Viața se shimbă iar uneori căsuțele pe care le iubim nu ni se mai potrivesc.
Așa că mi-am făcut căsuță nouă. Mă găsiți aici:
https://madiclopotel.wordpress.com
'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak
"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)
"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor." (Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)
vineri, 27 aprilie 2018
sâmbătă, 3 martie 2018
2
2 ani cu Elisabeta copilul care m-a învățat ce e răbdarea, lumina și perseverența.
La mulți ani, minunea mea! Îți doresc o viață pe măsura sufletului tău curat.
miercuri, 28 februarie 2018
20 DE ANI
Acum 10 ani a avut loc întâlnirea de 10 ani de la terminarea
liceului. Eram foarte emoționată și nerăbdătoare să îmi revăd colegii cu care
m-am împăcat foarte bine în timpul liceului. În plus, aveam o mulțime de
chestii faine de povestit. Terminasem o facultate care îmi plăcuse, eram
propriul meu șef, mă căsătorisem cu un bărbat minunat și eram însărcinată în
luna a 6-a. Ce mai, eram pe val. Și m-am simțit pe val tot timpul
evenimentului.
Apoi anii au trecut. 10 în total. Se apropie următoarea
întâlnire și am decis să mă ocup de o parte din organizare. Îmi este foarte dor
de colegi. Îmi este dor de sentimentul acela de bucurie și siguranță cu care am
trăit în timpul liceului.
Tot gândindu-mă la cum va fi evenimentul, la un moment dat m-a cuprins panica. Ce să caut eu la întâlnire? Ce am de povestit despre mine?
Cu ce să mă laud? Cu toate dubiile și nesiguranțele care au caracterizat
ultimii 10 ani din viața mea? Cu o a doua facultate într-un domeniu care îmi
place la nebunie dar în care nu știu dacă voi ajunge să profesez? Cu o căsnicie
eșuată? Cu 20 kg în plus, câte două pentru fiecare an care a trecut de la ultima
întâlnire? Cu o muncă ce mă ajută să supraviețuiesc și îmi place, dar cu care
nu mă simt împlinită?
E drept, am doi copii absolut minunați. Ei și? Copii au și alți colegi.
Alți colegi trăiesc prin străinătate. Alți colegi lucrează ceva ce îi entuziasmează. Alți colegi
se plimbă prin lume în fiecare vacanță. Alți colegi au căsnicii fericite.
Totuși, după ce am lăsat disperarea și rușinea să treacă, m-am uitat la
mine mai bine. Au trecut alți 10 de ani din care am ieșit sănătoasă. Toate
întâmplările din ultimii ani, toți oamenii cu care m-am întâlnit în această
perioadă m-au ajutat să mă formez ca om, să decid cine vreau să fiu și, spre
deosebire de mulți alții, am avut puterea să spun că nu vreau să fiu altcineva
decât cine ce simt că sunt. Am avut curajul să spun nu atunci când a fost cazul (sigur, uneori mai târziu decât
ar fi trebuit), fie că a fost vorba de o relații personale sau de muncă.
Nu am multe de povestit la întâlnire. Sunt o femeie de
aproape 40 de ani, divorțată, mamă singură a doi copii fascinanți. Încă nu lucrez ceea ce
m-ar împlini, dar nici nu sunt în căutarea unui loc de muncă. Mai degrabă caut
oameni alături de care să lucrez cu entuziasm.
Încă mă formez, chiar dacă am deja aproape 40 de ani. Încă
îmi caut un drum, cu tot ce presupune această căutare.
Mă uit la poveștile de
viață ale unora dintre colegi și, după momentul inițial de ușoară invidie, mă
bucur mult pentru ei. Și chiar vreau să-i văd, să le aud poveștile pe viu, să
mă pot inspira din experiențele lor. Orice experiență pozitivă a altora, poate
fi o sursă de inspirație.
Ce dacă eu n-am mare lucru de povestit? E de ajuns că au ei.
La urma urmei, întâlnirile astea nu sunt pentru a ne lăuda
cu viețile noastre perfecte. Sunt pentru a ne reconecta cu trăiri din trecut,
cu oameni care au trecut prin viața noastră. Cel puțin eu așa le văd și le
simt.
PS: nu mă credeți chiar de tot. Am câte ceva de povestit.
Sunt o persoană pozitivă, și reușesc mereu să mă ridic indiferent cât de rău
cad. O fac pentru mine, o fac pentru copiii mei, o fac pentru cei care spun
mereu că mă admiră pentru optimismul meu. Un pic din persoana asta pozitivă am
fost și în timpul liceului. Restul s-a format după aceea.
vineri, 23 februarie 2018
CASA PLINĂ
Atunci când soția lui moare, Danny Tanner se trezește în situația
de a crește singur 3 fetițe: una de 10 ani, una de 5 ani și cea mai mică de 1
an. Îi sar ajutor cel mai bun prieten și cumnatul lui, care se angajează să
formeze împreună o familie funcțională. Și reușesc. Cu umor, cu empatie, cu
înțelegerea vârstelor prin care trec atât copiii cât și adulții, cu
înțelegerea și acceptarea faptului că atât copiii cât și părinții fac greșeli pe
parcursul creșterii lor împreună, dar că asta nu e o tragedie, cu multă, multă
joacă și râsete. Adică exact ceea ce ar trebui să caracterizeze orice familie.
Acum mulți ani am urmărit la TV câteva episoade din serialul
Casa plină și mult timp mi-am dorit să-l reiau. I-a venit momentul de curând și
pot spune că sunt captivată. Serialul are cam tot ce îmi doresc să văd în filmele
care abordează subiectul parenting-ului, totul combinat cu mult umor de
calitate.
Toate personajele sunt simpatice, empatice, depășesc dificultățile
prin comunicare, transmit cam toate valorile care ar trebui transmise celor
care îl urmăresc. Poate fi urmărit și cu copiii, deoarece lipsește umorul cu
tente sexuale și chiar oferă modele valabile de a gestiona unele situații
dificile.
Deschid o paranteză referitoare la umorul cu tente sexuale:
acum mulți ani, în timpul primei facultăți, o doamnă profesoară a împărțit
umorul în două categorii care mi-au rămas imprimate în minte: umor pentru cap
și umor pentru burtă. Ei bine, umorul sexual, promovat destul de
intens la TV și nu numai, eu l-am considerat mereu umor pentru burtă. Apreciez
foarte mult filmele, comedianții sau oamenii de rând care nu cad în capcana
asta și găsesc moduri rafinate ori de a-l evita, ori de a-l ascunde astfel
încât glumele să poată fi gustate de orice vârstă. A fost într-unul dintre
episoade o încurcătură care, poate, în alte filme, ar fi fost exploatată la
maxim, subliniind partea sexuală. Ei bine, scenariștii de la Casa plină, s-au
descurcat admirabil. Scena a fost atât de frumos făcută încât cine a avut de înțeles
a înțeles despre ce era vorba, cine nu, s-a distrat de comicul situației.
Închei paranteza.
Desigur, serialul prezintă o situație un pic idealizată. Mi-ar
fi plăcut să văd bebeluși/toddleri mai energici și mai "cu crize", dar probabil se
merge pe ideea că un copil crescut într-o familie empatică, în care îi este
respectat specificul vârstei, crește liniștit. Și mai sunt câteva aspecte referitoare
la viața cu un bebeluș/toddler pe care mintea mea nu prea le poate înțelege,
dar pentru cu restul situațiilor serialul se descurcă foarte bine.
Voi ați urmărit serialul? Ce părere avți despre el?
Serialul Casa plină, are și o continuare, Fuller House. E simpatic și acest serial.
marți, 13 februarie 2018
LOREDANA ȘI A.L.E.G.
