Ieri seara, pe la ora 21, ne intorceam din oras, de la joaca, veseli nevoie mare. In taxi erau stiri. Ceva despre o explozie la un spital, n-am prins mare lucru si nici n-am acordat atentie pentru ca de obicei nu ascult stirile. Soferul intelesese ca in explozie ar fi murit Raed Arafat. Am zis un "Dumnezeu sa-l ierte" si mi-am vazut de David care chiuia de zor inca sub efectul orelor de joaca.
Cand am ajuns acasa nu m-am uitat la stiri (niciodata nu ma uit). Dimineata n-am deschis radio-ul dar in timpul micului dejun, mama soacra mi-a zis de explozia de la maternitatea din Giulesti. Mi-a ramas mancarea in gat, dar tot am zis ca nu poate fi asa grav. Pana am intrat pe net si am citit articolele si am vazut filmuletele.
Stateam cu ochii in calculator si cu David in brate strangandu-l tare tare si spunandu-i plangand cat de recunoscatoare ii sunt lui Dumnezeu ca ne-a ferit de asa ceva. Iar el se uita la mine si ma strangea de gat si ma mangaia asa cum face de obicei cand vede ca sunt trista.
Este inimaginabil. Nu vreau sa simt vreodata nici a suta parte din durerea acelor parinti. Sunt cu tot sufletul alaturi de ei, de parintii care inca nu si-au vazut pruncii, care spera inca sa nu fie ai lor cei care au murit, de copilasii aceia care inca nu pot fi tinuti in bate, care nu pot fi alaptati, care si-au inceput viata in dureri crunte.
Dumnezeu sa odihneasca sufletelele care s-au dus!
Dumnezeu sa dea putere parintilor nemangaiati!
Dumnezeu sa ne fereasca pe toti de asemenea suferinta!
marți, 17 august 2010
duminică, 15 august 2010
LA NUNTA
La sfarsitul lunii iunie a fost mare petrecere in familie. Nu se putea sa lipsim, asa ca, mi-am luat copilul pe sold si am mers la nunta.
Il pregatisem eu de acasa ca mergem la o petrecere cu muuuulti oameni si cu muzica (nu-l incanta aglomeratiile si zgomotul), i-am zis ca o sa ne plimbam si pe afara (ma bazam pe parcarea mare care avea sa-l atraga cu masini, banci, etc) si ca plecam de indata ce el se satura de stat acolo.
Cunoscandu-l pe David, stiam ca nu va sta prea mult in interior, asa ca ma pregatisem si eu sufleteste pentru o ora, o ora jumate petrecuta prin parcare.
Ei bine, se pare ca nu l-am cunoscut indeajuns, pentru ca am stat patru ore. David s-a adaptat rapid locului, daca nu i-a placut ceva si-a gasit repede o activitate care sa-l incante. A invatat rapid drumul spre iesire si, desi avea de strabatut toata sala si un hol ca sa ajunga in afara, o pornea de unul singur fara sa se uite in jur, fara sa-i pese ca eu voiam sa stau la masa. In privinta plimbarilor, am facut cu schimbul, cand eu, cand bunicul, asa ca am avut ajutoare.
Cum imi imaginasem, David n-a fost deloc interesat de sala. A stat un pic, de complezenta la masa, a ciugulit din antreu si fructe, apoi fuga la explorare ca doar era intr-o zna necunoscuta inca. Parcarea are si o benzinarie, ceea ce l-a fascinat si l-a tinut ocupat mult timp. In plus localul se afla chiar langa calea ferata iar faptul ca a vazut de aproape doua trenuri, a facut pentru David seara de neuitat. Adora trenurile. De multe ori ne facem drum pe langa calea ferata doar ca sa vedem cum trece trenul.
Cand a plouat si n-am putut iesi, ne-am gasit ocupatie in interior, cu niste pietricele decorative si lumanarele cu baterie.
In concluzie, ne-am distrat, iar datorita lui David, am avut si partener de dans si am facut spectacol pe ring.
