M-AM MUTAT

Viața se shimbă iar uneori căsuțele pe care le iubim nu ni se mai potrivesc.
Așa că mi-am făcut căsuță nouă. Mă găsiți aici:
https://madiclopotel.wordpress.com

2

2 ani cu Elisabeta copilul care m-a învățat ce e răbdarea, lumina și perseverența.

La mulți ani, minunea mea! Îți doresc o viață pe măsura sufletului tău curat.

20 DE ANI

Acum 10 ani a avut loc întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Eram foarte emoționată și nerăbdătoare să îmi revăd colegii cu care m-am împăcat foarte bine în timpul liceului. În plus, aveam o mulțime de chestii faine de povestit. Terminasem o facultate care îmi plăcuse, eram propriul meu șef, mă căsătorisem cu un bărbat minunat și eram însărcinată în luna a 6-a. Ce mai, eram pe val. Și m-am simțit pe val tot timpul evenimentului.

Apoi anii au trecut. 10 în total. Se apropie următoarea întâlnire și am decis să mă ocup de o parte din organizare. Îmi este foarte dor de colegi. Îmi este dor de sentimentul acela de bucurie și siguranță cu care am trăit în timpul liceului. 

Tot gândindu-mă la cum va fi evenimentul, la un moment dat m-a cuprins panica. Ce să caut eu la întâlnire? Ce am de povestit despre mine? Cu ce să mă laud? Cu toate dubiile și nesiguranțele care au caracterizat ultimii 10 ani din viața mea? Cu o a doua facultate într-un domeniu care îmi place la nebunie dar în care nu știu dacă voi ajunge să profesez? Cu o căsnicie eșuată? Cu 20 kg în plus, câte două pentru fiecare an care a trecut de la ultima întâlnire? Cu o muncă ce mă ajută să supraviețuiesc și îmi place, dar cu care nu mă simt împlinită?

E drept, am doi copii absolut minunați. Ei și? Copii au și alți colegi.

Alți colegi trăiesc prin străinătate. Alți colegi lucrează ceva ce îi entuziasmează. Alți colegi se plimbă prin lume în fiecare vacanță. Alți colegi au căsnicii fericite.

Totuși, după ce am lăsat disperarea și rușinea să treacă, m-am uitat la mine mai bine. Au trecut alți 10 de ani din care am ieșit sănătoasă. Toate întâmplările din ultimii ani, toți oamenii cu care m-am întâlnit în această perioadă m-au ajutat să mă formez ca om, să decid cine vreau să fiu și, spre deosebire de mulți alții, am avut puterea să spun că nu vreau să fiu altcineva decât cine ce simt că sunt. Am avut curajul să spun nu atunci când  a fost cazul (sigur, uneori mai târziu decât ar fi trebuit), fie că a fost vorba de o relații personale sau de muncă.

Nu am multe de povestit la întâlnire. Sunt o femeie de aproape 40 de ani, divorțată, mamă singură a doi copii fascinanți. Încă nu lucrez ceea ce m-ar împlini, dar nici nu sunt în căutarea unui loc de muncă. Mai degrabă caut oameni alături de care să lucrez cu entuziasm.

Încă mă formez, chiar dacă am deja aproape 40 de ani. Încă îmi caut un drum, cu tot ce presupune această căutare. 

Mă uit la poveștile de viață ale unora dintre colegi și, după momentul inițial de ușoară invidie, mă bucur mult pentru ei. Și chiar vreau să-i văd, să le aud poveștile pe viu, să mă pot inspira din experiențele lor. Orice experiență pozitivă a altora, poate fi o sursă de inspirație.

Ce dacă eu n-am mare lucru de povestit? E de ajuns că au ei.

La urma urmei, întâlnirile astea nu sunt pentru a ne lăuda cu viețile noastre perfecte. Sunt pentru a ne reconecta cu trăiri din trecut, cu oameni care au trecut prin viața noastră. Cel puțin eu așa le văd și le simt.

PS: nu mă credeți chiar de tot. Am câte ceva de povestit. Sunt o persoană pozitivă, și reușesc mereu să mă ridic indiferent cât de rău cad. O fac pentru mine, o fac pentru copiii mei, o fac pentru cei care spun mereu că mă admiră pentru optimismul meu. Un pic din persoana asta pozitivă am fost și în timpul liceului. Restul s-a format după aceea.

CASA PLINĂ

Atunci când soția lui moare, Danny Tanner se trezește în situația de a crește singur 3 fetițe: una de 10 ani, una de 5 ani și cea mai mică de 1 an. Îi sar ajutor cel mai bun prieten și cumnatul lui, care se angajează să formeze împreună o familie funcțională. Și reușesc. Cu umor, cu empatie, cu înțelegerea vârstelor prin care trec atât copiii cât și adulții, cu înțelegerea și acceptarea faptului că atât copiii cât și părinții fac greșeli pe parcursul creșterii lor împreună, dar că asta nu e o tragedie, cu multă, multă joacă și râsete. Adică exact ceea ce ar trebui să caracterizeze orice familie.

Acum mulți ani am urmărit la TV câteva episoade din serialul Casa plină și mult timp mi-am dorit să-l reiau. I-a venit momentul de curând și pot spune că sunt captivată. Serialul are cam tot ce îmi doresc să văd în filmele care abordează subiectul parenting-ului, totul combinat cu mult umor de calitate. 

Toate personajele sunt simpatice, empatice, depășesc dificultățile prin comunicare, transmit cam toate valorile care ar trebui transmise celor care îl urmăresc. Poate fi urmărit și cu copiii, deoarece lipsește umorul cu tente sexuale și chiar oferă modele valabile de a gestiona unele situații dificile.

Deschid o paranteză referitoare la umorul cu tente sexuale: acum mulți ani, în timpul primei facultăți, o doamnă profesoară a împărțit umorul în două categorii care mi-au rămas imprimate în minte: umor pentru cap și umor pentru burtă. Ei bine, umorul sexual, promovat destul de intens la TV și nu numai, eu l-am considerat mereu umor pentru burtă. Apreciez foarte mult filmele, comedianții sau oamenii de rând care nu cad în capcana asta și găsesc moduri rafinate ori de a-l evita, ori de a-l ascunde astfel încât glumele să poată fi gustate de orice vârstă. A fost într-unul dintre episoade o încurcătură care, poate, în alte filme, ar fi fost exploatată la maxim, subliniind partea sexuală. Ei bine, scenariștii de la Casa plină, s-au descurcat admirabil. Scena a fost atât de frumos făcută încât cine a avut de înțeles a înțeles despre ce era vorba, cine nu, s-a distrat de comicul situației. Închei paranteza.

Desigur, serialul prezintă o situație un pic idealizată. Mi-ar fi plăcut să văd bebeluși/toddleri mai energici și mai "cu crize", dar probabil se merge pe ideea că un copil crescut într-o familie empatică, în care îi este respectat specificul vârstei, crește liniștit. Și mai sunt câteva aspecte referitoare la viața cu un bebeluș/toddler pe care mintea mea nu prea le poate înțelege, dar pentru cu restul situațiilor serialul se descurcă foarte bine.

