'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


sâmbătă, 26 decembrie 2009

31

Atat arata azi actele mele. Sincer, eu am pierdut notiunea timpului si, de fiecare data cand trebuie sa-mi zic varsta trebuie sa fac socoteli ca sa-mi amintesc. Oricum, azi mai incep un an.

miercuri, 23 decembrie 2009

AL DOILEA MOS

Undeva s-a strecurat o greseala si doi mosi au primit adrsa mea. Drept pentru care am primit doua cadouri, unul de la Irina si unul de la Mihaela. N-am putut scrie despre al doilea pachet pana acum ca sa nu dezvalui modificarile survenite in lista mosilor dar, cum joculetul s-a terminat, iata impresiile:

Nu mai stiu cand a sosit avizul, dar a urmat aceeasi poveste cu sms-ul catre Catalin si cu pachetul adus apoi cu asteptatul pana s-a trezit David. Intr-un final am putut deschide cadoul. In pachetul mare erau doua pachete mai mici si un plic cu o felicitare frumoasa si un desen si mai frumos, realizat de spiridusul mosului. In pachetelele mici se ascundeau un puzzle din lemn, cu butoane si un joc de constructii cu cuburi din lemn. Mihaela, pot zice ca primul lucru pe care-l face David dimineata e sa mearga la puzzle si sa scoata ursuletii de la locul lor (inca n-a invatat sa-i si puna la loc). Dupa aceea isi vede de treburile obisnuite. Multumim foarte mult pentru cadou.









Acum, avand in vedere ca am primit doua cadouri, in mod normal un participant la joculet ar fi ramas descoperit, asa ca m-am substituit eu mosului sau si am trimis un pachetel la doi copii frumosi foc, pe a caror mama o cheama tot Madi (de la nume a pornit toata incurcatura). A trecut deja o saptamana de cand am trimis pachetul, sper sa fi ajuns cu bine la destinatie.

Impresiile despre joc, pentru mine, nu pot fi decat bune. L-am jucat cu acelasi entuziasm cu care il jucam in adolescenta. Am inceput sa urmaresc bloguri noi, am cunoscut mamici si copii deosebiti.

Astept joculetul cu iepurasul de Paste

luni, 21 decembrie 2009

BAIA

Eheee, cunoastem cu totii copiii aceia frumosi care adora sa faca baita, care rad si dau din maini si din picioare, se balacesc in voie pana li se incretesc degetele si nu se mai dau dusi din apa. Si apoi, dupa baita, ii cuprinde o dulce moleseala, se cuibaresc in pat si adorm ca ingerasii.
Ei bine, la David n-a fost cazul. Privind retrospectiv, niciodata nu i-a placut in apa. Poate n-am stiut eu cum sa-l iau, cum sa-i potrivesc apa, nu stiu ce s-a intamplat. Cert e ca mereu a stat cumva timorat in cadita, de parca i se intampla un lucru de care abia astepta sa scape. Si nici dupa baita nu adormea niciodata, ba avea program activ inca o buna parte din seara (ceea ce e valabil si in prezent). A fost o tentativa de bucurie pe la 4-5 luni cand plescaia cu picioarele in apa si zambea, dar era parca mai mult de curiozitate, zambetul era mai mult nesigur si intrebator. “Unde naiba ma aflu, cat ma mai tineti aici?” parea ca intreaba. Iar in momentul in care a inceput sa se ridice in picioare, baia a devenit subiect tabu. N-a mai fost chip sa-l bagam in cadita si mai mult ne chinuiam spalandu-l. Ne chinuiam noi si-l chinuiam si pe el.
Asa ca am zis stop. Nu vrea baie, nu-i facem. Igiena sumara de zi cu zi e de ajuns un timp. In urmatoarele luni am incercat multe variante. L-am pus in chiuveta si il spalam cat el era ocupat sa cerceteze obiectele de pe tejgheaua din fata oglinzii. Dar a crescut si s-a ingreunat si chiuveta bate in retragere cand il vede. In cada mare n-a fost chip sa-l bagam nici chiar impreuna cu mine sau cu Catalin.
Singura lui placere legata de apa era sa aiba un castron plin in fata si sa stropeasca cu mainile. Sa studieze pe indelete apa, sa arunce obiecte. Asa ca i-am facut pe plac. In prezent baia noastra se desfasoara astfel: pe podeaua fara covoare punem prosoape din abundenta iar copilul se instalaeaza in mijloc, cu un lighean cu apa in fata. In lighean rasturnam cateva jucarele si restul e treaba copilului. Se joaca, plescaie, stropeste, se uda din cap pana in picioare si rade si chiuie si se uita la noi satisfacut. Cand i se incretesc degetele punem in functiune sapunul, clatim si gata, infofolim copilul in prosop. Si-l imbracam in pijama.
Ei bine, nu pot sa spun ce relaxate sunt baile acum. Fara plansete, fara copil care o ia la fuga cat il tin picioarele cand vede apa. Ba chiar, cum vede ca pun prosopul pe jos, stie ca aduc ligheanul cu apa si se si instaleaza pe pozitii, razand. Iar dupa baie sta atat de linistit in prosopul calduros si asteapta sa-l cremuiesc si sa-l imbrac in pijama.
Cine a zis ca baia trebuie facuta doar in cada? E un mit. Daca copilul vrea lighean, dati-i lighean.












marți, 15 decembrie 2009

(AUTO)DIVERSIFICAREA NOASTRA

Despre diversificare s-au scris multe. Informatiile sunt disponibile peste tot, asa ca nu e o treaba grea...teoretic. Practic insa, intre atatea scheme si sugestii de poate apuca o durere crunta de cap.

