Ultimul drept din lista lui Korczak, dreptul la moarte, mi-a trezit si mie suspiciuni, la fel ca altora. Nu reuseam sa-l inteleg, de fapt sa-l accept. Pana cand, in aceeasi discutie catre care am pus link in postarea anterioara, am primit explicatia.
“Ce trebuie sa stie copilul pentru a iesi din iarna ce invaluie lumea oamenilor, pentru a se apara de agresiunile unui mod de gandire maturizat in competitie, in dorinta de a fi primul?
Trebuie sa cunoasca drepturile naturii. Intre acestea, este si acela la moarte, care nu trimite direct la drama ghetoului din Varsovia, ci reprezinta cu adevarat o norma pedagogica de prim nivel.
Dreptul la moarte este dreptul la libertatea de exprimare, de miscare, de actiune...inseamna sa stii sa fugi de obisnuinta: iar acest drept ii indeparteaza de copil pe toti adultii intr-un mod sanatos, deoarece parintii taie prea des elanul micutilor din cauza fricii, din teama ca micutul sa nu fuga de ei si sa-si gaseasca sfarsitul. Dar aceasta infranare din partea parintilor, din teama de moarte, nu permite copilului sa-si traiasca pe deplin libertatea, sa-si descopere propriile instincte care sunt animate de o sursa de puritate incontestabila.
Este un drept “extrem”, daca vrem, dar este dreptul la autonomie si la autodeterminare: de ce sa-i invatam pe copii sa fie imediat adulti cand stim ca viata adultilor e ori un camp de lupta ori o mlastina? De ce sa nu-i lasam liberi in primii ani, eliberati cat de mult se poate de hartuiri, de abuzuri, de interdictii?”
Asociez fragmentul acesta cu ceea ce spunea Osho despre cresterea copiilor. Nu imi amintesc citatul exact, dar ideea era ca nu trebuie sa limitam copiii. Ne asiguram in linii mari ca sunt in siguranta (mie mi-e de ajuns sa incui poarta ca sa nu poata iesi in strada si sa stiu ca nu gaseste in curte sau in livada lucruri care chiar sa ii puna viata in pericol) si ii lasam sa exploreze, chiar daca exista riscul sa se loveasca, sa se murdareasca, sa faca o indigestie etc.
Ei sunt capabili sa descopere singuri lumea, sa-si faca propriile idei, sa invete dintr-o cazatura, dintr-o julitura, dintr-o ciupitura de furnica sau o urzicare, dintr-un cucui venit de la o piatra aruncata aiurea, dintr-un zbor de fluture, din parfumul unei flori mov, din alergarea unui paianjen speriat etc.
Inteleg si traiesc zilnic frica de moarte dar ma straduiesc sa nu ma las coplesita de ea, sa n-o las sa se extinda la lucruri din care David poate invata pe propria-i piele cum functioneaza lumea. Intervin in situatiile cu adevarat periculoase, in rest intru in explorarile si jocurile lui doar atunci cand ma cheama.
Dreptul la moarte e, de fapt, dreptul la viata, la libertate, la descoperirea de sine si a lumii inconjuratoare, fara interdictii, fara tipare.
PS. fragmentul este tradus din limba italiana si este preluat de aici
joi, 18 august 2011
luni, 15 august 2011
KORCZAK - DREPTURILE COPILULUI
De cateva zile m-am indragostit Janusz Korczak. De la primele randuri citite mi-a incalzit sufletul.