Voi ați urmărit serialul? Ce părere avți despre el?

Serialul Casa plină, are și o continuare, Fuller House. E simpatic și acest serial.

LOREDANA ȘI A.L.E.G.

Stau și învârt postarea asta pe toate părțile de ceva timp. M-am tot întrebat dacă să o scriu, apoi dacă să o public. Mă tot gândesc cum să o scriu fără ca cineva să se simtă atacat. De publicat trebuie să o public. Evenimentul este prea important ca să-l trec cu vederea și, dacă eu nu pot fi prezentă,măcar să fac tot ce pot să afle despre el cât mai multă lume.

Pentru început, câteva vorbe despre Loredana:

Am cunoscut-o după ce l-am născut pe David, pe forumul AP. În perioada aceea am legat multe prietenii virtuale cu mame cu aceleași gânduri ca ale mele, cu aceleași convingeri și vise. Loredana este una dintre mamele pe care le-am cunoscut și personal, când băieții noștri aveau cam un an și jumătate. Pe măsură ce timpul a trecut, am comunicat mai puțin, dar, din când în când, ne reconectăm.

Îmi amintesc cum am aflat că Loredana a divorțat. Eram cu o prietenă comună care mi-a spus că, într-o discuție despre evenimentele din viața ei Lore ar fi spus: totul până la prima palmă. Cuvintele astea mi-au rămas în minte și am decis să nu aștept niciodată să primesc acea primă palmă. 

Treptat, și căsnicia mea s-a deteriorat. Din păcate, de multe ori, oamenii se potrivesc de minune doar pentru un timp, apoi, după ce și-au îndeplinit misiunea împreună, e cazul să apuce pe drumuri diferite. Noi nu am înțeles asta. De fapt, el a înțeles și mi-a spus-o, dar nu într-un mod pe care eu să-l accept. Am rămas împreună și, încet, ne omoram reciproc, el încercând să mă schimbe pe mine, eu încercând să-l schimb pe el. Au început certurile și au fost din ce în ce mai urâte, am fost la un pas să ne despărțim de câteva ori, am tot sperat amândoi că vom regăsi acel ceva care să ne reunească. Nu am găsit.

La primele amenințări mi-au răsunat în minte cuvintele Loredanei: totul până la prima palmă. Nu, nu aveam să primesc acea primă palmă. Și am spus stop. Nici măcar faptul că eram însărcinată nu a reușit să readucă armonia între noi. Am plecat și am lăsat în urmă și certurile și supărările și toată tristețea adunată în ani de luptă pentru a păstra ceva ce nu mai exista.

A mai durat un an până să divorțăm. Mi-am dorit să ne despărțim prin acord, așa cum ne și căsătorisem. El a acceptat. Acum suntem bine. Comunicăm civilizat despre copii, fiecare dintre noi se străduiește să-și construiască o viață care să i se potrivească.

Nu e ușor să iei totul de la capăt la aproape 40 de ani, mai ales când ai doi copii care depind de sănătatea ta fizică și mentală. Încă sunt în căutări, încă încerc să găsesc acel drum pe care să-l simt al meu. Mă epuizează uneori singurătatea, jongleriile financiare pe care trebuie să fac pentru a le asigura copiilor tot ce au nevoie. Dar sunt împăcată că nu am lăsat să degenereze situația și am reușit să salvez ce se mai putea salva din relația noastră.

Când mă simt căzută, unul dintre lucrurile care mă remontează e să-mi amintesc parcursul vieții Loredanei. În ultimii ani, ea pur și simplu a înflorit. Și-a recăpătat încrederea în ea, a pornit o afacere de succes, s-a recăsătorit cu un om care o iubește și o respectă și a ajuns în punctul acela din viață in care poate ajuta pe alții.

Se implică în tot felul de acțiuni, printre care și cele ale asociației A.L.E.G., care activează în domeniul combaterii și prevenirii violenței împotriva femeilor și promovării egalității de gen.

Pe 7 martie, la București, se va organiza Forumul învingătoarelor din România. Este un eveniment dedicat persoanelor care au trecut sau încă trec printr-o situație de violență domestică. Se asigură cazare și se decontează transportul celor din provincie.

Dacă sunteți sau dacă doar cunoașteți persoane care se află într-o astfel de situație, veți putea asculta poveștile celor care au reușit să iasă din relații toxice și veți putea învăța cum să ajutați, la rândul vostru pe cei care se confruntă cu violența domestică.

Eu nu pot ajunge. București-ul e atât de departe pentru mine încât nu văd nicio soluție pentru a fi acolo. Dar m-aș bucura dacă postarea asta ar ajunge sub ochii unor persoane care au nevoie să afle despre eveniment.

O las pe Loredana să vă spună mai multe

GRĂDINIȚĂ? ÎNCĂ NU

Tot încerc să aprofundez subiectul ăsta într-o postare și nu-mi iese încă. Azi, însă,  David a deschis discuția și nu pot să n-o consemnez aici.

Nu știu cum venise vorba despre mersul Elizei la grădiniță.
El:  Ea o să meargă la grădiniță pe la 4, 5 ani.
Eu: Așa crezi tu că ar fi bine?
El: Da
Eu: De ce?
El (un pic nedumerit): Nu știu
Eu: chiar aș vrea să știu părerea ta, pentru că multă lume îmi spune că ar trebui să o dau la grădiniță din toamnă, când va avea doi ani și jumătate
El: nuu, e prea mică. Nici măcar nu vorbește.
Eu: Și de ce crezi că abia pe la 4,5 ani ar fi cel mai bine să meargă?
El: atunci va ști să vorbească, va ști să lucreze, să facă activități. Acum e pra mică.

Sunt câteva luni de când întorc pe toate părțile subiectul ăsta încercând să-mi dau seama ce ar trebui să fac din toamnă. Se pare că răspunsurile se află mai aproape de mine decât mă așteptam. Mi-e tot mai clar că Eliza va merge la grădiniță cel mai devreme anul viitor, la 3 ani și jumătate.

ACTIVITĂȚI NOCTURNE

Uneori (cam de 2-3 ori pe săptămână), în toiul nopții, copila nu are somn. Se trezește pe la 3-3.30, se foiește, se răsucește, mă strânge în brațe, scoate diverse sunete să vadă dacă-i răspund. Vede că nu-i răspund, vede că e întuneric, se foiește iar și încearcă să adoarmă. Dar nu poate.

Într-un final, mă ia de mână și mă duce în bucătărie. Se așază la locul ei și-mi face semn să merg la locul meu. Adică la chiuvetă, să spăl vase.

Își găsește ocupație cu varii obiecte, mănâncă o gură de banană sau două de iaurt.

Dacă vreau să o ridic de pe scaun spunând că ar fi cazul să încercăm din nou să dormim, îmi face hotărâtă semn să mă întorc la vasele mele.

Când termină ce are de făcut, îmi dă de înțeles că vrea să coboare de pe scaun. Mergem în cameră. Se uită la David care doarme dus, duce degețelul la guriță și face fuuu (adică să faceml iniște).

Uneori adoarme și ea, alteori nu vea în pat. Lucrez cu ea în brațe până i se face somn. Pe la 5.30-6 adoame. liniștită.

Teoretic m-ar deranja programul ăsta nou al ei, pentru că îmi scurtează cam cu 2 ore timpul de lucru (sau de somn, după caz), ceea ce nu-mi pică bine. Totuși, e așa simpatică atunci când mă ține de mână și mă trage spre bucătărie, cu mers de rățușcă somnoroasă și cu zâmbet ghiduș pe buze, încât îmi trece și oboseala și supărarea.

Și, ca bonus, dimineața am vasele curate.

Sper, totuși, să fie doar o fază.

LUNGUL DRUM SPRE FOLOSIREA ULEIURILOR ESENȚIALE

Uleiurile esențiale sunt de când lumea în magazinele naturiste iar câte ceva despre aromaterapie știe cam oricine. Când mama lucra la magazinul naturist foloseam și noi varii uleiuri în lămpile de aromaterapie haioase. Era o chestie nouă, un mod de a împrospăta aerul din casă, deși nu pot să spun că eram super încântată. Mirosul acela emanat cu ajutorul aburului fierbinte, deși nu era chiar deranjant, nu era nici extrem de plăcut.

În 2016, la seminarul Monicăi Reu, într-o discuție despre rutina de seară la copii, am aflat pentru prima dată că ar exista niște uleiuri și mai bune decât cele care se găsesc în magazine. N-am aprofundat subiectul atunci, deși mi se aprinsese clar un beculeț. Am rămas, însă, cu ideea în minte.

Anul trecut, în diverse discuții pe grupurile FB, am asociat ideii și un nume de firmă. Am intrat într-un grup pentru a căuta detalii și am fost foarte încântată. Mai puțin de preț care era mult peste orice buget al meu. Am continuat să urmăresc din unbră discuțiile și să-mi înregistrez tot mai multe motive pentru care uleiurile astea, în unele situații de-a dreptul miraculoase, ar trebui să-și găsească locul în viața mea. Dar tot nu puteam găsi un motiv bun pentru a face această investiție.

În toamnă, am participat la o prezentare a acestor uleiuri. Eram într-o perioadă dificilă, eram extrem de obosită, atât de obosită încât abia puteam dormi noaptea iar puținul somn era fragmentat și plin de vise. Programul îmi era atât de încărcat încât abia găseam timp să mă ocup de casă, dar nici nu reușeam să mă mobilizez să-mi fac ordine în viață și să renunț la ce trebuia să renunț.

Am fost la întâlnirea aceea mai mult de curiozitate, mai mult pentru a ieși din casă, conștientă că nu voi putea cumpăra uleiurile, încă nesigură că sunt chiar atât de eficiente cum se spune. Am ascultat prezentarea fragmentar, în momentele când Eliza era concentrată cu câte o activitate. Mi-a plăcut entuziasmul cu care s-a vorbit, am înțeles diferența dintre aceste uleiuri și cele pe care le folosisem până atunci, diferența dintre difuzarea la cald și cea la rece și da, mi-am dorit mult să le am. Dar atât. În continuare, prețul lor era prea mare pentru bugetul meu. M-a atras ideea unor roll-on-uri ceva mai accesibile la preț, dar Eliza deja își pierdea răbdarea, așa că am plecat, urmând să mă informez mai mult despre variantele pe care mi le-aș putea permite cândva.

Totuși, din acel moment, s-au produs în mine niște schimbări. La întâlnire fusese pornit un difuzor și, inițial, s-a difuzat ulei de portocală. S-au adăugat apoi și alte uleiuri, dar mirosul acela de portocală mi-a rămas zile întregi în nări. În acea seară, pe măsură ce trecea timpul, am început să mă simt ciudat. La început m-a cuprins o moleșeală pe care nu o înțelegeam și care m-a îngrijorat. Simțeam efectiv cum fiecare celulă a corpului meu mă furnică, iar asta mă deranja. Apoi mi-am dat seama că senzația aceea era modul în care corpul meu începea să se relaxeze. Uitasem cum e să mă simt relaxată. Am redescoperit în acea seară. Starea de bine a continuat și a doua zi, când am avut un puseu de energie care m-a făcut să curăț casa cum nu avusesem putere să fac de mult.

Atunci am decis că uleiurile astea vor urca în topul priorităților și, cu prima ocazie, le voi achiziționa.

Nu îmi făceam iluzii că voi putea lua din start un kit întreg, chiar dacă era varianta cea mai convenabilă. Mă gândeam, însă, că aș putea investi în 1, poate chiar 2 uleiuri pe lună, până îmi completez colecția cu strictul necesar. Ocazia s-a ivit în perioada sărbătorilor, când au început ofertele. Astfel, am prins o ofertă de difuzor cu 2 dintre uleiuri. Apoi, împreună cu o prietenă am împărțit o altă ofertă și așa am pornit la drum.

Uleiul de portocală este încă preferatul meu. Când îl pun în difuzor simt instant cum îmi intră în toți porii și-mi luminează gândurile.

În decembrie Eliza a răcit foarte tare. O prietenă mi-a făcut un amestec de uleiuri. A ajutat-o și nu prea pe Eliza (ar fi trebuit altă combinație), dar mie și lui David ne-a diminuat instant durerile de gât. Pur și simplu, în câteva secunte, durerea s-a strâns într-un singur punct apoi a dispărut cu totul.

La un moment dat, am avut o problemă destul de mare cauzată de o infecție la măsea. Atunci o altă prietenă mi-a dat un alt ulei pe care l-am folosit pentru a ameliora situația. Nu e rezolvată complet, dar a diminuat simțitor infecția. Nu știu ce aș fi făcut fără uleiul acesta, deoarece doctorul care-mi poate face tratamentul pe canal este foarte ocupat și m-a programat destul de târziu.

Ultima noastră experiență e foarte recentă:

La începutul săptămânii, David a răcit. Nu foarte grav, puțină febră și tuse seacă. Am ținut sub control răceala, ca de obicei, cu gemoderivate, de data asta difuzând și uleiul pentru imunitate. În a treia zi de răceală, a început să strănute și, automat, i s-a înfundat nasul destul de tare, ceea ce îi dădea o stare foarte proastă. Colac peste pupăză, și Eliza respira greu în timpul somnului. Comandasem deja un ulei pentru respirație ușoară, dar nu sosise încă, așa că am întrebat o prietenă dacă îmi poate da câteva picături. Mi-a dat o sticluță întreagă, urmând să i-o returnez când sosește comanda.

Am difuzat uleiul și situația s-a mai ameliorat. Până spre seară, când David a început din nou să strănute și abia respira pe nas. Înainte de a adormi a început chiar să se plângă că nu a mai fost niciodată răcit așa de tare, că nimeni pe lumea asta nu a fost vreodată răcit atât de tare, că sigur nu va putea dormi și crede că o să moară. Menționez că doar strănuta și avea nasul înfundat. Credința că va muri din cauza răcelii vine din credința ancestrală a bărbaților că orice strănut îi poate omorî.

