David e
unul dintre acei copii care nu spun poezii și nu cântă de față cu alții. Nu că
nu ar ști. În mașină, de obicei, cântă Săniuța fuge. Când a împodobit bradul
m-a surprins cântând O brad frumos. Știe Zdreanță (a învățat-o când urmăream
diafilme). Cred că ar putea recita fragmente considerabile din poveștile
radiofonice (alea vechi, pe care noi le ascultam pe discuri de vinil) Alba ca Zăpada,
Cenușăreasa, Scufița roșie. Nu le-a învățat pentru că l-am pus să le învețe, ci
pentru că îi plac și le-a ascultat de atâtea ori încât le-a reținut.
Dar nu,
nu le-ar spune în public (nici măcar bunicilor) sub nici o formă.
Am
primit reacții diferite la aspectul acesta.
Unii îi
spun că nu e bine, că TREBUIE să treacă peste asta. Cum să nu spună el poezii
lui Moș Crăciun? Cum să nu meargă cu colinda? Bine, cu colinda mergem, dar eu
sunt cea care cântă.
Alții
ne zic că o să treacă. Unii copii sunt mai timizi, mai sensibili. Și noi,
adulții, avem de cele mai multe ori probleme în a ne manifesta în public.
Trebuie să-i înțelegem și să-i ajutăm să treacă prin asta. Când or să se simtă
confortabil, vor spune și poezii și vor cânta de față cu alții. Sau nu o vor
face și gata.
Cu
varianta a doua sunt de acord și eu, mai ales văzând evoluția lui David de la
un an la altul.
Și mai
e ceva: nu suportă persoanele mascate, costumate în diferite personaje. Pentru el
poveștile sunt povești, nu au ce căuta în realitate. La ziua lui, a cerut ca
Anca de la Wowie să se dezbrace de costumul de Alba ca Zăpada. La fel, când a
fost teatru de păpuși la grădiniță iar la sfârșit păpușarii au ieșit în public
cu păpușile, lui David nu i-a plăcut.
Atunci
mi-am amintit ceva ce s-a întâmplat în 2001 când făceam un stagiu practic la Ludoteca
Ambarabà din Padova. Împreună cu echipa care lucra acolo, am făcut un teatru de
păpuși: Scufița roșie (eu eram
vânătorul). La finalul spectacolului, am ieșit printre copii cu păpușile. Mulți
dintre ei au reacționat ciudat, nu le-a plăcut, parcă au fost dezamăgiți.
Atunci am tras noi concluzia că poate era mai bine să nu ieșim, să lăsăm
personajele acolo, în spatele cortinei, acolo unde trăiesc ele de obicei. Copiii
percep poveștile altfel decât noi. Poate fi derutant să vadă că personajele pe
care tocmai le-au văzut pe scenă sunt doar niște păpuși sau că Albă ca Zăpada
nu arată ca cea din film.
Așa e
și David. Se bucură de povești și de desene animate, dar nu le acceptă în viața
reală. Ba chiar a acceptat cu greu diferențele dintre desenul animat, povestea
pe care i-o citeam și teatrul radiofonic. Nu înțelegea de ce, dacă e aceeași
poveste, nu e la fel.
Să
revenim, însă, la serbare.
Acum 2
ani, la serbarea de Crăciun, nu a vrut să se costumeze. Nu era vorba decât de o
banală pelerină, dar nu a acceptat-o. Și a trebuit să stau lângă el tot timpul
serbării. Desigur, nici cu Moș Crăciun nu a vrut să interacționeze în nici un
fel.
Anul
trecut am schimbat grădinița. Nu a mers decât 3 săptămâni, dar la serbare am
fost, ca spectatori (Moșul ne trecuse și pe noi pe listă și ne pregătise cadou).
Cu chiu cu vai a acceptat să meargă, a urmărit spectacolul lipit de mine, n-a
vorbit cu Moșul, a stat la poză doar ca să-mi facă mie pe plac.
Anul acesta
am schimbat din nou grădinița. Am revenit la cea de acum 2 ani. Ei bine, ori e
mai relaxat aici (deși încă nu vrea să-l las singur acolo) ori se vede că a mai
crescut, dar la serbare, a acceptat să se costumeze. A primit pelerina și chiar
s-a bucurat de ea. A stat singur pe scăunel, lângă colegi și a avut răbdare
până la sfârșitul serbării (care, din fericire, nu a durat mult). Mi-a spus din
start că nu spune poezii și nu cântă. Când copiii au început să meargă pe rând
la Moș să-i spună poezii, David m-a chemat la el și mi-a cerut să-l mai asigur
o dată că nu-l va obliga nimeni să spună și el o poezie. Nici acum nu a vrut să
interacționeze cu Moșul, dar după ce a ieșit acesta din clasă, s-a relaxat și
s-a bucurat de „after party”. A acceptat să facă poze cu prietenii lui, în fața
bradului, ceea ce înainte nu prea reușeam să obțin de la el.
Cine
știe, poate anul viitor, va spune și o poezie. Nu țin deloc la aspectul acesta,
dar i-ar bucura pe cei din familie care-s mai conservatori în privința asta.
Sau
probabil că nu va spune poezii. Probabil că nici nu va cânta pentru alții mult
timp de acum încolo. E ok și așa.
Iată-l și pe fulgul meu de nea:
Și mai târziu, în vizită la o fetiță foarte dragă nouă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu