331&type=3&theater

Nisip n-ar fi chip să aduc în casă. Mă gândeam că un bun înlocuitor ar fi macul dar, oricât de drag mi-e să-l văd pe David jucându-se, parcă n-aș fi dat iama în punga cu mac, mai ales că trebuie cantitate considerabilă.

Dap, ați ghicit: am dat oglinda jos de pe perete și am răsturnat pe ea orezul colorat (care a ajuns la cam un kilogram, vopsit în două ture). Succes total.







2. Cutia cu găuri e o jucărie pe care eu mi-am dorit-o, nu David. Am văzut-o aici și am spus că-i musai să fac și eu așa ceva. De cutii nu ducem lipsă, de fiecare dată când mergem la Lidl ne lipim de una sau două.

A durat câteva zile să o definitivez. N-am numărat bine literele alfabetului și au ieșit mai multe găuri, apoi am uitat de diacritice și le-am pus la final, dar, în ansamblu, sunt mulțumită.

Aveam un set de jetoane de ruletă, cărora le pierdusem ruleta, așa că le-am folosit acum, desenând pe ele forme și litere și cifre.

Cum spuneam, nefiind o jucărie pe care să o fi cerut David, nu l-a încântat în mod deosebit, chiar dacă se joacă uneori cu ea. L-a captivat însă, pe prietenul nostru Luca, cu un an mai mare decât David. Nu mai prididea să caute cifre și litere și culori și era foarte entuziasmat când le găsea, astfel încât l-a prins și pe David curiozitatea și i s-a alăturat și el.





Nu ne oprim aici. Azi am mai început un proiect de care David e foarte încântat. Vă pot da doar un indiciu: e cu trenuri :))

OREZ CURCUBEU

Când am auzit de orezul curcubeu, am spus ca-i una dintre activitățile pe care trebuie neapărat să le încercăm. David e fan orice tip de boabe, semințe, făină. Adoră să-și treacă mâinile prin ele, să le strângă în pumni, să le pună în recipiente, să le verse, să le adune (sigur, le și împrăștie când s-a plictisit de ele).

Ne-am înarmat deci cu: un cearșaf de pus pe jos (am unul pe care-l folosesc de obicei la astfel de activități pentru a face curățenie mai ușor după ce terminăm joaca) orez, boluri mici în care să preparăm orezul colorat, un pic de apă, tempera. Se poate folosi colorant alimentar. Eu n-am găsit decât colorant roșu și galben, iar gama de culori ar fi fost cam limitată, așa că am improvizat cu tempera.

David a fost cel care a ales culorile. N-a fost complicat: într-un recipient cu capac am pus orezul, deasupra am turnat puțină apă colorată cu tempera, am pus capacul și am agitat până s-a colorat tot orezul (David a fost mai mult decat incantat sa ma ajute la etapa asta). Am răsturnat apoi în bolul de sticlă și am repetat operațiunea cu alte culori. Am lăsat apoi bolurile cu orez curcubeu pe sobă, să se usuce.

Succes total. David a fost captivat de noua jucărie aproape două ore. A combinat culorile, a făcut mâncare pentru animale, a umplut vreo 2 mașinuțe cu orez. A făcut apoi o pauză de pictat și a cerut din nou orezul.
Presimt că mâine o luăm de la capăt. Poate mai adăugăm și alte culori pe care azi le-am neglijat.


Gama de culori aleasă de David.


Una dintre combinații


Și animalele trebuie să mănânce.


După o masă, merge o baie in orez, nu?

Și dacă tot suntem la capitolul jucării „cu ce avem prin casă”, iată aragazul și mașina de spălat vase pe care le-am făcut acum câteva luni din simple cutii învelite în hârtie albă. Credeți că pe David îl interesează că nu-s din plastic și nu se învârt butoanele? Nici vorbă. Se pare că mâncarea iese destul de gustoasă și pe aragazul de carton, nu-i neapărată nevoie de cel din plastic :)

TOBOGANUL MINGIUTELOR

Sunt zile când jucăriile pe care le avem (nu puține, dar nici extrem de multe) par că nu mai ajung. David crește, se plictisește de unele jucării, așa că le rotesc, le pun la îndemâna lui pe cele cu care nu ne-am mai jucat de ceva timp, pe celelalte urcându-le pe dulap, sa se odihnească o vreme. Dar, din când în când, mai trebuie înnoit stocul de jucării, în funcție de noile interese ale lui David.

Așa că ma apuc de cercetat magazinele și netul. Caut, compar, vad ce mi-ar plăcea mie, elimin din ce mi-ar plăcea mie ce nu i-ar plăcea lui, îl mai întreb și pe el ce și-ar dori.
„Un ten cu mute bagoane ti lumini ti tunel” e răspunsul invariabil :)).

Uneori găsesc jucării foarte frumoase și utile, care știu că i-ar plăcea, însă se găsesc doar în străinătate sau la prețuri pe care nu mi le permit.

Zilele trecute mi-a rămas în minte poza asta

este preluată de pe un blog de care pur și simplu m-am îndrăgostit : http://playathomemom3.blogspot.com/

Bun, de unde scot astfel de piese de construcții? Și oare cât or costa? Ce i-ar mai plăcea lui David să facă mingiuțele să se rostogolească!

Am stat și am cugetat, am trecut în revistă toate obiectele pe care le aveam prin casă și s-a aprins beculețul: ce-ar fi să încerc să fac eu ceva asemănător? Sigur, n-are cum să iasă la fel, dar măcar principiul să fie același.

Într-o clipă am făcut lista de materiale necesare: carton (de la cutii nefolosite), foarfecă, bandă scotch, sul de carton de la șervețele de bucătărie, o cutie pe care s-o folosesc drept suport (până la urmă am folosit o tavă din plastic cu pereții mai înalți) și mingiuțe de 50 de bani, de la automat (din astea avem duium, împrăștiate pe sub toate mobilele).

De față cu David, care abia aștepta să se joace cu produsul final (după ce-i explicasem cam ce vreau să fac) și de aceea a fost foarte dornic să mă ajute și-mi înmâna materialele când aveam nevoie de ele sau sprijinea lucrarea când o lipeam, am pornit la lucru.

Nu-i ca-n poză, dar David e îndrăgostit de noua jucărie. După un timp, pentru că mingiuțele au devenit plictisitoare, am adăugat boabe de soia.



Și, pentru că a cerut tuneluri prin care să treacă mingiuțele, m-am conformat și am adăugat și tuneluri.



Toate astea doar cu ce aveam prin casă. Mint, tava de plastic am cumpărat-o special pentru jucărie. M-a costat 6 lei. :)