Stau și învârt
postarea asta pe toate părțile de ceva timp. M-am tot întrebat dacă să o scriu,
apoi dacă să o public. Mă tot gândesc cum să o scriu fără ca cineva să se simtă
atacat. De publicat trebuie să o public. Evenimentul este prea important ca
să-l trec cu vederea și, dacă eu nu pot fi prezentă,măcar să fac tot ce pot să
afle despre el cât mai multă lume.
Pentru început,
câteva vorbe despre Loredana:
Am
cunoscut-o după ce l-am născut pe David, pe forumul AP. În perioada aceea am legat multe prietenii virtuale
cu mame cu aceleași gânduri ca ale mele, cu aceleași convingeri și vise.
Loredana este una dintre mamele pe care le-am cunoscut și personal, când băieții noștri
aveau cam un an și jumătate. Pe măsură ce timpul a trecut, am comunicat mai puțin,
dar, din când în când, ne reconectăm.
Îmi amintesc cum
am aflat că Loredana a divorțat. Eram cu o prietenă comună care mi-a spus că,
într-o discuție despre evenimentele din viața ei Lore ar fi spus: totul până la
prima palmă. Cuvintele astea mi-au rămas în minte și am decis să nu
aștept niciodată să primesc acea primă palmă.
Treptat, și
căsnicia mea s-a deteriorat. Din păcate, de multe ori, oamenii se potrivesc de
minune doar pentru un timp, apoi, după ce și-au îndeplinit misiunea împreună, e
cazul să apuce pe drumuri diferite. Noi nu am înțeles asta. De fapt, el a
înțeles și mi-a spus-o, dar nu într-un mod pe care eu să-l accept. Am rămas împreună și, încet, ne omoram
reciproc, el încercând să mă schimbe pe mine, eu încercând să-l schimb pe el. Au început certurile și au fost din ce în ce mai urâte, am fost la un pas să
ne despărțim de câteva ori, am tot sperat amândoi că vom regăsi acel ceva care
să ne reunească. Nu am găsit.
La primele
amenințări mi-au răsunat în minte cuvintele Loredanei: totul până la prima palmă. Nu, nu aveam să primesc acea primă palmă. Și am spus stop. Nici măcar faptul că eram însărcinată nu a
reușit să readucă armonia între noi. Am plecat și am lăsat în urmă și certurile și
supărările și toată tristețea adunată în ani de luptă pentru a păstra ceva ce
nu mai exista.
A mai durat un an
până să divorțăm. Mi-am dorit să ne despărțim prin acord, așa cum ne și
căsătorisem. El a acceptat. Acum suntem bine. Comunicăm civilizat despre copii,
fiecare dintre noi se străduiește să-și construiască o viață care să i se
potrivească.
Nu e ușor să iei
totul de la capăt la aproape 40 de ani, mai ales când ai doi copii care depind de sănătatea ta fizică și mentală. Încă sunt în căutări, încă încerc să
găsesc acel drum pe care să-l simt al meu. Mă epuizează uneori singurătatea,
jongleriile financiare pe care trebuie să fac pentru a le asigura copiilor tot
ce au nevoie. Dar sunt împăcată că nu am lăsat să degenereze situația și am
reușit să salvez ce se mai putea salva din relația noastră.
Când mă simt
căzută, unul dintre lucrurile care mă remontează e să-mi amintesc parcursul vieții Loredanei. În ultimii ani, ea
pur și simplu a înflorit. Și-a recăpătat încrederea în ea, a pornit o afacere de succes, s-a recăsătorit cu un om care o iubește și o respectă și a
ajuns în punctul acela din viață in care poate ajuta pe alții.
Se implică în tot
felul de acțiuni, printre care și cele ale asociației A.L.E.G., care activează în domeniul combaterii și prevenirii violenței
împotriva femeilor și promovării egalității de gen.
Pe 7 martie, la
București, se va organiza Forumul învingătoarelor din România. Este un eveniment dedicat persoanelor care
au trecut sau încă trec printr-o situație de violență domestică. Se asigură
cazare și se decontează transportul celor din provincie.
Dacă sunteți sau
dacă doar cunoașteți persoane care se află într-o astfel de situație, veți
putea asculta poveștile celor care au reușit să iasă din relații toxice și veți
putea învăța cum să ajutați, la rândul vostru pe cei care se confruntă cu
violența domestică.
Eu nu pot ajunge.
București-ul e atât de departe pentru mine încât nu văd nicio soluție pentru a fi acolo. Dar m-aș bucura dacă postarea asta ar
ajunge sub ochii unor persoane care au nevoie să afle despre eveniment.
O las pe Loredana
să vă spună mai multe
marți, 6 februarie 2018
GRĂDINIȚĂ? ÎNCĂ NU
Tot încerc să aprofundez subiectul ăsta într-o postare și nu-mi iese încă. Azi, însă, David a deschis discuția și nu pot să n-o consemnez aici.
Nu știu cum venise vorba despre mersul Elizei la grădiniță.
El: Ea o să meargă la grădiniță pe la 4, 5 ani.
Eu: Așa crezi tu că ar fi bine?
El: Da
Eu: De ce?
El (un pic nedumerit): Nu știu
Eu: chiar aș vrea să știu părerea ta, pentru că multă lume îmi spune că ar trebui să o dau la grădiniță din toamnă, când va avea doi ani și jumătate
El: nuu, e prea mică. Nici măcar nu vorbește.
Eu: Și de ce crezi că abia pe la 4,5 ani ar fi cel mai bine să meargă?
El: atunci va ști să vorbească, va ști să lucreze, să facă activități. Acum e pra mică.
Sunt câteva luni de când întorc pe toate părțile subiectul ăsta încercând să-mi dau seama ce ar trebui să fac din toamnă. Se pare că răspunsurile se află mai aproape de mine decât mă așteptam. Mi-e tot mai clar că Eliza va merge la grădiniță cel mai devreme anul viitor, la 3 ani și jumătate.
Nu știu cum venise vorba despre mersul Elizei la grădiniță.
El: Ea o să meargă la grădiniță pe la 4, 5 ani.
Eu: Așa crezi tu că ar fi bine?
El: Da
Eu: De ce?
El (un pic nedumerit): Nu știu
Eu: chiar aș vrea să știu părerea ta, pentru că multă lume îmi spune că ar trebui să o dau la grădiniță din toamnă, când va avea doi ani și jumătate
El: nuu, e prea mică. Nici măcar nu vorbește.
Eu: Și de ce crezi că abia pe la 4,5 ani ar fi cel mai bine să meargă?
El: atunci va ști să vorbească, va ști să lucreze, să facă activități. Acum e pra mică.
Sunt câteva luni de când întorc pe toate părțile subiectul ăsta încercând să-mi dau seama ce ar trebui să fac din toamnă. Se pare că răspunsurile se află mai aproape de mine decât mă așteptam. Mi-e tot mai clar că Eliza va merge la grădiniță cel mai devreme anul viitor, la 3 ani și jumătate.
duminică, 28 ianuarie 2018
ACTIVITĂȚI NOCTURNE
Uneori (cam de 2-3 ori pe săptămână), în toiul nopții, copila nu are somn. Se trezește pe la 3-3.30, se foiește, se răsucește, mă strânge în brațe, scoate diverse sunete să vadă dacă-i răspund. Vede că nu-i răspund, vede că e întuneric, se foiește iar și încearcă să adoarmă. Dar nu poate.
Într-un final, mă ia de mână și mă duce în bucătărie. Se așază la locul ei și-mi face semn să merg la locul meu. Adică la chiuvetă, să spăl vase.
Își găsește ocupație cu varii obiecte, mănâncă o gură de banană sau două de iaurt.
Dacă vreau să o ridic de pe scaun spunând că ar fi cazul să încercăm din nou să dormim, îmi face hotărâtă semn să mă întorc la vasele mele.
