'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


luni, 4 septembrie 2017

CÂND SĂRIM SOMNUL DE PRÂNZ

Aud că sunt unii părinți, de pe meleagurile noastre sau de pe alte meleaguri, care, după ideea proprie sau la recomandarea altora, nu lasă copiii (chiar și pe cei de vârsta Elizei) să doarmă ziua, ca să-i culce seara devreme, pe la 6-7 iar copiii să doarmă până dimineața. Iar copiii lor chiar dorm în nopțile 12-14 ore pe noapte.
Eliza a făcut ieri un astfel de experiment, independent de voința mea. Nu a vrut să doarmă la amiază. Pur și simplu, chiar dacă îi era somn, chiar dacă am urmat rutina obișnuită, a refuzat să adoarmă.
A picat pe la 18.30.
S-a trezit la 2 cântând, s-a foit, a supt, iar s-a foit, iar a supt, până pe la 3 jumate.
A mai ațipit un pic iar eu am profitat și m-am apucat de lucru.
S-a foit iar, s-a ridicat, l-a văzut pe David și l-a împuns cu degetul de câteva ori, să vadă dacă nu se trezește. Nu s-a trezit, s-a întors cu spatele.
S-a așezat de câteva ori cu capul pe pernă lângă el. Speram că adoarme. Nu a adormit.
S-a plictisit, a venit la mine în brațe, a băut apă, am drăgălit-o cu o mână în timp ce cu cealaltă terminam o traducere.
I s-a făcut foame. I-am dat o banană. A mâncat jumătate în brațe la mine. Cu cealaltă jumătate m-a hrănit pe mine, bucățică cu bucățică, în timp ce terminam și a doua traducere.
Se făcuse ora 5 jumate.
A început să se lipească de mine a somn, așa că am abandonat a treia traducere și ne-am băgat în pat.
Am adormit amândouă.
M-am trezit la 8 și am terminat ultima traducere.
E aproape 9 iar ea încă doarme.
Clar nu vreau să repetăm prea des experiența asta.

marți, 15 august 2017

ADULȚII ȘI OBLIGATIVITATEA VACCINURILOR

Înainte de a spune ce am de spus, țin să precizez următoarele: opiniile mele despre obligativitate sunt despre OBLIGATIVITATE. Nu am nicio problemă cu cei care aleg să vaccineze, sunt liberi să o facă, nu mă feresc de ei, nu-mi feresc copiii de copiii lor.
Dacă doriți să comentați, vă spun din start că nu voi aproba comentariile jignitoare iar pe cele de pe FB le voi bloca. 

Am ajuns la protestul de duminică având clar în minte ce vreau să spun.

Urma să vorbesc despre adulți. Toată lumea se centrează pe copii și e normal, spre ei se îndreaptă întreaga noastră grijă. Dar mi se pare că de la un timp copiii au ajuns mijloc de manipulare în ambele tabere. Dacă vrei să intimidezi părinții ameninți copiii iar eu nu pot să mai vorbesc despre copii în această chestiune. Pot, însă să vorbesc despre felul în care se neglijează faptul că proiectul de lege îi vizează și pe adulți. Pe toți. Iar asta ar trebui să ne afecteze la fel de mult ca vaccinarea forțată a copiilor. Poate chiar mai mult, pentru că dacă noi vom suferi reacții adverse, suferința noastră se va răsfrânge și asupra lor. 

Nu voi reproduce discursul meu de pe treptele Teatrului Tineretului, dar nu voi obosi niciodată să explic de ce mă afectează pe mine, ca adult, acest proiect de lege.