Am trecut peste amuzamentul meu în fața felului în care copilul îți verbaliza suferința, am diluat câteva picături de ulei esențial în ulei de cocos și i-am aplicat pe piept. În 10 secunde dormea dus respirând liniștit pe nas. Nu s-a trezit deloc în acea noapte, a mai strănutat un pic în ziua următoare, am mai aplicat uleiul diluat în următoarea seară, am mai difuzat o dată, apoi totul a revenit la normal.

Dacă mai aveam nevoie de confirmări că investiția aceasta merită, acum nu mai am. Treptat, voi mai achiziționa și uleiurile care-mi lipsesc. Încă nu mă îndur să le folosesc cu alte scopuri decât cele terapeutice pentru că pentru asta am nevoie de ele în primul rând și încerc să nu le consum mai mult decât strictul necesar. Dar au multe, multe alte utilizări.

Voi folosiți aceste uleiuri? Care este preferatul vostru?

39

Acum două zile am împlinit niște ani.

Am încercat să-mi dau seama ce semnificație are pentru mine numărul lor. Nu are niciuna. Cifrele acelea două îmi sună străine, departe de mine. Puteau fi oricare altele, tot nu mi-ar fi spus nimic. De ceva timp am încetat să mai număr anii. Doar când sunt obligată să-i declar în scopuri administrative sau de socializare, fac un efort să-mi amintesc ce vârstă spune buletinul că am.

În schimb, ca fiecare an care trece, și acesta a avut un specific al lui, un ceva ce l-a deosebit de ceilalți dinaintea lui.

Anul acesta a fost anul selecțiilor și renunțărilor la ce era prea mult în viața mea, la ce nu mă lăsa să mă bucur de mine și de viață.

Anul acesta s-a definitivat divorțul. Despărțirea se petrecuse mai demult, dar abia în primăvara acestui an ne-am mobilizat să o oficializăm. A fost simplu, așa cum ar trebui să se petreacă orice despărțire. Sigur, a fost și zbucium interior de ambele părți, dar am reușit să trecem prin asta în mod destul de civilizat și cu efecte secundare minime.

Anul acesta am început activități pe care mi le-am dorit mult în trecut. Am renunțat apoi la ele pentru că, oricât le-am visat în trecut, nu se mai potrivesc cu ceea ce sunt acum.

Anul acesta am căutat, am testat, m-am împiedicat, m-am ridicat, am făcut planuri, am păstrat ce îmi stă în putere să realizez acum, am amânat lucrurile pentru care nu văd încă o rezolvare.

Anul acesta mi-am trasat un proiect de viață. Am conturat liniile mari și am început să trasez, cu nesiguranță încă, detaliile. Treptat, totul îmi va deveni mai clar. Nu mă grăbesc. Anul acesta m-a învățat să iau totul pe îndelete, să nu mă pierd în nerăbdări și frici inutile.

Anul acesta am început să port rochițe fără să mă mai cramponez de silueta mea care nu s-a înscris niciodată în standardele altora. Aceasta e o mare realizare. Râd cu poftă când mă întreabă lumea când trebuie să nasc, dar continui să-mi port cu bucurie rochițele frumoase, fără să mă mai chinui să strâng burta mea cea mare care poartă în ea ani de emoții negative, de nemulțumiri și de singurătate.

M-am apropiat tot mai mult de un fel de slow-living interior în care sunt mai conștientă de mine, de prezența și importanța copiilor mei în preajma mea, de ceea ce simt pozitiv sau negativ. Încerc să-mi diminuez nesiguranțele, să nu mă las copleșită de perioadele dificile din punct de vedere financiar. Cumva simt că toată agitația trece pe lângă mine iar eu sunt într-un fel de safe place al meu în care e bine și cald și în care nimic nu se grăbește, în care am timp să mă gândesc la ce voi face în continuare, în care am timp pentru câte un film, pentru o carte, pentru a rumega o vorbă auzită mai mult sau mai puțin întâmplător. Am mai ieșit din starea asta și m-am aruncat în agitația cotidiană a societății în care trăiesc. Dar nu pentru mult timp. Au fost în jurul meu oameni care să-mi atragă atenția când m-am îndepărtat de ceea ce sunt și am reușit să ies din experiențele care mă dezechilibrau.

Continui să caut, să testez, să fac planuri. Îmi fac traducerile, ies la câte o pizza și un film cu David, legăn și hrănesc păpușile împreună cu Eliza, particip la întâlnirile WAHM, când am ocazia merg mult pe jos, singură.

Un prim obiectiv pentru anul care pentru mine a început deja: să reîncep să scriu scrisori. Internetul îmi pare atât de impersonal încât mă simt ciuntită în orice încercare de comunicare. Am început deja prima scrisoare care va călători peste mări și țări, spre prieteni dragi de care îmi va fi mereu dor.

O BĂLĂCEALĂ, 2 TORTURI ȘI PRIETENI DRAGI

Postarea asta trebuia să o scriu ieri, dar nu primisem încă pozele. Oricum sărbătorim de câteva zile și încă nu am terminat, așa că nu e chiar cu întârziere.

David îmi spusese din vară unde vrea să-și facă ziua, dar nu am găsit liber. Cerând recomandări despre un alt loc, o prietenă mi-a spus că ea și copiii ei s-au distrat la o aniversare la Aqua Park. Am știut din start că e locul potrivit.

Imediat am dat comandă de invitații pentru ultima zi de școală (mulțumesc Anca pentru versuri și Ștefania pentru invitații)

.

David a primit vestea cu sărituri și chiote de bucurie.

A vrut tort cu Foxy. Am trecut peste repulsia mea și i-am comandat tort cu Foxy (mulțumim Aline Cake Boutique)

Din nou sărituri și chiote și Mami, o să fie cea mai faină petrecere!

Nu au venit toți cei invitați (din fericire pentru buzunarul meu), dar toată lumea s-a distrat. Cei mai aventuroși au luat cu asalt toboganele, cei mai prevăzători au rămas în bazinul cu apă mai mică. Dar absolut toți au avut sclipiri în ochi de bucurie în ochi. Mulțumesc tatălui care a prevăzut situația dificilă în care aveam să mă aflu și a rămas să mă ajute cu copiii

Apoi am urcat în restaurant unde copiii au mâncat și au savurat tortul

Ne-am întors acasă epuizați, dar David tot a mai găsit putere să construiască un lego. A fost încântat de tot ce a primit, de la jucării la haine.

A doua zi, a venit tati cu prieteni de la C-lung. Cu alt tort, la fel de gustos. 

David a fost foarte încântat să-și revadă prietenii. 

Cât copiii au fost la film, noi am umblat prin mall după Eliza. Are copila asta un lipici, că în câteva minute toți din mall erau topiți după ea. A primit și o pereche de aripioare și diademă de fluturaș, care i-au accentuat farmecul.

Și două reclame gratuite :)

După ce s-a terminat filmul, am savurat tortul. David nu a vrut poză cu el (era ocupat cu un joc pe telefonul unui prieten și abia și-a făcut timp să sufle în lumânare).

Eliza, însă, nu a obiectat, ba chiar l-a și gustat

Mai urmează un tort, dar el nu știe. Voi pune poză într-una din zilele următoare.

Pe scurt, o vacanță plină de voie bună și dulciuri. Și încă nu s-a terminat.

WORK AT HOME MOMS - PIATRA NEAMT

Mi-am propus prin primăvară să încep o serie de postări despre WAHM Piatra Neamt și mamele absolut minunate din această asociație.

Nu am găsit nici timpul nici dispoziția de a scrie despre asta până acum.

Azi, însă, am terminat traducerile în timp record și, fiind încă sub influența întâlnirii de ieri, am spus că e momentul să încep.

WAHM este o inițiativă socială menită să vină în sprijinul mamelor care au ales să lucreze pe cont propriu sau care își caută o activitate pe care să o desfășoare acasă.

Anul trecut această inițiativă s-a lansat și în Piatra Neamț iar asociația noastră este una dintre cele mai active din țară, în special datorită implicării Irinei Mitrofan-Bitca, coordonatoarea de aici a proiectului.

În fiecare lună, asociația organizează un eveniment, cu tematică diferită de la lună la lună, în funcție de preferințele și nevoile membrelor asociației.

Astfel, s-au organizat evenimente de tip Mama Connect, Cluburi de lectură pentru copii, Seminarii de dezvoltare personală, întâlniri de inițiere în realizarea fotografiei de produs, etc.

Eu am lucrat mereu acasă. Când am terminat prima facultate am pornit pe acest drum și am ales să lucrez pe cont propriu. Era și o perioadă benefică traducerilor iar alegerea aceasta mi s-a părut cea mai logică. Au urmat și perioade mai grele, cu traduceri mai puține, dar tot nu am reușit să găsesc impulsul de a intra într-un sistem.

Am devenit apoi mamă și am simțit că munca mea acasă, deși cu venituri fluctuante și niciodată destule, cu program haotic și, de multe ori, obositor atât pentru mine cât și pentru cei din jurul meu, îmi oferea o șansă pe care nu multe mame o au: aceea de a fi alături de copilul meu în fiecare etapă a dezvoltării lui, de a-mi crea cu el o legătură puternică, de a-l cunoaște așa cum mai mult ca sigur nu îl va cunoaște nimeni. Mi s-a părut foarte important acest aspect nu doar pentru primii ani ai vieții lui, cât, mai ales, pentru anii următori, pentru vârstele lui mai dificile din punct de vedere emoțional.

Asta cu mult înainte de apariția asociației WAHM. Am devenit apoi mamă pentru a doua oară iar alegerea mea a căpătat și mai mult sens.

În momentul în care am intrat în Asociație, m-am simțit acasă, m-am simțit înțeleasă până în cele mai mici detalii, am primit sprijin emoțional de fiecare dată când aveam nevoie. Simplul fapt că mă simt liberă să vorbesc despre mine fără să mă judece nimeni, pentru mine contează foarte mult.

Încet, încet, am început să cochetez cu alte idei de activități pe care le pot realiza pe cont propriu. Sunt atâtea lucruri pe care aș vrea să le fac, dar încă nu-și găsesc toate loc în viața mea. Pentru unele nu am îndemânarea necesară, pentru altele încă nu am timp destul, dar încep să se contureze posibilități de a trece dincolo de sfera traducerilor și de a-mi pune în valoare creativitatea.

Fiecare întâlnire WAHM îmi confirmă că se poate trăi în afara unui sistem, că se poate porni de la zero, că te poți adapta la orice schimbare pe care viața te obligă să o integrezi.

În asociație sunt mame ca mine, care au ales de la început să lucreze acasă, mame care au renunțat la cariere de succes pentru că nu le împlineau emoțional, mame care nu lucrează chiar acasă, dar au afaceri proprii sau mame care își caută o activitate care să le permită să acorde timp prețios și familiei. Fiecare dintre ele este o adevărată sursă de inspirație și este o plăcere să le vezi lumina din ochi când vorbesc despre cât de mult le place ceea ce fac, despre copiii lor, despre viața lor care, cu bune și cu mai puțin bune, a devenit mai luminoasă atunci când au ales să-și asculte instinctul.

Voi scrie despre fiecare în parte, despre produsele lor, despre evenimentele la care particip alături de ele. Sunt proiecte care merită promovate, produse pe care le-am folosit și dăruit cu bucuria că am adus o contribuție, oricât de mică, la dezvoltarea afacerii unei mame ca mine.

Vă recomand și vouă să alegeți produse create de mame. În spatele fiecăruia se ascunde pasiune, entuziasm, bucuria de a crea. 

MACGYVER 2

Am mai scris despre serialul MacGyver. Este încă unul dintre preferatele mele și îl recomand în continuare celor care vor un serial de acțiune, dar s-au cam săturat de eroi cu arme de ultimă generație.

Așa cum spuneam în postarea de acum 4 ani, ce m-a atras (în afară de Richard Dean Anderson, desigur), sunt valorile pe care le promovează proiectul Macgyver: o lume cu oameni care, în rezolvarea problemelor, își folosesc capul de pe umeri în locul armei din mână.

Industria filmului american a decis că e timpul să reediteze proiectul și să-l adapteze vremurilor de acum. De curând am dat de noul serial care a ajuns deja la sezonul 2 și, curioasă să văd ce a ieșit, m-am pus pe vizionat.

Sunt un contrariată de unele lucruri, dar tot nu mă pot abține să-l urmăresc.

Lucas Till e un înlocuitor perfect pentru Richard Dean Anderson iar rolul îl prinde foarte bine.
De restul echipei...nu sunt chiar așa sigură dar nah, doar pentru că pe mine nu mă încântă un actor sau altul, nu înseamnă că serialul nu poate fi urmărit.

Pentru că vremurile sunt cu mult schimbate față de anii 80 când a rulat serialul original, cei de la Hollywood, în locul agentului secret singuratic, au încropit o echipă. Ceea ce e bine. Unul se ocupă de forța fizică, unul de IT, MacGyver rămâne cu ce știe el mai bine: salvează situația cu o agrafă de birou și un pumn de nisip.

Nu voi ridica însă în slăvi noul serial, așa cum am făcut cu originalul. Din punctul meu de vedere e mediocru, așa că voi spune ce nu-mi place la el:

Unul dintre lucrurile care nu-mi plac e că au făcut serialul prea în stilul celor de spionaj. Originalul parcă era mai ancorat în realitatea de toate zilele,  abordând teme inspirate din problemele societății de atunci. Noul serial se axează prea mult (după gustul meu) pe conspirații internaționale.  