Când termină ce are de făcut, îmi dă de înțeles că vrea să coboare de pe scaun. Mergem în cameră. Se uită la David care doarme dus, duce degețelul la guriță și face fuuu (adică să faceml iniște).
Uneori adoarme și ea, alteori nu vea în pat. Lucrez cu ea în brațe până i se face somn. Pe la 5.30-6 adoame. liniștită.
Teoretic m-ar deranja programul ăsta nou al ei, pentru că îmi scurtează cam cu 2 ore timpul de lucru (sau de somn, după caz), ceea ce nu-mi pică bine. Totuși, e așa simpatică atunci când mă ține de mână și mă trage spre bucătărie, cu mers de rățușcă somnoroasă și cu zâmbet ghiduș pe buze, încât îmi trece și oboseala și supărarea.
Și, ca bonus, dimineața am vasele curate.
Sper, totuși, să fie doar o fază.
Într-un final, mă ia de mână și mă duce în bucătărie. Se așază la locul ei și-mi face semn să merg la locul meu. Adică la chiuvetă, să spăl vase.
Își găsește ocupație cu varii obiecte, mănâncă o gură de banană sau două de iaurt.
Dacă vreau să o ridic de pe scaun spunând că ar fi cazul să încercăm din nou să dormim, îmi face hotărâtă semn să mă întorc la vasele mele.
Când termină ce are de făcut, îmi dă de înțeles că vrea să coboare de pe scaun. Mergem în cameră. Se uită la David care doarme dus, duce degețelul la guriță și face fuuu (adică să faceml iniște).
Uneori adoarme și ea, alteori nu vea în pat. Lucrez cu ea în brațe până i se face somn. Pe la 5.30-6 adoame. liniștită.
Teoretic m-ar deranja programul ăsta nou al ei, pentru că îmi scurtează cam cu 2 ore timpul de lucru (sau de somn, după caz), ceea ce nu-mi pică bine. Totuși, e așa simpatică atunci când mă ține de mână și mă trage spre bucătărie, cu mers de rățușcă somnoroasă și cu zâmbet ghiduș pe buze, încât îmi trece și oboseala și supărarea.
Și, ca bonus, dimineața am vasele curate.
Sper, totuși, să fie doar o fază.
vineri, 26 ianuarie 2018
LUNGUL DRUM SPRE FOLOSIREA ULEIURILOR ESENȚIALE
Uleiurile
esențiale sunt de când lumea în magazinele naturiste iar câte ceva despre
aromaterapie știe cam oricine. Când mama lucra la magazinul naturist foloseam
și noi varii uleiuri în lămpile de aromaterapie haioase. Era o chestie nouă, un
mod de a împrospăta aerul din casă, deși nu pot să spun că eram super
încântată. Mirosul acela emanat cu ajutorul aburului fierbinte, deși nu era
chiar deranjant, nu era nici extrem de plăcut.
În 2016, la
seminarul Monicăi Reu, într-o discuție despre rutina de seară la copii, am
aflat pentru prima dată că ar exista niște uleiuri și mai bune decât cele care
se găsesc în magazine. N-am aprofundat subiectul atunci, deși mi se aprinsese
clar un beculeț. Am rămas, însă, cu ideea în minte.
Anul trecut, în
diverse discuții pe grupurile FB, am asociat ideii și un nume de firmă. Am intrat într-un grup pentru a căuta detalii și am fost
foarte încântată. Mai puțin de preț care era mult peste orice buget al meu. Am
continuat să urmăresc din unbră discuțiile și să-mi înregistrez tot mai multe
motive pentru care uleiurile astea, în unele situații de-a dreptul miraculoase,
ar trebui să-și găsească locul în viața mea. Dar tot nu puteam găsi un motiv
bun pentru a face această investiție.
În toamnă, am
participat la o prezentare a acestor uleiuri. Eram într-o perioadă dificilă,
eram extrem de obosită, atât de obosită încât abia puteam dormi noaptea iar
puținul somn era fragmentat și plin de vise. Programul îmi era atât de încărcat
încât abia găseam timp să mă ocup de casă, dar nici nu reușeam să mă mobilizez
să-mi fac ordine în viață și să renunț la ce trebuia să renunț.
Am fost la
întâlnirea aceea mai mult de curiozitate, mai mult pentru a ieși din casă, conștientă
că nu voi putea cumpăra uleiurile, încă nesigură că sunt chiar atât de
eficiente cum se spune. Am ascultat prezentarea fragmentar, în momentele când
Eliza era concentrată cu câte o activitate. Mi-a plăcut entuziasmul cu care s-a
vorbit, am înțeles diferența dintre aceste uleiuri și cele pe care le folosisem
până atunci, diferența dintre difuzarea la cald și cea la rece și da, mi-am
dorit mult să le am. Dar atât. În continuare, prețul lor era prea mare pentru
bugetul meu. M-a atras ideea unor roll-on-uri ceva mai accesibile la preț, dar
Eliza deja își pierdea răbdarea, așa că am plecat, urmând să mă informez mai
mult despre variantele pe care mi le-aș putea permite cândva.
Totuși, din acel
moment, s-au produs în mine niște schimbări. La întâlnire fusese pornit un
difuzor și, inițial, s-a difuzat ulei de portocală. S-au adăugat apoi și alte
uleiuri, dar mirosul acela de portocală mi-a rămas zile întregi în nări. În
acea seară, pe măsură ce trecea timpul, am început să mă simt ciudat. La
început m-a cuprins o moleșeală pe care nu o înțelegeam și care m-a îngrijorat.
Simțeam efectiv cum fiecare celulă a corpului meu mă furnică, iar asta mă
deranja. Apoi mi-am dat seama că senzația aceea era modul în care corpul meu
începea să se relaxeze. Uitasem cum e să mă simt relaxată. Am redescoperit în
acea seară. Starea de bine a continuat și a doua zi, când am avut un puseu de
energie care m-a făcut să curăț casa cum nu avusesem putere să fac de mult.
Atunci am decis
că uleiurile astea vor urca în topul priorităților și, cu prima ocazie, le voi
achiziționa.
Nu îmi făceam
iluzii că voi putea lua din start un kit întreg, chiar dacă era varianta cea
mai convenabilă. Mă gândeam, însă, că aș putea investi în 1, poate chiar 2
uleiuri pe lună, până îmi completez colecția cu strictul necesar. Ocazia s-a
ivit în perioada sărbătorilor, când au început ofertele. Astfel, am prins o
ofertă de difuzor cu 2 dintre uleiuri. Apoi, împreună cu o prietenă am împărțit
o altă ofertă și așa am pornit la drum.
Uleiul de
portocală este încă preferatul meu. Când îl pun în difuzor simt instant cum îmi
intră în toți porii și-mi luminează gândurile.
În decembrie
Eliza a răcit foarte tare. O prietenă mi-a făcut un amestec de uleiuri. A
ajutat-o și nu prea pe Eliza (ar fi trebuit altă combinație), dar mie și lui
David ne-a diminuat instant durerile de gât. Pur și simplu, în câteva secunte,
durerea s-a strâns într-un singur punct apoi a dispărut cu totul.
La un moment dat,
am avut o problemă destul de mare cauzată de o infecție la măsea. Atunci o altă
prietenă mi-a dat un alt ulei pe care l-am folosit pentru a ameliora situația.
Nu e rezolvată complet, dar a diminuat simțitor infecția. Nu știu ce aș fi
făcut fără uleiul acesta, deoarece doctorul care-mi poate face tratamentul pe
canal este foarte ocupat și m-a programat destul de târziu.