De aceea am fost foarte usurata cand am citit despre autodiversificare, cand am realizat ca pot avea incredere in copil si in alegerile lui chiar si in acest domeniu. Nu scriu aici in ce consta autodiversificarea, desi numele spune totul. Au scris altii mai bine decat as face-o eu.


Dar n-am citit despre toate acestea decat dupa ce am pornit introducerea alimentelor solide. Ca multe alte mamici, am inceput in pripa. Eram entuziasmata, nerabdatoare ca baietelul meu sa manance si altceva. Fusesem hotarata ca pana la 6 luni sa nu-i dau nimic in afara de lapte matern. Dar luna 5 trecea atat de greu! Si era deja atata timp de cand auzeam ca ii e pofta, incat am clacat cand David avea 5 luni si jumatate, desi el nu cerea, doar se uita cu interes.

Si am clacat cu brio. Adica am inceput cu branza si banane (nu-mi dati in cap, stiu si ca nu e una dintre cele mai fericite combinatii, stiu si ca trebuia sa incep cu ceva mai usor). I-am dat. A mancat cu placere si mult. S-a constipat, asa ca m-am lecuit. Am continuat apoi cu cereale bio simple sau in amestec cu fructe sau legume. Un timp a mancat. Lipaia din lingurita ca un pisoias si-mi era tare drag.

Apoi a inceput sa refuze sistematic orice era pasat. Voia doar bucati. Cum, intre timp, citisem despre autodiversificare si-mi revizuisem mult atitudinea referitoare la alimentatia lui David, i-am facut pe plac. I-am dat tot ce a cerut, chiar si capsuni, pe care le infuleca pe nerasuflate. Uneori le lua singur cu manuta, alteori ii le dadeam eu. Se murdarea din cap pana in picioare, dar manca si toata lumea era fericita. L-am lasat sa testeze ce-a vrut si cat a vrut, fara sa cantaresc, fara sa-mi doresc sa manance anumite cantitati, fara sa-i fac program (manca de obicei atunci cand mancam si eu).

De la inceput preferatele lui au fost fructele si branza. Dupa legume nu se da in vant nici acum, dar le accepta moderat, cand le poate lua in mana si studia. In rest, mananca de toate, fara scene, fara avioane. Isi ia singur cu manuta sau deschide gura sa-i dau cu lingurita. Ba chiar de cateva ori si-a exprimat interesul de a lua el cu lingurita din castron.

Daca ar fi s-o iau de la capat, cu siguranta as incepe altfel. As incepe cu el stand la masa, pe scaunul lui, vazand cum mancam noi. Si in momentul in care ar cere, ar primi. Da, stiu, nu orice aliment e bun pentru bebelusi. Daca mananci prajeli, grasimi, produse super conservate, e normal sa nu dai copilului. Dar parintii sunt primul model din viata copiilor. Asa ca ar fi un bun prilej sa ne revizuim alimentatia, sa scoatem alimentele toxice, chiar daca au gust bun, sa introducem produse proaspete, prelucrate cat mai putin, alimente la care copilul sa aiba oricand acces.

In mare parte am realizat asta cu David. In loc sa-i dau ce mancam eu, am inceput eu sa mananc ce-i dadeam lui. Mai scap uneori in ciocolata si alte dulciuri cand nu e el in preajma, dar de cele mai multe ori mancam impreuna, aceleasi alimente.

Ce mancam? Am zis: de toate. De la ciorbe (cu cat mai putina sare) la carne, legume, oua, fructe, dulciuri facute in casa (la care am inlocuit zaharul cu miere sau fructoza, margarina cu unt etc). Si ii place atat de mult sa manance incat, cand stie ca e ora mesei si ma vede cu farfuria in mana (momentan mancam in camera, ca bucataria e tare stramta), fuge tinta la coltul unde se afla scaunelul lui (un scaunel pliant, din lemn, nu din acela special pentru masa) si mi-l arata. In curand vom avea si o masuta mica (atunci cand vom avea loc pentru ea) si va manca singurel din farfuria de pe masa, nu din mana mea.

Eu sunt incantata. Unii nu-s de acord chiar cu toate alimentele pe care i le dau, dar daca el cere insistent, inseamna ca organismul lui are nevoie de ceva ce e in ele. Poate par ciudata, insa n-a cerut niciodata alimente nesanatoase. Nu cere ciocolata cand o mai vede prin casa, nici salamuri, nici altele asemenea (a cerut, in schimb o bucata de tiramisu -nu-l fac cu cafea, ci cu putina cacao iar in curand o voi inlocui si pe aceasta cu orzo). In schimb e innebunit dupa unt, branza, cartofi, paine, mamaliga, peste. De aceea, am incredere in el si in alegerile lui si incurajez orice mama ca inainte de a masura si de a cantari si de a da ascultare tiparelor “la varsta de x luni trebuie sa aiba y mese pe zi si sa manance z grame la fiecare masa” sa fie atente la ce semnale emit copiii lor. Ei stiu bine ce le trebuie. Unii au nevoie mai devreme de alimente solide, altii mai tarziu. Unii au nevoie de anumite alimnte, altii de altele.

In incheiere, va las sa va delectati cu micul meu mancacios.



vineri, 11 decembrie 2009

UITE MOSU'...NU E MOSU'...BA E MOSU'

Miercuri primesc aviz. Am primit un colet de la Arad. Eheee, imi zic, a sosit in sfarsit mosul blogosferic. Nerabdatoare, trimit sms lui Catalin sa se opreasca pe la posta. Zis si facut, se prezinta cu pachetul.
David, incantat nevoie mare, pur si simplu a imbratisat pachetul, probabil simtind ca cine-l trimisese pusese in el multe, multe ganduri bune.








Dupa ce momentul tandru trece, tati il ajuta pe David sa deschida pachetul





Sub ambalajul alb cu adresa de Arad, mai era un ambalaj maro caruia nu i-am dat nici o importanta. Am chiar filmulet cu David rupandu-l, dar se incarca prea greu ca sa-l pun.

De sub ambalajul maro a rasarit o cutie galbena si ... hopa! Asta nu-i mosu', asta e...




...mei tai-ul cu vulpita comandat de la SpurNatur. Mei tai-ul mult asteptat, lucrat de trei fete dragi: o fetita a aprobat vulpita, a doua (mama) l-a cusut si a treia fetita a stat cuminte in burtica pentru ca David sa poata primi cadoul (care, de fapt, e mai mult pentru mine) pana de Sarbatori.
Multumesc Raluca. Sunt foarte, foarte fericita!
Adevarul e ca nu era musai, musai sa imi comand un mei tai nou, Mai mergea cel vechi, chiar daca ma cam daia la umeri. Am vrut insa neaparat ceva facut de Raluca iar vulpita strengarita a aparut la fix.

Joi... am mai primit un aviz. De data asta pentru un colet primit din strainatate. Eheee, acum chiar ca e mosu'. Am trimis iar sms, Catalin s-a prezentat cu pachetul. Sosise tocmai din Belgia

L-a ajutat din nou pe David sa deschida pachetul



David a ripostat ca vrea sa deschida singur





In cutie am gasit urmatoarele:



Doua felicitari: una cu o fetita superba care ne ura, in franceza, Craciun fericit, a doua sub forma de inimioara, cu stelute, pictata de fetita cea frumoasa, special pentru David.

Siiiiiii..... piesa de rezistenta.....










Un avion rosu rosu care nu stiu cui a placut mai mult: lui David sau noua :))

Nu luati in seama aparenta figura apatica a lui David. Asa e el mereu cand da de lucruri noi. Le studiaza aparent fara interes dar, cand acestea fac parte din peisajul de zi cu zi, le ia la joaca frecvent. Deja avionul a trecut cu brio de primele curse contra masinilor :))
Multumim Sofia. Ne vom gandi la tine de fiecare data cand ne vom juca. Ne vom imagina ca venim la tine in zbor.

joi, 10 decembrie 2009

marți, 8 decembrie 2009

RUGACIUNE PENTRU MIHNEA

Am citit povestea si m-am infiorat.
Nu pot sau nu vreau sa-mi imaginez cum m-as simti intr-o astfel de situatie. Mintea mea refuza sa creada ca asa ceva este posibil.
Cititi si dati mai departe. Si spuneti o rugaciune pentru Mihnea. Nu costa nimic.

luni, 7 decembrie 2009

COMUNICAREA ELIMINARII – DUPA 6 LUNI

Eu:

Am inceput oarecum in forta. Fiind vara l-am lasat mai tot timpul cu fundul gol sau cu chilotei normali.

Am spalat ambele covoare de 2 ori vara trecuta. Ulterior unul l-am eliminat si l-am inlocuit cu doua covorase din bambus. Al doilea covor, initial eliminat si el, a fost readus in camera pe moitiv de iarna si podea rece.

Am spalat zilnic chilotei, pantalonasi, lenjerii. Initial la masina, apoi la mana cand se faceau aluzii la consumul de curent, apoi din nou la masina cand a inceput sa-mi pese prea putin de consumul de curent. In timp, dupa ce am testat mai multe variante, ocazional mai strecor in chilotel un scutecel de finet, ca sa nu mai curga totul pe covor si am cumparat de la nandu si greenbaby cateva perechi de chilotei training pentru plimbari si noptile cu accidente (urmeaza o postare si despre produsele cumparate de la greenbaby – momentan spun doar ca sunt super, super incantata)

David:

Cand am inceput, mi-am dat seama ca el, de fapt, habar nu avea ce se intampla cand elimina. Senzatia o avea, dar n-o putea lega de un rezultat final. Ma amuza teribil curiozitatea cu care privea ce se intampla de fapt in timpul eliminarii

A fost ceva nou pentru el. In timp a invatat la ce foloseste olita si chiar de la inceput avea momente cand imi arata clar spre olita inainte de eliminari. Nu mereu, dar faptul ca se intampla uneori, a fost o mare incurajare pentru mine.

Acum are zile cand elimina foarte des, zile cand trec si cate 3 ore fara eliminari.

Olita nu are un rol fix. Uneori e doar jucarie, palarie, recipient de depozitare a jucariilor mici pe care David se amuza sa le adune in ea pentru ca apoi sa le imprastie iar. Ba chiar l-am surprins uneori ca freca pe jos cu o carpa sau o bucata de hartie mototolita si apoi le punea in olita. Imita ceea ce vazuse la mine cand stergeam podeaua.