Așa cum am mai povestit pe blog, m-am născut aparent sănătoasă. Am fost vaccinată în anii ’70-’80. Schemă de vaccinare completă, în ciuda problemelor frecvente cu rinichii : crize crunte, infecții dese, tratamente cu toate antibioticele posibile, în doze tot mai mari, dar fără niciun rezultat. Pe la 6 ani, la Iași, mi s-a făcut primul ecograf (doar în orașele mari exista aparatură pentru asta). Atunci s-a descoperit că am un rinichi malformat, care aproape că nu funcționează, iar celălalt este mărit. Am făcut tratament adecvat și m-am vindecat de infecții. Crizele, totuși, au continuat. Coincidență sau nu (tind să cred că nu), crizele au încetat după ultimul vaccin din școala generală.

De atunci, slavă Domnului, în afară de eliminarea unei pietre anul trecut, de răceli ușoare și de un început de ulcer acum vreo 3 ani, nu am mai avut probleme. Trebuie, totuși, să am mare grijă ce substanțe introduc în corpul meu. Toate toxinele trec prin rinichi, e chestie de cultură generală. Ei bine, pe mine un surplus de toxine m-ar putea aduce oricând la un pas de moarte.

Vine acum Legea vaccinării obligatorii. Lege făcută în folosul cetățeanului, nu ? Fără să am cunoștințe prea amănunțite de legislație sau de medicină, am citit textul, să văd cum mă protejează legea asta pe mine, om cu o afecțiune deja agravată în trecut de acțiunea vaccinurilor. După logica mea de om de rând, îmi inchipuiam că textul unei legi făcută în interesul cetățeanului, trebuie să fie foarte clar, astfel încât dacă o citește nea Costică din Crăcăoanii de peste apă, să înțeleagă cum este el protejat de legea asta.

Ei bine, am constatat că proiectul este clar în ce privește sancțiunile pentru cei care nu se vaccinează sau nu-și vaccinează copiii, în schimb, textul este extrem de ambiguu în ce privește evaluarea și protejarea persoanelor nevaccinabile. Da, se va face o Comisie, se vor studia niște dosare și, până la urmă, Guvernul va decide dacă ești injectabil sau nu.

Păi stai un pic. Eu am un rinichi varză, da ? E malformat, trage să moară, stă acolo mai mult de decor, să nu-l lase chiar singur pe frate-su. Celălalt e suprasolicitat ca o mamă de 5 copii cu ADHD. Asta pot dovedi oricând cu acte medicale. Iar tu, proiect de lege făcut în interesul meu, vii și-mi spui că stai, vom vedea dacă chiar nu te injectăm. Să mergem pe la Comisie, să ne plimbăm pe la Guvern, poate poate nu-i chiar așa grav și suporți o tură de vaccinuri. Măcar una mică, de sămânță. Dacă nu crăpi după aia, mai avem pregătite câteva ture. Stai, măi că am glumit, n-o să pățești nimic. Vaccinurile sunt așa buuune și siiigure. |Nu mai citi și tu toate prospectele de pe net, că nu-ți face bine la neuroni. Să vezi ce bine te simți după. Hai, dacă stai cuminte, îți dau și o bomboană. Îți pun chiar și un plasture cu zâmbărici.

Iar ca mine sunt mulți alții. Oameni care au învățat să trăiască cu anumite boli cronice, oameni care poate nici nu știu că au un organ mai slăbit, pentru că nu i-a deranjat niciodată într-atât încât să meargă să se caute. Proiectul acesta de lege, așa cum este redactat, nu ne oferă nicio garanție că vom fi ascultați, că vom fi luați în serios.

