TIU

Azi, venind de la gradiniță, vede CD-urile agățate deasupra ogrăzii cu păsări.

el: Tiu!
eu: Da, sunt agățate CD-uri.
el: Puni tiu nu bini uliu papă totodac (punem CD-uri, ca să nu vina uliul să pape găina).

Noh, dacă ajungeți prin vreun sat și vedeți agățate în curte CD-uri sau alte chestii strălucitoare, sa știți pentru ce-s :)

CĂRȚILE LUI DAVID - COPACUL E VIU

Cartea despre copac am primit-o, împreună cu alte trei cărți din aceeași serie, de la doamnele educatoare cu care am lucrat acum 5 ani. Le găsiseră într-un magazin second hand și, cum sunt cărți în limba italiană, s-au gândit că mi-ar fi de folos în lecțiile cu copiii.

Este o carte scrisă pentru copii de mai multe vârste. pentru cei mici are poze și câte o poezioară, pentru cei mai mari, are explicații mai detaliate. Un mod foarte util de a-i familiariza pe copii cu ceea ce se petrece în natură.
Câteodată îi citesc lui David versurile în italiană. O făceam și când era mic și pare că îi place cum sună. De cele mai multe ori, însă, lecturile noastre au loc cam așa cum veți vedea mai jos.


El: Mama, ai tim. (Mama, hai să citim).Tim catea pacu.
Eu: Bine, hai să citim cartea cu copacul


El: Mecu, mida, papă puda
Eu: Da, melcul și omida papă frunza.
El: Puda berte. Paci puda. (Frunza verde. Le place frunza)
Eu: Da, le place, uite cum și-a pus omida bavețică și și-a luat cuțitul și furculița.
David ridică pagina din dreapta și-și bagă mâinile prin forma frunzei:
El: Capi mâna, muti mâna.
Eu: Da, încape mâna. Multe mâini încap.
El: Ita nu capi mâna, spune el încercând să bage mâna prin forma rotundă din stânga. Male mâna, nu capi
Eu: Acolo nu încape mâna, ca-i mare.
El: Nu, nu capi.
Eu: Uite, gândăcelul ne povestește despre frunze, care, de obicei sunt late și subțiri.
El: Colopila.
Eu: Ce face clorofila?
El: Colopila pace pudi berte
Eu: Ai dreptate: clorofila face frunzele verzi.

Eu: Uite ce ne povestesc furnicuțele: Copacul este format din rădăcini, trunchi și...
El: Chegi
Eu: Da, crengi.
El: Wow uti. Cadi pudi. Bini toama bati bîtu, cadi pudi
Eu: Da, cand vine toamna, bate vântul și cad frunzele.

Eu: În afară de frunze, în copac mai sunt și flori
El: Muti poli, paci poli. (Multe flori, îmi plac florile).
Eu: Da, iar florile au diferite culori. unii copaci au flori albe, alții flori roșii sau roz sau chiar portocalii.
El: Wow, bina. Bina mică mică.
Eu: Da, uite albina mică. Ce face albina?
El: Bina bini poli. Nu poli ata male. Bina bini poli ata mică (Vine albina pe floare. Nu pe floare asta mare. Albina vine pe floarea asta mică).
Eu: Și ce face albina pe floare?
El: Ia talu, duci tup, paci mele
Eu: Da, ia nectarul și-l duce la stup să facă miere.
El: Muuti mele, uti, cugi melea. (Multă miere, uite, curge mierea). Paci melea.
Eu: Îți place mierea?
El: Da, paci. Iau, iau, cuma.
Eu: Nu chiar acuma. Terminăm de citit cartea, apoi mergem în bucătărie și mâncăm miere, da?
El: Da.

Eu: Din flori se fac fructele.
El: Puchi. Ăta ete măl.
Eu: Da, fructele, iar ăsta e un măr. Fructele sunt pline de vitamine și minerale
El: Papă Papi, chete male
Eu: Da, papă David și crește mare.
El: Nu paci tapi ăta (Nu-mi place șarpele ăsta)
Eu: Nu e șarpe, e un vierme. Uneori viermii papă și ei din fructe.
El: Nu paci.
Eu: Nici mie nu-mi place.

El: Wow, mânta.
Eu: Da, în fructe sunt semințe. Ele sunt purtate de vânt sau de animale...
El: Uti una mică mică mică.
Eu: Da, o sămânță mică s-a prins de blana oiței.
El: Duci paaarte
Eu: O duce departe. Apoi sămânța ajunge pe pământ, soarele îi dă căldură, norul îi dă apă...
El: Pouă. Nolu dă pouă
Eu: Da, din nor plouă. Ploaia este apă care ajunge la sămânță. Apoi din sămânță cresc niste rădăcini micuțe, o tulpiniță și niște frunzulițe
El: Pudiliti. Două pudiliti.
Eu: Da, două frunzulițe. Apoi planta crește, crește, iar după cațiva ani, din sămânța asta mică, mică se face....


El: Pac maaaale.
Eu: Un copac maaare
El: Uti pilu, lonu, cuburi, catea.
Eu: Da, copilul are un balon și cuburi și o carte.
El: Papă pala.
Eu: Papă și para. Toate lucrurile pe care le are copilul vin de la un copac. Para e un fruct din copac, cartea și cuburile se fac din lemnul copacului.
El: Gata, tim catea tuta.
Eu: Citim și cartea cu căsuța?
El: Daaaa

Cartea cu căsuța într-o postare viitoare :)

CĂRȚILE COPILĂRIEI

De când vavaly m-a invitat să vorbesc despre cărțile copilăriei, mă tot gândesc cum să întorc frazele, să spun ceva inteligent. :). Citind, însa, postarea ei, mi-am dat seama că n-am ce zice mai mult decât a spus ea.

Eu nu-mi amintesc ce povești mi s-au citit în primii 2-3 ani. Cu siguranță poveștile clasice sau cele care atunci erau nou apărute. Știu sigur că pe atunci, ca și acum, noile apariții circulau rapid printre părinți iar bibliotecile celor mici aveau cam aceleași cărți.

Cand aveam in jur de 4-5 ani, părinții s-au trezit deodată copleșiți de pofta noastră de povești. Tot timpul voiam să ne citească iar ei nu prea aveau timpul necesar, așa că au investit într-un pick-up și în discuri și ne-au învățat să le folosim.

Acestea pot spune că au fost poveștile copilăriei mele: teancurile de discuri, dramatizările acelea superbe, ce au în distribuție actori mari, unii dintre ei deja plecați dintre noi. Vocile acelea încă îmi răsună în minte și în suflet. ”Micul cadiu” ”Sânziana și Pepelea” ”Ga-ga-ga și alți câțiva”, ”Cocoșelul neascultător”, ”Lebedele” ”Măria sa, Puiul pădurii”, ”Poeziile” lui Eminescu recitate de Ion Caramitru sunt doar câteva din zecile de titluri care atunci însemnau totul pentru mine. Petreceam ore întregi cu urechea lipită de difuzor, cântând împreună cu personajele sau învățând pe de rost bucăți din poveste.

Vavaly vorbește despre imaginile tragice (pe unele le-aș numi chiar sadice) din povestirile clasice. Eu, inițial, le-am luat așa cum erau, dar tot aveam o strângere de inimă când lupul îi devora pe cei doi iezi neascultători sau găina babei era omorâtă în bătaie (plus alte, multe exemple).
Ca să nu mai spun despre relativitatea conceptului de ”neascultare” și de discuțiile interminabile despre efectele unor astfel de povestiri moralizatoare. Bine, mai, erau neascultători, dar chiar trebuiau să moară? Și chiar de mâna nașului? Iar cocoșul? Ce vină avea el că n-avea cum face ouă de l-a luat moșul la bătaie și l-a alungat de acasă? Și biata găină, care în fiecare zi făcea ouă, să fie omorâtă cu sadism pentru că n-a avut și ea norocul să găsească doi bani?

Poate că la vremea când au fost scrise aceste povești, se integrau în viața oamenilor de atunci, dar acum, am ceva dubii despre modul în care copilașii de 2-3 ani sau mai mult, pot percepe astfel de mesaje. Mai ales când noi vrem să-i creștem învățându-i să-i respecte pe ceilalți, să pretindă respect, să iubească animalele și natura, să fie copii veseli și inocenți și iubitori, să devină adulți empatici, capabili să înțeleagă și punctul de vedere al celor de lângă ei.

Dar nu intru în alte detalii, pentru că Vavaly a scris foarte bine ce a scris pe acest subiect iar eu n-aș face decât să repet spusele ei.

Când am rămas însărcinată, am scos din cutii cărțile mele vechi. Le-am șters de praf, le-am lipit pe cele rupte și le-am pus frumos în bibliotecă, urmând să văd care vor fi pe placul lui David. Bineînțeles că am mai trecut o dată prin ele, așa, de dragul amintirilor. Am râs de m-am prăpădit recitind ”Orașul piticoților mincinoși” și am visat din nou alături de personajele din ”Basmele” lui Vladimir Colin. Sunt, însă, cărți ceva mai complexe, potrivite mai mult copiilor care deja știu să citească, așa că David nu le-a acordat atenție (deocamdată).

Pe măsură ce David creștea și își manifesta preferințe, am cumpărat cărți specifice vârstei lui. Unele din librării, altele din magazine second hand, unele în română, altele în engleză sau în italiană, chiar și în daneză în perioada petrecută în Danemarca.

Ce voi face în următoarele postări, va fi să vă arăt preferatele lui David, cărțile care-l încântă pe el cel mai mult, nu atât datorită pozelor, cât datorită lucrurilor pe care le învață din ele. Pentru că toate cărțile preferate de David (eu nu i-am impus nici una - nici nu aveam cum - el e cel care și le alege din rafturi) sunt cumva...practice. Încă nu îl tentează povestirile fantastice, care-ți pun imaginația la contribuție (abia de curând a început să ceară să asculte fragmente din ”Ga-ga-ga” sau să-i povestesc ”Punguța cu doi bani”- recunosc că la ultima sar peste scenele în care cocoșul și găina sunt bătuți). E încă axat pe ceea ce poate învăța despre viața de zi cu zi, despre natură, despre regulile de circulație sau despre relațiile dintre oameni.

ACUM 6 ANI

PRIMELE VERSURI ȘI O DEDICAȚIE PENTRU OANA

Tete motu loooon,
pată ton.
(In traducere: Trece moșul prin salon și apasă pe buton)

Asta repetă David la nesfarșit de ieri după amiază.

Și are planuri mari de viitor:

Bini Oana, patim tort teli mob, totu, batu, gabin.
Adica, „Vine Oana și facem tort cu floricele mov, roșii, albastre și galbene.”

Chestia asta a inceput s-o spună prima dată noaptea trecută, la ora 2, într-o mică repriză de lipsă de somn. Până a adormit, a repetat de vreo 20 de ori, ca să nu uit. :) Dimineață, s-a trezit tot cu replica asta în minte. :)

Deci, dragă Oana, de ziua lui, tortu-i cu dedicație pentru tine :). Nici sa nu-ți treaca prin cap sa nu vii.

CALIA

Azi, din senin, imi spune: "lia"
Eu intreb: Lia? (fusese la noi o fata care se numeste Lia)
el: nu, lia
eu: care lia?
el: lia
eu: nu stiu ce-i lia
el se gandeste si zice: calia
eu: ce-i calia?
el: calia
eu: portocala? (Imi venea sa zic Portocalia :) )
el: nu, calia
eu: nu inteleg ce vrei sa spui
el: calia.
Incerc sa trec peste, dar el tot e preocupat de "Calia". Se uita in departari si, la un moment dat, isi aminteste ceva si spune: Chia
eu: aaaa, Galleria! (Galleria e mall-ul din Piatra Neamt, caruia, in primavara, ii zicea Chia)
el, entuziasmat: Daaaaa, Calia. Parte, nu meg cuma Calia
eu: Da, e departe, nu mergem acolo acum.
Apoi a inceput sa-mi povesteasca despre Galeria si despre cum o sa mergem acolo cu tati, cu masina, o sa ne plimbam cu scarile rulante si o sa-i iau ciocolata.
"Paci lata" Adica-i place ciocolata (ii cumparam mereu, de 2 lei, stafide invelite in ciocolata alba, pe care le manca in timp ce hoinaream prin mall)

CONTINUAM

La pachet cu gradinita, a venit o perioada de schimbari. Le-am anticipat, deci incerc sa le accept. Dupa gradi, David e lipit de mine. Rasuflu doar cand doarme. Si ma cauta mereu cand nu ma vede. S-au dus vremurile cand, daca trebuia sa plec undeva, imi facea din mana si-mi zicea “Pa, mama!”, apoi isi vedea de treaba cu tati sau bicu. Acum zice ca nu ma lasa sa plec, iar daca insist nu se smiorcaie ci urla de-a dreptul.

Astfel incat, marti l-am luat cu mine la sala. Luni sarisem aerobicul tot pe motiv ca nu ma lasa sa fac un pas fara el. A fost ok, pentru ca nu eram decat 4. A avut loc de alergat, de jucat cu mingile, cu masinutele, etc. Umbla in 4 labe trecand pe sub picioarele noastre la unele exercitii. Fetele chiar s-au amuzat.
Dar lunea, miercurea si vinerea suntem mai multe si nu stiu cum o sa fac.

Ieri am sarit si gradi si sala. Am fost la Suceava.

Am un copil tare rabdator daca-s si eu rabdatoare. A mers cu mine la agentia de prestatii sociale sa iau o adeverinta. Mi-am adunat toata rabdarea de care am fost capabila si am trecut cu vederea faptul ca s-a pus pe strans praful de pe jos. Daca el a inteles ca trebuie sa stam la coada, am inteles si eu ca se plictisea si avea nevoie sa mearga in 4 labe. Cand am terminat, l-am spalat pe maini si l-am scuturat de praf (oricum hainutele urmau puse la spalat de indata ce ajungeam acasa) si ne-am continuat drumurile prin oras.

Am mancat cate o inghetata si am mers la Administratia financiara, dupa alte hartii. Iar coada, iar strans praf, de data asta de pe mocheta. Plus descaltat de sandale, ca-i mai interesant descult.

Apoi am mers intr-un parc si am mai mancat o inghetata.

Tati avea treaba cu nu stiu ce intrunire a profesorilor de biologie, asa ca mai aveam de asteptat si cautam idei sa-l distrez. Fantanile arteziene din parc l-au tinut un timp ocupat, dar nu destul.

Fix atunci ne-a iesit in cale Muzeul de stiinte naturale. Vai ce i-a placut! Am stat aproape o ora. Nu l-au impresionat bioramele, chiar a declarat ca nu-i plac. Nici rocile si cristalele nu l-au interesat. Am stat un pic la vivariu unde am vazut tot felul de rozatoare si pasari, iar cea mai mare parte a timpului a petrecut-o petrecut alergand de la un acvariu la altul. Sunt vreo opt, iar David a fost pur si simplu fascinat. Se amuza si doamna de la bilete vazandu-l cum se distreaza

Astfel, acum povesteste tuturor ca a vazut “pete lau” adica peste pisica (miau) si un peste piranya maaaare, plus alti pestisori. Cu siguranta, in fiecare oras pe care-l vom vizita, vom cauta muzeele de stiinte. Iar daca au si animale vii va fi distractie pe cinste.

Aseara ma hotarasem sa nu-l mai fostez cu gradinita. Mai incercam, dar, daca plange, facem o pauza. El era decis ca nu ma lasa sa plec si ca sta cu mine.

Am facut, insa, un brainstorming si mi-am amintit de un mic artificiu pe care-l folosisem acum cativa ani cu un copilas de grupa mijlocie care suferea mult dupa mama lui. Dimineata, in timp ce-l imbracam, i-am aratat albumul de poze si i-am spus ca poate lua cu el orice poza cu mine si, astfel, ma va avea cu el toata ziua. Cand i se face dor, e de ajuns sa se uite la poza. A ales doua poze cu toti trei si cu apa :):





Am mers din nou cu autobuzul, el tinand pozele in mana. Din statie pana la gradinita a vrut pe umeri. Am ajuns, l-am dezbracat, am intrat in clasa, a fugit la Matei sa-i arate pozele, s-a intors si m-a vazut stand ghemuita langa usa, a venit la mine, mi-a aratat cu degetul usa, mi-a facut din mana si a plecat. N-am stat pe ganduri si am iesit.

Ok, s-ar putea sa nu fie asa in fiecare zi, dar asta-mi arata ca nu gradinita e problema, ci despartirea de mine si ca azi am facut un pas inainte.