'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


marți, 13 februarie 2018

LOREDANA ȘI A.L.E.G.


Stau și învârt postarea asta pe toate părțile de ceva timp. M-am tot întrebat dacă să o scriu, apoi dacă să o public. Mă tot gândesc cum să o scriu fără ca cineva să se simtă atacat. De publicat trebuie să o public. Evenimentul este prea important ca să-l trec cu vederea și, dacă eu nu pot fi prezentă,măcar să fac tot ce pot să afle despre el cât mai multă lume.

Pentru început, câteva vorbe despre Loredana:
Am cunoscut-o după ce l-am născut pe David, pe forumul AP. În perioada aceea am legat multe prietenii virtuale cu mame cu aceleași gânduri ca ale mele, cu aceleași convingeri și vise. Loredana este una dintre mamele pe care le-am cunoscut și personal, când băieții noștri aveau cam un an și jumătate. Pe măsură ce timpul a trecut, am comunicat mai puțin, dar, din când în când, ne reconectăm.

Îmi amintesc cum am aflat că Loredana a divorțat. Eram cu o prietenă comună care mi-a spus că, într-o discuție despre evenimentele din viața ei Lore ar fi spus: totul până la prima palmă. Cuvintele astea mi-au rămas în minte și am decis să nu aștept niciodată să primesc acea primă palmă. 

Treptat, și căsnicia mea s-a deteriorat. Din păcate, de multe ori, oamenii se potrivesc de minune doar pentru un timp, apoi, după ce și-au îndeplinit misiunea împreună, e cazul să apuce pe drumuri diferite. Noi nu am înțeles asta. De fapt, el a înțeles și mi-a spus-o, dar nu într-un mod pe care eu să-l accept. Am rămas împreună și, încet, ne omoram reciproc, el încercând să mă schimbe pe mine, eu încercând să-l schimb pe el. Au început certurile și au fost din ce în ce mai urâte, am fost la un pas să ne despărțim de câteva ori, am tot sperat amândoi că vom regăsi acel ceva care să ne reunească. Nu am găsit.

La primele amenințări mi-au răsunat în minte cuvintele Loredanei: totul până la prima palmă. Nu, nu aveam să primesc acea primă palmă. Și am spus stop. Nici măcar faptul că eram însărcinată nu a reușit să readucă armonia între noi. Am plecat și am lăsat în urmă și certurile și supărările și toată tristețea adunată în ani de luptă pentru a păstra ceva ce nu mai exista.

A mai durat un an până să divorțăm. Mi-am dorit să ne despărțim prin acord, așa cum ne și căsătorisem. El a acceptat. Acum suntem bine. Comunicăm civilizat despre copii, fiecare dintre noi se străduiește să-și construiască o viață care să i se potrivească.

Nu e ușor să iei totul de la capăt la aproape 40 de ani, mai ales când ai doi copii care depind de sănătatea ta fizică și mentală. Încă sunt în căutări, încă încerc să găsesc acel drum pe care să-l simt al meu. Mă epuizează uneori singurătatea, jongleriile financiare pe care trebuie să fac pentru a le asigura copiilor tot ce au nevoie. Dar sunt împăcată că nu am lăsat să degenereze situația și am reușit să salvez ce se mai putea salva din relația noastră.

Când mă simt căzută, unul dintre lucrurile care mă remontează e să-mi amintesc parcursul vieții Loredanei. În ultimii ani, ea pur și simplu a înflorit. Și-a recăpătat încrederea în ea, a pornit o afacere de succes, s-a recăsătorit cu un om care o iubește și o respectă și a ajuns în punctul acela din viață in care poate ajuta pe alții.

Se implică în tot felul de acțiuni, printre care și cele ale asociației A.L.E.G., care activează în domeniul combaterii și prevenirii violenței împotriva femeilor și promovării egalității de gen.

Pe 7 martie, la București, se va organiza Forumul învingătoarelor din România. Este un eveniment dedicat persoanelor care au trecut sau încă trec printr-o situație de violență domestică. Se asigură cazare și se decontează transportul celor din provincie.

Dacă sunteți sau dacă doar cunoașteți persoane care se află într-o astfel de situație, veți putea asculta poveștile celor care au reușit să iasă din relații toxice și veți putea învăța cum să ajutați, la rândul vostru pe cei care se confruntă cu violența domestică.

Eu nu pot ajunge. București-ul e atât de departe pentru mine încât nu văd nicio soluție pentru a fi acolo. Dar m-aș bucura dacă postarea asta ar ajunge sub ochii unor persoane care au nevoie să afle despre eveniment.


O las pe Loredana să vă spună mai multe

Niciun comentariu: