Ajungem pe la amiaza. Lumea e inca imprastiata, bunicii sunt inca la biserica. Dar se fac pregatiri. Ne petrecem ceva timp cu verisorii, ne acomodam cu persoanele noi. David descopera langa fantana doua galetuse cu apa si o cana. Nu sta pe ganduri si se instaleaza in dreptul lor. Il prinde jocul cu apa si un timp nu mai baga in seama pe nimeni. Ba chiar riposteaza, daca cineva intervine, cu un hotarat “Buti! Buti! (adica “Du-te!”)”
Dupa ce se plictiseste, il schimb si cautam altceva de facut. David descopera o movila de nisip. Ii aduc lopatelele. Ar sta la movila, dar soarele arde foarte tare. Tati gaseste solutia. Pune nisip in roaba, incarca si copilul, cu lopatele cu tot, in roaba si duce roaba la umbra. Ii las sa se joace, timp in care eu mai schimb cateva vorbe cu cei din familie.
Cineva scoate apa din fantana. David alearga sa observe. Cere sa invarta si el roata. Tati il ia in brate si-i arata cum se face. Copilul e incantat.
Se aduna toata lumea si ne asezam la masa. Mancam, glumim, povestim. Se apropie ora cand David, de obicei, adoarme. Eu sunt convinsa ca nu va adormi, pentru ca e o zi cu prea multi stimuli. Ne retragem, insa, in casa, la racoare. Ne foim un pic prin pat, apoi descopera, in alta camera, patul cu arcuri. Incepe sa sara pe el, in culmea fericirii. Patul rezista. E un pat solid. Au mai sarit pe el doua generatii. David da startul celei de-a treia generatii de saritori.
Iesim din nou. Mai mancam ceva (la reuniunile astea se mananca mult), apoi mergem la rau. Gasim broaste si le studiem extaziati. Dupa un timp, revenim si mai incercam sa dormim. Nu reusim. Tot patul cu arcuri are succes.
Iesim din nou afara. Un unchi a prins un pastrav din iaz si l-a adus copiilor intr-o galeata. Il studiem, suntem incantati de cum inoata si sare si de cat de mare e. Dar mergem sa-l aruncam din nou in iaz, pentru ca ramane fara oxigen si n-am vrea sa moara. De la iaz, mergem in livada si studiem gutuii infloriti si papadiile din iarba.
David redescopera nisipul. Introducem in peisaj apa.I se mai alatura un baietel si, impreuna, incep sa faca ciment. Aduc nisip de la movila si il amesteca cu apa, in roaba.
Mai descopera si un butoi de plastic umplut cu pamant. Nu stiu la ce-l folosea bunica. Cert e ca a fost o jucarie grozava. Un copil facea groapa in pamant, iar celalalt se amuza astupand-o.
Ne intoarcem la masa, unde se serveste tortul. Buuuun. Ne lingem pe buze apoi mai facem o vizita broscutelor. Incepe sa ploua si ne intoarcem acasa. Pe cerdac e numai bine. Cerdacul meu drag in care-mi petreceam vacantele alaturi de fratele, sora si verisoara mea.
Ploua torential. Ploaie de vara racoroasa. Doi dintre petrecareti joaca o hora in ploaie. Li se alatura si altii. Se incinge si o bataie cu apa (mai fusese una ceva mai devreme). Reuniunile noastre de familie nu trec fara o bataie cu apa. De cand ma stiu, la intalnirile astea, galetile nu stau mult timp pline. Pe cerdac, David incearca sa prinda apa care se scurge de pe acoperis.
Se opreste ploaia si mai facem o tura prin imprejurimi. Deja se insereaza. Ploaia a racorit bine atmosfera. Desi lumea inca petrece, noi ne retragem. E deja trecut de ora 19 iar David da semne de oboseala. Adoarme instant in masina. Se mai foieste uneori zicand ceva despre apa si nisip, dar adoarme la loc.
A fost o zi plina. Din cand in cand reusim sa ne adunam astfel (eu sunt prezenta destul de rar, recunosc), spre bucuria si multumirea bunicilor mei. Nu au nevoie de altceva. Doar sa-si clateasca din cand in cand ochii, privindu-si copiii, nepotii si stranepotul impreuna, voiosi si pusi pe glume. Iar noi suntem multumiti ca le putem oferi aceasta bucurie.
