PRIMA ZI DE PRIMĂVARĂ

M-am trezit la 5. Am ajuns la concluzia că numai așa pot să îmi fac traducerile în liniște și să am timp și de altele, așa că uneori îmi pun telefonul să sune dimineață devreme.
Am lucrat, apoi am avut timp chiar și de episodul din Game of Thrones la care n-am reușit să mă uit ieri. Vai tocmai mi-am amintit cum s-a terminat. Nu vă spun că poate nu l-ați văzut dar încă nu-mi vine să cred ce-a pățit Jaime Lannister. Abia aștept episodul următor.
Pe la 9.30 David s-a trezit (pentruel e 8.30, ca-i fixat pe ora veche; nu a vrut să se regleze după ora nouă, în consecință, se culcă mai târziu seara și se trezește mai târziu dimineața).
După hârjoneală, îmbrăcat și mâncat, am ieșit afară: el la nisip, eu să-l ajut pe bicu în livadă. M-am apucat să strâng crengile căzute de la curățatul pomilor.
Pe la 11  David îmi spune că vrea să meargă să-l strige pe Luca mare (avem 2 Luca pe uliță, celălalt e Luca mic). I-am zis să meargă. Mi-e drag când se strigă unul pe celălalt din poartă. Îmi amintesc cum strigam noi, în spatele blocului, chemându-ne prietenii la joacă.
- O să sar gardul să mă duc la Luca mare să-l strig, îmi zice David.
- Eu zic să ie șipe poartă, spun eu.
- Nu, eu vreau să sar gardul.
Îmi înghit cu greu un protest și o explicație și-i zic:
- Bine, dacă ții așa mult să sari gardul, poți să-l sari, numai să nu calci pe florile de lângă el.
Mă uit la el cum se îndreaptă spre gard, pășind atent printre flori. Îl cercetează, merge de-a lungul lui privind în sus. Gardul e înalt, cam de două ori cât el. Se urcă pe zidul de piatră. Gardul tot înalt e, mai înalt decât el. Se dă jos și o ia spre poartă.
- Ce faci? Nu sari gardul? îl întreb eu din livadă.
- Nu pot, e prea înalt.
Oare cât mi-ar fi luat să-l conving eu de asta cu explicații și insistențe să nu încerce să sară gardul? Mă felicit că mi-am scutit timp și nervi și l-am lăsat să ajungă singur la concluzia la care a ajuns.
Iese pe poartă. Luca mare stă aproape. Îl văd postându-se în mijlocul uliței. Strigă:
- Luuuucaaaaa!!! Luuuucaaaaa!!!!!!!
Iese bunicul.
- Unde-i Luca? îl aud pe David întrebând.
Mă gândesc că-i cazul să-i țin o lecție despre "Bună ziua", dar renunț la gând. I-am ținut și alte dăți și nu s-a prins nimic de el.
Iese Luca-n ușă,
- Luca, vii la mine să ne jucăm?
Răspunsul e afirmativ.
Vin amândoi și se apucă de căutat diamante și rubine în movila de nisip. Povestesc despre pirați și comori
Și tot așa timp de vreo oră și jumătate, ei căutând pietre prețioase (prețioase n-au găsit, doar pietre, dar mi-au zis că-și imaginează că-s comori), eu strângând de zor crengi și amuzându-mă de jocul lor.
După ce am terminat o parte din treabă, fiind cald și soare, m-am apucat de spălat un covor. Atât i-a trebuit lui David, să vadă că pun furtunul la robinet. Normal că au udat covorul pe rând, apoi, după ce am terminat, David s-a făcut stăpân pe furtun și a udat căpșunile, florile, căsuța de plastic, copacii, ulița, apoi iar niște flori, papucii și pantalonii mei, iarba și așa mai departe până s-a udat și el pe picioare și am intrat în casă (Luca plecase acasă pentru masa de prânz).
Am mâncat, apoi am zis că-i cazul să ne odihnim un pic. I-am pus un desen animat - ultima lui preferință e Pocahontas - iar eu, tragând câte un ochi pe ecran, am mai lucrat un pic.

Pe la 16 am ieșit din nou în curte la strâns crengi. Fix atunci, apare Matei și începe joaca. Apoi apare iar și Luca.
Nu știu cum percepeți voi gălăgia făcută de copii, dar pentru mine e cea mai frumoasă muzică. Iar când îl aud pe David râzând cu poftă sau chiar și când țipă ca apucatul, parcă dispar toate relele din lume.
După vreo oră, pentru că începuseră să se plictisească iar cei mari cam făcuseră echipă contra celui mic (al meu), le-am propus să mergem pe deal împreună. Entuziasm unanim. Nu vă spun ce veselie s-a stârnit de la niște pietre numai bune de rostogolit la vale. Întocmai cum ne plăcea nouă să facem când eram mici. Râdeau cu gura până la urechi și erau roșii în obraji de entuziasm. dacă nu insistam noi să plecăm, cred că și acum ar fi fost pe deal, aruncând pietre în vale.
Au alergat un timp, apoi am coborât iar ei au decis să meargă să se joace în curte la Luca mare. Acolo-s și acum, iar eu am venit repede, repede să vă spun că a venit primăvara și că a început cum nu se poate mai frumos: cu râsete și hârjoneli de copii bucuroși că pot sta afară cât au poftă.