Sunt o persoana dezordonata. Intotdeauna am fost si n-am facut un secret din asta. In copilarie eram acel copil cu o camera in deplin haos, un haos destul de organizat, insa, pentru ca singurele momente in care nu gaseam ce cautam erau dupa ce mama facea ordine.
Uneori ma apuca un chef teribil de curatenie. Petreceam atunci cateva ore in camera, cu usile inchise, dereticand si aranjand iar la final totul era de nerecunoscut. Hainele frumos ordonate in dulapuri, cartile aranjate pe categorii in biblioteca, jucariile de plus aliniate pe marimi pe lada recamierului, totul, pana la ultimul creion, era la locul lui, podeaua si covorul straluceau. Mama nu mai contenea cu laudele iar eu ma umflam in pene de mandrie. Pana in seara aceleiasi zile cand incepea din nou haosul.
In facultate a trebuit sa ma fortez sa schimb multe dintre obiceiurile mele “proaste”. Simplul fapt ca nu mai scriam pe caiete ci pe foi care puteau fi usor pierdute, m-a obligat sa ma organizez. Imitand fetele dragi cu care am impartit camera de camin timp de 3 ani am reusit sa pastrez dulapul in oarecare ordine, astfel incat sa nu-mi cada nimic in cap cand deschideam usa si sa imi gasesc repede hainele de care aveam nevoie. E drept, aproape vesnic patul meu era plin cu de toate: de la haine, la dictionare si cursuri, dar asta dadea o nota personala coltului meu :) .
M-am casatorit apoi si de atunci in mine se duce o lupta grozava. Am perioade cand aranjez totul, perioade cand nu reusesc. Lipsa unui dulap incapator face hainele sa stea pe scaune sau pe pat la nesfarsit, pentru ca mi-e groaza sa le impaturesc frumos sau sa le calc, stiind ca in dulap vor sta cat se poate de inghesuite si, inevitabil se vor sifona. Apoi, celelalte treburi ale casei mi se pare ca cer prea mult timp, ma apuc de ceva si parca nu mai termin. Si nu reusesc sa ma ocup de mine, de ceea ce imi place. S-au dus, mai ales dupa venirea lui David, vremurile cand impleteam sau crosetam cu pasiune, cand mai incercam cate o masca de fata sau de par, cand stateam 3 ore in bucatarie pentru a prepara un meniu complet.
Ei bine, zilele astea am ajuns la o saturatie si am spus ca trebuie, intr-un fel, sa reusesc sa ma organizez. Si tocmai atunci Laura a inceput sa vorbeasca despre rutinele zilnice. Am citit si postarile Irinei pe tema asta si am hotarat: daca ele pot, pot si eu.
Nu am un apartament intreg in grija. Sunt doar doua camere, un hol si un balcon in plin proces de transformare in dressing (mult asteptatul meu dressing unde hainele vor sta asa cum imi doresc). Baia si bucataria le impart cu socrii, asa ca munca se imparte la doi.
In concluzie, sunt in plin proces de gandire a organizarii zilnice, saptamanale si lunare. Nu voi deveni o gospodina desavarsita, cu casa stralucind de curatenie si ordine. Nota personala va fi inca prezenta cu siguranta. David, misunand curios printre picioarele mele la orice activitate, se va asigura ca un pic de haos tot va exista in viata noastra, dar sper sa reusesc sa fac anumite treburi mai eficient, cu mai multa placere si sa gasesc timp si pentru cate ceva de suflet.