'Spuneti ca e obositor sa fii alaturi de copii. Aveti dreptate. Si adaugati: fiindca trebuie sa te cobori la nivelul lor, sa te apleci, sa te inclini, sa te incovoiezi, sa te faci mic. Aici insa gresiti. Nu asta te oboseste cel mai mult, ci faptul ca esti obligat sa te ridici la inaltimea sentimentelor lor. Sa te intinzi, sa te alungesti,sa te ridici pe varfurile picioarelor.Ca sa nu-i ranesti.' Janusz Korczak
Iata cum vede el drepturile copilului (pe care le-am gasit intr-o discutie de pe forumul AP)
Drepturile copilului dupa Korczak
*copilul are dreptul la iubire
« Iubiti Copilul, nu doar pe al vostru »
*copilul are dreptul la respect
« Sa cerem respect pentru ochii stralucitori, pentru fruntea neteda, pentru efortul tineresc si incredere. De ce ochii incetosati, fruntea ridata, parul gri...sau o resemnare obosita ar avea dreptul la un respect mai mare? »
*copilul are dreptul de a avea cele mai bune conditii pentru crestere si dezvoltare
« Cerem sa fie suprimate foamea, frigul, mirosurile oribile, umiditatea, suprapopularea »
*copilul are dreptul de a trai in prezent
« Copiii nu sint persoanele de miine, ei sint persoane de astazi »
* copilul are dreptul de a fi el insusi
« Un copil nu e un bilet de loterie care ne va aduce marele cistig »
* copilul are dreptul de a face greseli
« Ar trebui sa renuntam la dorinta iluzorie de a avea copii perfecti »
* copilul are dreptul de a avea secrete
« Respectati secretele lui »
*copilul are dreptul de a fi luat in serios
« Cine cere parerea sau consimtamintul unui copil? »
*copilul are dreptul de a fi apreciat pentru ceea ce este
* copilul are dreptul de a dori, de a cere,insa din pacate, « Odata cu trecerea timpului, distanta intre cererile adultului si dorintele copilului se mareste progresiv »
*copilul are dreptul la « o minciuna, o inselaciune, un furt ocazional »
*copilul are dreptul de a-i fi respectate bunurile si bugetul
« Fiecare are dreptul de a-i fi respectata proprietatea, oricare ar fi importanta sau valoarea acesteia »
* copilul are dreptul la educatie
* copilul are dreptul de a se opune influentelor educative care intra in conflict cu propriile credinte
« Din fericire pentru rasa umana, sintem incapabili sa fortam sa-i facem pe copii sa cedeze sub presiunea loviturilor date bunului lor simt si umanitatii lor »
* copilul are dreptul de a protesta impotriva nedreptatii
« Ar trebui sa terminam odata pentru totdeauna cu despotismul »
*copilul are dreptul de a avea un Tribunal de copii unde poate judeca si poate fi judecat de catre cei asemeni lui
« Noi, adultii, sintem singurii judecatori ai actiunilor copilului, ai miscarilor sale, ai gindurilor sale...un Tribunal de copii ar fi indispensabil...peste 50 de ani , ar trebui sa existe unul in fiecare scoala, in fiecare institutie »
* copilul are dreptul de a fi aparat intr-un sistem de justitie specializat pentru copii « Chiar si copilul delincvent este tot un copil »
* copilul are dreptul de a-i fi respectata supararea, « chiar de nu e vorba decit de pierderea unei pietre »
* copilul are dreptul de a muri
« Iubirea profunda a mamei pentru copil ar trebui sa ii lase acestuia dreptul de a muri prematur....nu toti arbustii devin copaci »
'Spuneti ca e obositor sa fii alaturi de copii. Aveti dreptate. Si adaugati: fiindca trebuie sa te cobori la nivelul lor, sa te apleci, sa te inclini, sa te incovoiezi, sa te faci mic. Aici insa gresiti. Nu asta te oboseste cel mai mult, ci faptul ca esti obligat sa te ridici la inaltimea sentimentelor lor. Sa te intinzi, sa te alungesti,sa te ridici pe varfurile picioarelor.Ca sa nu-i ranesti.' Janusz Korczak
Iata cum vede el drepturile copilului (pe care le-am gasit intr-o discutie de pe forumul AP)
Drepturile copilului dupa Korczak
*copilul are dreptul la iubire
« Iubiti Copilul, nu doar pe al vostru »
*copilul are dreptul la respect
« Sa cerem respect pentru ochii stralucitori, pentru fruntea neteda, pentru efortul tineresc si incredere. De ce ochii incetosati, fruntea ridata, parul gri...sau o resemnare obosita ar avea dreptul la un respect mai mare? »
*copilul are dreptul de a avea cele mai bune conditii pentru crestere si dezvoltare
« Cerem sa fie suprimate foamea, frigul, mirosurile oribile, umiditatea, suprapopularea »
*copilul are dreptul de a trai in prezent
« Copiii nu sint persoanele de miine, ei sint persoane de astazi »
* copilul are dreptul de a fi el insusi
« Un copil nu e un bilet de loterie care ne va aduce marele cistig »
* copilul are dreptul de a face greseli