S-o luăm altfel: după problemele mele din copilărie, părinții au făcut tot posibilul să-mi întărească sistemul imunitar. Am avut noroc că am copilărit într-o perioadă când se mânca încă sănătos, majoritatea alimentelor le aveam de la bunicii mei, de la țară. Apoi mama a lucrat la un magazin naturist și am avut acces la tot ce s-a putut pentru a-mi întări organismul să facă față unor eventuale boli. În afara nașterilor, nu am fost internată niciodată. La medic am mers când aveam nevoie de adeverințe. În prezent NU IAU medicamente de sinteză. Hai, din când în când, mai am câte o durere pentru care mai înghit câte o pastilă pentru dureri. Răcelile se vindecă de la sine sau cu gemoderivatesau homeopate. Sunt ani de zile de când răceală înseamnă un pic de tuse, o râcâială în gât, două zile de strănut, foarte rar o laringită de 1-2 zile. De aici trag concluzia că sistemul meu imunitar e bun. Nu mă tem de gripă, știu că i-aș face față. Nu mă tem nici de alte boli. Organismul meu ar lupta cu ele și ar câștiga cu siguranță. De bolile exterminate nici nu are rost să-mi spun părerea. Și atunci, de ce să mă injectez? Dacă pe mine nu mă îngrijorează eventualitatea unor boli, de ce să fiu obligată să mă vaccinez?

Altceva. Am în familie o persoană care a suferit mult în urma vaccinurilor din anii 80. Alergii, erupții cutanate, două ture de convulsii în urma cărora a rămas cu o serie de probleme care-l afectează și azi. E oarecum ok omul acum. A depășit mare parte din probleme, e așezat la casa lui, are o slujbă cu care se potrivește, după ce a schimbat multe cărora nu le făcea față. Și vine legea asta și îi spune: nu contează ce a fost în trecut, oricum nu prea mai sunt dovezi acum în afara declarațiilor părinților tăi. Hai și te vaccinează să fii în rând cu lumea. Nu contează că neuronii tăi au fost amețiți de neurotoxinele injectate în copilărie, mai merge o tură, să-i terminăm cu totul. Te-au mai lăsat alergiile? E loc de altele. Îți mai ies bube? Ei, asta a fost în trecut, hai să vedem de care-or ieși acum. Stai, măi că am glumit, n-o să pățești nimic. Vaccinurile sunt așa buuune și siiigure etc, etc

Încă unul și mă duc: o vaccinare recentă. Un adult din familia mea, se vaccinează acum vreo 15 ani cu un antigripal.
Paranteză: antigripalul este pe lista momentan recomandată de Calendarul Național de Vaccinare pentru adulți. Doză anuală. Închid paranteza.
Cum spuneam, omul se vaccinează. Om sănătos, în floarea vârstei, crescut la țară, cu alimentație sănătoasă întreaga viață. La scurt timp începe bâlciul: reacții la o listă lungă de alergeni, de la lactate și fructe cu puf până la acarieni, praf, saliva de câine și multe altele. Simptome: erupții cutanate, rinite alergice etc, etc. Omul pur și simplu se usucă, slăbește văzând cu ochii, se simte rău, rău, deși analizele îi ies bune. Ani de zile s-a chinuit cu tratamente antialergice, a scos din alimentație aproape tot, până s-a stabilizat cât de cât iar acum începe să se poată bucura cât de cât de viață, de câte un aliment interzis înainte etc. Și vine Legea asta și-i zice: ți-ai revenit, omule drag? Nu-i nimic, îți trece. Ia de aici un antigripal anual. Stai, măi...

O să ziceți: o iei razna femeie, te-ai cretinizat de la un rând la altul. N-ai zis că antigripalul e doar recomandat?  Sigur că am  zis. Dar și Proiectul incriminatei legi zice că vaccinurile obligatorii vor fi cele din Calendarul Național de Vaccinare. Pam, pam!

Și așa mai departe.

Dacă v-ați recunoscut măcar parțial în unul dintre cazurile de mai sus, fie că aveți sau nu copii, legea pentru obligativitatea vaccinării vă privește în mod direct.

Dacă nu vă place să citiți pe ecranul laptopului sau al tabletei sau al telefonului, dați-mi adresa și vă printez eu un exemplar să vi-l trimit. Plătesc eu taxele poștale. Pentru Piatra Neamț, livrare personală. Măcar atâta să fac pentru voi dacă tot ați rezistat să citiți până aici ce am avut de spus.