Il pregatisem eu de acasa ca mergem la o petrecere cu muuuulti oameni si cu muzica (nu-l incanta aglomeratiile si zgomotul), i-am zis ca o sa ne plimbam si pe afara (ma bazam pe parcarea mare care avea sa-l atraga cu masini, banci, etc) si ca plecam de indata ce el se satura de stat acolo.
Cunoscandu-l pe David, stiam ca nu va sta prea mult in interior, asa ca ma pregatisem si eu sufleteste pentru o ora, o ora jumate petrecuta prin parcare.
Ei bine, se pare ca nu l-am cunoscut indeajuns, pentru ca am stat patru ore. David s-a adaptat rapid locului, daca nu i-a placut ceva si-a gasit repede o activitate care sa-l incante. A invatat rapid drumul spre iesire si, desi avea de strabatut toata sala si un hol ca sa ajunga in afara, o pornea de unul singur fara sa se uite in jur, fara sa-i pese ca eu voiam sa stau la masa. In privinta plimbarilor, am facut cu schimbul, cand eu, cand bunicul, asa ca am avut ajutoare.
Cum imi imaginasem, David n-a fost deloc interesat de sala. A stat un pic, de complezenta la masa, a ciugulit din antreu si fructe, apoi fuga la explorare ca doar era intr-o zna necunoscuta inca. Parcarea are si o benzinarie, ceea ce l-a fascinat si l-a tinut ocupat mult timp. In plus localul se afla chiar langa calea ferata iar faptul ca a vazut de aproape doua trenuri, a facut pentru David seara de neuitat. Adora trenurile. De multe ori ne facem drum pe langa calea ferata doar ca sa vedem cum trece trenul.
Cand a plouat si n-am putut iesi, ne-am gasit ocupatie in interior, cu niste pietricele decorative si lumanarele cu baterie.
In concluzie, ne-am distrat, iar datorita lui David, am avut si partener de dans si am facut spectacol pe ring.
Care-o fi numarul taxiului?
Ce nunta? Ce petrecere? Afara-i mai interesant.
Sa exploram si interiorul
Mamaaaa, aici erai!!!!!
Hai la dans
Si frumosii miri, Dana si Silviu
Casa de piatra!
joi, 12 august 2010
SUNT NESERIOASA SI NEGLIJENTA...
... in privinta platilor.
Nu eram asa, pe bune ca eram unul din cei mai corecti oameni in viata, prompta in efectuarea platilor, mereu gata sa sar in ajutor si sa nu dezamagesc.
De vreo 2 ani, insa, m-am blazat. Atat de tare, incat pic deseori in nesimtire. Aman la nesfarsit sa merg la banci, desi cei carora trebuie sa le trimit bani si-au facut timp sa-mi faca serviciile pe care trebuie sa le platesc. Si astfel, ajung la intarzieri de cateva saptamani bune, poate chiar 1-2 luni (in cateva cazuri chiar mai mult). Ori e aglomerat la banca, ori nu am hartiutele cu conturi la mine, ori uit cu saptamanile ca am ceva de platit.
Mai nou, David se crizeaza de fiecare data cand ne asezam la coada si aman iar platile pana data urmatoare cand ajung in oras si-s libere ghiseele si am conturile la mine.
Mult timp mi-am facut procese de constiinta ... dar nu m-au ajutat cu nimic sa remediez situatia. Asa ca, mai nou, prefer plata ramburs. Prefer sa platesc in plus 8-10 lei decat sa fiu nesimtita cu persoane care ar trebui tratate cu mai mult respect.
In concluzie, daca va solicit un produs/serviciu, va rog mult sa-l trimiteti cu ramburs sau sa solicitati sa fac plata inainte sa-mi faceti serviciul respectiv. „Platesti cand poti/ai timp” poate insemna mult prea mult pentru bunavointa voastra.