În plus, mi-ar fi plăcut să fie un fel de continuare a primului serial. Adică personajul principal să fie nepotul sau o altă rudă a lui Mac cel original, care să-i moștenească abilitățile. Ar fi fost mai credibil pentru noi, cei care am urmărit originalul și l-am îndrăgit. Mai ales că Lucas Till chiar seamănă cu Richard Dean Anderson și ar fi făcut trecerea la noul serial foarte ușoară și plăcută.

Din păcate, s-a ales altă variantă. Personajele au fix aceleași nume, Angus MacGyver, Jack Dalton, director P. Thorton (de data asta o femeie), fundația Phoenix, Murdoc, dar sunt plasate în zilele noastre. Ceea ce eu simt ca o ruptură cu care nu prea mă împac. Pentru mine, director Thorton are chipul lui Dana Elcar, Jack Dalton nu poate fi altul decât Bruce McGill, iar Murdoc e doar Michael des Barres.

Din punctul meu de vedere, puteau să păstreze doar numele lui MacGyver, să păstreze denumirea fundației și să înlocuiască celelalte nume sau să găsească cumva o legătură cu personajele din serialul original. Ar fi fost mai credibil pentru mintea mea.

A, iar lui MacGyver îi lipsește din buzunar veșnica rolă de bandă adezivă. Nu pot înțelege o asemenea omisiune :)). Măcar au păstrat briceagul elvețian

Încă una și mă duc: MacGyver, în varianta Richard Dean Anderson, spunea un NU hotărât băuturilor alcoolice. Așa cum spuneam în postarea de acum 4 ani, replica lui „Carrot juice is about as far as I go” mi s-a părut genială. Ei bine, noul MacGyver mai bea câte o bere din când în când.

Toate astea îmi spun că nu, serialul de acum nu e bazat, așa cum a fost precedentul, pe un proiect de transmitere a unor valori. E doar un alt serial de spionaj, la fel ca celelalte deja existente.

Cu toate reținerile mele, cred că e un serial ok pentru tineri. Le mai arată că nu totul se rezolvă cu o apăsare pe trăgaci și că da, multe chestii din sfera științelor chiar au aplicare în anumite situații.

ELIZA TE ÎNVAȚĂ - EPISODUL 1: CUM SĂ FACI PODOABE DIN LUT

Pasul 1 - DOCUMENTAREA 

Găsești sursele de informare potrivite și te documentezi. Din fericire, la bibliotecă sunt muuulte cărți din care să te inspiri.

pasul 2 - PROIECTAREA. 

Nu începi să lucrezi nimic fără un proiect. Asta îți va clarifica ideile și vei ști exact ce ai de făcut când te apuci de lucru

 

pasul 3 - ALEGEREA MATERIALELOR

Te așezi la masă și soliciți cu insistență să ți se dea și ție material de lucru. Ce dacă ai doar 1 an jumate. Pentru lucrul cu lutul nu există limită de vârstă.

pasul 4 - GĂSIREA MEDIULUI FAVORABIL DE LUCRU

Nu poți lucra la masa aia pentru adulți, așa că îți alegi un loc unde să te simți mai confortabil

pasul 5 - LUCRUL PROPRIU ZIS 

Ignori activitatea celorlalți și te concentrezi la ceea ce ți-ai propus să realizezi

și David lucrează de zor  

reușește și mami să meșterească ceva

pasul 6 - FACI CURĂȚENIE LA LOCUL DE MUNCĂ  

Nu se poate să lași mizerie, nu?

Pentru mai multe detalii vă așteptăm la Atelierul de modelaj în lut  de la Biblioteca Jutețeană G.T. Kirileanu, Piatra Neamt

ATELIERUL DE MODELAJ FRUMUSICA

Luni, la Biblioteca Județeană GT Kirileanu din Piatra Neamț, a avut loc lansarea proiectului Frumușica, organizat în parteneriat cu Activ Travel Tour.

Am aflat abia miercuri, dar mi-am dat seama imediat că este vorba despre un atelier care promite să fie o experiență fantastică atât pentru copii cât și pentru părinți.

Când i-am spus lui David despre atelier, a sărit în sus de bucurie, așa că am mobilizat și prietenii din spatele blocului iar trupa noastră veselă s-a prezentat vineri, la ora 17, la bibliotecă.

Pot spune că a fost un succes. Mi-a plăcut foarte mult cum se raportează domnul Iulian Gorea la copii iar aceștia au fost captivați de povestirile dumnealui, Sunt convinsă că pe parcursul următoarelor întâlniri se va crea o legătură specială între dumenalui și participanții la curs. Lumina din ochii celor trei mușchetari ai cartierului nostru nu mă lasă să cred altceva.

Întâlnirile vor avea loc marțea și vinerea de la ora 17 la 18.30. Din păcate nu cred că vom reuși să ajungem marțea, din cauza altor activități extrașcolare, dar vinerea nu vom lipsi.

Proiectul implică mai multe decât simplul modelaj, organizatorii intenționează ca activitățile să nu fie exclusiv pentru copii ci doresc să implice și părinții, ceea ce mie mi se pare un lucru fantastic. În plus, se dorește organizarea unor excursii la casele și atelierele unor meșteri populari și alte activități pe care le vom afla pe parcurs.

Vă las mai jos link către filmulețul de la lansarea proiectului, pentru a afla mai multe.

Vizionare plăcută și... vă așteptăm la atelier.

http://turntv.ro/atelierul-de-modelaj-frumusica/

COLIBRI...MOLIA COLIBRI

Azi am avut o întâlnire neobișnuită.
Așteptam autobuzul când pe deasupra florilor de la chioșcul din stație a început să zboare o creatură ciudată. Am crezut inițial că e un bondar și mă pregăteam să mă îndepărtez. Apoi mi-am dat seama că nu e bondar. Era mai mare, colorată mai spre maroniu, bătea rapid din aripi și avea o trompă lungă cu care se ospăta din nectarul florilor.
- Un Colibri, a fost primul meu gând.
Era singura legătură logică pe care o puteam face. Arăta întocmai ca păsările colibri pe care le văzusem prin documentare. Cu excepția trompei, care mi se părea prea lungă. Și a faptului că nu mai auzisem să existe păsări Colibri în România. Mă gândeam, totuși, că poate a zburat din vreo colivie
Fascinată, l-am chemat pe David să o vadă și el. Nu putea pierde ocazia asta.
Nefiind pe deplin convinsă că e chiar pasărea Colibri, i-am spus lui David că vom căuta acasă imagini să vedem ce anume e.
Am căutat. Nu e pasărea Colibri. E molia Colibri.
Arată cam așa:

imagine preluată de aici

Voi ați văzut vreodată o molie Colibri? Ați știut de existența ei?

CÂND SĂRIM SOMNUL DE PRÂNZ

Aud că sunt unii părinți, de pe meleagurile noastre sau de pe alte meleaguri, care, după ideea proprie sau la recomandarea altora, nu lasă copiii (chiar și pe cei de vârsta Elizei) să doarmă ziua, ca să-i culce seara devreme, pe la 6-7 iar copiii să doarmă până dimineața. Iar copiii lor chiar dorm în nopțile 12-14 ore pe noapte.