« Ar trebui sa renuntam la dorinta iluzorie de a avea copii perfecti »
* copilul are dreptul de a avea secrete
« Respectati secretele lui »
*copilul are dreptul de a fi luat in serios
« Cine cere parerea sau consimtamintul unui copil? »
*copilul are dreptul de a fi apreciat pentru ceea ce este
* copilul are dreptul de a dori, de a cere,insa din pacate, « Odata cu trecerea timpului, distanta intre cererile adultului si dorintele copilului se mareste progresiv »
*copilul are dreptul la « o minciuna, o inselaciune, un furt ocazional »
*copilul are dreptul de a-i fi respectate bunurile si bugetul
« Fiecare are dreptul de a-i fi respectata proprietatea, oricare ar fi importanta sau valoarea acesteia »
* copilul are dreptul la educatie
* copilul are dreptul de a se opune influentelor educative care intra in conflict cu propriile credinte
« Din fericire pentru rasa umana, sintem incapabili sa fortam sa-i facem pe copii sa cedeze sub presiunea loviturilor date bunului lor simt si umanitatii lor »
* copilul are dreptul de a protesta impotriva nedreptatii
« Ar trebui sa terminam odata pentru totdeauna cu despotismul »
*copilul are dreptul de a avea un Tribunal de copii unde poate judeca si poate fi judecat de catre cei asemeni lui
« Noi, adultii, sintem singurii judecatori ai actiunilor copilului, ai miscarilor sale, ai gindurilor sale...un Tribunal de copii ar fi indispensabil...peste 50 de ani , ar trebui sa existe unul in fiecare scoala, in fiecare institutie »
* copilul are dreptul de a fi aparat intr-un sistem de justitie specializat pentru copii « Chiar si copilul delincvent este tot un copil »
* copilul are dreptul de a-i fi respectata supararea, « chiar de nu e vorba decit de pierderea unei pietre »
* copilul are dreptul de a muri
« Iubirea profunda a mamei pentru copil ar trebui sa ii lase acestuia dreptul de a muri prematur....nu toti arbustii devin copaci »
sâmbătă, 6 august 2011
ALAPTARE CU SUCCES
Ziceam ca n-are rost sa mai scriu si eu despre alaptare cand multe alte mame bloggerite o fac mai bine decat m-as pricepe eu.
Dar postarea Ralucai, mi-a trezit amintiri si ca raspuns la unele fragmente din conversatia postata de ea, imi doresc sa scriu despre experienta mea in alaptare.
Raspund aici in primul rand la afirmatiile referitoare la faptul ca cezariana poate fi motiv de lipsa de lapte.
Ultimele saptamani inainte de nastere au fost dedicate aproape exclusiv informarii in privinta alaptarii. In jurul meu se vehiculau multe previziuni sumbre. Conform parerii generale, n-aveam sa am lapte pentru ca aveam sanii mici (da, ramasesera mici in ciuda sarcinii) si pentru ca nici mama mea nu reusise sa-si alapteze copiii decat cateva saptamani. Am avut noroc, insa, de fete dragi care mi-au trimis informatiile de care aveam nevoie ca sa nu cred miturile cu care eram bombardata. Si am avut noroc ca mi-am dorit sa citesc toate acele informatii si sa nu cred tot ce zicea lumea.
Situl care m-a ajutat cel mai mult, inainte de nastere, sa-mi pun in ordine gandurile despre alaptare si sa fiu convinsa ca o sa reusesc a fost http://www.alaptare.home.ro/ Inainte de a merge la spital, am copiat toate informatiile de acolo intr-un document word, le-am printat si le-am pus frumos intr-un dosar, sa le am la indemana in caz de nevoie. Asta chiar daca citisem totul de vreo 3 ori.
Stiam care sunt miturile, stiam pozitii de alaptat, stiam cum trebuie introdus sfarcul in gurita copilasului ca sa evit ragadele, eram stapana pe mine. Si, ca o asigurare in plus pentru a avea lapte, imi facusem un mic stoc de Ceai pentru stimularea lactatiei de la Fares (din care am baut constiincioasa in primele zile de spitalizare, pana in ziua 4 dupa operatie, cand venit laptele).
In plus, una dintre prietenele virtuale, care nascuse cu o luna in urma, imi spusese ceva ce inca nu gasisem pe net: in primele zile, copilul mananca foarte, foarte putin, pentru ca are stomacul foarte, foarte mic. Sa nu ma sperii daca suge doar cate un pic sau daca n-am decat cateva picaturi de colostru. Pentru copil va fi suficient.
Am nascut prin cezariana, cu anestezie rahidiana, vineri, la ora 9, apoi am fosr dusa la terapie intensiva, un etaj mai jos. Am revenit la maternitate sambata la amiaza. Dupa cateva minute in care m-am plimbat incercand sa-mi revin din ameteala, l-am primit pe David.
Nu mi s-a explicat nimic despre alaptare, despre cum sa atasez copilul la san. Probabil facusem impresia ca stiu ce am de facut avand in vedere ca pe tot parcursul sarcinii ma dovedisem foarte informata.