Vă las și schema momentan doar  recomandată pentru vaccinarea adulților. 


Citiți prospectele acestor vaccinuri. Nu le am printate, dar dacă vreți, vi le printez eu și vi le trimit pe sistemul descris mai sus.  Citiți în special contraindicațiile și reacțiile adverse. Nu doar pe cele frecvente ci și pe cele rare sau foarte rare. Nu se știe dacă nu cumva sunteți un norocos într-un milion. Copilul meu a fost un norocos. A bifat una dintre reacțiile rare la vaccinul antihepatitei B. Nu-i doresc să bifeze mai multe. Nici vouă.

A, și nu condamnați doar producătorii vaccinurilor pentru reacțiile adverse. Ei măcar au scuza că au trecut în prospect riscurile. Adevărații vinovați sunt cei care impun vaccinarea. Cei care ne ignoră cu desăvârșire îngrijorările. Cei care ne strigă sus și tare: Măi proștilor, măi cretinilor, vaccinurile sunt bune și sigure! Noi vă iubim și vă injectăm cu bunătate și siguranță! 
Paranteză: logicea mea de om de rând, fără cunoștințe aprofundate de medicină, îmi spune că dacă un medicament ar fi sigur, nu ar mai avea trecut în prospect un cârnaț de contraindicații și reacții adverse. Închei paranteza
Ăștia sunt cei mai de condamnat. De ei trebuie să ne apărăm. O asemenea lege este nu doar neconstituțională, ilegală, aberantă și cum mai vreți să-i spuneți. O asemenea lege este ilogică. Un act medical este inadmisibil să fie impus. 

Despre asta a fost vorba duminică. Asta am încercat să transmit.

Au fost oameni mulți. Au venit nu doar din Neamț. S-au mobilizat grupuri din Bacău, din Suceava, era cineva și din Vaslui.

A vorbit domnul doctor Mircea Pușcașu, căruia îi mulțumesc că se expune în continuare atât pentru dumnealui cât și pentru noi, în ciuda dificultăților cauzate de expunerea asta. Au vorbit părinți îngrijorați, au vorbit adulți care au suferit, ca și mine, în urma vaccinării obligatorii din trecut.
Vă mulțumesc încă o dată tuturor. Așa cum v-am spus duminică, am luat prezența voastră la modul personal și am considerat că nu ați venit aici doar pentru voi și pentru copiii voștri. Am considerat că ați venit la protest în primul rând pentru mine și pentru copiii mei. Și eu am fost acolo pentru voi.

Cam atât. Nu mai am putere de mai mult azi. Mă duc să-mi înec dezgustul și nimicnicia într-o felie de pepene.


Aveți grijă de voi și de ai voștri. Încă mai aveți libertatea de a o face. Și luptați până la capăt pentru această libertate.

Vă las un film cu ce a fost la Piatra. Știu, nu se aude bine. Data viitoare se va auzi.




PROTESTUL PRIN OCHII ELIZEI


De două zile mă tot străduiersc să scriu despre protest, dar nu-mi găsesc cuvintele. Sunt mai multe aspecte pe care vreau să le acopăr și nu reușesc să le îmbin, de aceea am decis să împart postarea în două.

Azi vă las câteva poze cu copiii prezenți. Au fost mulți. Unii, mai mari, conștientizau de ce erau acolo. Ceilalți, mai mici, se învârteau pe acolo, fascinați de mulțime.

Eliza nu a stat o clipă locului. 

S-a plimbat printre oameni

 A luat la cotrobăit toate cărucioarele,

 a șterpelit o sticlă de apă,
 
s-a plimbat prin fața mulțimii


 S-a odihnit pe treptele Teatrului Tineretului în timpul discursului domnului doctor Mircea Pușcașu

A râs la bebelușii din căruciare și i-a mângâiat, pe copiii mari i-a luat de mână să-i ducă la plimbare. Cât timp am vorbit mulțimii, a stat cu o prietenă pe care a plimbat-o peste tot. 