Eliza a făcut ieri un astfel de experiment, independent de voința mea. Nu a vrut să doarmă la amiază. Pur și simplu, chiar dacă îi era somn, chiar dacă am urmat rutina obișnuită, a refuzat să adoarmă.

A picat pe la 18.30.

S-a trezit la 2 cântând, s-a foit, a supt, iar s-a foit, iar a supt, până pe la 3 jumate.

A mai ațipit un pic iar eu am profitat și m-am apucat de lucru.

S-a foit iar, s-a ridicat, l-a văzut pe David și l-a împuns cu degetul de câteva ori, să vadă dacă nu se trezește. Nu s-a trezit, s-a întors cu spatele.

S-a așezat de câteva ori cu capul pe pernă lângă el. Speram că adoarme. Nu a adormit.

S-a plictisit, a venit la mine în brațe, a băut apă, am drăgălit-o cu o mână în timp ce cu cealaltă terminam o traducere.

I s-a făcut foame. I-am dat o banană. A mâncat jumătate în brațe la mine. Cu cealaltă jumătate m-a hrănit pe mine, bucățică cu bucățică, în timp ce terminam și a doua traducere.

Se făcuse ora 5 jumate.

A început să se lipească de mine a somn, așa că am abandonat a treia traducere și ne-am băgat în pat.

Am adormit amândouă.

M-am trezit la 8 și am terminat ultima traducere.

E aproape 9 iar ea încă doarme.

Clar nu vreau să repetăm prea des experiența asta.

ADULȚII ȘI OBLIGATIVITATEA VACCINURILOR

Înainte de a spune ce am de spus, țin să precizez următoarele: opiniile mele despre obligativitate sunt despre OBLIGATIVITATE. Nu am nicio problemă cu cei care aleg să vaccineze, sunt liberi să o facă, nu mă feresc de ei, nu-mi feresc copiii de copiii lor.

Dacă doriți să comentați, vă spun din start că nu voi aproba comentariile jignitoare iar pe cele de pe FB le voi bloca. 

Am ajuns la protestul de duminică având clar în minte ce vreau să spun.

Urma să vorbesc despre adulți. Toată lumea se centrează pe copii și e normal, spre ei se îndreaptă întreaga noastră grijă. Dar mi se pare că de la un timp copiii au ajuns mijloc de manipulare în ambele tabere. Dacă vrei să intimidezi părinții ameninți copiii iar eu nu pot să mai vorbesc despre copii în această chestiune. Pot, însă să vorbesc despre felul în care se neglijează faptul că proiectul de lege îi vizează și pe adulți. Pe toți. Iar asta ar trebui să ne afecteze la fel de mult ca vaccinarea forțată a copiilor. Poate chiar mai mult, pentru că dacă noi vom suferi reacții adverse, suferința noastră se va răsfrânge și asupra lor. 

Nu voi reproduce discursul meu de pe treptele Teatrului Tineretului, dar nu voi obosi niciodată să explic de ce mă afectează pe mine, ca adult, acest proiect de lege.

Așa cum am mai povestit pe blog, m-am născut aparent sănătoasă. Am fost vaccinată în anii ’70-’80. Schemă de vaccinare completă, în ciuda problemelor frecvente cu rinichii : crize crunte, infecții dese, tratamente cu toate antibioticele posibile, în doze tot mai mari, dar fără niciun rezultat. Pe la 6 ani, la Iași, mi s-a făcut primul ecograf (doar în orașele mari exista aparatură pentru asta). Atunci s-a descoperit că am un rinichi malformat, care aproape că nu funcționează, iar celălalt este mărit. Am făcut tratament adecvat și m-am vindecat de infecții. Crizele, totuși, au continuat. Coincidență sau nu (tind să cred că nu), crizele au încetat după ultimul vaccin din școala generală.

De atunci, slavă Domnului, în afară de eliminarea unei pietre anul trecut, de răceli ușoare și de un început de ulcer acum vreo 3 ani, nu am mai avut probleme. Trebuie, totuși, să am mare grijă ce substanțe introduc în corpul meu. Toate toxinele trec prin rinichi, e chestie de cultură generală. Ei bine, pe mine un surplus de toxine m-ar putea aduce oricând la un pas de moarte.

Vine acum Legea vaccinării obligatorii. Lege făcută în folosul cetățeanului, nu ? Fără să am cunoștințe prea amănunțite de legislație sau de medicină, am citit textul, să văd cum mă protejează legea asta pe mine, om cu o afecțiune deja agravată în trecut de acțiunea vaccinurilor. După logica mea de om de rând, îmi inchipuiam că textul unei legi făcută în interesul cetățeanului, trebuie să fie foarte clar, astfel încât dacă o citește nea Costică din Crăcăoanii de peste apă, să înțeleagă cum este el protejat de legea asta.

Ei bine, am constatat că proiectul este clar în ce privește sancțiunile pentru cei care nu se vaccinează sau nu-și vaccinează copiii, în schimb, textul este extrem de ambiguu în ce privește evaluarea și protejarea persoanelor nevaccinabile. Da, se va face o Comisie, se vor studia niște dosare și, până la urmă, Guvernul va decide dacă ești injectabil sau nu.

Păi stai un pic. Eu am un rinichi varză, da ? E malformat, trage să moară, stă acolo mai mult de decor, să nu-l lase chiar singur pe frate-su. Celălalt e suprasolicitat ca o mamă de 5 copii cu ADHD. Asta pot dovedi oricând cu acte medicale. Iar tu, proiect de lege făcut în interesul meu, vii și-mi spui că stai, vom vedea dacă chiar nu te injectăm. Să mergem pe la Comisie, să ne plimbăm pe la Guvern, poate poate nu-i chiar așa grav și suporți o tură de vaccinuri. Măcar una mică, de sămânță. Dacă nu crăpi după aia, mai avem pregătite câteva ture. Stai, măi că am glumit, n-o să pățești nimic. Vaccinurile sunt așa buuune și siiigure. |Nu mai citi și tu toate prospectele de pe net, că nu-ți face bine la neuroni. Să vezi ce bine te simți după. Hai, dacă stai cuminte, îți dau și o bomboană. Îți pun chiar și un plasture cu zâmbărici.

Iar ca mine sunt mulți alții. Oameni care au învățat să trăiască cu anumite boli cronice, oameni care poate nici nu știu că au un organ mai slăbit, pentru că nu i-a deranjat niciodată într-atât încât să meargă să se caute. Proiectul acesta de lege, așa cum este redactat, nu ne oferă nicio garanție că vom fi ascultați, că vom fi luați în serios.

