SI-AM MAI CRESCUT UN PIC

CALENDARUL NATURII

Am vrut să fac un calendar al naturii, pentru David încă de anul trecut. Aveam unul la grădiniță, cu imagini din natură în diferite anotimpuri, cu poze cu copilași îmbrăcați în funcție de vremea de afară. Copiilot le plăcea mult să schimbe data, să arate că știu zilele săptămânii și lunile anului.

Am căutat și alte idei pe internet, am găsit câteva super interesante, dar am tot amânat momentul, ba pentru că n-am avut timp, ba pentru că s-a stricat imprimanta și nu puteam imprima imaginile.

De la începutul lunii, însă, David repetă de zeci de ori pe zi că la ziua lui vine Oana și facem tort cu floricele albe (inițial au fost mov, dar acum le vrea albe :) ). Eu îi tot spun că mai avem de așteptat, că ziua lui e abia la sfârșitul lunii. De unde un pic de confuzie, pentru că el prin „lună” înțelege luna de pe cer și mă întreabă unde-i luna :).

Așa că azi m-am hotărât. Dă-le încolo de imagini. Ne ocupăm momentan de problema timpului. Am găsit o bucată de carton, am decupat hârtiuțe, am scris datele de care aveam nevoie si am întocmit calendarul așa cum vedeți mai jos.

Deasupra am lipit bandă scotch, ca să pot colora data curentă cu un marker iar apoi să pot șterge.
Ultima rubrică e dedicată stării vremii. Nu mă pricep la desen, dar cred că se înțelege că azi, 17 octombrie (acum îmi dau seama că am uitat rubrica pentru an) este înnourat, cu doar un pic de soare când și când, este zăpadă (am desenat fulgii) iar când ieșim afară purtăm fular, căciulă și ghetuțe. :). Cu siguranță, în timp, o să-l îmbunătățesc, dar mă bucur că am reușit să pornesc proiectul.

A, și am încercuit ziua de naștere a lui David, astfel încât, acum, când își amintește că trebuie să vină Oana, se duce la calendar și pune mâna pe rubrica respectivă :)

PRIMA NINSOARE

Dap, ieri a nins toata ziua. Am facut chiar si un om de zapada mic, dar nu l-am putut trage in poza, pentru ca l-a stricat David pana sa aduc aparatul.

Azi dimineata zapada era de doua ori mai mare decat ieri.

Nu-mi era dor de iarna, dar David se bucura, asa ca trec peste frig (pe care se pare ca-l tolerez mai greu decat in alti ani) si incerc sa-mi amintesc cum ma bucuram si eu de zapada in copilarie.

DUET - TETELU DOMINIC

PAPI ETI LAU

„Papi eti lau. Tica mică tititică”
David este miau. Pisica mică mititică

PAPI ETI CUCULIDU

Adică ”David este cocoș”

TIU

Azi, venind de la gradiniță, vede CD-urile agățate deasupra ogrăzii cu păsări.

el: Tiu!
eu: Da, sunt agățate CD-uri.
el: Puni tiu nu bini uliu papă totodac (punem CD-uri, ca să nu vina uliul să pape găina).

Noh, dacă ajungeți prin vreun sat și vedeți agățate în curte CD-uri sau alte chestii strălucitoare, sa știți pentru ce-s :)

CĂRȚILE LUI DAVID - COPACUL E VIU

Cartea despre copac am primit-o, împreună cu alte trei cărți din aceeași serie, de la doamnele educatoare cu care am lucrat acum 5 ani. Le găsiseră într-un magazin second hand și, cum sunt cărți în limba italiană, s-au gândit că mi-ar fi de folos în lecțiile cu copiii.

Este o carte scrisă pentru copii de mai multe vârste. pentru cei mici are poze și câte o poezioară, pentru cei mai mari, are explicații mai detaliate. Un mod foarte util de a-i familiariza pe copii cu ceea ce se petrece în natură.
Câteodată îi citesc lui David versurile în italiană. O făceam și când era mic și pare că îi place cum sună. De cele mai multe ori, însă, lecturile noastre au loc cam așa cum veți vedea mai jos.