A fost o reusita totala. A mers totul ca la carte. David n-a supt mult, dar ne-am coordonat perfect si atunci, si la urmatoarele incercari. Singurele probleme de inceput au fost foarte usoare rani pe varful sfarcurilor. Dar usoare zic, doar la nivelul stratului de piele de la suprafata varfului sfarcului. Dureau un pic, dar fata de ce am auzit la alte mame, au fost ca inexistente.
Si am alaptat aproape exclusiv pana aproape de 6 luni, cand am inceput diversificarea.
Spun “aproape” exclusiv pentru ca in maternitate David a primit si lapte praf. Cinci zile din cele sapte petrecute in spital, am fost tintuita la pat de dureri groaznice de cap (banuiesc ca din cauza anesteziei). Dureri cum nu-mi amintesc sa mai fi avut vreodata. Mi se facea rau de indata ce ridicam capul de pe perna, fiecare drum la baie era un calvar. Am stat in perfuzii, mi s-au dat calmante, dar n-a functionat nimic. Si am fost la un pas de depresie, pentru ca durerile astea ma luau prin surprindere, nu stiam nimic despre cat de normale sau de frecvente sunt, nu-l puteam tine pe David in brate, puteam alapta doar culcata pe o parte (din fericire asta nu-l deranja, iar asta ma mai linistea putin), ba chiar il auzeam plangand in salonul nou nascutilor si stiam ca va primi lapte praf ca sa ma pot eu odihni iar asta imi provoca mie crize de plans.
A trecut insa. Cu ajutorul doctoritei si a asistentelor am depasit situatia si am fost norocoasa ca durerile au tinut doar 5 zile (am inteles ca in unele cazuri dureaza mai mult).
Si iar spun “aproape exclusiv” pentru ca in primele doua luni, pana sa ma lamuresc definitiv ce-i cu alaptarea exclusiva, David a mai primit ceva ceai cand si cand, atunci cand parea ca nu se satura.
N-a fost chiar lejer drumul nostru, dar in mare parte m-am complicat datorita faptului ca nu intelegeam pe deplin ce inseamna alaptare la cerere. Spuneam si eu ca altii “sigur, la cerere, dar nu mai devreme de ...o ora, ca nu digera laptele anterior”. Cu timpul, dupa citit si rascitit pe situri de specialitate si forumuri, dupa mesaje primite din partea fetelor care deja trecusera prin asta, m-am prins ca “la cerere” inseamna oricand vrea copilul. Adica la o ora sau doua, sau la jumatate de ora, sau la 15 minute, sau chiar mai des.
Pe la 2 luni jumate, am avut primul episod de sani durerosi, cu febra si frisoane (din fericire febra nu a fost mare si n-am ajuns la complicatii). Am crezut ca ma urc pe pereti de durere, sanii stateau sa explodeze, David nu reusea sa-i goleasca indeajuns si nici sa desfunde canalele. A trecut cu paracetamol si foi de varza zdrobite si aplicate pe san, in zonele dureroase. urmatoarele episoade (vreo 2 la numar) au fost mult mai usoare.
In timpul puseului de crestere de la 3 luni, am fost la un pas de a introduce formula. Nu intelegeam de ce plange, de ce ba vrea sanul, ba nu-l vrea, stiam ca seara am mai putin lapte si-mi treceau prin minte toate vorbele despre “lapte insuficient” etc. M-a salvat Nutrinatal-ul. Luam doza mai mica decat cea indicata pe prospect, dar a fost de ajuns sa regleze secretia de lapte si sa ne linistim.
Inainte de a naste si imediat dupa, ma temeam de ideea ca intre 6 luni si 1 an ar trebui sa incep intarcarea. Pur si simplu nu-mi puteam imagina cum voi reusi sa-l determin pe David sa renunte la ceva care-i e atat de drag si-i face atat de bine. M-am linistit de indata ce am dat de blogul lui Rox si de blogurile fetelor dragi care au ales intarcarea naturala. A durat doar o clipa sa inteleg ca asta e ceea ce ni se potriveste si noua, iar din momentul acela, chiar n-am mai avut nici o teama si nici un complex legat de alaptare.
Si asa am ajuns aici, la 2 ani si 9 luni. Inca n-avem nici o intentie sa renuntam.
Dar postarea Ralucai, mi-a trezit amintiri si ca raspuns la unele fragmente din conversatia postata de ea, imi doresc sa scriu despre experienta mea in alaptare.
Raspund aici in primul rand la afirmatiile referitoare la faptul ca cezariana poate fi motiv de lipsa de lapte.