Uneori imi aduce chiar el olita, alteori doar se agita, alteori doar se indreapta spre ea si se uita la mine, alteori uita cu totul sa anunte si il gasesc cu pantalonii uzi. Accidente sunt, dar au intrat in normal deja, nici nu le mai contabilizez. Avand, insa, in vedere faptul ca nu mai este nevoie sa spal rufe zilnic, trag concluzia ca s-au rarit considerabil accidentele (hainele ude le pun intr-un lighean cu apa si detergent si stau cuminti acolo pana se strang macar de o jumatate de masina – asta ca sa raspund intrebarilor despre miros, pe care le primesc frecvent).

Noaptea aproape ca nu mai elimina. Daca a baut multa apa in timpul zilei, e posibil sa faca un pipi pe la miezul noptii, dar de cele mai multe ori face abia dimineata, cand se trezeste.

Avem experiente pozitive si din plimbari si vizite. A acceptat sa elimine cam in toate baile amicilor iar cand au fost accidente, chiloteiii training ne-au fost de ajutor.

Urmarind un pic evolutia lui, tind sa cred ca in urmatoarele 6 luni deja accidentele se vor rari considerabil. Deja comunicam bine, intelege ce-i spun si de multe ori face ce-l rog, asa ca am motive sa cred ca ne vom intelege si pe planul asta. Oricum se zice ca de la 18 luni copiii incep sa aiba controlul sfincterlor (desi am motive sa ma indoiesc ca se intampla asa de tarziu) asa ca va fi tot mai usor.

Sunt multumita. Imi pare chiar rau ca n-am inceput mai devreme. Probabil ar fi fost mai usor cu el mai “static”.


Multi ma intreaba de ce “atata chin”, la ce bun cand pampersul e la indemana. Motivele mele principale nu sunt plauzibile pentru toata lumea, dar sunt cele care m-au ajutat sa trec peste momentele de “oare de ce m-am apucat de asta?”

- copiii anunta inca de la inceput. Nu ma mai poate convinge nimeni ca nu e adevarat. Anunta plangand sau stambandu-se, trezindu-se din somn cu o expresie disperata pe fata (David si acum face asa cand senzatia de vezica plina ii deranjeaza somnul – dupa ce face pipi, adoarme din nou, ceea ce nu se intampla atunci cand il lasam sa faca in pampers).E adevarat, n-au controlul sfincterelor, insa senzatia o au si o semnaleaza. Pana spre 6 luni cand, vazand ca nu-i baga nimeni in seama la capitolul asta, pierd reflexul de a anunta si iau de bun faptul ca trebuie sa faca in pampers

- cazurile de infectie urinara sunt mai frecvente la copiii cu pampers. Cand eram mica am umblat ani de zile prin spitale din cauza infectiei urinare. Chiar daca riscurile sunt putine sa faca aceasta boala, am preferat sa le evit

- dermatita de scutec – am trecut prin ea inainte de EC si nu ne mai dorim asa ceva

- despre argumentul financiar nici n-are rost sa mai vorbesc. La al doilea copil, chiar daca nu voi mai avea rabdare pentru EC (desi ma indoiesc) voi trece pe scutece refolosibile. Investitia e mare la inceput, dar nu se compara cu cheltuielile pentru scutecele de unica folosinta.

- nu ultimul a fost argumentul ecologic: se zice ca dintr-un copac matur se fac 500 scutece de unica folosinta. La ritmul in care le foloseam noi ar fi trebuit cam 3 copaci pe fiecare an de purtat scutece de unica folosinta. Statisticile vorbesc de minim 10, dar mie n-mi ies asa socotelile. Dar tot iese un numar enorm cand te gandesti cate scutece de unica folosinta se folosesc zilnic in toata lumea.

Un link frumos, care cuprinde si alte argumente este acesta: http://www.nappyfree.com.au/

vineri, 4 decembrie 2009

A PLECAT MOSU'

L-am facut, nu mi-a placut, am schimbat tiparul, l-am facut din nou, iar nu mi-a placut, am trecut la alt proiect si, intr-un final, varianta cea mai simpla s-a dovedit si cea mai simpatica.
Gata, a plecat mosu' si de la noi. Un cadou mic, dar lucrat cu drag, pentru un copilas pe care-l urmarim de ceva timp pe blog. Nu spun mai multe ca ma dau de gol.

miercuri, 25 noiembrie 2009

AJUTOR PENTRU BRISH SI LU

Printre mamicile dragi cunoscute pe forumuri se numara si Lore, mama devotata a doi copii superbi, Thea si Lucas.
De o luna, Lucas, care are aproximativ aceeasi varsta cu David, este tare bolnav. Febra, diaree, convulsii, doua internari, personal medical si conditii spitalicesti de care nimeni n-ar trebui sa aiba parte.
Preiau aici mesajul care circula pe forumuri pentru a-i ajuta. Orice suma le poate fi de folos.
Daca nu puteti ajuta financiar, opriti-va cateva clipe din ce faceti si rostiti o rugaciune pentru ei. Sau, daca sunteti din Alba si aveti drum in zona spitalului, opriti-va pe la ei si oferiti-i lui Lucas o jucarie. Din cate am inteles, nu are decat una.