El: Mama, ai tim. (Mama, hai să citim).Tim catea pacu.
Eu: Bine, hai să citim cartea cu copacul


El: Mecu, mida, papă puda
Eu: Da, melcul și omida papă frunza.
El: Puda berte. Paci puda. (Frunza verde. Le place frunza)
Eu: Da, le place, uite cum și-a pus omida bavețică și și-a luat cuțitul și furculița.
David ridică pagina din dreapta și-și bagă mâinile prin forma frunzei:
El: Capi mâna, muti mâna.
Eu: Da, încape mâna. Multe mâini încap.
El: Ita nu capi mâna, spune el încercând să bage mâna prin forma rotundă din stânga. Male mâna, nu capi
Eu: Acolo nu încape mâna, ca-i mare.
El: Nu, nu capi.
Eu: Uite, gândăcelul ne povestește despre frunze, care, de obicei sunt late și subțiri.
El: Colopila.
Eu: Ce face clorofila?
El: Colopila pace pudi berte
Eu: Ai dreptate: clorofila face frunzele verzi.

Eu: Uite ce ne povestesc furnicuțele: Copacul este format din rădăcini, trunchi și...
El: Chegi
Eu: Da, crengi.
El: Wow uti. Cadi pudi. Bini toama bati bîtu, cadi pudi
Eu: Da, cand vine toamna, bate vântul și cad frunzele.

Eu: În afară de frunze, în copac mai sunt și flori
El: Muti poli, paci poli. (Multe flori, îmi plac florile).
Eu: Da, iar florile au diferite culori. unii copaci au flori albe, alții flori roșii sau roz sau chiar portocalii.
El: Wow, bina. Bina mică mică.
Eu: Da, uite albina mică. Ce face albina?
El: Bina bini poli. Nu poli ata male. Bina bini poli ata mică (Vine albina pe floare. Nu pe floare asta mare. Albina vine pe floarea asta mică).
Eu: Și ce face albina pe floare?
El: Ia talu, duci tup, paci mele
Eu: Da, ia nectarul și-l duce la stup să facă miere.
El: Muuti mele, uti, cugi melea. (Multă miere, uite, curge mierea). Paci melea.
Eu: Îți place mierea?
El: Da, paci. Iau, iau, cuma.
Eu: Nu chiar acuma. Terminăm de citit cartea, apoi mergem în bucătărie și mâncăm miere, da?
El: Da.

Eu: Din flori se fac fructele.
El: Puchi. Ăta ete măl.
Eu: Da, fructele, iar ăsta e un măr. Fructele sunt pline de vitamine și minerale
El: Papă Papi, chete male
Eu: Da, papă David și crește mare.
El: Nu paci tapi ăta (Nu-mi place șarpele ăsta)
Eu: Nu e șarpe, e un vierme. Uneori viermii papă și ei din fructe.
El: Nu paci.
Eu: Nici mie nu-mi place.

El: Wow, mânta.
Eu: Da, în fructe sunt semințe. Ele sunt purtate de vânt sau de animale...
El: Uti una mică mică mică.
Eu: Da, o sămânță mică s-a prins de blana oiței.
El: Duci paaarte
Eu: O duce departe. Apoi sămânța ajunge pe pământ, soarele îi dă căldură, norul îi dă apă...
El: Pouă. Nolu dă pouă
Eu: Da, din nor plouă. Ploaia este apă care ajunge la sămânță. Apoi din sămânță cresc niste rădăcini micuțe, o tulpiniță și niște frunzulițe
El: Pudiliti. Două pudiliti.
Eu: Da, două frunzulițe. Apoi planta crește, crește, iar după cațiva ani, din sămânța asta mică, mică se face....


El: Pac maaaale.
Eu: Un copac maaare
El: Uti pilu, lonu, cuburi, catea.
Eu: Da, copilul are un balon și cuburi și o carte.
El: Papă pala.
Eu: Papă și para. Toate lucrurile pe care le are copilul vin de la un copac. Para e un fruct din copac, cartea și cuburile se fac din lemnul copacului.
El: Gata, tim catea tuta.
Eu: Citim și cartea cu căsuța?
El: Daaaa

Cartea cu căsuța într-o postare viitoare :)

CĂRȚILE COPILĂRIEI

De când vavaly m-a invitat să vorbesc despre cărțile copilăriei, mă tot gândesc cum să întorc frazele, să spun ceva inteligent. :). Citind, însa, postarea ei, mi-am dat seama că n-am ce zice mai mult decât a spus ea.

Eu nu-mi amintesc ce povești mi s-au citit în primii 2-3 ani. Cu siguranță poveștile clasice sau cele care atunci erau nou apărute. Știu sigur că pe atunci, ca și acum, noile apariții circulau rapid printre părinți iar bibliotecile celor mici aveau cam aceleași cărți.

Cand aveam in jur de 4-5 ani, părinții s-au trezit deodată copleșiți de pofta noastră de povești. Tot timpul voiam să ne citească iar ei nu prea aveau timpul necesar, așa că au investit într-un pick-up și în discuri și ne-au învățat să le folosim.

Acestea pot spune că au fost poveștile copilăriei mele: teancurile de discuri, dramatizările acelea superbe, ce au în distribuție actori mari, unii dintre ei deja plecați dintre noi. Vocile acelea încă îmi răsună în minte și în suflet. ”Micul cadiu” ”Sânziana și Pepelea” ”Ga-ga-ga și alți câțiva”, ”Cocoșelul neascultător”, ”Lebedele” ”Măria sa, Puiul pădurii”, ”Poeziile” lui Eminescu recitate de Ion Caramitru sunt doar câteva din zecile de titluri care atunci însemnau totul pentru mine. Petreceam ore întregi cu urechea lipită de difuzor, cântând împreună cu personajele sau învățând pe de rost bucăți din poveste.

Vavaly vorbește despre imaginile tragice (pe unele le-aș numi chiar sadice) din povestirile clasice. Eu, inițial, le-am luat așa cum erau, dar tot aveam o strângere de inimă când lupul îi devora pe cei doi iezi neascultători sau găina babei era omorâtă în bătaie (plus alte, multe exemple).
Ca să nu mai spun despre relativitatea conceptului de ”neascultare” și de discuțiile interminabile despre efectele unor astfel de povestiri moralizatoare. Bine, mai, erau neascultători, dar chiar trebuiau să moară? Și chiar de mâna nașului? Iar cocoșul? Ce vină avea el că n-avea cum face ouă de l-a luat moșul la bătaie și l-a alungat de acasă? Și biata găină, care în fiecare zi făcea ouă, să fie omorâtă cu sadism pentru că n-a avut și ea norocul să găsească doi bani?

Poate că la vremea când au fost scrise aceste povești, se integrau în viața oamenilor de atunci, dar acum, am ceva dubii despre modul în care copilașii de 2-3 ani sau mai mult, pot percepe astfel de mesaje. Mai ales când noi vrem să-i creștem învățându-i să-i respecte pe ceilalți, să pretindă respect, să iubească animalele și natura, să fie copii veseli și inocenți și iubitori, să devină adulți empatici, capabili să înțeleagă și punctul de vedere al celor de lângă ei.

Dar nu intru în alte detalii, pentru că Vavaly a scris foarte bine ce a scris pe acest subiect iar eu n-aș face decât să repet spusele ei.

Când am rămas însărcinată, am scos din cutii cărțile mele vechi. Le-am șters de praf, le-am lipit pe cele rupte și le-am pus frumos în bibliotecă, urmând să văd care vor fi pe placul lui David. Bineînțeles că am mai trecut o dată prin ele, așa, de dragul amintirilor. Am râs de m-am prăpădit recitind ”Orașul piticoților mincinoși” și am visat din nou alături de personajele din ”Basmele” lui Vladimir Colin. Sunt, însă, cărți ceva mai complexe, potrivite mai mult copiilor care deja știu să citească, așa că David nu le-a acordat atenție (deocamdată).

Pe măsură ce David creștea și își manifesta preferințe, am cumpărat cărți specifice vârstei lui. Unele din librării, altele din magazine second hand, unele în română, altele în engleză sau în italiană, chiar și în daneză în perioada petrecută în Danemarca.

Ce voi face în următoarele postări, va fi să vă arăt preferatele lui David, cărțile care-l încântă pe el cel mai mult, nu atât datorită pozelor, cât datorită lucrurilor pe care le învață din ele. Pentru că toate cărțile preferate de David (eu nu i-am impus nici una - nici nu aveam cum - el e cel care și le alege din rafturi) sunt cumva...practice. Încă nu îl tentează povestirile fantastice, care-ți pun imaginația la contribuție (abia de curând a început să ceară să asculte fragmente din ”Ga-ga-ga” sau să-i povestesc ”Punguța cu doi bani”- recunosc că la ultima sar peste scenele în care cocoșul și găina sunt bătuți). E încă axat pe ceea ce poate învăța despre viața de zi cu zi, despre natură, despre regulile de circulație sau despre relațiile dintre oameni.

ACUM 6 ANI