SUPORTUL DE FLORI DIN SFOARA

In jurul meu toata lumea mestereste cate ceva. Unele fete sunt pasionate de origami, altele de impletit/crosetat, unele-s talentate la quilling sau fac tot felul de minunatii din fimo.

Am incercat si eu sa-mi tin mainile ocupate. Origami imi place, dar toate hartiile ajung care incotro din pricina de David. Am impletit si am crosetat, dar cu David in jur e prea periculos ca nici nu stii cand se iveste sa cerceteze andrelele sau crosetul. Am cusut pe etamina si mi-a placut mult ce-a iesit, dar din nou, am renuntat si la asta, pentru ca-i prea periculos cu David in preajma.

De curand, o prietena mi-a dat o idee care mi se pare cea mai "safe": decoratiunile din sfoara. Mi-au sclipit ochii la idee si am pornit in cautare de tipare.

Drept urmare, va prezit primul proiect. E cam grosolan, la urmatooarea incercare o sa modific putin tiparul ca sa iasa mai finut, dar imi place ce iese. Si n-am nevoie decat de mainile mele si sfoara, deci nu-l pun in pericol pe David.

CATEVA CLIPE DE RUGACIUNE

Atunci cand l-am nascut pe David, am constientizat deodata cat de importanta au devenit viata si sanatatea mea. Nu mai traiesc acum doar pentru mine. Tot ceea ce mi se intampla mie, are o influenta enorma si asupra lui. Ce m-a speriat intotdeauna au fost bolile neasteptate, accidentele imprevizibile, care pot rasturna intr-o clipa echilibrul unei familii. De asta ma trezesc de multe ori rugandu-ma sa ma tina Dumnezeu in viata si sanatoasa, ca sa pot avea grija de David, sa-l pot creste asa cum are nevoie sa creasca.
Sunt convinsa ca v-au trecut si voua prin minte asemenea ganduri, uitandu-va la copiii vostri.

De aceea vin sa va cer o rugaciune. O rugaciune scurta, cu ce cuvinte simtiti voi la indemana.
O vecina si prietena de-a noastra e foarte bolnava. De o saptamana este in spital (dupa ce a incercat sa duca boala pe picioare un timp) si, desi am inteles ca acum starea ei e oarecum stabila, mai are mult pana se recupereaza total. Imi cer scuze ca nu-i pot spune numele si nici ce boala are. Nu cred ca familia ei ar fi de acord.
Gandul meu e tot mai mult la cei doi copii ai ei, o fetita de aproape un an si un baietel de doi ani si jumatate. Tatal lor si bunicii fac tot ce pot ca ei sa treaca cat mai usor prin aceasta perioada dar, uitandu-ma la David si gandindu-ma ce ar insemna pentru el sa lipsesc atata timp, imi tremura sufletul pentru micutii care trebuie sa stea departe de mama lor.

Sunt convinsa ca orice gand bun o va ajuta, de aceea va rog, acordati-i cateva clipe si rugati-va pentru ea.

Va multumesc mult.

CUM FAC ANIMALELE

Si voi stiti tot ca mine? Adica si pisica voastra face “miau”? Catelul face “ham”? Cocosul “cucurigu”? Curcanul “glu glu”?
Nu de alta, dar mi se darama cu brio niste mituri.
David nu recunoaste nici unul din sunetele astea. Nu le accepta si pace.
E convins ca pisica face un “maaauuuu” spus din gat si cat mai jalnic. Catelul face “ba-bap” pronuntat scurt, pe cea mai inalta tonalitate cu putinta. Cocosul si curcanul fac niste sunete intraductibile in litere, ceva ca atunci cand tragi aer in piept cu sunet, tinand limba lipita de partea din spate a cerului gurii. Iar soricelul (uitasem de el) nu face nici in ruptul capului “chit” ci “ti-ti-tit”.
Si ma trezesc ca imprumut tot mai mult noile sunete, ca-s tare dragute.

A, si pe vecina noastra (dupa care David e topit) n-o cheama Denisa ci “Di-dli” pronuntat cu voce pitigaiata si cu un zambet cat toate zilele pe fata.

Cum sa nu-l iubesti?

MANUFACTURA LORELAI

Acum cateva saptamani am participat la o campanie de testare de sapunuri naturale. Am primit spre incercare doua sapunuri: NOIR si CAFEAUA DEMENTA

De indata ce am deschis pachetelul cu Noir, m-a frapat aspectul elegant al sapunului. Albul si negrul care se intrepatrund, m-au facut sa ma simt ca si cum m-as fi aflat intr-o baie de lux, iar senzatia asta o am de fiecare data cand intru in baie si-l vad asezat cochet in sapuniera de pe chiuveta. Apoi, aroma lui discreta dar persistenta e divina. E o placere sa ma spal cu el. E moale si delicat si lasa pielea catifelata si hidratata. Imi place mult.

Cafeaua dementa, nu m-a incantat la fel de mult. In primul rand, nu suport aromele puternice, mai ales pe cele mentolate. Asa ca, mirosul puternic de menta nu mi-a placut. Din fericire, aroma nu ramane pe piele.
E un sapun aspru, din cauza granulelor de cafea, care exfoliaza fara sa mai fie nevoie de manusi speciale sau burete de lufa. Un pic prea aspru insa pentru pielea mea, dar bun pentru stimularea circulatiei. Din cand in cand, zic ca merge sa-l folosesc.

Ma bucur mult ca am luat parte la campanie. Incetul cu incetul, voi testa si alte sapunuri pentru ca am citit numai lucruri frumoase despre ele.