Ultima noastră
experiență e foarte recentă:
La începutul
săptămânii, David a răcit. Nu foarte grav, puțină febră și tuse seacă. Am ținut
sub control răceala, ca de obicei, cu gemoderivate, de data asta difuzând și
uleiul pentru imunitate. În a treia zi de răceală, a început să strănute și,
automat, i s-a înfundat nasul destul de tare, ceea ce îi dădea o stare foarte
proastă. Colac peste pupăză, și Eliza respira greu în timpul somnului. Comandasem
deja un ulei pentru respirație ușoară, dar nu sosise încă, așa că am întrebat o
prietenă dacă îmi poate da câteva picături. Mi-a dat o sticluță întreagă,
urmând să i-o returnez când sosește comanda.
Am difuzat uleiul
și situația s-a mai ameliorat. Până spre seară, când David a început din nou să
strănute și abia respira pe nas. Înainte de a adormi a început chiar să se
plângă că nu a mai fost niciodată răcit așa de tare, că nimeni pe lumea asta nu
a fost vreodată răcit atât de tare, că sigur nu va putea dormi și crede că o să
moară. Menționez că doar strănuta și avea nasul înfundat. Credința că va muri
din cauza răcelii vine din credința ancestrală a bărbaților că orice strănut îi
poate omorî.
Am trecut peste
amuzamentul meu în fața felului în care copilul îți verbaliza suferința, am diluat
câteva picături de ulei esențial în ulei de cocos și i-am aplicat pe piept. În
10 secunde dormea dus respirând liniștit pe nas. Nu s-a trezit deloc în acea
noapte, a mai strănutat un pic în ziua următoare, am mai aplicat uleiul diluat
în următoarea seară, am mai difuzat o dată, apoi totul a revenit la normal.
Dacă mai aveam
nevoie de confirmări că investiția aceasta merită, acum nu mai am. Treptat, voi
mai achiziționa și uleiurile care-mi lipsesc. Încă nu mă îndur să le folosesc
cu alte scopuri decât cele terapeutice pentru că pentru asta am nevoie de ele
în primul rând și încerc să nu le consum mai mult decât strictul necesar. Dar
au multe, multe alte utilizări.
Voi folosiți
aceste uleiuri? Care este preferatul vostru?
miercuri, 27 decembrie 2017
39
Acum două zile am împlinit niște ani.
Am încercat să-mi dau seama ce semnificație are pentru mine
numărul lor. Nu are niciuna. Cifrele acelea două îmi sună străine, departe de
mine. Puteau fi oricare altele, tot nu mi-ar fi spus nimic. De ceva timp am încetat
să mai număr anii. Doar când sunt obligată să-i declar în scopuri
administrative sau de socializare, fac un efort să-mi amintesc ce vârstă spune
buletinul că am.
În schimb, ca fiecare an care trece, și acesta a avut un
specific al lui, un ceva ce l-a deosebit de ceilalți dinaintea lui.
Anul acesta a fost anul selecțiilor și renunțărilor la ce
era prea mult în viața mea, la ce nu mă lăsa să mă bucur de mine și de viață.
Anul acesta s-a definitivat divorțul. Despărțirea se
petrecuse mai demult, dar abia în primăvara acestui an ne-am mobilizat să o
oficializăm. A fost simplu, așa cum ar trebui să se petreacă orice despărțire.
Sigur, a fost și zbucium interior de ambele părți, dar am reușit să trecem prin
asta în mod destul de civilizat și cu efecte secundare minime.
Anul acesta am început activități pe care mi le-am dorit
mult în trecut. Am renunțat apoi la ele pentru că, oricât le-am visat în trecut,
nu se mai potrivesc cu ceea ce sunt acum.
Anul acesta am căutat, am testat, m-am împiedicat, m-am
ridicat, am făcut planuri, am păstrat ce îmi stă în putere să realizez acum, am
amânat lucrurile pentru care nu văd încă o rezolvare.
Anul acesta mi-am trasat un proiect de viață. Am conturat
liniile mari și am început să trasez, cu nesiguranță încă, detaliile. Treptat,
totul îmi va deveni mai clar. Nu mă grăbesc. Anul acesta m-a învățat să iau
totul pe îndelete, să nu mă pierd în nerăbdări și frici inutile.
Anul acesta am început să port rochițe fără să mă mai
cramponez de silueta mea care nu s-a înscris niciodată în standardele altora.
Aceasta e o mare realizare. Râd cu poftă când mă întreabă lumea când trebuie să
nasc, dar continui să-mi port cu bucurie rochițele frumoase, fără să mă mai
chinui să strâng burta mea cea mare care poartă în ea ani de emoții negative,
de nemulțumiri și de singurătate.
M-am apropiat tot mai mult de un fel de slow-living interior
în care sunt mai conștientă de mine, de prezența și importanța copiilor mei în
preajma mea, de ceea ce simt pozitiv sau negativ. Încerc să-mi diminuez
nesiguranțele, să nu mă las copleșită de perioadele dificile din punct de
vedere financiar. Cumva simt că toată agitația trece pe lângă mine iar eu sunt
într-un fel de safe place al meu în care e bine și cald și în care nimic nu se
grăbește, în care am timp să mă gândesc la ce voi face în continuare, în care am
timp pentru câte un film, pentru o carte, pentru a rumega o vorbă auzită mai
mult sau mai puțin întâmplător. Am mai ieșit din starea asta și m-am aruncat în
agitația cotidiană a societății în care trăiesc. Dar nu pentru mult timp. Au
fost în jurul meu oameni care să-mi atragă atenția când m-am îndepărtat de ceea
ce sunt și am reușit să ies din experiențele care mă dezechilibrau.
Continui să caut, să testez, să fac planuri. Îmi fac
traducerile, ies la câte o pizza și un film cu David, legăn și hrănesc păpușile
împreună cu Eliza, particip la întâlnirile WAHM, când am ocazia merg mult pe
jos, singură.
Un prim obiectiv pentru anul care pentru mine a început
deja: să reîncep să scriu scrisori. Internetul îmi pare atât de impersonal
încât mă simt ciuntită în orice încercare de comunicare. Am început deja prima
scrisoare care va călători peste mări și țări, spre prieteni dragi de care îmi
va fi mereu dor.
miercuri, 1 noiembrie 2017
O BĂLĂCEALĂ, 2 TORTURI ȘI PRIETENI DRAGI
Postarea asta trebuia să o scriu ieri, dar nu primisem încă
pozele. Oricum sărbătorim de câteva zile și încă nu am terminat, așa că nu e
chiar cu întârziere.
David îmi spusese din vară unde vrea să-și facă ziua, dar nu
am găsit liber. Cerând recomandări despre un alt loc, o prietenă mi-a spus că
ea și copiii ei s-au distrat la o aniversare la Aqua Park. Am știut din start
că e locul potrivit.
Imediat am dat comandă de invitații pentru ultima zi de
școală (mulțumesc Anca pentru versuri și Ștefania pentru invitații)
.
David a primit vestea cu sărituri și chiote de bucurie.
A vrut tort cu Foxy. Am trecut peste repulsia mea și i-am
comandat tort cu Foxy (mulțumim Aline Cake Boutique)
Din nou sărituri și chiote și Mami, o să fie cea mai faină petrecere!
Nu au venit toți cei invitați (din fericire pentru buzunarul
meu), dar toată lumea s-a distrat. Cei mai aventuroși au luat cu asalt
toboganele, cei mai prevăzători au rămas în bazinul cu apă mai mică. Dar
absolut toți au avut sclipiri în ochi de bucurie în ochi. Mulțumesc tatălui
care a prevăzut situația dificilă în care aveam să mă aflu și a rămas să mă
ajute cu copiii
Ne-am întors acasă epuizați, dar David tot a mai găsit
putere să construiască un lego. A fost încântat de tot ce a primit, de la
jucării la haine.