Ultimele saptamani inainte de nastere au fost dedicate aproape exclusiv informarii in privinta alaptarii. In jurul meu se vehiculau multe previziuni sumbre. Conform parerii generale, n-aveam sa am lapte pentru ca aveam sanii mici (da, ramasesera mici in ciuda sarcinii) si pentru ca nici mama mea nu reusise sa-si alapteze copiii decat cateva saptamani. Am avut noroc, insa, de fete dragi care mi-au trimis informatiile de care aveam nevoie ca sa nu cred miturile cu care eram bombardata. Si am avut noroc ca mi-am dorit sa citesc toate acele informatii si sa nu cred tot ce zicea lumea.
Situl care m-a ajutat cel mai mult, inainte de nastere, sa-mi pun in ordine gandurile despre alaptare si sa fiu convinsa ca o sa reusesc a fost http://www.alaptare.home.ro/ Inainte de a merge la spital, am copiat toate informatiile de acolo intr-un document word, le-am printat si le-am pus frumos intr-un dosar, sa le am la indemana in caz de nevoie. Asta chiar daca citisem totul de vreo 3 ori.
Stiam care sunt miturile, stiam pozitii de alaptat, stiam cum trebuie introdus sfarcul in gurita copilasului ca sa evit ragadele, eram stapana pe mine. Si, ca o asigurare in plus pentru a avea lapte, imi facusem un mic stoc de Ceai pentru stimularea lactatiei de la Fares (din care am baut constiincioasa in primele zile de spitalizare, pana in ziua 4 dupa operatie, cand venit laptele).
In plus, una dintre prietenele virtuale, care nascuse cu o luna in urma, imi spusese ceva ce inca nu gasisem pe net: in primele zile, copilul mananca foarte, foarte putin, pentru ca are stomacul foarte, foarte mic. Sa nu ma sperii daca suge doar cate un pic sau daca n-am decat cateva picaturi de colostru. Pentru copil va fi suficient.
Am nascut prin cezariana, cu anestezie rahidiana, vineri, la ora 9, apoi am fosr dusa la terapie intensiva, un etaj mai jos. Am revenit la maternitate sambata la amiaza. Dupa cateva minute in care m-am plimbat incercand sa-mi revin din ameteala, l-am primit pe David.
Nu mi s-a explicat nimic despre alaptare, despre cum sa atasez copilul la san. Probabil facusem impresia ca stiu ce am de facut avand in vedere ca pe tot parcursul sarcinii ma dovedisem foarte informata.
A fost o reusita totala. A mers totul ca la carte. David n-a supt mult, dar ne-am coordonat perfect si atunci, si la urmatoarele incercari. Singurele probleme de inceput au fost foarte usoare rani pe varful sfarcurilor. Dar usoare zic, doar la nivelul stratului de piele de la suprafata varfului sfarcului. Dureau un pic, dar fata de ce am auzit la alte mame, au fost ca inexistente.
Si am alaptat aproape exclusiv pana aproape de 6 luni, cand am inceput diversificarea.
Spun “aproape” exclusiv pentru ca in maternitate David a primit si lapte praf. Cinci zile din cele sapte petrecute in spital, am fost tintuita la pat de dureri groaznice de cap (banuiesc ca din cauza anesteziei). Dureri cum nu-mi amintesc sa mai fi avut vreodata. Mi se facea rau de indata ce ridicam capul de pe perna, fiecare drum la baie era un calvar. Am stat in perfuzii, mi s-au dat calmante, dar n-a functionat nimic. Si am fost la un pas de depresie, pentru ca durerile astea ma luau prin surprindere, nu stiam nimic despre cat de normale sau de frecvente sunt, nu-l puteam tine pe David in brate, puteam alapta doar culcata pe o parte (din fericire asta nu-l deranja, iar asta ma mai linistea putin), ba chiar il auzeam plangand in salonul nou nascutilor si stiam ca va primi lapte praf ca sa ma pot eu odihni iar asta imi provoca mie crize de plans.
A trecut insa. Cu ajutorul doctoritei si a asistentelor am depasit situatia si am fost norocoasa ca durerile au tinut doar 5 zile (am inteles ca in unele cazuri dureaza mai mult).
Si iar spun “aproape exclusiv” pentru ca in primele doua luni, pana sa ma lamuresc definitiv ce-i cu alaptarea exclusiva, David a mai primit ceva ceai cand si cand, atunci cand parea ca nu se satura.
N-a fost chiar lejer drumul nostru, dar in mare parte m-am complicat datorita faptului ca nu intelegeam pe deplin ce inseamna alaptare la cerere. Spuneam si eu ca altii “sigur, la cerere, dar nu mai devreme de ...o ora, ca nu digera laptele anterior”. Cu timpul, dupa citit si rascitit pe situri de specialitate si forumuri, dupa mesaje primite din partea fetelor care deja trecusera prin asta, m-am prins ca “la cerere” inseamna oricand vrea copilul. Adica la o ora sau doua, sau la jumatate de ora, sau la 15 minute, sau chiar mai des.
Pe la 2 luni jumate, am avut primul episod de sani durerosi, cu febra si frisoane (din fericire febra nu a fost mare si n-am ajuns la complicatii). Am crezut ca ma urc pe pereti de durere, sanii stateau sa explodeze, David nu reusea sa-i goleasca indeajuns si nici sa desfunde canalele. A trecut cu paracetamol si foi de varza zdrobite si aplicate pe san, in zonele dureroase. urmatoarele episoade (vreo 2 la numar) au fost mult mai usoare.
In timpul puseului de crestere de la 3 luni, am fost la un pas de a introduce formula. Nu intelegeam de ce plange, de ce ba vrea sanul, ba nu-l vrea, stiam ca seara am mai putin lapte si-mi treceau prin minte toate vorbele despre “lapte insuficient” etc. M-a salvat Nutrinatal-ul. Luam doza mai mica decat cea indicata pe prospect, dar a fost de ajuns sa regleze secretia de lapte si sa ne linistim.
Inainte de a naste si imediat dupa, ma temeam de ideea ca intre 6 luni si 1 an ar trebui sa incep intarcarea. Pur si simplu nu-mi puteam imagina cum voi reusi sa-l determin pe David sa renunte la ceva care-i e atat de drag si-i face atat de bine. M-am linistit de indata ce am dat de blogul lui Rox si de blogurile fetelor dragi care au ales intarcarea naturala. A durat doar o clipa sa inteleg ca asta e ceea ce ni se potriveste si noua, iar din momentul acela, chiar n-am mai avut nici o teama si nici un complex legat de alaptare.
Si asa am ajuns aici, la 2 ani si 9 luni. Inca n-avem nici o intentie sa renuntam.
joi, 4 august 2011
duminică, 31 iulie 2011
1-7 AUGUST, SAPTAMANA MONDIALA A ALAPTARII
Perioada 1-7 august este dedicata Saptamanii mondiale a alaptarii.
Nu putem participa la activitatile din Bucuresti, dar dam vestea mai departe.
De ce? Pentru ca, la 2 ani si 9 luni, continuam. Mai rar sau des, ziua sau/si noaptea, de sete sau de alint, de durere sau cu rasete. Si suntem fericiti, voiosi, senini, iubitori, uniti. Ni se potriveste si inca nu ne vedem renuntand.
David evolueaza exact asa cum mi-am dorit s-o faca, este copilul care incalca cu indarjire tiparele celor cu previziuni sumbre, care nu inteleg alaptarea prelungita, purtatul, co-sleeping-ul, educarea fara pedepse si tot ce presupune atasamentul. Asa ca mergem mai departe in acelasi stil.
Detalii despre Saptamana Mondiala a Alaptarii si cum este ea marcata in Bucuresti, gasiti pe blogul Mami, alapteaza-ma
Nu putem participa la activitatile din Bucuresti, dar dam vestea mai departe.
De ce? Pentru ca, la 2 ani si 9 luni, continuam. Mai rar sau des, ziua sau/si noaptea, de sete sau de alint, de durere sau cu rasete. Si suntem fericiti, voiosi, senini, iubitori, uniti. Ni se potriveste si inca nu ne vedem renuntand.
David evolueaza exact asa cum mi-am dorit s-o faca, este copilul care incalca cu indarjire tiparele celor cu previziuni sumbre, care nu inteleg alaptarea prelungita, purtatul, co-sleeping-ul, educarea fara pedepse si tot ce presupune atasamentul. Asa ca mergem mai departe in acelasi stil.
Detalii despre Saptamana Mondiala a Alaptarii si cum este ea marcata in Bucuresti, gasiti pe blogul Mami, alapteaza-ma
miercuri, 27 iulie 2011
PENTRU TEODORA
Pe Teodora am cunoscut-o vara trecuta cand, singura fiind cu David, cautam orice prilej de intalnire cu copii mari si mici, pentru a ne umple timpul cu veselie si joaca.
Eram oarecum vecini si din vedere o stiam, dar intrasem rar in vorba cu ea inainte de a incepe sa ies la joaca cu David.