SI TOTUSI ... SE MAI FAC COPII

Zilele astea sunt zile de revolta. Sunt zile in care se petrec niste nedreptati care ne lasa cu gura cascata. Nu intru in discutii politice, sunt convinsa ca oricine ar fi fost la putere situatia ar fi fost la fel. Si oricum, nu ma pricep la politica, asa cum bine s-a vazut cu alte ocazii. :))

Micsorarea indemnizatiilor si a alocatiilor ocupa mare parte din discutiile de pe forumuri/bloguri. E normal ca mamele sa protesteze, sa se revolte, sa incerce sa se faca auzite.

Din toate cate s-au spus, mi-a atras atentia o afirmatie citita pe un forum. O viitoare sau actuala mamica (nu mai stiu exact, ca e un topic mixt) spunea ca toata situatia asta descurajeaza femeile sa mai faca copii. Vor face, in continuare, copii pe banda rulanta, doar cele care i-au facut si pana acum asa, cele care nu se preocupa de cresterea lor, cele carora nu le pasa cum o sa-i creasca. Se va umple tara de oameni fara capatai si fara educatie.

Ceva in afirmatia asta nu mi-a sunat bine si nu reuseam sa-mi dau seama ce anume.

Pana acum doua zile, cand am aflat una dintre cele mai frumoase vesti. Una dintre mamicile mele dragi e insarcinata cu al doilea copil. Primul ei copil, de care sunt indragostita iremediabil, este un pic mai mare decat David. Da, in toata valtoarea asta, in toata agitatia si nesiguranta asta, prietena mea are “curajul” de a mai face un copil. Si-l face cu dragoste si cu daruire, indiferent de ceea ce e in exteriorul ei si al familiei ei. Iar ca ea, mai sunt multe.

Si stau sa ma gandesc ca speranta nu moare (desi multi i-au pregatit deja coliva). Speranta ramane alaturi de noi, la o intindere de mana, gata sa ni se ofere neconditionat. Nu speranta ca se vor redresa lucrurile in Romania, nu speranta ca vom primi ce ni s-a luat. Speranta si credinta in iubire si in a face ceva in numele lor, speranta ca sufletul nostru are dreptate cand ne spune sa ne distantam de ce e in jurul nostru si sa facem lucrurile dupa care tanjim, in numele iubirii. Iar sufletul are intotdeauna dreptate.

Si eu tanjesc dupa al doilea copil. Mi-l doresc cu aceeasi disperare cu care l-am dorit pe David. Departarea si imposibilitatea ca familia sa se reuneasca prea curand, ne impiedica sa-l facem inca, dar atunci cand vom fi din nou impreuna, indiferent unde in lumea asta (includ aici si Romania, pentru ca nu se stie daca vom reusi sa plecam definitiv din ea), urmatorii nostri copii vor veni pe lume pentru ca ni-i dorim. Iar in dorintele si planurile ce tin strict de familia noastra, n-au ce cauta ingrijorarile legate de politica si de ce tampenii mai fac cei care ne conduc.

Da, inca se mai fac copii in Romania. Copii ai unor parinti care nu se lasa doborati de val.

Ii multumesc Irinei pentru ca a pus atat de frumos in cuvinte ceea ce simt eu de cand a pornit toata nebunia din tara asta.

MUNCILE DE PRIMAVARA

Azi bunicii au arat, apoi s-a facut claca la capaluit
Bineinteles ca a participat si David.

Dupa atata munca, mergea un pic de distractie, nu?

PREA

Azi am aflat ceva care m-a pus un pic pe ganduri. Cineva (nu spun cine, persoana importanta) ar fi zis de curand ca David e PREA inteligent pentru varsta lui.
Prima reactie a mea a fost un hohot sanatos de ras. Apoi mi-am dat seama ca-s cam confuza. Eu il vad asa natural in tot ce face ca mi-e greu sa cred ca e PREA cumva fata de altii.

Imi dau seama ca uimeste prin rapiditatea cu care prinde miscari, gesturi, actiuni. E de ajuns sa vada o data ceva nou si incearca si el. Stie la ce folosesc butoanele de prin casa, scoate si pune baterii la telecomanda sau jucarii (bine, nu le nimereste inca in pozitia corecta), te vede cum faci ceva (orice: curatenie, pus lemne pe foc, trebaluit prin curte etc) si, dupa un timp, il vezi incercand sa faca acelasi lucru.
Stie rostul tuturor lucrurilor, unde e locul lor, stie cand ceva e curat sau murdar si, daca e murdar, aduce o carpa sa stearga, insotind gestul cu un “chhhh” spus din tot sufletul.

Nu se lasa pacalit, stie bine ce vrea si imi trebuie mare putere de concentrare si rabdare sa-i explic atunci cand nu se poate face ceea ce-si doreste. Dar, daca il abordez cum trebuie, intelege intr-un final si, in cel mai natural mod cu putinta, isi schimba activitatea ca si cum nu si-ar fi dorit niciodata sa faca altceva.

Ma inteleg cu el ca si cu un adult (poate mai bine decat cu adultii), singura diferenta fiind ca inca nu vorbeste. Pricepe, insa, absolut tot. Imi semnaleaza dorinetele si nevoile lui prin gesturi, chiuituri, maraieli, in functie de specificul si importanta lor.

Nu sta locului o clipa. La propriu. Chiar nu sta. Mereu umbla, scotoceste, cauta, observa (azi imi arata mirat o albina pe o floare de papadie; am stat apoi s-o privim impreuna minute in sir povestind despre albine, miere, polenizare etc; bine, eu vorbeam, el doar statea in bratele mele si se uita la ea si, din cand in cand, ridica ochii spre mine, amuzat). Este teribil de doritor sa inteleaga care-s mecanismele care fac sa se intample tot ceea ce vede in jur.

Ce e PREA in toate astea?