S-o luăm altfel: după problemele mele din copilărie, părinții au făcut tot posibilul să-mi întărească sistemul imunitar. Am avut noroc că am copilărit într-o perioadă când se mânca încă sănătos, majoritatea alimentelor le aveam de la bunicii mei, de la țară. Apoi mama a lucrat la un magazin naturist și am avut acces la tot ce s-a putut pentru a-mi întări organismul să facă față unor eventuale boli. În afara nașterilor, nu am fost internată niciodată. La medic am mers când aveam nevoie de adeverințe. În prezent NU IAU medicamente de sinteză. Hai, din când în când, mai am câte o durere pentru care mai înghit câte o pastilă pentru dureri. Răcelile se vindecă de la sine sau cu gemoderivatesau homeopate. Sunt ani de zile de când răceală înseamnă un pic de tuse, o râcâială în gât, două zile de strănut, foarte rar o laringită de 1-2 zile. De aici trag concluzia că sistemul meu imunitar e bun. Nu mă tem de gripă, știu că i-aș face față. Nu mă tem nici de alte boli. Organismul meu ar lupta cu ele și ar câștiga cu siguranță. De bolile exterminate nici nu are rost să-mi spun părerea. Și atunci, de ce să mă injectez? Dacă pe mine nu mă îngrijorează eventualitatea unor boli, de ce să fiu obligată să mă vaccinez?

Altceva. Am în familie o persoană care a suferit mult în urma vaccinurilor din anii 80. Alergii, erupții cutanate, două ture de convulsii în urma cărora a rămas cu o serie de probleme care-l afectează și azi. E oarecum ok omul acum. A depășit mare parte din probleme, e așezat la casa lui, are o slujbă cu care se potrivește, după ce a schimbat multe cărora nu le făcea față. Și vine legea asta și îi spune: nu contează ce a fost în trecut, oricum nu prea mai sunt dovezi acum în afara declarațiilor părinților tăi. Hai și te vaccinează să fii în rând cu lumea. Nu contează că neuronii tăi au fost amețiți de neurotoxinele injectate în copilărie, mai merge o tură, să-i terminăm cu totul. Te-au mai lăsat alergiile? E loc de altele. Îți mai ies bube? Ei, asta a fost în trecut, hai să vedem de care-or ieși acum. Stai, măi că am glumit, n-o să pățești nimic. Vaccinurile sunt așa buuune și siiigure etc, etc

Încă unul și mă duc: o vaccinare recentă. Un adult din familia mea, se vaccinează acum vreo 15 ani cu un antigripal.

Paranteză: antigripalul este pe lista momentan recomandată de Calendarul Național de Vaccinare pentru adulți. Doză anuală. Închid paranteza.

Cum spuneam, omul se vaccinează. Om sănătos, în floarea vârstei, crescut la țară, cu alimentație sănătoasă întreaga viață. La scurt timp începe bâlciul: reacții la o listă lungă de alergeni, de la lactate și fructe cu puf până la acarieni, praf, saliva de câine și multe altele. Simptome: erupții cutanate, rinite alergice etc, etc. Omul pur și simplu se usucă, slăbește văzând cu ochii, se simte rău, rău, deși analizele îi ies bune. Ani de zile s-a chinuit cu tratamente antialergice, a scos din alimentație aproape tot, până s-a stabilizat cât de cât iar acum începe să se poată bucura cât de cât de viață, de câte un aliment interzis înainte etc. Și vine Legea asta și-i zice: ți-ai revenit, omule drag? Nu-i nimic, îți trece. Ia de aici un antigripal anual. Stai, măi...

O să ziceți: o iei razna femeie, te-ai cretinizat de la un rând la altul. N-ai zis că antigripalul e doar recomandat?  Sigur că am  zis. Dar și Proiectul incriminatei legi zice că vaccinurile obligatorii vor fi cele din Calendarul Național de Vaccinare. Pam, pam!

Și așa mai departe.

Dacă v-ați recunoscut măcar parțial în unul dintre cazurile de mai sus, fie că aveți sau nu copii, legea pentru obligativitatea vaccinării vă privește în mod direct.

Citiți proiectul. Vă las link aici: http://storage1.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/16664458/3/legea-vaccinarii-forma-finala-31-07-2017.pdf. 

Dacă nu vă place să citiți pe ecranul laptopului sau al tabletei sau al telefonului, dați-mi adresa și vă printez eu un exemplar să vi-l trimit. Plătesc eu taxele poștale. Pentru Piatra Neamț, livrare personală. Măcar atâta să fac pentru voi dacă tot ați rezistat să citiți până aici ce am avut de spus.

Vă las și schema momentan doar  recomandată pentru vaccinarea adulților. 

Citiți prospectele acestor vaccinuri. Nu le am printate, dar dacă vreți, vi le printez eu și vi le trimit pe sistemul descris mai sus.  Citiți în special contraindicațiile și reacțiile adverse. Nu doar pe cele frecvente ci și pe cele rare sau foarte rare. Nu se știe dacă nu cumva sunteți un norocos într-un milion. Copilul meu a fost un norocos. A bifat una dintre reacțiile rare la vaccinul antihepatitei B. Nu-i doresc să bifeze mai multe. Nici vouă.

A, și nu condamnați doar producătorii vaccinurilor pentru reacțiile adverse. Ei măcar au scuza că au trecut în prospect riscurile. Adevărații vinovați sunt cei care impun vaccinarea. Cei care ne ignoră cu desăvârșire îngrijorările. Cei care ne strigă sus și tare: Măi proștilor, măi cretinilor, vaccinurile sunt bune și sigure! Noi vă iubim și vă injectăm cu bunătate și siguranță! 
Paranteză: logicea mea de om de rând, fără cunoștințe aprofundate de medicină, îmi spune că dacă un medicament ar fi sigur, nu ar mai avea trecut în prospect un cârnaț de contraindicații și reacții adverse. Închei paranteza

Ăștia sunt cei mai de condamnat. De ei trebuie să ne apărăm. O asemenea lege este nu doar neconstituțională, ilegală, aberantă și cum mai vreți să-i spuneți. O asemenea lege este ilogică. Un act medical este inadmisibil să fie impus. 

Despre asta a fost vorba duminică. Asta am încercat să transmit.

Au fost oameni mulți. Au venit nu doar din Neamț. S-au mobilizat grupuri din Bacău, din Suceava, era cineva și din Vaslui.

A vorbit domnul doctor Mircea Pușcașu, căruia îi mulțumesc că se expune în continuare atât pentru dumnealui cât și pentru noi, în ciuda dificultăților cauzate de expunerea asta. Au vorbit părinți îngrijorați, au vorbit adulți care au suferit, ca și mine, în urma vaccinării obligatorii din trecut.

Vă mulțumesc încă o dată tuturor. Așa cum v-am spus duminică, am luat prezența voastră la modul personal și am considerat că nu ați venit aici doar pentru voi și pentru copiii voștri. Am considerat că ați venit la protest în primul rând pentru mine și pentru copiii mei. Și eu am fost acolo pentru voi.

Cam atât. Nu mai am putere de mai mult azi. Mă duc să-mi înec dezgustul și nimicnicia într-o felie de pepene.

Aveți grijă de voi și de ai voștri. Încă mai aveți libertatea de a o face. Și luptați până la capăt pentru această libertate.

Vă las un film cu ce a fost la Piatra. Știu, nu se aude bine. Data viitoare se va auzi.