Sunt convinsa ca toata lumea de pe acest forum o cunoaste pe Brishtara, mai ales cei care au avut nevoie de ajutor o cunosc, pentru ca ea a fost mereu printre primii de pe acest forum care s-au oferit sa ajute pe oricine a avut nevoie.
Acum din pacate este ea cea care are nevoie de ajutor deoarece: acum o luna Lucas a inceput sa faca febra din ce in ce mai mare si diaree puternica. La inceput s-a presupus ca este o raceala si l-au tratat homeopat timp de doua saptamani. In seara celei de a paisprezecea zi Lucas a facut un atac de convulsii febrile si au ajuns la spital la Sighisoara de urgenta. Acolo au stat o saptamana timp in care li s au dat niste diagnostice diferite gen otita sau angina si dupa administrarea obisnuitului antibiotic au fost trimisi acasa. Dupa o saptamana acasa febra nu a cedat, diareea a reaparut si ei au ajuns din nou la spital, de data aceasta in Alba. Unde sunt si la ora actuala fara un diagnostic clar. Doar ca i au gasit multe bacterii in sange si i-au schimbat antibioticul. In spital nu au nici un fel de medicament. Brishtara trebuie sa cumpere tot. Asistentele asteapta si ele obolul pentru orice. Pentru investigatii amanuntite iar le trebuie bani.
Data fiind situatia Brishtara vrea sa mearga cu Lucas la un spital din Timisoara la un medic cunoscut de la care spera niste raspunsuri. Insa nu mai au bani, nici macar de deplasare. Ultima luna i a epuizat financiar si psihic.

Eu rog pe oricine poate sa-l ajute pe Lucas sa o faca.
Orice suma este bine-venita.

Va multumim din suflet.


Banii se pot depune aici direct in contul Loredanei:
Loredana Fagadar
Banca BRD - Sucursala Orastie
RO65BRDE220SV40650752200

luni, 23 noiembrie 2009

ARTCESORII HANDMADE

Pe Gratiela am cunoscut-o intr-un club virtual de gravidute. Am devenit mamici la aproximativ o luna distanta si am continuat sa comunicam, sa vorbim despre copiii nostri minunati si nu numai.

Stiam vag ca e artist plastic insa n-am bagat prea mult in seama acest detaliu. Pana cand si-a deschis blogul si am fost extrem de placut impresionata de frumusetile ce ies din mainile ei.


O parte dintre voi stiti deja blogul, vi l-am recomandat atunci cand s-a deschis, poate chiar ati comandat cate ceva.


Am admirat mult fiecare colectie, mi-a ramas sufletul la artcesoriile acestea:
















































Dar am ales, intr-un final setul acesta.















Il voi purta cu bucurie, de fiecare data cand voi avea ocazia.


Am aflat azi ca mai urmeaza o serie de colectii, care de care mai frumoasa. Asa ca nu pierdeti din vedere artcesoriile, mai ales ca se apropie perioada cadourilor.

vineri, 20 noiembrie 2009

CAUT UN PROGRAM

Caut un program de transformare a pozelor in diagrame pentru lucrul in punct de cruce/goblen. Exista, am citit candva o discutie despre el pe un forum. Din pacate nu mai stiu pe ce forum.
Ma poate ajuta cineva?

sâmbătă, 7 noiembrie 2009

PRAJITURA DIN CHEC TIGRU - varianta AP

Ingrediente:
250 gr unt ( margarina)
250 gr. zahar
2 plicuri zahar vanilat
un praf de sare
4 oua
250 gr faina
50 gr amidon
1/2 plic praf de copt
75 ml lapte
2 linguri cacao
Se pregatesc ingredientele de cu seara, dupa ce a adormit copilul. E important sa fie la temperatura camerei.
A doua zi dimineata sotul ar trebui sa plece mai tarziu la servici asa ca-ti faci program sa stea jumatate de ora cu copilul, pana pui la cuptor checul. Surpriza, s-a ivit ceva urgent si pleaca, lasandu-te in aer cu toate pregatirile pentru ziua copilului sus mentionat.
Pentru ca dupa amiaza ai deja programat tortul si salatele, aplici planul B (intotdeauna sa ai pregatit un plan B)
1. Se pune copilul in mei tai, in spate si se incepe lucrul:
Intr-un castron se pune untul topit cu zaharul, zaharul vanilat si un praf de sare, se amesteca bine.
Copilul e inca destul de curios la ce faci, ii mai intinzi peste umar cate o bucata de fruct si continui
2. Se inglobeaza pe rand ouale ( intregi)
Dupa acest procedeu, deja copilul nu mai are rabdare, asa ca il dai jos din mei tai lasandu-l pe podeaua din bucatarie cu diverse castroane, spatule, orice il poate tine ocupat. Si da, pune un scaun in fata usii, ca sa nu iasa pe hol.
3. Faina se amesteca cu amidonul, si se inglobeaza si ea in aluat, alternand cu 50 ml lapte ,
Procesul asta dureaza destul de mult. Pe parcursul lui, copilul reuseste sa dea la o parte scaunul si sa iasa pe hol. Faci pauze din inglobare ca sa-l urmaresti. Copilul intra in sufragerie si striga la tine sa-l urci pe canapea, locul lui preferat de joaca. Va jucati un timp, apoi il iei pe sus si va intoarceti in bucatarie, unde mai inglobezi un pic de faina. Se repeta joaca si inglobarea pana se termina faina si laptele.
Se obtine un aluat mai gros decat al unui chec obisnuit
4. Aluatul se imparte in doua, iar intr-una din jumatati pui restul de lapte plus cele doua linguri de cacao, si desigur se mixeaza ( partea care contine cacao evident).
5. Se pune copilul in sling, pentru a fi martor la finalizarea lucrarii:
Intr-o forma de chec unsa cu unt si tapetata cu faina faci urmatoarea combinatie: in centrul formei incepi sa pui cate o lingura de aluat galben, o lingura din celalalt, treaba e sa pui una peste alta nu pe langa si incearca sa pastrezi centrul.
Intre timp, copilul a testat cu degetele ambele compozitii, a decretat ca sunt prea lipicioase si nu-l mai pasioneaza fenomenul, asa ca il pui jos iar tava o dai la cuptor.
Dupa vreo 10 minute iti amintesti: ai uitat complet de praful de copt, care trebuia sa fie amestecat cu faina si amidonul.
Scoti niste vorbe de dulce, atat cat iti permite prezenta copilului si te resemnezi cu gandul ca asta e, toata munca a fost in van.
Din fericire, prietenele de pe forumuri nu te lasa la greu si iti ofera planul C.
Cand vine sotul acasa ii pasezi copilul ca sa te poti concentra la salvarea prajiturii.
Tai checul felii, Jumatate din ele le pui pe un platou. Le insiropezi, deasupra pui fructe si frisca (naturala sau vegetala), adaugi restul de felii, insiropezi si mai pui un strat de fructe si frisca. Nu e nevoie sa mai pui zahar in frisca, e destul de dulce checul.
Se pot folosi si alte creme, dar eu asta am avut la indemana.
Pofta buna.