Ce mi-a plăcut a fost că absolut toți cei care au interacționat cu ea (și n-au fost puțini), au fost cu zâmbetul pe buze și amuzați de ea, chiar dacă mai trăgea pe cineva de pantaloni sau fustă ca să-și facă loc sau să nu se dezechilibreze.

A fost un protest pașnic. Discursurile au atins multe puncte importante referitoare la obligativitate (obligativitate, da? nu alegerea de a vaccina). Voi încerca să le sintetizez în următoarea postare.

La sfârșit, Eliza a mâncat o înghețată. O merita din plin.


luni, 14 august 2017

ACTIVITĂȚI LA UN AN JUMATE (APROAPE)

V-am prins! Vreți idei, așa-i? S-ar putea să vă dezamăgesc. Sunt destul de multe activități care-i plac Elizei, dar nu chiar ce se înțelege, în general, prin cuvântul Activitate

La fel ca David, Eliza ignoră momentan orice încercare de-a mea de joacă cât de cât organizată. 

Iată câteva dintre activitățile ei preferate:
*Cartonașele cu imagini sunt pentru mestecat.  
*Nu acceptă să-i citesc din cărțile ei, dar se uită atent la fiecare pagină, fie că e carte pentru copii, fie că e carte pentru adulți.
*Floricelele care se îmbină sunt doar ca să fie împrăștiate sau să-și pună pe cap coronițele pe care i le fac. 
*Cuburile sunt ca să dărâme ce construiesc eu sau, pur și simplu, pentru aruncat.
*Activități de sortare cu jucării predefinite? Ce-i aia? 
În schimb, în magazin: ia un produs și mi-l arată. Îi spun că nu-l cumpărăm, să îl pună la loc. Îl pune la loc. Vine cu alt produs și îl pune în coș. I-l dau înapoi și-i spun să-l pună la loc. Îl pune pe alt raft. Face câțiva pași spre mine, se întoarce, ia produsul și-l pune pe raftul corect. În disperare de cauză, zic că ține loc de activitate de sortare.
*Jocuri cu figurinele animale? Nup. Doar pisicile și cățeii adevărați sunt de observat și de admirat. Când vede o pisică, râde de parcă mâța-i spune glume. Poate chiar îi spune, ce știu eu?
*Jocuri cu păpușile? Le iubește, le strânge în brațe, le cară după ea. Până se plictisește, apoi le car eu. Îi place să le trântească jos și râde în hohote, apoi le ridică, le trântește iar, râde din nou și tot așa.
*Cutie luminoasă? Încă nu.
*Nisip kinetic? Bun de mâncat.
*Plastilină? Mmmm, ce bună e.
*Colorare? Da. Peste tot și cu orice. Inclusiv body-painting cu tot ce prinde.
*Sticle, pungi, covorașe senzoriale? Să se joace alții cu ele, indiferent cât a muncit mama să le facă.
*Activități de transfer? în niciun caz dirijate. Îi pun la dispoziție instrumentele și se descurcă ea. 
Tot în categoria asta: mănâncă uneori singură cu lingurița. Cu daune colaterale minime. O consider tot activitate de transfer.
*Jocuri cu apa? Jucați-le voi, Ea e ocupată să plângă în apă, mai ales atunci când face baie. Sora lui frate-su, ce să zic.
*Instrumente muzicale: mai face zgomot cu ele uneori, dar pe durată scurtă. Daaaar, a învățat să sufle în fluier.
Una dintre dorințele mele e să le cumpăr o orgă. Studiez o ofertă să găsesc una convenabilă, care să nu ocupe mult timp. Cred că ar fi utilă pentru ambii copii.
*Tobogan? Uneori îl folosește ca toți copiii. De cele mai multe ori, însă, se cațără pe partea alunecoasă și se dă jos pe scări.