Imi cer scuze pe aceasta cale tuturor celor pe care i-am dezamagit in aceasta privinta
Nu eram asa, pe bune ca eram unul din cei mai corecti oameni in viata, prompta in efectuarea platilor, mereu gata sa sar in ajutor si sa nu dezamagesc.
De vreo 2 ani, insa, m-am blazat. Atat de tare, incat pic deseori in nesimtire. Aman la nesfarsit sa merg la banci, desi cei carora trebuie sa le trimit bani si-au facut timp sa-mi faca serviciile pe care trebuie sa le platesc. Si astfel, ajung la intarzieri de cateva saptamani bune, poate chiar 1-2 luni (in cateva cazuri chiar mai mult). Ori e aglomerat la banca, ori nu am hartiutele cu conturi la mine, ori uit cu saptamanile ca am ceva de platit.
Mai nou, David se crizeaza de fiecare data cand ne asezam la coada si aman iar platile pana data urmatoare cand ajung in oras si-s libere ghiseele si am conturile la mine.
Mult timp mi-am facut procese de constiinta ... dar nu m-au ajutat cu nimic sa remediez situatia. Asa ca, mai nou, prefer plata ramburs. Prefer sa platesc in plus 8-10 lei decat sa fiu nesimtita cu persoane care ar trebui tratate cu mai mult respect.
In concluzie, daca va solicit un produs/serviciu, va rog mult sa-l trimiteti cu ramburs sau sa solicitati sa fac plata inainte sa-mi faceti serviciul respectiv. „Platesti cand poti/ai timp” poate insemna mult prea mult pentru bunavointa voastra.
Imi cer scuze pe aceasta cale tuturor celor pe care i-am dezamagit in aceasta privinta
marți, 27 iulie 2010
GANDURI PENTRU VASILE
Vasile locuia pe o straduta alaturi de a noastra, intr-o casa mica mica, impreuna cu parintii, 2 frati, o sora, un cumnat si o nepotica de 4 luni. O familie necajita. Atat de necajita cum n-am crezut ca-mi va fi dat sa vad vreodata. Nu mai conteaza acum cauzele care au dus la situatia lor.
Pe Vasile l-am cunoscut putin. Relatiile noastre s-au rezumat intotdeauna la “Saru’mana” – “Buna ziua” (doar cu sora lui am mai schimbat cateva vorbe de cand s-a nascut fetita). Am remarcat insa de la inceput la el figura blanda si trista, atipica pentru un tanar trecut cu putin de 20 de ani. Imi spun acum prietenii lui ca el nu radea niciodata. Era un tanar respectuos, bland si trist.
Auzisem ca muncea pe unde apuca iar banii ii folosea in casa, pentru ce era nevoie. Tot la munca se dusese si ieri, impreuna cu un vecin de 17 ani. Incarcau balastru in caruta, la Moldova, cand s-a dat drumul la apa de la bazin si i-a luat prin surprindere. Celalalt vecin a scapat agatandu-se de fraiele calului. E la spital acum, inca in stare de soc, un soc din care-si va reveni cu greu sau niciodata. Pe Vasile l-a luat apa. Nici acum nu l-au gasit. Cu totii speram sa se fi salvat, sa fi fost aruncat pe un mal sa-l gaseasca cineva si in ultimul moment sa fie salvat. Dar orele trec si nimeni nu-i da de urma iar sansele sa mai fie in viata scad tot mai mult.
Daca urmariti programele de stiri, stiti despre ce vorbesc. Cazul baiatului luat de ape la Campulung Moldovenesc e pe buzele tuturor de ieri dimineata. Eu n-am vazut stirile. Tragedia asta o traiesc pe viu si ma va urmari mult timp. Pe toti ne va urmari. Tot ce pot face e sa ma rog sa se intample toate asa cum e mai bine pentru sufletul lui.
Vasile, Dumnezeu te va avea in grija oriunde va hotari ca e locul tau.