duminică, 1 noiembrie 2009

AM IMPLINIT UN AN

Am povestit de multe ori, in detaliu, cum a fost atunci, ce nu mi-a placut, ce nu as repeta, ce mi-as fi dorit sa fie altfel in acele zile. Dar n-a fost totul rau, n-a fost totul de nesuportat, n-as vrea sa schimb chiar totul.

O sa-mi amintesc cat voi trai caldura lichidului amniotic curgand pe mana mea stanga, primul si singurul scancet pe care adormitul de David a catadixit sa-l scoata ca si cum ar fi spus “faceti ce vreti, dar lasati-ma sa mai dorm”.


L-au pus pe o masa cu rotile, in dreptul capului meu si am vazut un fundulet dolofan si unsuros. Mamicile zic de obicei “L-am privit mult, sa-mi intiparesc in minte toate trasaturile”. Eu fata nu i-am vazut-o, iar pana a doua zi funduletul acela gras a fost imaginea in jurul careia se invarteau toate gandurile mele.


Sunt in ceata zilele alea. Stiu ca, in ciuda durerilor de cap, ii cantam de fiecare data cand mi-l aduceau. Auzeam usa deschizandu-se si as fi vrut sa mai dorm, eram toropita, cum ma ridicam de pe perna incepeau durerile si mi se facea rau. Dar il luam in brate si, fie ca sugea sau doar dormea la san, ii cantam. Imi ziceau asistentele, zambind, ca se aude pe tot holul cum ii cant si cum ii spun poezii. Era singurul lucru pe care il puteam face stand culcata langa el si studiindu-i fetisoara si degetele incredibil de lungi, cu cele mai delicate unghii pe care le-am vazut vreodata.


Asta facusem toata sarcina, asta faceam si atunci. Si asta fac si acum, dupa un an, de fiecare data cand am ocazia. Mergem la plimbare, in brate sau in carut, si ii cant. Si vecinii stiu de departe ca ne apropiem si le infloreste subit zambetul pe buze. O batranica mi-a spus vara trecuta sa nu cumva sa trec vreodata prin fata casei ei fara sa cant. Si de fiecare data cand trec pe acolo, daca sunt cumva mai posomorata si am uitat sa cant, imi amintesc brusc si remediez situatia.


In alta ordine de idei, Am implinit un an. Toti trei. Un an de cand viata are cu totul alte prioritati iar noi, parintii, incercam sa tinem pasul cu David.


In anul asta mi s-au confirmat instincte, am invatat ca primul copil nu inseamna neaparat ca faci numai greseli. Am pornit la drum hotarata sa ma descurc singura, sa-l cresc asa cum imi spune sufletul, sa accept doar un minim de ajutor din partea celorlalti si doar atunci cand simt ca am nevoie de el. Si, desi unii s-au simtit dati deoparte, simt ca am facut ce a fost mai bine pentru David, pentru relatia noastra cu el.


Si mi-e drag. Mi-e drag sa fac ceea ce fac. Mi-e teribil de drag puiul meu care nu sta locului, care canta toata ziua prin casa, care striga, sau se alinta, deschide toate usile, se intinde si cotrobaie prin cele mai neasteptate cotloane, care riposteaza cand il imbrac, dar e bland ca un mielusel cand iesim afara, care deschide usa sobei sa puna si el un lemn asa cum l-a vazut pe tata ca face (nu cand e facut focul – stie ca se frige daca pune mana pe soba cand e fierbinte). Imi topeste sufletul cand se opreste din agitatia obisnuita doar ca sa vina sa se cuibareasca in bratele mele si sa-mi arate ca vrea sa se uite impreuna cu mine pe cartile lui cu copaci si case si pasari si insecte.


Am pastrat traditia si l-am pus sa aleaga dintre diferite obiecte. A fost din pur amuzament pentru noi, nu cred in puterea premonitorie a acestor alegeri. De aceea nici nu pot spune ca ma bucur sau nu ca a ales ce a ales

1. banul





2. pasaportul





3. stetoscopul





4. iconita





Tati, in schimb, a fost dezamagit ca baiatul lui, pe care-l viseaza mare jucator de tenis, a ignorat total mingea de tenis. Asta e. Baiatul are propria lui agenda.


Te iubesc, pui scump! Imi doresc am puterea sa fiu in continuare mama care iti trebuie, sa deschid orizonturi atunci cand altii le limiteaza, sa-ti ofer tot ceea ce sufletul tau are nevoie.

duminică, 25 octombrie 2009

MOS CRACIUN IN BLOGOSFERA

Joculetul asta il practicam in timpul liceului, cu colegii de clasa si, apoi, cu fetele din camera de camin, in timpul facultatii.
L-am regasit acum aici si nu pot fi decat foarte bucuroasa ca pot participa din nou. Lista e inca deschisa.

sâmbătă, 24 octombrie 2009

OPERATIUNEA BIBLIOTECA



Regula principala - se lucreaza pe cate un raft o data - rabdarea are limite si s-ar putea sa nu permita mai mult


Pasul 1: se dau jos toate cartile/revistele/dosarele pentru a sterge praful, motiv de maxima bucurie pentru pustiul din dotare, care e mai mult decat incantat sa inoate prin mormanul de carti


Pasul 2: se incepe triatul si asezatul cartilor inapoi pe raft. Asta e partea cea mai complicata deoarece merge pe sistemul asezi 3 carti, copilul da jos 2 (amuzandu-se teribil)”. Un timp va jucati asa - secretul consta in a face toata treaba pastrand spiritul ludic


Pasul 3: o usoara renuntare din partea ta: lasi copilul sa-si faca de cap cu cartile (din fericire David le cerceteaza si se joaca cu ele fara sa le rupa - rar mai smulge cate o foaie - doar revistele nu scapa nejumulite din mainile lui). Intre timp, triezi cartile care nu-ti mai trebuie, revistele care stau degeaba in biblioteca, diverse foi care n-au ce cauta acolo.


Se repeta pasii 2 si 3 pana cand copilul se plictiseste si-si gaseste alt centru de interes.


Pasul 4: profiti de faptul ca dumnealui a gasit altceva de facut si termini aranjatul cartilor.


Toata treaba dureaza cam jumatate de ora.


Pe acelasi sistem functioneaza si "operatiunea sifonierul"


E drept, unii ar putea spune ca necesita prea multa rabdare si ca e mai mult de munca decat daca ai izola copilul cat faci tu treaba (adevarul este ca la inceput se creeaza un mic haos). Noi insa, prin metoda asta impuscam mai multi iepuri deodata: rezolvam ce e de rezolvat, petrecem timp impreuna, ne distram, invatam despre lucrurile din casa, despre cat de fragile sau rezistente sunt si despre cum sa le punem in ordine. Si ne merge bine.

vineri, 16 octombrie 2009

PREMII

Am primit un premiu. Nu o data, ci de 3 ori, de la gratiela, rox si brish.Premiul vine cu o serie de reguli:
1. afisarea premiului
2. afisarea linkului celui care a acordat premiul
3. oferirea lui la 10 bloggeri
4. informarea bloggerilor prin mesaj
Premiul merge mai departe la:
Oana - cu dragoste de sora
Lipo – pentru vise frumoase
Diana – pentru maini dibace
Zaharica – tot pentru maini dibace
Dee – pentru frumusetea simplitatii
Malina – pentru amintiri de demult
Laura – pentru ca ma inspira
Irina – pentru ca si ea ma inspira
Unei mamici careia nu-i stiu numele – pentru curaj
Ginette – pentru bunatati de-ti lasa gura apa

Si daca tot suntem la capitolul premii, ridic, intr-un final, premiul acordat acum o vesnicie de Laura

S
i-l dau mai departe Gratielei pentru minunile pe care le creeaza

luni, 5 octombrie 2009

PUNE-I, FATA, CACIULA, CA O SA RACEASCA!


