SINGURA SALVARE

Azi ne-au dispărut copiii. Băiatul meu și fetița unei prietene. De la locul de joacă. Dupa ce ne-au trecut toți fiorii cautându-i și îmi imaginasem deja cele mai sumbre scenarii, i-am găsit. Acasă.

I-am văzut întregi, ne-am tras sufletul, eu am ascultat varianta lui D, ea cea spusă de T, am pus totul cap la cap și povestea e următoarea:

În centrul Cîmpulungului e un loc pe care toți îl numesc “platou” care are, într-o parte a lui, un loc de joacă amenajat de primărie. Aici vin seara la joacă copii mai mari singuri și copii mai mici însoțiți de părinții aferenți. Printre ăștia din urmă ne numărăm și noi, mai ales de când ne-am mutat foarte aproape de centru.

Stăteam cu M pe o bancă, copiii, se jucau. La un moment dat, au venit să ne spună că merg să se uite la copiii mai mari care fac scheme cu bicicletele. David e înnebunit dupa copiii ăștia. După ce i-a urmărit îndelung, încearcă și el să sară pe bicicleta lui. Încă nu reușește să facă scheme. Nu știe, bietul, că bicicletele ălora sunt diferite, speciale pentru sărituri. Prevăd, însă, că anul viitor va trebui să investim într-o astfel de bicicletă.

Știindu-i la rampe, am stat liniștite de vorbă, ne-am hârjonit  fratele lui T, a mai venit o prietena și am mai povestit. La un moment dat, ne-am hotarât să plecăm și am pornit spre rampe. Copiii ia-i de unde nu-s. Ne-am întors pe platou gândindu-ne că s-or fi întors la locul de joacă și am trecut pe lângă ei. Nu erau. Nici în parc nu erau. Scenariile sumbre deja începeau să se contureze. Am înconjurat centrul în speranța că îi voi găsi și am ajuns din nou la rampe. Tocmai mă pregăteam să-i întreb pe băieții de acolo dacă i-au văzut pe copii, când m-a sunat C să-mi spuncă că D și T sunt acasă.

Ce s-a întâmplat?

Copiii au fost la rampe, apoi s-au plictisit. Au venit pe platou, ne-au văzut pe bancă și au decis să se mai joace un pic la locul de joacă. După un timp, s-au plictisit iar și au venit la bancă să ne spună ceva. Noi, însă, dispărusem (bănuim că era după ce noi plecasem să-i luăm de la rampe). Ce să facă ei fără noi ? S-au gândit, au evaluat situația, apoi David a spus :

-         - Singura noastră salvare e să meargem acasă.

-         -   Eu am fost de acord, ne-a spus T mai târziu. N-am avut încotro. Puteam să venim acasă la bica (stă ceva mai departe) și să-i spunem să vă sune, dar am mers cu David, că era mai aproape și se întuneca afară.

S-au dus la trecerea de pietoni. Acolo, când s-a făcut verde, un domn le-a spus că sunt în siguranță și pot traversa. De acolo, în 2 minute, au fost acasă, timp în care noi îi căutam disperate.

-        -  Bine, și dacă nu era C acasă ? Și dacă era poarta încuiată? o întreabă M pe T

-        -   Ne jucam în fața porții până venea cineva acasă.

În primă fază, până să știm toată povestea, am crezut că au plecat de capul lor, fără să ne spună și le-am făcut observații.  

Abia apoi am pus cap la cap totul și ne-am dat seama că copiii noștri au făcut azi un lucru foarte important pentru evoluția lor. S-au trezit într-o situație neprevăzută, singuri, pe înserate, au evaluat problema, s-au gândit la soluții și au ales-o pe cea pe care au considerat-o cea mai potrivită, fără să se panicheze, fără să plângă. Dincolo de frica noastră, trebuie să le apreciem inițiativa și modul în care au ieșit din încurcătură.