'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


duminică, 25 octombrie 2009

MOS CRACIUN IN BLOGOSFERA

Joculetul asta il practicam in timpul liceului, cu colegii de clasa si, apoi, cu fetele din camera de camin, in timpul facultatii.
L-am regasit acum aici si nu pot fi decat foarte bucuroasa ca pot participa din nou. Lista e inca deschisa.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

OPERATIUNEA BIBLIOTECA



Regula principala - se lucreaza pe cate un raft o data - rabdarea are limite si s-ar putea sa nu permita mai mult


Pasul 1: se dau jos toate cartile/revistele/dosarele pentru a sterge praful, motiv de maxima bucurie pentru pustiul din dotare, care e mai mult decat incantat sa inoate prin mormanul de carti


Pasul 2: se incepe triatul si asezatul cartilor inapoi pe raft. Asta e partea cea mai complicata deoarece merge pe sistemul asezi 3 carti, copilul da jos 2 (amuzandu-se teribil)”. Un timp va jucati asa - secretul consta in a face toata treaba pastrand spiritul ludic


Pasul 3: o usoara renuntare din partea ta: lasi copilul sa-si faca de cap cu cartile (din fericire David le cerceteaza si se joaca cu ele fara sa le rupa - rar mai smulge cate o foaie - doar revistele nu scapa nejumulite din mainile lui). Intre timp, triezi cartile care nu-ti mai trebuie, revistele care stau degeaba in biblioteca, diverse foi care n-au ce cauta acolo.


Se repeta pasii 2 si 3 pana cand copilul se plictiseste si-si gaseste alt centru de interes.


Pasul 4: profiti de faptul ca dumnealui a gasit altceva de facut si termini aranjatul cartilor.


Toata treaba dureaza cam jumatate de ora.


Pe acelasi sistem functioneaza si "operatiunea sifonierul"


E drept, unii ar putea spune ca necesita prea multa rabdare si ca e mai mult de munca decat daca ai izola copilul cat faci tu treaba (adevarul este ca la inceput se creeaza un mic haos). Noi insa, prin metoda asta impuscam mai multi iepuri deodata: rezolvam ce e de rezolvat, petrecem timp impreuna, ne distram, invatam despre lucrurile din casa, despre cat de fragile sau rezistente sunt si despre cum sa le punem in ordine. Si ne merge bine.

vineri, 16 octombrie 2009

PREMII

Am primit un premiu. Nu o data, ci de 3 ori, de la gratiela, rox si brish.Premiul vine cu o serie de reguli:
1. afisarea premiului
2. afisarea linkului celui care a acordat premiul
3. oferirea lui la 10 bloggeri
4. informarea bloggerilor prin mesaj
Premiul merge mai departe la:
Oana - cu dragoste de sora
Lipo – pentru vise frumoase
Diana – pentru maini dibace
Zaharica – tot pentru maini dibace
Dee – pentru frumusetea simplitatii
Malina – pentru amintiri de demult
Laura – pentru ca ma inspira
Irina – pentru ca si ea ma inspira
Unei mamici careia nu-i stiu numele – pentru curaj
Ginette – pentru bunatati de-ti lasa gura apa

Si daca tot suntem la capitolul premii, ridic, intr-un final, premiul acordat acum o vesnicie de Laura

S
i-l dau mai departe Gratielei pentru minunile pe care le creeaza

luni, 5 octombrie 2009

PUNE-I, FATA, CACIULA, CA O SA RACEASCA!


David are 11 luni. Pana acum a facut febra 2 zile consecutive (38,5 in prima, 37,8 in a doua), atunci cand i-au iesit dintii nr. 5 si nr. 6 (s-au incapatanat sa iasa in acelasi timp), i-a curs nasul o jumatate de zi (prin august) si a fost ragusit 2 zile (saptamana trecuta, dupa ce am stat destul de mult la biserica si prin zona erau mai multe persoane racite). Refuza sistematic orice tratament si orice sirop pentru intarirea imunitatii dar cred ca pot concluziona ca am un copil sanatos si rezistent.
A venit insa toamna care pentru multi e egala cu frigul si vantul (15-20 grade la soare). Multe mamici isi imbraca de pe acum copiii in haine matlasate (chiar am vazut unul in cosmonaut), le pun pe cap caciula care sa acopere cat mai mult sau, pur si simplu nu mai ies asa de mult la plimbare.
Noi nu am rarit plimbarile, ba chiar le-am indesit, pentru ca lui David, care tocmai a inceput sa mearga singur, nu-i mai ajunge casa pe care o cunoaste in amanunt. Asa ca ne imbracam bine (adica peste hainele de casa punem un costumas mai grosut (avem din acelea din polar intr-un strat sau doua) si iesim la plimbare, activitatea noastra preferata, cand vedem masini, studiem frunze, cantam si mai vorbim cu vreo vecina.
Credeti, insa, ca ne putem plimba in liniste? Daca da, va inselati. De cand s-a mai racit vremea, toate vecinele si chiar necunoscutii ne iau la rand cu aceleasi intrebari: de ce nu-i pui caciula?, nu-i e frig fara caciula?, sau cu sentinte de genul: pune-i, fata, caciulita, ca o sa raceasca!
Amabila din fire, explic cu calm ca David nu accepta nici un fel de caciula sau, daca o accepta, trebuie sa simta intai frigul, sa-i inghete un pic urechile. Altfel, dupa cateva secunde culeg caciula de pe jos, ba chiar am parte si de scancete si maraieli de dezaprobare.
Da, stiu, am primit de nenumarate ori sfatul de a-i cumpara o caciulita care se leaga sub barbie. N-am de gand sa-l urmez pentru simplul motiv ca David are dreptul sa decida cand ii e prea cald ca sa poarte caciula (nu o data l-am gasit transpirat cand il imbracasem prea gros de gura lumii).
Asa ca am inceput sa devin mai nesimtita si sa tai scurt elanul celor care se baga nepoftiti in viata mea.
Rationamentul meu e urmatorul:
- eu sint cea care sta 24 de ore din 24 cu David (cu mici pauze cand se joaca cu bunicii sau il scoate tata la plimbare)
- eu sunt cea care se trezeste noapte de noapte ca sa-l inveleasca, sa-l hraneasca, sa-l puna pe olita sau pur si simplu sa-i tina companie cand nu are chef de somn
- eu sunt cea care isi dedica intreaga zi lui David, care inventeaza jocuri si activitati in functie de starile lui de moment,
- eu sunt cea care il observa non stop pentru a descoperi cum se descurca organismul sau micut in contact cu stimulii exterior
- In concluzie cred ca pot spune ca eu sunt cea care stie cel mai bine cat de gros suporta David sa fie imbracat.
David e o mica persoana de 11 luni, puternica, rezistenta, ambitioasa (dupa unii incapatanata ca maica-sa), care mi-a demonstrat de multe ori ca grijile clasice sunt inutile, ca minimul de preocupare este exact ceea ce ii trebuie.
Stiu, ma lupt cu morile de vant. Dar nici macar nu imi doresc sa schimb mentalitati. Ma transform eu insami intr-o moara de vant cand e vorba despre parerile celorlalti despre David. Vrea cineva sa se lupte cu mine?