*Petrece muuult timp studiind zorzoanele mele. Își pune colierele pe cap, la gât, pe învârte, le sucește, a mai stricat vreo două (și așa nu le purtam), le pune în punguțe și le poartă prin casă
*Socializare: Oh, da. 
- În parc, merge glonț la orice găletușă vede , se așează tacticos, indiferent cine se joacă deja cu ea, se servește cu o  lopățică, uneori chiar din mâna posesorului, dacă acesta nu s-a gândit să aducă una și pentru ea, și începe să umple găletușa. Din fericire, toate mamele sunt prevăzătoare și aduc jucăriile în dublu sau triplu exemplar. Știu ele ce știu. (și eu am, de obicei, arsenalul cu mine)
- Tot în parc, dacă pe vreun copil mai mare îl pune naiba să aducă o minge, a pus-o. Eliza îl hărțuiește tacticos și profită de orice moment de neatenție ca să apuce mingea și să umble victorioasă cu ea în brațe, prin tot parcul. Funcționează doar cu mingile celorlalți, Pot să iau eu de acasă șapte mingi, tot aia străină e mai bună, chiar dacă e identică cu ce are ea. Deja este un băiat mai mare (are cred 5 sau 6 ani) terorizat de ea. Cum o vede, îi spune: nu îți dau mingea, eu mă joc acum cu ea. Știe că e mică și nu înțelege chiar tot ce se poate și ce nu se poate. Se poartă frumos cu ea, îi vorbește categoric, dar blând, mi-e foarte drag când îl văd cum o abordează. Eliza se uită la el, el repetă, Eliza se uită la mine, eu îi spun că e mingea lui și nu o putem lua, ea renunță. Pentru moment. La prima neatenție din partea lui, o zărim cu mingea în brațe.
- Uneori apucă copiii de mânuță și-i plimbă câțiva pași prin parc.
- Când vede un copil mic, mic, nou născut, e în extaz. Atâta chirăie și râde că zici că ăla mic îi spune glume. De obicei ăla mic doarme sau îl apucă plânsul când vede atâta entuziasm.
*Merge mult. Atât de mult încât uneori obosesc eu să tot merg după ea. Și nu se lasă oprită de obstacole. Se cațără pe borduri unde e cazul, se strecoară printre picioarele oamenilor atunci când aceștia îi stau în cale, găsește căi alternative de a ajunge unde vrea. Am lăsat-o câteva minute în parc cu o prietenă și am găsit-o (pe prietenă) bulversată de cât de mult poate circula asta mică.
*Mănâncă. Asta e o activitate care chiar îi place, chiar dacă în ultimul timp căldurile ne-au cam dereglat programul de masă. Îi pun bucăți pe masă și-și ia tacticos, cu două degete, câte o bucată, pe rând. Când se satură face curat pe masă. A se citi: aruncă tot ce a rămas pe jos.
*Cercetează toate ustensilele de bucătărie. Am renunțat să mai aranjez ceva în dulap sau sertar. Farfuriile le-am cocoțat pe un raft suspendat, restul e la dispoziția ei. Face mâncare învârtind în oale, îmi dă să gust, iar face mâncare, iar mă hrănește. Așa apuc și eu să spăl vasele.

Și altele asemenea (mai completez pe măsură ce-mi dfau seama că am omis ceva). M-am resemnat că jocurile vor rămâne un timp frumos aranjate în cutii. Am și eliminat multe jucării din cale. Le mai scot prin rotație, dar o interesează pentru perioadă scurtă.





marți, 8 august 2017

AZI AM PLÂNS

Nu de supărare, nu de disperare, nu de singurătate și de neputință, așa cum am mai plâns în trecut.

Azi am plâns de emoție și de pereaplin de bucurie.

Dar să încep cu începutul.

Prima dată când am văzut-o, dormea în pătuțul ei de bebeluș. Nu mai știu cât de mare era, probabil o săptămână sau două. Eu aveam 11 ani și mi s-a părut mică, mică. De fapt, chiar era mică. Cam cum erau copiii mei prin luna a 7-a de sarcină

A crescut, apoi, sub ochii mei. Mi-am petrecut o serie de vacanțe având grijă de sora mea și de ea, așa cum mama ei avusese grijă de mine în trecut.

Atunci când mă gândesc la copilăria noastră, prima care îmi vine în minte e vacanța  de vară de când ea avea 2 ani iar sora mea 3, eu 13. La țară, ele jucându-se pe cerdacul casei bunicilor, eu citind Ultimul Mohican sau uitându-mă la videoclipuri și desene animate. Ele punându-și reciproc cenușă în cap, eu certându-le și scuturându-le, apoi hrănindu-le cu brânză cu zahăr.

Apoi îmi apare în minte o vacanță de iarnă. După primul an de facultate, le-am luat pe fete, una de 7, cealaltă de 8 ani, și am bătut la pas orașul într-un Ajun cu adevărat magic, mergând la colindat, cu sacoșa plină de clementine și portocale, primite de la prieteni și rude.. Niciodată Crăciunul cu a mirosit atât de tare a portocale, ca în acea vacanță.

Dacă nu aș fi avut o soră mai mică, ea i-ar fi ținut locul. De fapt, în amintirile mele de atunci, ea e mereu alături de Oana. Foarte puține sunt amintirile doar cu una dintre ele. Le iubeam la fel. Pentru mine ele vor fi mereu fetele mele dragi, cele care au pus bazele formării mele ca mamă și educator. Cu ele a început totul, cu dragostea mea pentru ele.

Azi am plâns pentru ea. Pentru bucuria ei, Pentru bucuria celor din jurul ei. De fiecare dată când gândul îmi zbura la ea, nu-mi puteam stăpâni lacrimile.

Pentru că ea, puiul cel mic, care dormea liniștit în pătuț acum 27 de ani, verișoara mea scumpă, azi a devenit mamă.

Felicitări Raluca! Te îmbrățișez strâns, strâns, de departe.

Bun venit pe lume, Anastasia, boț de lumină binecuvântată! Vei fi o iubită și o răsfățată, așa cum ar trebui să fie orice copil de pe lumea asta.

Și promit: I will always have gum!

(toată ziua, așteptând vestea cea frumoasă, mi-a stat mintea doar la scena de mai jos și la replica Monicăi.)


sâmbătă, 5 august 2017

SĂPTĂMÂNA MONDIALĂ A ALĂPTĂRII 2017

Încă nu s-a încheiat, nu?
Mai am timp de câteva rânduri, așa-i?

Voiam să sar anul acesta peste acest subiect. Chiar dacă alăptez. Chiar dacă în jurul meu am mame care abia încep să alăpteze.

Uite că n-a fost să fie.
Am dat azi peste două pagini superbe, pe care le-am scanat și vi le las și vouă.

Ignorați sublinierile și semnele făcute cu creionul. Așa citesc eu cărțile: îmi marchez pasajele importante pentru mine, apoi le transcriu și/sau comentez într-o agendă.


A se reține, în afară de importanța alăptării, faptul că nu menționează nicăieri o limită maximă a alăptării.
"...depinde de alcătuirea afectivă atât a mamei cât și a pruncului în creștere".
Nimic mai mult.

A nu se înțelege că eu consider superb și restul cărții. E ok, dar, din punctul meu de vedere, pornește de la o imagine ușor (sau mai mult) idealizată despre capacitatea tuturor părinților de a înțelege cu ce se mănâncă părințeala. Mi-am notat observațiile și le voi scrie după ce termin de citit cartea.

Verișoarei mele Raluca, ce va deveni mamă în curând (dacă nu a devenit deja - nu am avut vești de la ea azi), îi urez un start ușor în alăptare și lapte pe măsura nevoilor bebelușei.


joi, 3 august 2017

COPII ECHILIBRAȚI ȘI PĂRINȚI ÎMPLINIȚI

La ceva timp după nașterea lui David, când eram în febra căutării a cât mai multe surse de informație referitoare la psihologia copilului, parenting și tot ce ține de asta, am auzit de Urania Cremene. Nu am băgat prea mult în seamă informațiile despre ea. S-a scris atunci, pe varii bloguri, despre metoda ei de parenting, dar informațiile au trecut pe lângă mine.

De-a lungul anilor, a mai ajuns în atenția mea, uneori, prin intermediul facebook-ului. Știam că e apreciată, dar nu mă puteam hotărî să deschid nici un filmuleț. Adevărul e că nu căutam metode de parenting. Nu voiam reguli și rețete, voiam ceva ce ținea mai mult de psihologie și pedagogie, ceva care să mă ajute să-mi înțeleg copilul și să-mi stabilesc propriile mele reguli în relația cu copilul meu.
Săptămâna trecută, mi-a apărut iar în feed un anunț despre un seminar gratuit pe care Urania Cremene urma să-l susțină la Piatra Neamț: 18 tehnici fundamentale de Parenting pentru copii echilibrati si parinti impliniti.. Atunci am spus că e momentul să cunosc și ce are ea de spus, așa că m-am înscris.

Nu a venit ea să prezinte seminarul, a venit colaboratorul ei, Florin Amariei, dar cred că s-a ridicat la înălțimea așteptărilor tuturor din sală. Informațiile prezentate, au fost relativ clare și au cuprins ideile esențiale pe care ar trebui să-l aibă în vedere un părinte în relația cu copilul lui. Atmosfera a fost super relaxantă, s-a glumit, s-a râs, s-au comunicat și s-au înțeles idei și principii.

M-am bucurat să-mi dau seama că deja știam și aplicam mare parte din ceea ce s-a prezentat la seminar (să zicem un 70%), dar mi-a prins bine să aud totul într-o altfel de prezentare decât cele la care am avut acces până acum.

Pe scurt, discuția s-a centrat pe cele 3 nevoi psihologice de bază ale copilului: Competența, Conectarea și Controlul. L-am recunoscut pe David și m-am recunoscut pe mine în multe dintre exemplele oferite și am primit confirmările de care aveam nevoie în privința modului meu de a mă raporta la el. De asemenea, am aflat și câteva lucruri noi, pe care voi face tot posibilul să le aplic după ce se întoarce din vacanță.

(la final de seminar, cu Florin Amariei)

O parte din seminar a constat și în prezentarea programului All About Parenting. Programul are 9 module, se desfășoară online, pe durata a 9 luni și oferă cam toate informațiile de care are nevoie un părinte în impas pentru a-și îmbunătăți relația cu copilul și pentru a-l ajuta pe acesta să devină un adult echilibrat. În mare parte ar fi cam ce știu deja și ce mă străduiesc să aplic, dar, fiind într-o situație mai dificilă, iar David ajungând la o vârstă cu care mi-e mai greu să relaționez, am decis să profit de oferta de reduceri speciale pentru cei prezenți și m-am înscris în program. Va fi o provocare financiară să-l duc până la capăt, dar e o investiție pe care am simțit că trebuie s-o fac. 


Ce pot spune despre astfel de întâlniri, seminarii, conferințe, este că merită să participăm la ele, mai ales dacă sunt gratuite. Știu, mulți dintre noi suntem suprasaturați și bombardați de informații despre parenting din toate părțile. Dar vârstele copiilor noștri se schimbă. Ei cresc, aduc noi provocări în viața noastră, s-ar putea ca o informație care nu ne-a impresionat azi, să ne spună altceva dacă o mai primim și peste un an, formulată în alt fel și raportată la noua vârstă a copilului. De asemenea esențial e să ne păstrăm capacitatea de a filtra informațiile și de a păstra în relația cu copilul doar ceea ce ni se potrivește.