CONCLUZIILE PRIMELOR DOUĂ SĂPTĂMÂNI DE ȘCOALĂ

Este a treia școală la care merge David. Deși e cea în care am cea mai mare încredere, emoții am avut. În februarie, când am venit în Piatra, mi-a fost teamă că nu se va adapta, în contextul schimbărilor din ultimele luni, care au culminat cu nașterea Elizei. S-a adaptat. S-a împrietenit din prima zi cu copiii, dar, în timp, mi-am dat seama că stilul domnului învățător nu ni se potrivește, ba chiar îl poate face pe David să respingă ideea de școală. De aceea, am căutat altă variantă iar căutările ne-au dus către sistemul step by step unde am găsit un loc liber. Întotdeauna mi-am dorit o alternativă educațională pentru copiii mei, de aceea, în momentul în care s-a ivit ocazia să-l înscriu, nu am mai stat pe gânduri. Emoțiile mele au fost mai ales pentru programul prelungit și pentru mesele de prânz (David fiind foarte pretențios la mâncare).

Și iată că au trecut, pe nesimțite, două săptămâni. Două săptămână într-o clasă nouă cu doamne învățătoare și colegi noi, program nou și sistem de învățământ nou.

Iată primele concluzii:

1.Încă nu avem nicio problemă la trezire. Am făcut o rutină de dimineață de genul 1 – ne îmbrăcăm, 2- ne spălăm, 3 – mâncăm și așa mai departe până la ultimul punct care e ieșitul pe ușă la ora 7.20, ca să prindem autobuzul.

Încerc să fac în așa fel încât cât mai multe dintre puncte să le bifăm împreună și să ne amuzăm cât mai mult. Ne spălăm împreună, ne încălțăm împreună, ne spălăm pe dinți împreună. Doar cât mănâncă, eu o îmbrac pe Eliza. Dar și aici încercăm să ne sincronizăm, să terminăm în același timp: eu cu îmbrăcatul, el cu mâncarea.

Și trebuie să fac o mențiune la partea cu îmbrăcatul. Știu că asta e partea cea mai stresantă din diminețile celor mai mulți părinți. Anul trecut, când diminețile erau pline de “Hai, David, îmbracă-te!”, „Nu te-ai îmbrăcat încă?”, „Hai, măi băiete, că nu mai ai timp să mănânci!” am decis să las la o parte orgoliul meu de părinte care vrea să-și vadă copilul îmbrăcându-se singur în doi timpi și trei mișcări și am acceptat faptul că dimineața e somnoros și se mobilizează foarte greu, ar mai vrea să doarmă, etc.

Atunci l-am întrebat cum putem face să nu ne mai stresăm așa. El mi-a zis că ar vrea să-l îmbrac eu cu o oră înainte de trezirea oficială și să-l mai las să doarmă o oră îmbrăcat. Fie, am zis. Eu oricum mă trezesc foarte dimineață să mai lucrez ceva. Pe la 5.30-6.00 îl îmbrac, el mai doarme un pic iar undeva între 6.45-7.00 dau trezirea generală. Momentan funcționăm foarte bine așa și toată lumea e relaxată. Vom vedea cât timp va mai fi nevoie de acest artificiu.

O singură dată am pierdut autobuzul, dar din cauza mea, pentru că uitasem portofelul acasă și a trebuit să mă întorc după el. Am luat autobuzul următor și am întârziat doar 10 minute. David m-a avertizat să nu cumva să se mai întâmple, că el nu mai vrea să întârzie (chiar dacă mai are colegi care întârzie).

2.Are mai mult timp de joacă la școală, ceea ce face ca activitățile să nu i se pară greoaie. E încă la o vârstă când jocul ocupă un spațiu important în viața lui și mă bucur că doamnele învățătoare înțeleg asta.

3.A început să mănânce mai variat. Copilul meu, care acasă e un mofturos, care ar trăi doar cu pizza și cartofi prăjiți (hai, și câte o mămăligă cu brânză din când în când), căruia i se face greață instant când vede ceva verde în farfurie, a ajuns să mănânce cam de toate.

Aproape în fiecare zi mă întâmpină cu formula: “Mami, am o veste bună pentru tine.” Urmează să-mi spună că a mâncat nu una, ci două porții, ba de păstăi, ba de mazăre ba din altă mâncare care acasă e tabu. Încă nu prea se împacă cu supele, dar nimic nu-i perfect în viață, așa-i?

4.Colorează în neștire. Înainte i se părea plictisitor. Acum colorează, desenează, își găsește mereu ceva de făcut. De când a început școala nu am deschis nici măcar o dată televizorul. Doar la calculator mai stă, să joace Minecraft, dar nu în fiecare zi și nu în neștire.

5. A prins curaj să citească în clasă. În primăvară se blocase total, nu mai voia să citească în fața domnului învățător. Acum citește de față cu toți colegii, ba chiar îmi povestește că, în pauze, își ia diferite cărticele din bibliotecă și mai citește dacă i se par interesante. Ce-mi pot dori mai mult? I-am spus că nu e foarte important acum să citească foarte bine. E normal să se încurce, să nu înțeleagă chiar toate cuvintele, dar e important să nu renunțe și să exerseze. Nici eu nu citeam bine la vârsta lui și, în nici un caz cu mare plăcere. Abia prin clasa a doua an descoperit eu plăcerea cititului.

6. E foarte bucuros că nu are teme pentru acasă. Și eu sunt foarte bucuroasă în privința asta.

7. Am făcut și o rutină de seară. Tot de genul 1-mâncăm, 2-completăm un jurnal cu ce i-a plăcut și ce nu i-a plăcut peste zi (cu ocazia asta mai aflu și eu câte ceva din ce l-a marcat la școală sau în jocurile cu prietenii), 3-pregătim hainele pentru a doua zi, 4- pregătim ghiozdanul (fiind la Step, tot ce trebuie să pună în ghiozdan e penarul, pachețelul i-l pun eu dimineața) și tot așa până terminăm cu câteva minute de hârjoneală în 3 (de obicei, seara, Eliza are chef de râs iar David profită să se maimuțărească) apoi stingerea, cam pe la ora 20, foarte rar mai târziu, oricum, nu mai târziu de 20.30. Mai povestim un timp cu lumina stinsă apoi somn de voie.

Ce să spun, pentru mine e foarte bine așa. Sigur, nu va funcționa programul chiar în fiecare dimineață sau seară, voi mai trage de el din când în când, dar important e că se simte bine acolo unde e. Pentru mine e o mare ușurare.