Pe Vasile l-am cunoscut putin. Relatiile noastre s-au rezumat intotdeauna la “Saru’mana” – “Buna ziua” (doar cu sora lui am mai schimbat cateva vorbe de cand s-a nascut fetita). Am remarcat insa de la inceput la el figura blanda si trista, atipica pentru un tanar trecut cu putin de 20 de ani. Imi spun acum prietenii lui ca el nu radea niciodata. Era un tanar respectuos, bland si trist.
Auzisem ca muncea pe unde apuca iar banii ii folosea in casa, pentru ce era nevoie. Tot la munca se dusese si ieri, impreuna cu un vecin de 17 ani. Incarcau balastru in caruta, la Moldova, cand s-a dat drumul la apa de la bazin si i-a luat prin surprindere. Celalalt vecin a scapat agatandu-se de fraiele calului. E la spital acum, inca in stare de soc, un soc din care-si va reveni cu greu sau niciodata. Pe Vasile l-a luat apa. Nici acum nu l-au gasit. Cu totii speram sa se fi salvat, sa fi fost aruncat pe un mal sa-l gaseasca cineva si in ultimul moment sa fie salvat. Dar orele trec si nimeni nu-i da de urma iar sansele sa mai fie in viata scad tot mai mult.
Daca urmariti programele de stiri, stiti despre ce vorbesc. Cazul baiatului luat de ape la Campulung Moldovenesc e pe buzele tuturor de ieri dimineata. Eu n-am vazut stirile. Tragedia asta o traiesc pe viu si ma va urmari mult timp. Pe toti ne va urmari. Tot ce pot face e sa ma rog sa se intample toate asa cum e mai bine pentru sufletul lui.
Vasile, Dumnezeu te va avea in grija oriunde va hotari ca e locul tau.
vineri, 16 iulie 2010
JOCUL VARSTELOR
David - 1 an si 8 luni
Iulia - 4 ani si jumatae
Larisa - 8 ani
Mancau toti trei cu pofta din aceeasi farfurie, hranindu-se uneori unul pe celalalt.
Eu stateam la oarecare distanta, urmarindu-i.
La un moment dat Iulia se uita la mine si, cu un zambet cat toate zilele, imi zice:
Iulia - Ne jucam.
Eu - De-a ce?
Iulia - De-a mama si de-a tata.
Eu - Si cine-i mama?
Iulia - Eu.
Larisa - Si David e tata.
Iulia - Iar tu (Larisa) copilul nostru si ne faceai de mancare.
Larisa - Da, ca voi erati batrani.
Iulia - 4 ani si jumatae
Larisa - 8 ani
Mancau toti trei cu pofta din aceeasi farfurie, hranindu-se uneori unul pe celalalt.
Eu stateam la oarecare distanta, urmarindu-i.
La un moment dat Iulia se uita la mine si, cu un zambet cat toate zilele, imi zice:
Iulia - Ne jucam.
Eu - De-a ce?
Iulia - De-a mama si de-a tata.
Eu - Si cine-i mama?
Iulia - Eu.
Larisa - Si David e tata.
Iulia - Iar tu (Larisa) copilul nostru si ne faceai de mancare.
Larisa - Da, ca voi erati batrani.
joi, 15 iulie 2010
LITERE DIN SMIRGHEL
De ceva timp tot ma bantuie ideea de a aranja casa in asa fel incat David sa aiba cat mai multe locuri ale lui. Totul a inceput cand am citit acest articol care pur si simplu m-a facut sa visez http://sewliberated.typepad.com/sew_liberated/2010/06/a-toddlerfriendly-house.html#comments
In consecinta, tamplarul din dotare, adica bunicul, a primit comanda de o masuta la care David sa scrie, sa picteze, sa se joace cu plastilina, etc. El a zis ca nu se opreste la o simpla masuta, ci-i face de-a dreptul un pupitru cu bancuta. Nu va zic cum stau ca pe ace sa vad rezultatul final. De obicei, din mainile bunicului ies adevarate capodopere.
In acelasi articol am citit despre literele din smirghel , idee care nu mi-e noua. De mult imi doresc asa ceva pentru David. Bine, m-am gandit, e timpul sa facem asa ceva. La bicu in atelier gasim mai mult ca sigur bucati de lemn care pot fi transformate in placute. Dar pana ni le pregateste el dureaza si prefer sa-l las sa se ocupe de masuta. Asa ca, noaptea trecuta, neputand dormi, am intors situatia pe toate fetele si am gasit si solutia salvatoare.
Dimineata am zburat spre oras si am facut cumparaturi apoi, de indata ce a adormit David, m-am apucat de lucru.
Am folosit urmatoarele:
- carton gros, taiat la dimensiunile dorite
- foarfeca
- o coala de hartie pentru sablon
- aracet
- smirghel (am gasit cu 2 tipuri de granulatii)
- o pensula pentru aplicat aracetul
Am facut sablonul pentru litera A mare
Am copiat pe o bucata de smirghel si am decupat
Am lipit litera pe bucata de carton pregatita in prealabil
Pe o fata a cartonului am pus A mare, pe cealalta fata a mic. La urmatoarele voi face, totusi, cartonase separate
In consecinta, tamplarul din dotare, adica bunicul, a primit comanda de o masuta la care David sa scrie, sa picteze, sa se joace cu plastilina, etc. El a zis ca nu se opreste la o simpla masuta, ci-i face de-a dreptul un pupitru cu bancuta. Nu va zic cum stau ca pe ace sa vad rezultatul final. De obicei, din mainile bunicului ies adevarate capodopere.
In acelasi articol am citit despre literele din smirghel , idee care nu mi-e noua. De mult imi doresc asa ceva pentru David. Bine, m-am gandit, e timpul sa facem asa ceva. La bicu in atelier gasim mai mult ca sigur bucati de lemn care pot fi transformate in placute. Dar pana ni le pregateste el dureaza si prefer sa-l las sa se ocupe de masuta. Asa ca, noaptea trecuta, neputand dormi, am intors situatia pe toate fetele si am gasit si solutia salvatoare.
Dimineata am zburat spre oras si am facut cumparaturi apoi, de indata ce a adormit David, m-am apucat de lucru.
Am folosit urmatoarele:
- carton gros, taiat la dimensiunile dorite
- foarfeca
- o coala de hartie pentru sablon
- aracet
- smirghel (am gasit cu 2 tipuri de granulatii)
- o pensula pentru aplicat aracetul
Am facut sablonul pentru litera A mare
Am copiat pe o bucata de smirghel si am decupat
Am lipit litera pe bucata de carton pregatita in prealabil
La fel am procedat si pentru litera a mic
Pe o fata a cartonului am pus A mare, pe cealalta fata a mic. La urmatoarele voi face, totusi, cartonase separate
Astept sa se trezeasca David sa vad cum reactioneaza.
marți, 13 iulie 2010
MOARE CATE PUTIN...
Omul drag imi zicea de curand "Ce departe e viata linistita. Probabil trebuia sa mi-o fac acasa cu ce aveam. Un job slab dar sigur, o familie. Dar nu am putut. Nu pot nimic"
Citeam candva astfel de replici si muream cate putin alaturi de el. Pentru ca simteam ca am epuizat incurajarile, simteam ca nu am cuvinte care sa poata fi de folos iar emoticoanele messengerului erau mult prea sarace ca sa ma ajute.
Apoi, cineva a postat pe un blog ceva ce m-a luminat:
Nu, resemnarea si inghititul in sec nu sunt o solutie. Doare sa lupti, sa te rupi de ceea ce ai fost, sa iesi din tipare, sa te arunci in necunoscut, sa risti putinul sigur doar in speranta de a-ti putea indeplini candva un vis. Doare al naibii sa indraznesti sa schimbi ceva, sa continui sa crezi intr-un vis pe care toti il condamna, sa te incurajezi singur cand toata viata cei din jur ti-au zis in fata ca esti copil doar pentru ca-ti doresti altceva decat ceea ce-si doresc ei.