A doua zi, a venit tati cu prieteni de la C-lung. Cu alt
tort, la fel de gustos.
David a fost foarte încântat să-și revadă prietenii.
Cât copiii au fost la film, noi am umblat prin mall după
Eliza. Are copila asta un lipici, că în câteva minute toți din mall erau topiți
după ea. A primit și o pereche de aripioare și diademă de fluturaș, care i-au
accentuat farmecul.
Și două reclame gratuite :)
După ce s-a terminat filmul, am savurat tortul. David nu a
vrut poză cu el (era ocupat cu un joc pe telefonul unui prieten și abia și-a
făcut timp să sufle în lumânare).
Eliza, însă, nu a obiectat, ba chiar l-a și gustat
Mai urmează un tort, dar el nu știe. Voi pune poză într-una
din zilele următoare.
Pe scurt, o vacanță plină de voie bună și dulciuri. Și încă
nu s-a terminat.
marți, 24 octombrie 2017
WORK AT HOME MOMS - PIATRA NEAMT
Nu am găsit
nici timpul nici dispoziția de a scrie despre asta până acum.
Azi, însă,
am terminat traducerile în timp record și, fiind încă sub influența întâlnirii
de ieri, am spus că e momentul să încep.
WAHM este o
inițiativă socială menită să vină în sprijinul mamelor care au ales să lucreze pe
cont propriu sau care își caută o activitate pe care să o desfășoare acasă.
Anul trecut
această inițiativă s-a lansat și în Piatra Neamț iar asociația noastră este una
dintre cele mai active din țară, în special datorită implicării Irinei Mitrofan-Bitca, coordonatoarea de aici a proiectului.
În fiecare
lună, asociația organizează un eveniment, cu tematică diferită de la lună la
lună, în funcție de preferințele și nevoile membrelor asociației.
Astfel, s-au
organizat evenimente de tip Mama Connect, Cluburi de lectură pentru copii,
Seminarii de dezvoltare personală, întâlniri de inițiere în realizarea
fotografiei de produs, etc.
Eu am lucrat
mereu acasă. Când am terminat prima facultate am pornit pe acest drum și am
ales să lucrez pe cont propriu. Era și o perioadă benefică traducerilor iar
alegerea aceasta mi s-a părut cea mai logică. Au urmat și perioade mai grele,
cu traduceri mai puține, dar tot nu am reușit să găsesc impulsul de a intra
într-un sistem.
Am devenit
apoi mamă și am simțit că munca mea acasă, deși cu venituri fluctuante și
niciodată destule, cu program haotic și, de multe ori, obositor atât pentru
mine cât și pentru cei din jurul meu, îmi oferea o șansă pe care nu multe mame
o au: aceea de a fi alături de copilul meu în fiecare etapă a dezvoltării lui,
de a-mi crea cu el o legătură puternică, de a-l cunoaște așa cum mai mult ca
sigur nu îl va cunoaște nimeni. Mi s-a părut foarte important acest aspect nu
doar pentru primii ani ai vieții lui, cât, mai ales, pentru anii următori,
pentru vârstele lui mai dificile din punct de vedere emoțional.
Asta cu mult
înainte de apariția asociației WAHM. Am devenit apoi mamă pentru a doua oară
iar alegerea mea a căpătat și mai mult sens.
În momentul
în care am intrat în Asociație, m-am simțit acasă, m-am simțit înțeleasă până
în cele mai mici detalii, am primit sprijin emoțional de fiecare dată când
aveam nevoie. Simplul fapt că mă simt liberă să vorbesc despre mine fără să mă judece
nimeni, pentru mine contează foarte mult.
Încet,
încet, am început să cochetez cu alte idei de activități pe care le pot realiza
pe cont propriu. Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să le fac, dar încă nu-și
găsesc toate loc în viața mea. Pentru unele nu am îndemânarea necesară, pentru
altele încă nu am timp destul, dar încep să se contureze posibilități de a
trece dincolo de sfera traducerilor și de a-mi pune în valoare creativitatea.
Fiecare întâlnire
WAHM îmi confirmă că se poate trăi în afara unui sistem, că se poate porni de
la zero, că te poți adapta la orice schimbare pe care viața te obligă să o
integrezi.
În asociație
sunt mame ca mine, care au ales de la început să lucreze acasă, mame care au
renunțat la cariere de succes pentru că nu le împlineau emoțional, mame care nu
lucrează chiar acasă, dar au afaceri proprii sau mame care își caută o
activitate care să le permită să acorde timp prețios și familiei. Fiecare
dintre ele este o adevărată sursă de inspirație și este o plăcere să le vezi
lumina din ochi când vorbesc despre cât de mult le place ceea ce fac, despre
copiii lor, despre viața lor care, cu bune și cu mai puțin bune, a devenit mai
luminoasă atunci când au ales să-și asculte instinctul.
Voi scrie
despre fiecare în parte, despre produsele lor, despre evenimentele la care
particip alături de ele. Sunt proiecte care merită promovate, produse pe care
le-am folosit și dăruit cu bucuria că am adus o contribuție, oricât de mică, la
dezvoltarea afacerii unei mame ca mine.
Vă recomand
și vouă să alegeți produse create de mame. În spatele fiecăruia se ascunde
pasiune, entuziasm, bucuria de a crea.
joi, 12 octombrie 2017
MACGYVER 2
Am mai scris
despre serialul MacGyver. Este încă unul dintre preferatele mele și îl recomand
în continuare celor care vor un serial de acțiune, dar s-au cam săturat de eroi
cu arme de ultimă generație.
Așa cum spuneam
în postarea de acum 4 ani, ce m-a atras (în afară de Richard Dean Anderson,
desigur), sunt valorile pe care le promovează proiectul Macgyver: o lume cu
oameni care, în rezolvarea problemelor, își folosesc capul de pe umeri în locul
armei din mână.
Industria
filmului american a decis că e timpul să reediteze proiectul și să-l adapteze
vremurilor de acum. De curând am dat de noul serial care a ajuns deja la
sezonul 2 și, curioasă să văd ce a ieșit, m-am pus pe vizionat.
Sunt un
contrariată de unele lucruri, dar tot nu mă pot abține să-l urmăresc.
Lucas Till e un
înlocuitor perfect pentru Richard Dean Anderson iar rolul îl prinde foarte
bine.
De restul echipei...nu sunt chiar așa sigură dar nah, doar pentru că pe mine nu mă încântă un actor sau altul, nu înseamnă că serialul nu poate fi urmărit.
De restul echipei...nu sunt chiar așa sigură dar nah, doar pentru că pe mine nu mă încântă un actor sau altul, nu înseamnă că serialul nu poate fi urmărit.
Pentru că
vremurile sunt cu mult schimbate față de anii 80 când a rulat serialul
original, cei de la Hollywood, în locul agentului secret singuratic, au
încropit o echipă. Ceea ce e bine. Unul se ocupă de forța fizică, unul de IT,
MacGyver rămâne cu ce știe el mai bine: salvează situația cu o agrafă de birou
și un pumn de nisip.
Nu voi ridica
însă în slăvi noul serial, așa cum am făcut cu originalul. Din punctul meu de
vedere e mediocru, așa că voi spune ce nu-mi place la el:
Unul dintre
lucrurile care nu-mi plac e că au făcut serialul prea în stilul celor de
spionaj. Originalul parcă era mai ancorat în realitatea de toate zilele, abordând teme inspirate din problemele
societății de atunci. Noul serial se axează prea mult (după gustul meu) pe
conspirații internaționale.
În plus, mi-ar fi
plăcut să fie un fel de continuare a primului serial. Adică personajul
principal să fie nepotul sau o altă rudă a lui Mac cel original, care să-i
moștenească abilitățile. Ar fi fost mai credibil pentru noi, cei care am
urmărit originalul și l-am îndrăgit. Mai ales că Lucas Till chiar seamănă cu
Richard Dean Anderson și ar fi făcut trecerea la noul serial foarte ușoară și
plăcută.
