HAPPY WITH MY POUCH

Am zis ca-l cumpar prin mai, sa-l am pentru vara. Am depasit destul de mult termenul dar, intr-un tarziu, i-am scris Dianei ca, in sfarsit, sunt gata sa command pouch-ul mult dorit. Diana tocmai plecase intr-o mini vacanta. Si-a facut insa timp sa-mi spuna ca nu mai are modelul vrut de mine si m-a rugat sa am rabdare pana ajunge la atelier sa vada ce imi poate oferi.

Rabdare am intotdeauna pe stoc, asa ca am asteptat. De indata ce s-a intors la atelier, mi-a scris spunandu-mi ca a cumparat special pentru mine materialul pe care il doream si ca lucreaza la pouch-ul meu. Ba chiar m-a sunat sa-si ceara scuze personal pentru ca m-a facut sa astept, lucru care m-a surprins, pentru ca nu erau la mijloc decat cateva zile. Cu ocazia asta, insa, am vorbit cu ea si am avut placuta ocazie sa-mi intregesc imaginea buna pe care mi-o facusem despre Diana. Si am fost atat de emotionata incat daca ar fi fost langa mine nu ma puteam abtine sa n-o imbratisez. Ea s-a scuzat si mi-a povestit si alte mici neplaceri care i se intampla mereu exact cu comenzile primite de la persoane cunoscute si dragi, ne-am amuzat pe seama unora dintre povestiri iar eu am asigurat-o ca asteptarea asta nu e noua pentru mine si ca asa se intampla de obicei cu toate lucrurile care-mi sunt dragi si pe care le voi folosi mult si bine: pana le obtin exista piedici. A rasuflat un pic usurata si ne-am luat ramas bun.

A sosit si pouch-ul. Eram in oras. L-am primit, l-am desfacut si l-am probat pe loc, asa cum vazusem in filmuletele de pe youtube, fara sa bag in seama brosura cu informatii. Ceva parca nu cadra, insa am zis ca-l mai incerc acasa, ca poate nu l-am pus bine. Acasa l-am mai incercat si....era prea mare. Cu cativa centimetri, dar se simtea. David statea prea departe de mine si purtatul devenea incomod. Acum, am soacra croitoreasa, o cusatura sa-l stramtez, nu era mare lucru, dar am decis sa-i scriu Dianei sa-mi dea un sfat. La care ea mi-a raspuns prompt “Sa nu cumva sa-ti incerci talentul pe el”. M-a asigurat ca intotdeauna, in cazuri din astea, schimba slingul si intr-adevar, desi era in vacanta, mi-a trimis altul.

Acum sunt fericita. Am cam tot ce mi-am dorit in materie de babywearing.

un ring sling:

un mei tai

si un pouch

Lipseste doar wrap-ul, dar ala il voi procura doar cu ocazia celui de-al doilea bebe.

ALAPTAREA

Povestesc mereu si cu orice ocazie, despre alaptare, despre ce am citit, despre faptul ca TOATE femeile (cu anumite exceptii cauzate de probleme medicale) pot alapta. Vorbesc despre lipsa de informare a medicilor si asistentelor, despre prostia de a hrani copilul cu lapte praf in maternitate “ca sa se odihneasca mama” sau pentru ca “nu i-a venit inca laptele”, spun cu convingere si argumente despre cat de idiot e programul de hrana la 3 ore instaurat inca in mult prea multe spitale, program incalcat sistematic de asistentele care strecoara biberonul cu formula ca sa se linisteasca copilul.

Am intalnit mamici care n-au alaptat nici macar o zi si erau resemnate si impacate ca “n-au avut strop de lapte” (desi unele imi povesteau cum le curgea un fel de lichid transparent, dar ele erau convinse ca daca ala era lapte, atunci in mod sigur oricum ar fi fost “prea slab”).

Nu ma astept la aprobari din partea mamicilor care au renuntat la alaptat si, de obicei nu lungesc discutia, n-are rost sa invart cutitul in rana. Insist insa, cand e vorba de gravide, de femeile care, cat de curand, se vor confrunta cu alaptarea, cu durerile, ranile, temerile, indoielile, prejudecatile, dar si cu bucuria, iubirea nesfarsita, seninatatea deplina de a-ti vedea copilul tragand cu insistenta din sanul datator de hrana si viata.