Avea trei ani si jumatate si era mereu in compania celor doua surori mai mari care o purtau peste tot, o plimbau cu bicicleta, alergau pe dealuri cu ea. Imi va ramane mereu in suflet trio-ul acesta minunat.
Ne-am jucat mult vara trecuta. Aproape in fiecare seara ne adunam pe ulita, iar copiii din zona se grupau in functie de varsta, discutii, jocuri, cu cei mici misunand printre ei. Ne-am jucat mult cu Teodora, sarind peste si prin balti, culegand pietricele. Ii placea sa-l alinte pe David si sa-l faca sa rada, iar de fiecare data cand trecea pe langa poarta noastra, il striga sau intreba de el
Am plecat apoi din Campulung si am hoinarit prin lume si prin tara. Cand ne-am intors, am regasit-o cumva stinghera, parca neincrezatoare ca vreau sa reluam jocurile, cumva intimidata de prezenta mea. Pana cand, saptamana trecuta, stand de vorba cu doua vecine, l-am lasat pe David sa se joace la o movila de nisip de pe ulita. La inceput timida, s-a apropiat si ea. Apoi s-a incins jocul si pana s-a intunecat s-au jucat cu picioarele goale in nisip. L-a alintat din nou pe David, asa cum facea vara trecuta si au ras impreuna. Imi fusese dor de ea, de zulufii ei vesnic ciufuliti si de ochii mari, de chipul ei poznas.
Ieri am vazut-o ultima data. Era imbracata in rochita alba, de ingeras, cu buclele aranjate cuminti in jurul chipului palid. Dormea, cu ochii usor intredeschisi, asa cum am inteles ca dormea mereu. Aceeasi ochi calzi care ne priveau chiar si de dincolo de viata, neindurandu-se, parca, sa se desparta de noi.
Pe chipul ei, insa, ramasese imprimata o expresie de calm si pace ca si cum ea, copila de patru ani si opt luni, ar fi inteles in ultima ei clipa de viata ceva ce noi nu vom intelege poate niciodata. Nu vom intelege de ce a trebuit sa plece. Durerea e prea mare si ne intuneca prea tare mintile si sufletele. Nu vedem clar si probabil nu vom reusi niciodata s-o facem.
Odihneste-te in pace, micuta Teodora!
Eram oarecum vecini si din vedere o stiam, dar intrasem rar in vorba cu ea inainte de a incepe sa ies la joaca cu David.
Avea trei ani si jumatate si era mereu in compania celor doua surori mai mari care o purtau peste tot, o plimbau cu bicicleta, alergau pe dealuri cu ea. Imi va ramane mereu in suflet trio-ul acesta minunat.
Ne-am jucat mult vara trecuta. Aproape in fiecare seara ne adunam pe ulita, iar copiii din zona se grupau in functie de varsta, discutii, jocuri, cu cei mici misunand printre ei. Ne-am jucat mult cu Teodora, sarind peste si prin balti, culegand pietricele. Ii placea sa-l alinte pe David si sa-l faca sa rada, iar de fiecare data cand trecea pe langa poarta noastra, il striga sau intreba de el
Am plecat apoi din Campulung si am hoinarit prin lume si prin tara. Cand ne-am intors, am regasit-o cumva stinghera, parca neincrezatoare ca vreau sa reluam jocurile, cumva intimidata de prezenta mea. Pana cand, saptamana trecuta, stand de vorba cu doua vecine, l-am lasat pe David sa se joace la o movila de nisip de pe ulita. La inceput timida, s-a apropiat si ea. Apoi s-a incins jocul si pana s-a intunecat s-au jucat cu picioarele goale in nisip. L-a alintat din nou pe David, asa cum facea vara trecuta si au ras impreuna. Imi fusese dor de ea, de zulufii ei vesnic ciufuliti si de ochii mari, de chipul ei poznas.
Ieri am vazut-o ultima data. Era imbracata in rochita alba, de ingeras, cu buclele aranjate cuminti in jurul chipului palid. Dormea, cu ochii usor intredeschisi, asa cum am inteles ca dormea mereu. Aceeasi ochi calzi care ne priveau chiar si de dincolo de viata, neindurandu-se, parca, sa se desparta de noi.
Pe chipul ei, insa, ramasese imprimata o expresie de calm si pace ca si cum ea, copila de patru ani si opt luni, ar fi inteles in ultima ei clipa de viata ceva ce noi nu vom intelege poate niciodata. Nu vom intelege de ce a trebuit sa plece. Durerea e prea mare si ne intuneca prea tare mintile si sufletele. Nu vedem clar si probabil nu vom reusi niciodata s-o facem.