Din păcate,
s-a ales altă variantă. Personajele au fix aceleași nume, Angus MacGyver, Jack
Dalton, director P. Thorton (de data asta o femeie), fundația Phoenix, Murdoc,
dar sunt plasate în zilele noastre. Ceea ce eu simt ca o ruptură cu care nu prea mă împac. Pentru mine,
director Thorton are chipul lui Dana Elcar, Jack Dalton nu poate fi altul decât
Bruce McGill, iar Murdoc e doar Michael des Barres.
Din punctul meu
de vedere, puteau să păstreze doar numele lui MacGyver, să păstreze denumirea
fundației și să înlocuiască celelalte nume sau să găsească cumva o legătură cu
personajele din serialul original. Ar fi fost mai credibil pentru mintea mea.
A, iar lui
MacGyver îi lipsește din buzunar veșnica rolă de bandă adezivă. Nu pot înțelege
o asemenea omisiune :)). Măcar au păstrat briceagul elvețian
Încă una și mă duc: MacGyver, în varianta Richard Dean Anderson, spunea un NU hotărât băuturilor alcoolice. Așa cum spuneam în postarea de acum 4 ani, replica lui „Carrot juice is about as far as I go” mi s-a părut genială. Ei bine, noul MacGyver mai bea câte o bere din când în când.
Toate astea îmi spun că nu, serialul de acum nu e bazat, așa cum a fost precedentul, pe un proiect de transmitere a unor valori. E doar un alt serial de spionaj, la fel ca celelalte deja existente.
Încă una și mă duc: MacGyver, în varianta Richard Dean Anderson, spunea un NU hotărât băuturilor alcoolice. Așa cum spuneam în postarea de acum 4 ani, replica lui „Carrot juice is about as far as I go” mi s-a părut genială. Ei bine, noul MacGyver mai bea câte o bere din când în când.
Toate astea îmi spun că nu, serialul de acum nu e bazat, așa cum a fost precedentul, pe un proiect de transmitere a unor valori. E doar un alt serial de spionaj, la fel ca celelalte deja existente.
Cu toate
reținerile mele, cred că e un serial ok pentru tineri. Le mai arată că nu totul
se rezolvă cu o apăsare pe trăgaci și că da, multe chestii din sfera științelor
chiar au aplicare în anumite situații.
vineri, 6 octombrie 2017
ELIZA TE ÎNVAȚĂ - EPISODUL 1: CUM SĂ FACI PODOABE DIN LUT
Pasul 1 - DOCUMENTAREA
Găsești sursele de informare potrivite și te documentezi. Din fericire, la bibliotecă sunt muuulte cărți din care să te inspiri.
pasul 2 - PROIECTAREA.
Nu începi să lucrezi nimic fără un proiect. Asta îți va clarifica ideile și vei ști exact ce ai de făcut când te apuci de lucru
pasul 3 - ALEGEREA MATERIALELOR
Te așezi la masă și soliciți cu insistență să ți se dea și ție material de lucru. Ce dacă ai doar 1 an jumate. Pentru lucrul cu lutul nu există limită de vârstă.
pasul 4 - GĂSIREA MEDIULUI FAVORABIL DE LUCRU
Nu poți lucra la masa aia pentru adulți, așa că îți alegi un loc unde să te simți mai confortabil
pasul 5 - LUCRUL PROPRIU ZIS
Ignori activitatea celorlalți și te concentrezi la ceea ce ți-ai propus să realizezi
și David lucrează de zor
reușește și mami să meșterească ceva
pasul 6 - FACI CURĂȚENIE LA LOCUL DE MUNCĂ
Nu se poate să lași mizerie, nu?
Pentru mai multe detalii vă așteptăm la Atelierul de modelaj în lut de la Biblioteca Jutețeană G.T. Kirileanu, Piatra Neamt
vineri, 29 septembrie 2017
ATELIERUL DE MODELAJ FRUMUSICA
Luni, la Biblioteca Județeană GT Kirileanu din Piatra Neamț, a avut loc lansarea proiectului Frumușica, organizat în parteneriat cu Activ Travel Tour.
Am aflat abia miercuri, dar mi-am dat seama imediat că este vorba despre un atelier care promite să fie o experiență fantastică atât pentru copii cât și pentru părinți.
Când i-am spus lui David despre atelier, a sărit în sus de bucurie, așa că am mobilizat și prietenii din spatele blocului iar trupa noastră veselă s-a prezentat vineri, la ora 17, la bibliotecă.
Pot spune că a fost un succes. Mi-a plăcut foarte mult cum se raportează domnul Iulian Gorea la copii iar aceștia au fost captivați de povestirile dumnealui, Sunt convinsă că pe parcursul următoarelor întâlniri se va crea o legătură specială între dumenalui și participanții la curs. Lumina din ochii celor trei mușchetari ai cartierului nostru nu mă lasă să cred altceva.
Întâlnirile vor avea loc marțea și vinerea de la ora 17 la 18.30. Din păcate nu cred că vom reuși să ajungem marțea, din cauza altor activități extrașcolare, dar vinerea nu vom lipsi.
Proiectul implică mai multe decât simplul modelaj, organizatorii intenționează ca activitățile să nu fie exclusiv pentru copii ci doresc să implice și părinții, ceea ce mie mi se pare un lucru fantastic. În plus, se dorește organizarea unor excursii la casele și atelierele unor meșteri populari și alte activități pe care le vom afla pe parcurs.
Vă las mai jos link către filmulețul de la lansarea proiectului, pentru a afla mai multe.
Vizionare plăcută și... vă așteptăm la atelier.
miercuri, 27 septembrie 2017
COLIBRI...MOLIA COLIBRI
Azi am avut o întâlnire neobișnuită.
Așteptam autobuzul când pe deasupra florilor de la chioșcul din stație a început să zboare o creatură ciudată. Am crezut inițial că e un bondar și mă pregăteam să mă îndepărtez. Apoi mi-am dat seama că nu e bondar. Era mai mare, colorată mai spre maroniu, bătea rapid din aripi și avea o trompă lungă cu care se ospăta din nectarul florilor.
- Un Colibri, a fost primul meu gând.
Era singura legătură logică pe care o puteam face. Arăta întocmai ca păsările colibri pe care le văzusem prin documentare. Cu excepția trompei, care mi se părea prea lungă. Și a faptului că nu mai auzisem să existe păsări Colibri în România. Mă gândeam, totuși, că poate a zburat din vreo colivie
Fascinată, l-am chemat pe David să o vadă și el. Nu putea pierde ocazia asta.
Nefiind pe deplin convinsă că e chiar pasărea Colibri, i-am spus lui David că vom căuta acasă imagini să vedem ce anume e.
Am căutat. Nu e pasărea Colibri. E molia Colibri.
Arată cam așa:
Așteptam autobuzul când pe deasupra florilor de la chioșcul din stație a început să zboare o creatură ciudată. Am crezut inițial că e un bondar și mă pregăteam să mă îndepărtez. Apoi mi-am dat seama că nu e bondar. Era mai mare, colorată mai spre maroniu, bătea rapid din aripi și avea o trompă lungă cu care se ospăta din nectarul florilor.
- Un Colibri, a fost primul meu gând.
Era singura legătură logică pe care o puteam face. Arăta întocmai ca păsările colibri pe care le văzusem prin documentare. Cu excepția trompei, care mi se părea prea lungă. Și a faptului că nu mai auzisem să existe păsări Colibri în România. Mă gândeam, totuși, că poate a zburat din vreo colivie
Fascinată, l-am chemat pe David să o vadă și el. Nu putea pierde ocazia asta.