David are 11 luni. Pana acum a facut febra 2 zile consecutive (38,5 in prima, 37,8 in a doua), atunci cand i-au iesit dintii nr. 5 si nr. 6 (s-au incapatanat sa iasa in acelasi timp), i-a curs nasul o jumatate de zi (prin august) si a fost ragusit 2 zile (saptamana trecuta, dupa ce am stat destul de mult la biserica si prin zona erau mai multe persoane racite). Refuza sistematic orice tratament si orice sirop pentru intarirea imunitatii dar cred ca pot concluziona ca am un copil sanatos si rezistent.
A venit insa toamna care pentru multi e egala cu frigul si vantul (15-20 grade la soare). Multe mamici isi imbraca de pe acum copiii in haine matlasate (chiar am vazut unul in cosmonaut), le pun pe cap caciula care sa acopere cat mai mult sau, pur si simplu nu mai ies asa de mult la plimbare.
Noi nu am rarit plimbarile, ba chiar le-am indesit, pentru ca lui David, care tocmai a inceput sa mearga singur, nu-i mai ajunge casa pe care o cunoaste in amanunt. Asa ca ne imbracam bine (adica peste hainele de casa punem un costumas mai grosut (avem din acelea din polar intr-un strat sau doua) si iesim la plimbare, activitatea noastra preferata, cand vedem masini, studiem frunze, cantam si mai vorbim cu vreo vecina.
Credeti, insa, ca ne putem plimba in liniste? Daca da, va inselati. De cand s-a mai racit vremea, toate vecinele si chiar necunoscutii ne iau la rand cu aceleasi intrebari: de ce nu-i pui caciula?, nu-i e frig fara caciula?, sau cu sentinte de genul: pune-i, fata, caciulita, ca o sa raceasca!
Amabila din fire, explic cu calm ca David nu accepta nici un fel de caciula sau, daca o accepta, trebuie sa simta intai frigul, sa-i inghete un pic urechile. Altfel, dupa cateva secunde culeg caciula de pe jos, ba chiar am parte si de scancete si maraieli de dezaprobare.
Da, stiu, am primit de nenumarate ori sfatul de a-i cumpara o caciulita care se leaga sub barbie. N-am de gand sa-l urmez pentru simplul motiv ca David are dreptul sa decida cand ii e prea cald ca sa poarte caciula (nu o data l-am gasit transpirat cand il imbracasem prea gros de gura lumii).
Asa ca am inceput sa devin mai nesimtita si sa tai scurt elanul celor care se baga nepoftiti in viata mea.
Rationamentul meu e urmatorul:
- eu sint cea care sta 24 de ore din 24 cu David (cu mici pauze cand se joaca cu bunicii sau il scoate tata la plimbare)
- eu sunt cea care se trezeste noapte de noapte ca sa-l inveleasca, sa-l hraneasca, sa-l puna pe olita sau pur si simplu sa-i tina companie cand nu are chef de somn
- eu sunt cea care isi dedica intreaga zi lui David, care inventeaza jocuri si activitati in functie de starile lui de moment,
- eu sunt cea care il observa non stop pentru a descoperi cum se descurca organismul sau micut in contact cu stimulii exterior
- In concluzie cred ca pot spune ca eu sunt cea care stie cel mai bine cat de gros suporta David sa fie imbracat.
David e o mica persoana de 11 luni, puternica, rezistenta, ambitioasa (dupa unii incapatanata ca maica-sa), care mi-a demonstrat de multe ori ca grijile clasice sunt inutile, ca minimul de preocupare este exact ceea ce ii trebuie.
Stiu, ma lupt cu morile de vant. Dar nici macar nu imi doresc sa schimb mentalitati. Ma transform eu insami intr-o moara de vant cand e vorba despre parerile celorlalti despre David. Vrea cineva sa se lupte cu mine?

vineri, 18 septembrie 2009

TREBURILE GOSPODARESTI


Sunt o persoana dezordonata. Intotdeauna am fost si n-am facut un secret din asta. In copilarie eram acel copil cu o camera in deplin haos, un haos destul de organizat, insa, pentru ca singurele momente in care nu gaseam ce cautam erau dupa ce mama facea ordine.
Uneori ma apuca un chef teribil de curatenie. Petreceam atunci cateva ore in camera, cu usile inchise, dereticand si aranjand iar la final totul era de nerecunoscut. Hainele frumos ordonate in dulapuri, cartile aranjate pe categorii in biblioteca, jucariile de plus aliniate pe marimi pe lada recamierului, totul, pana la ultimul creion, era la locul lui, podeaua si covorul straluceau. Mama nu mai contenea cu laudele iar eu ma umflam in pene de mandrie. Pana in seara aceleiasi zile cand incepea din nou haosul.

In facultate a trebuit sa ma fortez sa schimb multe dintre obiceiurile mele proaste. Simplul fapt ca nu mai scriam pe caiete ci pe foi care puteau fi usor pierdute, m-a obligat sa ma organizez. Imitand fetele dragi cu care am impartit camera de camin timp de 3 ani am reusit sa pastrez dulapul in oarecare ordine, astfel incat sa nu-mi cada nimic in cap cand deschideam usa si sa imi gasesc repede hainele de care aveam nevoie. E drept, aproape vesnic patul meu era plin cu de toate: de la haine, la dictionare si cursuri, dar asta dadea o nota personala coltului meu :) .

M-am casatorit apoi si de atunci in mine se duce o lupta grozava. Am perioade cand aranjez totul, perioade cand nu reusesc. Lipsa unui dulap incapator face hainele sa stea pe scaune sau pe pat la nesfarsit, pentru ca mi-e groaza sa le impaturesc frumos sau sa le calc, stiind ca in dulap vor sta cat se poate de inghesuite si, inevitabil se vor sifona. Apoi, celelalte treburi ale casei mi se pare ca cer prea mult timp, ma apuc de ceva si parca nu mai termin. Si nu reusesc sa ma ocup de mine, de ceea ce imi place. S-au dus, mai ales dupa venirea lui David, vremurile cand impleteam sau crosetam cu pasiune, cand mai incercam cate o masca de fata sau de par, cand stateam 3 ore in bucatarie pentru a prepara un meniu complet.

Ei bine, zilele astea am ajuns la o saturatie si am spus ca trebuie, intr-un fel, sa reusesc sa ma organizez. Si tocmai atunci Laura a inceput sa vorbeasca despre rutinele zilnice. Am citit si postarile Irinei pe tema asta si am hotarat: daca ele pot, pot si eu.
Nu am un apartament intreg in grija. Sunt doar doua camere, un hol si un balcon in plin proces de transformare in dressing (mult asteptatul meu dressing unde hainele vor sta asa cum imi doresc). Baia si bucataria le impart cu socrii, asa ca munca se imparte la doi.
In concluzie, sunt in plin proces de gandire a organizarii zilnice, saptamanale si lunare. Nu voi deveni o gospodina desavarsita, cu casa stralucind de curatenie si ordine. Nota personala va fi inca prezenta cu siguranta. David, misunand curios printre picioarele mele la orice activitate, se va asigura ca un pic de haos tot va exista in viata noastra, dar sper sa reusesc sa fac anumite treburi mai eficient, cu mai multa placere si sa gasesc timp si pentru cate ceva de suflet.