Odihneste-te in pace, micuta Teodora!
MY VISION OF EDUCATION - OSHO
prima parte
MY VISION OF EDUCATION is that life should not be taken as a struggle for survival; life should be taken as a celebration. Life should not be only competition, life should be joy too. Singing and dancing and poetry and music and painting, and all that is available in the world-education should prepare you to fall in tune with it-with the trees, with the birds, with the sky, with the sun and the moon.
And education should prepare you to be yourself. Right now it prepares you to be an imitator; it teaches you how to be like others. This is miseducation. Right education will teach you how to be yourself, authentically yourself. You are unique. There is nobody like you, has never been, will never be. This is a great respect that God has showered on you. This is your glory, that you are unique. Don't become imitative, don't become carbon copies.
But that's what your so-called education goes on doing: it makes carbon copies; it destroys your original face. The word "education" has two meanings, both are beautiful. One meaning is very well known, although not practiced at all, that is: to draw something out of you. "Education" means: to draw out that which is within you, to make your potential actual, like you draw water from a well.
But this is not being practiced. On the contrary, things are being poured into you, not drawn out of you. Geography and history and science and mathematics, they go on pouring them into you. You become parrots. You have been treated like computers; just as they feed the computers, they feed you. Your educational institutions are places where things are crammed into your head.
Real education will be to bring out what is hidden in you-what God has put in you as a treasure-to discover it, to reveal it, to make you luminous.
And another meaning of the word, which is even far deeper: "education" comes from the word educare; it means to lead you from darkness to light. A tremendously significant meaning: to lead you from darkness to light. The Upanishads say, "Lord, lead us from untruth to truth"-"asato ma sadgamaya." "Lord, lead us from death to deathlessness", "mrityorma amritamgamaya." "Lord, lead us from darkness to light"-" tamaso ma jyotirgamaya." That is exactly the meaning of the word "education": tamaso ma jyotirgamayma--from darkness to light.
Man lives in darkness, in unconsciousness--and man is capable of becoming full of light. The flame is there; it has to be provoked. The consciousness is there, but it has to be awakened. You have been given all, you have brought it with you; but the whole idea that you have become a man just by having a human body is wrong, and that idea has been the cause of tremendous mischief down the ages.
sursa: What is real education? Osho - The Secret, Discourse 2
va urma
MY VISION OF EDUCATION is that life should not be taken as a struggle for survival; life should be taken as a celebration. Life should not be only competition, life should be joy too. Singing and dancing and poetry and music and painting, and all that is available in the world-education should prepare you to fall in tune with it-with the trees, with the birds, with the sky, with the sun and the moon.
And education should prepare you to be yourself. Right now it prepares you to be an imitator; it teaches you how to be like others. This is miseducation. Right education will teach you how to be yourself, authentically yourself. You are unique. There is nobody like you, has never been, will never be. This is a great respect that God has showered on you. This is your glory, that you are unique. Don't become imitative, don't become carbon copies.
But that's what your so-called education goes on doing: it makes carbon copies; it destroys your original face. The word "education" has two meanings, both are beautiful. One meaning is very well known, although not practiced at all, that is: to draw something out of you. "Education" means: to draw out that which is within you, to make your potential actual, like you draw water from a well.
But this is not being practiced. On the contrary, things are being poured into you, not drawn out of you. Geography and history and science and mathematics, they go on pouring them into you. You become parrots. You have been treated like computers; just as they feed the computers, they feed you. Your educational institutions are places where things are crammed into your head.
Real education will be to bring out what is hidden in you-what God has put in you as a treasure-to discover it, to reveal it, to make you luminous.
And another meaning of the word, which is even far deeper: "education" comes from the word educare; it means to lead you from darkness to light. A tremendously significant meaning: to lead you from darkness to light. The Upanishads say, "Lord, lead us from untruth to truth"-"asato ma sadgamaya." "Lord, lead us from death to deathlessness", "mrityorma amritamgamaya." "Lord, lead us from darkness to light"-" tamaso ma jyotirgamaya." That is exactly the meaning of the word "education": tamaso ma jyotirgamayma--from darkness to light.
Man lives in darkness, in unconsciousness--and man is capable of becoming full of light. The flame is there; it has to be provoked. The consciousness is there, but it has to be awakened. You have been given all, you have brought it with you; but the whole idea that you have become a man just by having a human body is wrong, and that idea has been the cause of tremendous mischief down the ages.
sursa: What is real education? Osho - The Secret, Discourse 2
va urma
Abonați-vă la:
Postări (Atom)