Nefiind pe deplin convinsă că e chiar pasărea Colibri, i-am spus lui David că vom căuta acasă imagini să vedem ce anume e.
Am căutat. Nu e pasărea Colibri. E molia Colibri.
Arată cam așa:
imagine preluată de aici
Voi ați văzut vreodată o molie Colibri? Ați știut de existența ei?
luni, 4 septembrie 2017
CÂND SĂRIM SOMNUL DE PRÂNZ
Aud
că sunt unii părinți, de pe meleagurile noastre sau de pe alte meleaguri, care,
după ideea proprie sau la recomandarea altora, nu lasă copiii (chiar și pe cei
de vârsta Elizei) să doarmă ziua, ca să-i culce seara devreme, pe la 6-7 iar
copiii să doarmă până dimineața. Iar copiii lor chiar dorm în nopțile 12-14 ore
pe noapte.
Eliza
a făcut ieri un astfel de experiment, independent de voința mea. Nu a vrut să
doarmă la amiază. Pur și simplu, chiar dacă îi era somn, chiar dacă am urmat
rutina obișnuită, a refuzat să adoarmă.
A
picat pe la 18.30.
S-a
trezit la 2 cântând, s-a foit, a supt, iar s-a foit, iar a supt, până pe la 3
jumate.
A
mai ațipit un pic iar eu am profitat și m-am apucat de lucru.
S-a
foit iar, s-a ridicat, l-a văzut pe David și l-a împuns cu degetul de câteva
ori, să vadă dacă nu se trezește. Nu s-a trezit, s-a întors cu spatele.
S-a
așezat de câteva ori cu capul pe pernă lângă el. Speram că adoarme. Nu a
adormit.
S-a
plictisit, a venit la mine în brațe, a băut apă, am drăgălit-o cu o mână în
timp ce cu cealaltă terminam o traducere.
I
s-a făcut foame. I-am dat o banană. A mâncat jumătate în brațe la mine. Cu
cealaltă jumătate m-a hrănit pe mine, bucățică cu bucățică, în timp ce terminam
și a doua traducere.
Se
făcuse ora 5 jumate.
A
început să se lipească de mine a somn, așa că am abandonat a treia traducere și
ne-am băgat în pat.
Am
adormit amândouă.
M-am
trezit la 8 și am terminat ultima traducere.
E
aproape 9 iar ea încă doarme.
Clar
nu vreau să repetăm prea des experiența asta.
marți, 15 august 2017
ADULȚII ȘI OBLIGATIVITATEA VACCINURILOR
Înainte de a spune ce am de spus, țin să precizez următoarele: opiniile mele despre obligativitate sunt despre OBLIGATIVITATE. Nu am nicio problemă cu cei care aleg să vaccineze, sunt liberi să o facă, nu mă feresc de ei, nu-mi feresc copiii de copiii lor.
Dacă doriți să comentați, vă spun din start că nu voi aproba comentariile jignitoare iar pe cele de pe FB le voi bloca.
Am ajuns la
protestul de duminică având clar în minte ce vreau să spun.
Urma să vorbesc
despre adulți. Toată lumea se centrează pe copii și e normal, spre ei se
îndreaptă întreaga noastră grijă. Dar mi se pare că de la un timp copiii au ajuns mijloc de manipulare în ambele tabere. Dacă vrei să intimidezi părinții ameninți copiii iar eu nu pot să mai vorbesc despre copii în această chestiune. Pot, însă să vorbesc despre felul în care se neglijează faptul că proiectul de lege
îi vizează și pe adulți. Pe toți. Iar asta ar trebui să ne afecteze la fel de mult ca vaccinarea forțată a copiilor. Poate chiar mai mult, pentru că dacă noi vom suferi reacții adverse, suferința noastră se va răsfrânge și asupra lor.
Nu voi reproduce
discursul meu de pe treptele Teatrului Tineretului, dar nu voi obosi niciodată să explic de ce mă afectează pe mine, ca
adult, acest proiect de lege.
Așa cum am
mai povestit pe blog, m-am născut aparent sănătoasă. Am fost vaccinată în anii ’70-’80.
Schemă de vaccinare completă, în ciuda problemelor frecvente cu rinichii :
crize crunte, infecții dese, tratamente cu toate antibioticele posibile, în
doze tot mai mari, dar fără niciun rezultat. Pe la 6 ani, la Iași, mi s-a făcut primul ecograf
(doar în orașele mari exista aparatură pentru asta). Atunci s-a descoperit că
am un rinichi malformat, care aproape că nu funcționează, iar celălalt este
mărit. Am făcut tratament adecvat și m-am vindecat de infecții. Crizele,
totuși, au continuat. Coincidență sau nu (tind să cred că nu), crizele au
încetat după ultimul vaccin din școala generală.
De atunci, slavă
Domnului, în afară de eliminarea unei pietre anul trecut, de răceli ușoare și
de un început de ulcer acum vreo 3 ani, nu am mai avut probleme. Trebuie,
totuși, să am mare grijă ce substanțe introduc în corpul meu. Toate toxinele
trec prin rinichi, e chestie de cultură generală. Ei bine, pe mine un surplus de toxine m-ar putea
aduce oricând la un pas de moarte.
Vine acum Legea
vaccinării obligatorii. Lege făcută în folosul cetățeanului, nu ? Fără să
am cunoștințe prea amănunțite de legislație sau de medicină, am citit textul,
să văd cum mă protejează legea asta pe mine, om cu o afecțiune deja agravată în
trecut de acțiunea vaccinurilor. După logica mea de om de rând, îmi inchipuiam
că textul unei legi făcută în interesul cetățeanului, trebuie să fie foarte
clar, astfel încât dacă o citește nea Costică din Crăcăoanii de peste apă, să
înțeleagă cum este el protejat de legea asta.
Ei bine, am constatat
că proiectul este clar în ce privește sancțiunile pentru cei care nu se vaccinează
sau nu-și vaccinează copiii, în schimb, textul este extrem de ambiguu în ce
privește evaluarea și protejarea persoanelor nevaccinabile. Da, se va face o
Comisie, se vor studia niște dosare și, până la urmă, Guvernul va decide dacă
ești injectabil sau nu.
Păi stai un pic.
Eu am un rinichi varză, da ? E malformat, trage să moară, stă acolo mai
mult de decor, să nu-l lase chiar singur pe frate-su. Celălalt e suprasolicitat
ca o mamă de 5 copii cu ADHD. Asta pot dovedi oricând cu acte medicale. Iar tu,
proiect de lege făcut în interesul meu, vii și-mi spui că stai, vom vedea dacă
chiar nu te injectăm. Să mergem pe la Comisie, să ne plimbăm pe la Guvern,
poate poate nu-i chiar așa grav și suporți o tură de vaccinuri. Măcar una mică,
de sămânță. Dacă nu crăpi după aia, mai avem pregătite câteva ture. Stai, măi că am glumit, n-o să pățești nimic. Vaccinurile sunt așa buuune și siiigure. |Nu mai citi și tu toate prospectele de pe net, că nu-ți face bine la neuroni. Să vezi ce bine te simți după. Hai, dacă stai cuminte, îți dau și o bomboană. Îți pun chiar și un plasture cu zâmbărici.
Iar ca mine sunt
mulți alții. Oameni care au învățat să trăiască cu anumite boli cronice, oameni
care poate nici nu știu că au un organ mai slăbit, pentru că nu i-a deranjat
niciodată într-atât încât să meargă să se caute. Proiectul acesta de lege, așa
cum este redactat, nu ne oferă nicio garanție că vom fi ascultați, că vom fi
luați în serios.