E ucigator sa fii singur cu visele tale iar viitorul sa nu-ti promita nimic.
Dar putem hotari sa nu mai murim. Putem trai si cu farame de fericire, culese cu grija, in fiecare zi, incapatanandu-ne sa credem in optimism.
Totul depinde de atitudinea pe care o avem fata de ceea ce ni se intampla. Desi poate parea un mare bla bla, eu chiar cred ca raspunsurile sunt in noi, ca problemele se rezolva lucrand din interiorul nostru catre exterior, ca degeaba pretindem lucrurilor din jur sa se aseze in ordine, cand in noi zbuciumul e la el acasa.
Stiu ca modul asta de gandire n-are nici un efect asupra omului drag (sau poate are, dar intr-un mod pe care inca nu-l vad clar), dar nici nu ma mai astept la asta. De cand l-am nascut pe David, am invatat sa nu mai am asteptari, sa las viata sa curga asa cum vrea ea, cotind uneori spre stanga sau dreapta, in functie de unde vine mai multa lumina, sa-mi fac planuri doar in linii mari, fara sa tin mortis sa se intample toate asa cum vreau eu.
Si de cand am hotarat sa traiesc astfel, am realizat mai multe decat am facut intr-o viata.
Poezia lui Pablo Neruda am citit-o pe blogul lui Madi si o pun si aici, pentru ca mi-a deschis ochii spre adevaruri pe care nu le mai bagam in seama.
Citeam candva astfel de replici si muream cate putin alaturi de el. Pentru ca simteam ca am epuizat incurajarile, simteam ca nu am cuvinte care sa poata fi de folos iar emoticoanele messengerului erau mult prea sarace ca sa ma ajute.
Apoi, cineva a postat pe un blog ceva ce m-a luminat:
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou.
...
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou.
...
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".
...
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Nu, resemnarea si inghititul in sec nu sunt o solutie. Doare sa lupti, sa te rupi de ceea ce ai fost, sa iesi din tipare, sa te arunci in necunoscut, sa risti putinul sigur doar in speranta de a-ti putea indeplini candva un vis. Doare al naibii sa indraznesti sa schimbi ceva, sa continui sa crezi intr-un vis pe care toti il condamna, sa te incurajezi singur cand toata viata cei din jur ti-au zis in fata ca esti copil doar pentru ca-ti doresti altceva decat ceea ce-si doresc ei.
E ucigator sa fii singur cu visele tale iar viitorul sa nu-ti promita nimic.
Dar putem hotari sa nu mai murim. Putem trai si cu farame de fericire, culese cu grija, in fiecare zi, incapatanandu-ne sa credem in optimism.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
...
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Totul depinde de atitudinea pe care o avem fata de ceea ce ni se intampla. Desi poate parea un mare bla bla, eu chiar cred ca raspunsurile sunt in noi, ca problemele se rezolva lucrand din interiorul nostru catre exterior, ca degeaba pretindem lucrurilor din jur sa se aseze in ordine, cand in noi zbuciumul e la el acasa.
Stiu ca modul asta de gandire n-are nici un efect asupra omului drag (sau poate are, dar intr-un mod pe care inca nu-l vad clar), dar nici nu ma mai astept la asta. De cand l-am nascut pe David, am invatat sa nu mai am asteptari, sa las viata sa curga asa cum vrea ea, cotind uneori spre stanga sau dreapta, in functie de unde vine mai multa lumina, sa-mi fac planuri doar in linii mari, fara sa tin mortis sa se intample toate asa cum vreau eu.
Si de cand am hotarat sa traiesc astfel, am realizat mai multe decat am facut intr-o viata.
Poezia lui Pablo Neruda am citit-o pe blogul lui Madi si o pun si aici, pentru ca mi-a deschis ochii spre adevaruri pe care nu le mai bagam in seama.
Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.
guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.
se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi...
- Pablo Neruda -
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi...
- Pablo Neruda -
Abonați-vă la:
Postări (Atom)