MĂ IUBEȘTE ÎNTR-UN MOD....DRAMATIC :)

Ieri am avut o conversație interesantă cu L., un prieten de-al lui David, care împlinește in vară 7 ani.

L – Când vine mama mea o să-i spun și eu că o iubesc.

Eu – Foarte bine, sunt sigură că o iubești mult.

L – Da. Nu așa cum o iubește David pe mama lui, dar o iubesc așa… ca ceilalți copii.

Eu – David nu mă iubește așa cum își iubesc alți copii mamele?

L – Nu.

Eu – Dar cum mă iubește el diferit față de alți copii?

L – David te iubește .. altfel.

Eu insist – În ce mod altfel?

L – El e așa …cum să spun… mai dramatic.

L-am întrebat dacă știe ce înseamnă cuvântul dramatic dat mi-a spus că nu prea și a plecat să se joace. După un timp, am revenit, însă, asupra discuției, curioasă să știu cum văd alți copii iubirea dintre mine și David.

Eu – Ce ai vrut să zici atunci când ai spus că David mă iubește mai dramatic decât își iubesc alți copii mamele?

L. s-a gândit un pic apoi a spus – De exemplu, David te iubește atunci când faci ca pisica.

Atunci mi-a picat fisa: iubirea noastră, din exterior are aspect „teatral”, ceea ce destul de rar întâlnit. Majoritatea părinților își păstrează pornirile afective pentru intimitatea casei și a familiei. Noi, în schimb, ne manifestăm oriunde și oricând. Ne pisicim, ne alintăm, vorbim liber despre cam orice, fie că suntem în casă, în curte, sau în parc. David se oprește din joc, vine la mine, mă îmbrățișează, mă pupă, miaună și-mi zice că mă iubește. Eu îl mângâi, miaun, îi spun cât mă bucură pupicul și îmbrățișarea lui, îi spun că îl iubesc și eu și-l sărut la rândul meu. Apoi el se întoarce la joacă.

Desigur, în orice familie sunt astfel de momente. Ele sunt lipiciul care dă tărie relațiilor, sursa de putere a uniunii unei familii. Unii aleg să fie mai rezervați în public, alții, ca noi, n-au probleme în a se manifesta în fața altora. Sărim uneori pe stradă, mergem doar pe pavelele roșii, sau doar pe cele gri, ne întrecem la alergat, râdem când ceva ni se pare amuzant, fără să ne gândim prea mult cum ar putea interpreta cei din jur manifestările noastre.

Suntem, într-adevăr, teatrali. Ne spunem lucruri drăguțe în gura mare, ne explicăm cu voce tare dorințele, refuzurile, discutăm despre planul nostru de a cumpăra înghețată sau alte bunătăți, cu ochii mari și entuziasm în voce, negociem prin magazine și decidem de comun acord ce luăm acum și ce rămâne pe altă dată sau nu vom lua deloc pentru că e prea scump.

Sau sunt momente (tot mai rare în public), când David face crize iar eu (cu tot mai rare excepții), îi vorbesc blând și-l asigur că-l înțeleg și că-l iubesc și că atunci când criza va trece ne vom regăsi așa cum suntem mereu. Asta indiferent cine se nimerește să fie în preajma noastră și fără să simt nici o urmă de rușine că David face nazuri în public.

Pot părea scene artificiale, jucate de dragul spectacolului, dar la noi nu e cazul. Așa cum ne văd alții împreună, așa suntem mereu. Unii gustă manifestările astea, iar alții nu. Unii sunt de părere că ar trebui să fim mai sobri în public, alții zâmbesc cu drag când văd strălucirea din ochii noștri atunci când suntem împreună.

L. are dreptate: suntem teatrali. Dar nu suntem falși. Dacă ne vedeți prin oraș iubindu-ne, să știți că nu e pentru spectacol. E pentru că iubirea noastră e așa de frumoasă încât suntem dispuși s-o împărțim cu voi :)