S-o luăm altfel:
după problemele mele din copilărie, părinții au făcut tot posibilul să-mi
întărească sistemul imunitar. Am avut noroc că am copilărit într-o perioadă
când se mânca încă sănătos, majoritatea alimentelor le aveam de la bunicii mei, de la țară. Apoi mama a lucrat la un magazin naturist și am
avut acces la tot ce s-a putut pentru a-mi întări organismul să facă față unor
eventuale boli. În
afara nașterilor, nu am fost internată niciodată. La medic am mers când aveam
nevoie de adeverințe. În prezent NU IAU medicamente de sinteză. Hai, din când în când, mai am câte o
durere pentru care mai înghit câte o pastilă pentru dureri. Răcelile se vindecă
de la sine sau cu gemoderivatesau homeopate. Sunt ani de zile de când răceală înseamnă un
pic de tuse, o râcâială în gât, două zile de strănut, foarte rar o laringită de
1-2 zile. De aici trag concluzia că sistemul meu imunitar e bun. Nu mă tem de
gripă, știu că i-aș face față. Nu mă tem nici de alte boli. Organismul meu ar
lupta cu ele și ar câștiga cu siguranță. De bolile exterminate nici nu are rost
să-mi spun părerea. Și atunci, de ce să mă injectez? Dacă pe mine nu mă
îngrijorează eventualitatea unor boli, de ce să fiu obligată să mă vaccinez?
Altceva. Am în
familie o persoană care a suferit mult în urma vaccinurilor din anii 80.
Alergii, erupții cutanate, două ture de convulsii în urma cărora a rămas cu o
serie de probleme care-l afectează și azi. E oarecum ok omul acum. A depășit
mare parte din probleme, e așezat la casa lui, are o slujbă cu care se
potrivește, după ce a schimbat multe cărora nu le făcea față. Și vine legea
asta și îi spune: nu contează ce a fost în trecut, oricum nu prea mai sunt
dovezi acum în afara declarațiilor părinților tăi. Hai și te vaccinează să fii
în rând cu lumea. Nu contează că neuronii tăi au fost amețiți de neurotoxinele
injectate în copilărie, mai merge o tură, să-i terminăm cu totul. Te-au mai
lăsat alergiile? E loc de altele. Îți mai ies bube? Ei, asta a fost în trecut,
hai să vedem de care-or ieși acum. Stai, măi că am glumit, n-o să pățești nimic. Vaccinurile sunt așa buuune și siiigure etc, etc
Încă unul și mă
duc: o vaccinare recentă. Un adult din familia mea, se vaccinează acum vreo 15
ani cu un antigripal.
Paranteză:
antigripalul este pe lista momentan recomandată de Calendarul Național de Vaccinare pentru adulți. Doză anuală.
Închid paranteza.
Cum spuneam, omul
se vaccinează. Om sănătos, în floarea vârstei, crescut la țară, cu alimentație
sănătoasă întreaga viață. La scurt timp începe bâlciul: reacții la o listă
lungă de alergeni, de la lactate și fructe cu puf până la acarieni, praf,
saliva de câine și multe altele. Simptome: erupții cutanate, rinite alergice
etc, etc. Omul pur și simplu se usucă, slăbește văzând cu ochii, se simte rău, rău, deși analizele îi ies bune. Ani de zile s-a chinuit cu tratamente antialergice, a scos din
alimentație aproape tot, până s-a stabilizat cât de cât iar acum începe să se
poată bucura cât de cât de viață, de câte un aliment interzis înainte etc. Și
vine Legea asta și-i zice: ți-ai revenit, omule drag? Nu-i nimic, îți trece. Ia
de aici un antigripal anual. Stai, măi...
O să ziceți: o
iei razna femeie, te-ai cretinizat de la un rând la altul. N-ai zis că
antigripalul e doar recomandat? Sigur că am zis. Dar și
Proiectul incriminatei legi zice că vaccinurile obligatorii vor fi cele din
Calendarul Național de Vaccinare. Pam, pam!
Și așa mai
departe.
Dacă v-ați
recunoscut măcar parțial în unul dintre cazurile de mai sus, fie că aveți sau
nu copii, legea pentru obligativitatea vaccinării vă privește în mod direct.
Citiți proiectul.
Vă las link aici: http://storage1.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/16664458/3/legea-vaccinarii-forma-finala-31-07-2017.pdf.
Dacă nu vă place să citiți pe ecranul laptopului sau al
tabletei sau al telefonului, dați-mi adresa și vă printez eu un exemplar să
vi-l trimit. Plătesc eu taxele poștale. Pentru Piatra Neamț, livrare personală.
Măcar atâta să fac pentru voi dacă tot ați rezistat să citiți până aici ce
am avut de spus.
Vă las și schema
momentan doar recomandată pentru vaccinarea adulților.
Citiți prospectele acestor
vaccinuri. Nu le am printate, dar dacă vreți, vi le printez eu și vi le trimit
pe sistemul descris mai sus. Citiți în special contraindicațiile și reacțiile
adverse. Nu doar pe cele frecvente ci și pe cele rare sau foarte rare. Nu se
știe dacă nu cumva sunteți un norocos într-un milion. Copilul meu a fost un
norocos. A bifat una dintre reacțiile rare la vaccinul antihepatitei B. Nu-i
doresc să bifeze mai multe. Nici vouă.
A, și nu
condamnați doar producătorii vaccinurilor pentru reacțiile adverse. Ei măcar au scuza că au
trecut în prospect riscurile. Adevărații vinovați sunt cei care impun
vaccinarea. Cei care ne ignoră cu desăvârșire îngrijorările. Cei care ne strigă
sus și tare: Măi proștilor, măi cretinilor, vaccinurile sunt bune și sigure! Noi
vă iubim și vă injectăm cu bunătate și siguranță!
Paranteză: logicea mea de om de rând, fără cunoștințe aprofundate de medicină, îmi spune că dacă un medicament ar fi sigur, nu ar mai avea trecut în prospect un cârnaț de contraindicații și reacții adverse. Închei paranteza
Paranteză: logicea mea de om de rând, fără cunoștințe aprofundate de medicină, îmi spune că dacă un medicament ar fi sigur, nu ar mai avea trecut în prospect un cârnaț de contraindicații și reacții adverse. Închei paranteza
Ăștia sunt cei mai de
condamnat. De ei trebuie să ne apărăm. O asemenea lege este nu doar
neconstituțională, ilegală, aberantă și cum mai vreți să-i spuneți. O asemenea
lege este ilogică. Un act medical este inadmisibil să fie impus.
Despre asta a
fost vorba duminică. Asta
am încercat să transmit.
Au fost oameni
mulți. Au venit nu doar din Neamț. S-au mobilizat grupuri din Bacău, din Suceava, era cineva și din Vaslui.
A vorbit domnul doctor Mircea Pușcașu, căruia îi mulțumesc că se expune în continuare atât pentru dumnealui cât și pentru noi, în ciuda dificultăților cauzate de expunerea asta. Au vorbit părinți îngrijorați, au vorbit adulți care au suferit, ca și mine, în urma vaccinării obligatorii din trecut.
Vă mulțumesc încă
o dată tuturor. Așa cum v-am spus duminică, am luat prezența voastră la modul
personal și am considerat că nu ați venit aici doar pentru voi și pentru copiii
voștri. Am considerat că ați venit la protest în primul rând pentru mine și
pentru copiii mei. Și eu am fost acolo pentru voi.
Cam atât. Nu mai
am putere de mai mult azi. Mă duc să-mi înec dezgustul și nimicnicia într-o
felie de pepene.
Aveți grijă de
voi și de ai voștri. Încă mai
aveți libertatea de a o face. Și luptați până la capăt pentru această libertate.
Vă las un film cu ce a fost la Piatra. Știu, nu se aude bine. Data viitoare se va auzi.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)



























