'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


joi, 26 decembrie 2013

35

Azi mi s-a spus că nu arăt vârsta pe care o am.
E, totuși, vârsta pe care o conștientizez cel mai mult din toate vârstele de până acum. Poate pentru că în mintea mea 35 e un fel de mijloc, un fel de început al unei numărători inverse. O numărătoare inversă până la alt mijloc, având în vedere că următorul prag important din mintea mea e 40.

Dar destul cu numerele. Una dintre replicile mele preferate din filme e că "Vârsta-i doar un număr" (ia să văd, cine știe din ce film?).

Aniversarea asta a fost cu peripeții și chimbări de planuri de ultim moment.
Duminică trebuia să merg la Piatra Neamț, pentru o săptămână. Urma să petrec Crăciunul și ziua mea cu familia și prietenii mei de acolo. Voiam să merg cu colinda și să cânt cele două colinde minunate pe care le-am cântat la simpozionul de la Vatra Dornei pe 6 decembrie. Voiam să mă simt iubită și apreciată și acceptată pentru tot ce am eu bun.

Ei bine, lucrurile s-au aranjat altfel. Sâmbătă seara, lui David i-au apărut niște bubițe. Am bănuit o alergie pentru că mâncase la un prieten niște chipsuri cu paprika (pentru ca noi nu consumăm așa ceva, când prinde la alții profită). Am făcut, totuși, bagajele, zicând că alergia o pot trata și la Piatra. Duminică, însă, i-au apărut mai multe bubițe. Știind că sunt multe cazuri de varicelă în oraș, am chemat doctorița să-l consulte și să-mi spună părerea ei. Verdictul a fost varicelă, așa că am închis valiza cu tot ce era în ea și am depozitat-o pe balcon. Cu puțin noroc, având în vedere că David are o formă relativ ușoară a bolii, voi merge în Piatra în ianuarie. 

N-am avut timp să simt dezamăgirea. În două zile a trebuit să fac pregătirile pe care speram să le evit cu plecarea: am făcut cozonaci, sărățele, pateu de casă, salată de țelină, pâine și un tort, am sortat jucării și am aranjat prin casă.

Azi m-au sunat și mi-au transmis urări de bine oameni dragi care m-au făcut să mă simt iubită și apreciată și acceptată pentru tot ce am eu bun. Pentru asta le mulțumesc și le doresc să li se întoarcă înzecit toate gândurile bune pe care le trimit spre mine.

2 comentarii:

Anca spunea...

La mulți mulți ani cu soare și bucurii!

Strumful spunea...

SA ai un an minunat, multa sanatate si putere de munca!