Eu am fost o norocoasa, fara rani, fara dureri, cu un copil mancacios din prima si iremediabil indragostit de san, in ciuda vesnicului biberon din maternitate. Am avut dubii in timpul puseelor de crestere, am fost la un pas de a cumpara formula, dar sunt fericita ca nu am facut-o, ca, in schimb, am ascultat indemnurile fetelor care m-au trimis pe siturile si blogurile potrivite pentru a scapa de dubii, pentru a capata si pastra increderea in instinctul matern. Dar nu toate mamicile au norocul meu. Multe inca cred ca alaptarea exclusiva timp de 6 luni tine de domeniul teoriei si ca practica e alta.

De aceea am adunat aici o serie de povesti reale, adevarate, palpabile ale mamicilor de pe bloguri. Inainte de a cumpara primul biberon, cititi-le! Veti gasi in ele si alte linkuri utile. Daca stiti si alte povesti, pe care eu, in graba le-am omis, dati-mi linkuri, sa le pun aici. Vor fi cu siguranta de folos cuiva

http://alinadownunder.blogspot.com/2009/08/breast-is-best.html

http://adrabell.blogspot.com/2009/08/saptamana-mondiala-alaptarii.html

http://adrabell.blogspot.com/2008/11/7-8-legende-despre-laptele-matern.html

http://germina-fluturi.blogspot.com/search/label/ALAPTATUL

http://taraluihabarnam.blogspot.com/2009/08/alaptarea-mituri-zvonuri-si-brasoave-i.html

http://afterkid.blogspot.com/search/label/alaptare

http://lapieptulmamei.blogspot.com/search/label/Alaptare

http://zicolorata.blogspot.com/2009/05/alaptatul-care-starneste-furtuni.html

http://autodiversificare.blogspot.com/2009/08/alaptat-dar-pana-cand.html

http://jurnaldemama.wordpress.com/2009/06/01/laptele-cel-de-toate-zilele/

http://avlaudum.blogspot.com/2009/05/alaptatul-doua-experiente-total.html

SAPTAMANA MONDIALA A ALAPTARII

Saptamana asta promovam alaptarea.
Noi n-am avut prea multe peripetii in privinta asta. Doar ceva pusee de crestere in timpul carora m-am incapatanat sa nu dau completare (in ciuda vesnicelor pareri despre "lapte slab", "lapte putin" etc, care mi-au fost servite din plin).
Sunt o mamica fericita care isi alapteaza pruncul de 9 luni si nu are nici un gand sa incheie acest episod pana ce el nu o va cere.

AM CASTIGAAAT!!!!!

Va spuneam aici ca am participat la un concurs pe babydex.
A sosit si premiul si, cum David e posesorul, l-am lasat pe el sa-l deschida.


Cu ajutor din partea lui tati.


Si iata ce am primit


Si o si folosim cu succes

DORNA

Luni, fiind zi de sarbatoare, Cata a propus o plimbare pana la Dorna.

Am plecat pe la 11, cand David era pe cale de a adormi, asa ca fix pana in Dorna a tras un pui de somn.

Drumul a fost super. Dupa oribilitatea drumului Campulung-Humor, aici e raiul pe pamant. Chiar imi pare rau ca n-am reusit sa oprim sa facem poze.

Ajunsi la destinatie, am cautat-o pe Mariana. N-aveam nuci, dar ea a raspuns chemarii si ne-am amuzat urmarind-o.

Am vizitat un pic statiunea apoi am facut un mic picnic, prilej pentru David sa scoata absolut tot din geanta.

Am testat pentru prima data mei-tai-ul in public, iar David a descoperit o pozitie noua de supt.

Apoi ne-am intors spre casa, nu inainte de a mai saluta o Mariana.

Pe drum, obosit de orele de plimbare, David a mai tras un pui de somn.

In concluzie, a fost foarte frumos.

SUNTEM IN ANTET

Acum cateva zile rox m-a intrebat daca nu vreau sa-i trimit cateva poze cu mine alaptandu-l pe David, sa le puna in antetul blogului ei.
Am vrut.
Sunt tare incantata. De mult le tot admiram pe mamicile de acolo si iata ca acum figurez si eu printre ele.

