SUNT TRADUCĂTOR

De ceva timp, lumea traducătorilor și interpreților e in fierbere. Ați auzit de ei? De traducători? Dar de interpreți? Nu prea, dacă nu ați avut niciodată nevoie de traduceri.

Va spun eu cine sunt. Traducătorii și interpreții sunt ființele acelea liniștite și nebăgătoare în seamă, care fac posibilă comunicarea între persoane și instituții din toată lumea asta mare. Dacă ați lucrat în străinătate îi cunoașteți. Măcar o dată ați trecut pragul unui birou de traduceri. Dacă aveți afaceri cu firme din străinătate, ați avut cu siguranță nevoie de traduceri ale contractelor sau altor documente. Dacă sunteți Instituție a Statului Român, din nou, știți ce e acela un traducător sau interpret. Dacă sunteți editură și publicați cărți ale unor autori străini, știți ce e acela un traducător.

Eu sunt traducător și interpret autorizat pentru limbile italiană și franceză. Nu am dat examen pentru autorizația mea. Am dat, in schimb, zeci de examene în aceste două limbi, în cei 4 ani ai primei facultăți, astfel încât, competențele mele în acest domeniu au fost recunoscute de Ministerul Justiției, care mi-a eliberat autorizația fără să-mi solicite vreun alt examen.

Am 12 ani de experiență în domeniu. Nu am lucrat la nivel foarte înalt. Baza muncii mele au constituit-o actele unor oameni obișnuiți, rar am avut colaborări cu instituții sau firme mai mari pentru traduceri și interpretariat. Sunt deci, unul din cei peste 30.000 de traducători de rând, care lucrează pentru oamenii de rând.

Ce traduc? Acte de stare civilă, acte de școală, caziere, acte fiscale, hotărâri de divorț și alte acte eliberate de tribunal, acte auto, contracte de muncă, contracte de prestări servicii, acte contabile, declarații și procuri, acte medicale, ocazional manuale de funcționare pentru diverse aparaturi.

În plus, acum câțiva ani, am tradus, împreună cu sora mea, o carte. O găsiți în librăriile Humanitas și în cele cu care colaborează și v-o recomand din toată inima.

Nu vă imaginați că toate actele acestea îmi vin deodată și nu-mi văd capul de treburi. Cândva a fost așa, aveam de lucru zi lumină. Acum s-au mai moderat lucrurile. Într-o zi traduc o pagină, în alta 5, în alta niciuna . Sunt zile la rând când nu am nimic de lucru și altele când nu mă ridic de la calculator.  

Practic cel mai mic tarif pe care mi-l permit. Știu cât de grea este viața și cât de scumpe sunt toate, așa că nu pot cere mai mult decât un minim cu care să mă descurc eu. Și mă descurc. În unele luni mai ușor, în altele mai greu, dar reușesc să îmi plătesc taxele și impozitele și, împreună cu salariul soțului (profesor, deci nu vă gândiți că-i cine știe ce salariu), acopăr celelalte cheltuieli necesare vieții.

De ce vă spun toate astea? Pentru motivul din prima frază a acestei postări. Lumea traducătorilor e în fierbere. Noi, ăștia mici și invizibili, care nu ridicăm glasul de obicei decât pentru a media conversații între străini, acum ne revoltăm din cauza unui proiect de lege care e în dezbatere publică zilele acestea.  Un proiect de lege care nu numai că ne va limita activitatea dar, pentru mulți dintre noi o va anula cu desăvârșire. Nu dau foarte multe detalii, informații sunt peste tot în presa virtuală și nu numai. Vă spun doar ce înțeleg eu din tot ce am citit:

Nu voi mai putea profesa oricum. Va trebui să mă transform în traducător judiciar, adicătelea să intru într-o minunată Uniune căreia să-i dau cam toți banii mei ca să pot profesa. Și nu voi mai putea profesa de oriunde (adică de pe scaunul de la computerul meu personal din casa închiriată). Nu. Va trebui să îmi deschid birou de traducător judiciar, mai exact să închiriez un spațiu cu toate necesare, și deasupra ușii să agăț firmă. Alți bani, altă distracție.

Desigur, doar pentru traducerile judiciare (adică majoritatea actelor pe care le traduc eu), nu pentru celelalte. Pentru celelalte (câteva acte auto și medicale, eventual și ceva de pe la școli) nu e nevoie de toată această tevatură, însă nu le pot ștampila cu ștampila de traducător judiciar și nici nu le pot face în biroul de traducător judiciar.

Adică vine omul cu actul la biroul meu. Mă uit la el și spun: stai un pic, omule, că acesta nu-i act judiciar și n-am voie să-l traduc aici, tre’ să trecem strada să-l fac dincolo, cu ailaltă ștampilă.

Stai, că, de fapt, nu poate veni omul la mine cu actul. Nu, el va trebui să meargă la un notar, pentru că eu, ca traducător, nu voi mai putea lucra singură, ci musai o să fiu în subordinea unui notar care preia actul, mi-l dă să îl traduc, eu îl predau iar notarului, de unde îl preia omul. Ați înțeles cum vine? Pe lângă tariful meu, vine și tariful notarului. Super treabă.

Sigur, în raționamentul meu sunt și lipsuri, nu am avut putere să citesc toate amănuntele care au fost publicate și nici să mă implic în discuții prea aprofundate pe această temă. Esența, însă, cam asta este.

Dar știți ceva? Nu sufăr doar eu, traducătorul în tot procesul acesta. În egală măsură suferă și clientul. În primul rând pentru că toate se vor scumpi. Va trebui să îmi măresc prețurile de 3-4 ori ca să fac față tuturor cheltuielilor. Și nici așa nu cred că voi supraviețui prea mult pentru că, la astfel de prețuri, se vor rări considerabil și traducerile.

În plus, eu fac foarte des reduceri. Vin la mine oameni bolnavi, oameni cu copii bolnavi, oameni cărora le-au murit copiii, oameni care au suferit abuzuri pe care nici nu vreți să vi le imaginați. Și au nevoie de traduceri pentru medic, pentru tribunal, pentru dosare de pensii sau de handicap. Nu-i că mă aburesc ei cu necazurile lor. Nici nu prea stau de vorbă cu ei, că nu am vreme. Mi-e de ajuns să le citesc actele, să citesc despre bolile lor, despre traumele din accidente sau abuzuri și mi se pune nod în gât.. Și nu le iau prețul întreg. Le iau jumătate. Pentru că nu mă lasă sufletul să adaug și eu la chinul lor. Ei bine, în noile condiții ori nu vor mai avea la cine să vină, pentru că îmi închid prăvălia, ori vor intra în sistemul de mai sus cu notar-traducător-notar, unde nimeni nu le va mai face reducere.

De asta suntem revoltați. Ni se încalcă drepturi, ni se limitează activitatea, ni se cer bani aiurea. Nu trebuie să lăsăm proiectul acesta să treacă.

Azi e protest în fața Ministerului Justiției. S-a semnat și o petiție, poate mai e timp să o semnați și voi, chiar dacă nu sunteți traducători.

Transmiteți mai departe informația. Legea asta, pe lângă că e neconstituțională, ne afectează pe toți.

 

PS. Uitam un amănunt foarte important: pe lângă toate acestea, la fiecare 6 ani, va trebui să fiu reevauată printr-un examen (cu plată, desigur, din banii mei). Să nu cumva să uit, între timp, limbile din și în care traduc zilnic. Fain, nu?