'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


vineri, 22 februarie 2013

ÎNGHEȚATA ACADEA - 14 PAȘI SIMPLI


1. Aștepți o zi frumoasă de iarnă, cu ninsoare cât încape
2. Îmbraci copilul cu cosmonautul albastru care îi vine atât de bine încât parcă îți vine sî plângi că e ultima iarnă în care îi vine.
3. Mergi la magazin pentru a cumpăra pâine.
4. pe lângă pâine, cumperi si o acadea. Musai rosie, musai cu aromă de căpșuni.
5. Pornești spre casă înfruntând ninsoarea.
6. Auzi în spatele tău: "Uite, mami, mananc înghețată cu căpșuni"
7. Te întorci mirată și surprinzi copilul cufundând acadeaua în zăpada proaspăt depusă apoi lingând-o satisfăcut.
8. Îți trec prin minte cele mai oribile scenarii: poate să răcească, poate lua cine știe ce microbi, ce-or să spună restul adulților când vor afla? (e imposibil să nu afle, primul lucru pe care copilul îl va face când va ajunge acasă va fi sa se laude că a mâncat zăpadă pe acadea).
9. Încerci să-l faci să renunțe.
10. Copilul te ignoră cu grație si continuă să-și mănânce înghețata.
11. Te uiți la expresia feței lui. Pentru el nu mai există altceva. E doar el si acadeaua aia rosie care, ca prin magie, se transformă în înghețata după care tânjește din vară. E expresia plăcerii pure, e însăși bucuria, ochii îi strălucesc de satisfactie. Din când în când își amintește de tine și îți aruncă o privire complice și un zâmbet care luminează totul în jur.
12. Îți amintești apoi toți țurțurii pe care i-ai smuls în copilărie de la streașina casei bunicilor și i-ai savurat cu aceeași plăcere, cu aceeași bucurie. Și gustul zăpezii proaspete care se topește în gură.
13. Îți pare rău că nu ai cumpărat o acadea și pentru tine (opțional).
14. Încetinești pasul și lasi copilul să se bucure de copilărie. Până acasă treci în revistă remediile pe care le ai pentru o eventuală răceală.

Un comentariu:

chani spunea...

superb!
mi-ai facut pofta de-o acadea de capsuni cu glazura de zapada proaspata :)

ps: te citesc cu placere