DAVID

David are 8 luni si jumatate. De mult vreau sa-l povestesc, dar vai, timpul petrecut cu el e atat de pretios incat nu reusesc sa-mi rup din el ca sa vi-l prezint si voua!

Isi incepe ziua mult prea dimineata pentru mine, care n-am mai prins o noapte intreaga de somn chiar dinainte de a se naste el. Se uita fix la mine, cu privirea mirata, parca spunand “Mama, m-am trezit, hai sa incepem ziua!” Si, incepem. Mai prelungesc leneveala cu ceva harjoneli prin pat apoi il pun pe podea, invrednicindu-ma sa ma ridic si eu. Primul drum este la Catalin, unde se ridica in picioare la marginea patului si il trage de maneca sa se trezeasca si el. Si asa incepe ziua.

Luam micul dejun impreuna. Ii place mult sa manance. Orice. Branza e preferata lui, apoi vin fructele si celelalte alimente (bine, nu mentionez lapticul de la mami ca de ala oricum are parte cand si cat vrea). Cere cu insistenta, striga daca lingurita intarzie, se agita, il mai las sa-si bage singur mana in farfurie si sa manance singur (recunosc, nu fac mereu lucrul asta, desi ar trebui).

Si incepe haosul: ture ture dintr-o camera in alta sau pe hol, trecut in revista jucarii, ridicat in picioare pe langa mobile, scos haine din sertare, imprastiat cuburi de construit. Strangem apoi totul si o luam de la capat. Are acces peste tot, prin toate colturile, prin toate rafturile (care de-acum contin doar lucruri care-l pasioneaza pe el: carti, reviste, pungi, cutii, tuburi goale de pastile, etc), inca un pic si-l gasesc si sub pat (inca nu a gasit nimic interesant acolo, asa ca a ocolit zona). In fiecare zi descopera cate un locsor neexplorat indeajuns in zilele precedente, cate un zgomot nou podus de diferite obiecte trantite, gusturi noi ale jucariilor, ale firelor de iarba, ale diferitor obiecte de prin casa si nu numai. Pe scurt, un mic taifun rascolitor, avid sa cunoasca, sa descopere, sa testeze tot ce-i iese in cale.

Si asa o tinem toata ziua. Mai iesim la o plimbare sau la cumparaturi, mai mergem intr-o vizita, mai mergem toti trei in padure. Iar in padure...bucuria bucuriilor! Rasuna muntele de chiote, strigate, rasete. Sare vesel pe umerii lui Catalin, scoate sunete de mirare cand vede apa curgand, cand atinge scoarta copacilor, cand ne iese in cale cate un animal (in general pisici, nu va ganditi la cine stie ce mistreti, desi sunt prin zona). Adora animalele. Cand le vede totul se insenineaza. Scoate chiote de bucurie si le soarbe din ochi, sa nu piarda nici o miscare.

Apoi ne intoarcem acasa si reincep explorarile, presarate cu scurte reprize de somn (de obicei 2 pe zi), cu jocuri tandre in bratele mele, alintari, harjoneli, maraieli, pana seara cand, rupti de oboseala, picam toti trei.

Acum, parerile sunt impartite. Unii (adeptii lui “nu e voie”) vad mai mult agitatia, chinul de a sta mereu dupa copil, riscul de a cadea, de a se ineca, de a raci. In concluzie, vad un copil caruia i se permite de pe acum orice si care, cand va creste, ni se va urca in cap.

Eu vad altceva: vad un om in devenire, autentic si natural, care isi manifesta liber spiritul explorator, curiozitatea, dorinta de a descoperi si a intelege singur ceea ce-l inconjoara. Si chiar asta imi doresc pentru el: sa aiba libertatea de a creste cat mai natural, cu minimul de constrangeri, sa aiba curajul de a cauta raspunsuri, sa aiba increderea ca poate sa ajunga acolo unde vrea prin propriile forte.

Are doar 8 luni si jumatate, dar il vad crescand astfel. Imi creste inima cand ma respinge daca vreau sa-l ajut sa se ridice in picioare, pentru ca stie ca se poate ridica singur, pentru ca vrea sa se ridice singur.

Cati dintre noi avem curajul de a ne ridica singuri atunci cand cadem?