'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


duminică, 29 august 2010

VESELIE

In casa se fac renovari, motiv de mare bucurie pentru David. L-a ajutat pe bicu la tencuit si la reparatul peretilor, iar acum, in asteptarea mesterului zugrav, placerea lui cea mai mare e sa alerge si sa strige prin camera goala. Asa ceva iti umple intreaga zi de voie buna.

http://s249.photobucket.com/albums/gg227/madimih/?action=view&current=august2010351.mp4

vineri, 27 august 2010

VACANTA CU DAVID - PARTEA I - TRENUL

Pentru a ne petrece cateva zile de vacanta in compania unor prieteni dragi, aveam de batut drum lung. Cel mai lung drum strabatut cu David, iar alternativa cea mai buna, era trenul.
Oooo, lui David ii plac trenurile. Seara avem mereu program de vazut cum trece trenul de la sase si un sfert sau cel de la sapte treizecisicinci. Este fascinat. Il studiaza atent, face tfu tfu si se uita la mine cu o privire de parca ar descoperi cine stie ce minune. Dar nu urcasem niciodata in tren pana atunci.
Ei bine, avea sa cunoasca in amanunt si interiorul masinariei fluieratoare, pentru ca ne astepta un drum de 8 ore, pana la Oradea.


Cu cateva zile inainte am inceput sa-l pregatesc. Ii povesteam cum o sa ne urcam in tren si o sa mergem departe, departe (de aici a invatat ca pentru "departe" semnul e fluturatul mainii in sus si in jos). II spuneam ca o sa ne petrecem aproape toata ziua in tren, ca acolo urma sa mancam, sa ne jucam, sa facem pipi, sa facem nani. Pentru calatorie am renuntat la EC si am folosit pampersi.

Pentru a-i face drumul cat mai usor de suportat, am pus in geanta jucarii cat mai variate: o minge, suportul de la stampila mea (ii place la nebunie sa stampileze tot ce prinde), figurine, jucarii chitaitoare, carti, creioane colorate, tot ce stiam ca-i place si-l tine ocupat cat mai mult timp. Piesa de rezistenta a fost o jucarie noua, luata special pentru drum: o jucarie muzicala, cu clape si figurine. M-am gandit ca, fiind ceva nou, ii va capta atentia. Si asa a fost.


Din fericire, la dus, vagonul de clasa I a fost destul de liber. In compartimentul nostru au mai fost doua persoane care l-au tolerat destul de usor pe David. De fapt, a si fost un copil usor de tolerat. Ne-am jucat, am cantat, a descoperit niste butoane care aprindeau niste becuri si s-a lasat acaparat de ele, s-a plimbat pe toate scaunele, etc.

Pe la jumatatea drumului, David a descoperit ca vagonul are si coridor si dus a fost. A trecut in revista toti calatorii, cu unii a facut cunostinta, am jucat fotbal, a alergat, a mers in patru labe, s-a tarat militareste, a ras si a cantat, ne-am uitat pe geam si am numarat case, masini, copaci, vaci, nori. L-am lasat sa faca ce-a crezut, cu riscul de a se murdari, pentru ca, la un drum asa lung, ultimul lucru de care avea nevoie ar fi fost o insiruire de nu-uri.
Oricum, n-a deranjat pe nimeni, ba chiar a provocat buna dispozitie.

La un moment dat a dormit un pic, prea putin ca sa se odihneasca, iar cand s-a trezit a fost morocanos si nervos. Dar oricum, eram aproape de Oradea, asa ca n-a durat mult si am coborat din tren.

Dumul de intoarcere a fost ceva mai greu. In primul rand, trenul a fost foarte aglomerat. Chiar si la clasa I erau ocupate toate locurile. Era si foarte cald si ne-am resimtit cu totii.
Lucrurile au decurs cam ca la venire. David a fost, insa, mai agitat. N-avea stare, voia ba pe coridor ba in compartiment. Cu o ora inainte de sosire deja nu mai putea. Imi arata usa si-mi dadea de inteles cu jale in ochi ca el vrea sa coboare. Si-i explicam ca mai avem de mers iar el era asa dezamagit si-si lipea capul de umarul meu, suspinand.
Din nou, l-am lasat sa se manifeste. Nu i-am interzis sa puna mana pe unde a vrut, oricum aveam servetelele si dezinfectantul la indemana. S-a jucat cu un baietel de patru ani, a capatat de la calatori napolitane si alune, a alergat, a sarit, a cantat, a mai marait, s-a cerut in brate, a cerut laptic sa se calmeze...pana la urma am ajuns la destinatie.

Acum, privind retrospectiv, imi pare rau ca n-am luat cu noi ceva masinute sa le plimbam pe coridor. Ce m-a ajutat mult a fost faptul ca nu am avut asteptari. Stiam ca nu va sta pe scaun, stiam ca-i imposibil sa stea inchis 8 ore, asa ca l-am lasat cat de liber am putut sa-l las (a acceptat repede ca nu mergem dincolo de usile vagonului, pentru ca-i periculos). L-am tinut in brate cand treceam prin tunele pentru ca era derutat si i-am explicat de fiecare data ce se intampla, cum trecem pe sub munte, iar el exclama fericit cand ieseam si se facea iar lumina. I-am explicat si de ce e de preferat sa nu deranjam calatorii, mai ales pe cei care dorm. M-am jucat cu el asa cum a vrut el, am strabatut dupa el coridorul de zeci de ori, numai sa-l vad bucuros si incantat de calatorie. Iar din punctul meu de vedere totul a mers bine
Ne mai incumetam si alta data.

DUS
Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

INTORS
Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

joi, 26 august 2010

PRIMA PROPOZITIE

tata + brrrrruuuummmm + fluturatul mainii in sus si in jos = tata e plecat cu masina departe

sâmbătă, 21 august 2010

ARE VOIE?!!!!


Inainte de a citi randurile urmatoare, va rog sa (re)cititi postarea despre balti/nisip/pietris si argumentele de acolo, in principal cele despre MICROBI, MURDARIRE, EVENTUALE RACELI si SANATATEA EMOTIONALA

Mi se intampla foarte rar sa ies in centru seara, cand se aduna parintii si copiii. Stam departe si nu prea ne potrivim cu programul autobuzelor. Luni seara, insa, am iesit. Fusese cald. Acum adia usor vantul. Pavajul, insa, mai pastra caldura de peste zi. In astfel de momente, activitatea preferata a lui David e sa se rostogoleasca pe jos. Se aseaza in fund si-si freaca calcaiele de pavaj razand, se lasa pe burta si se taraie, inoata, se intoarce pe spate, rade, chitaie, suspina a bine. E ca un fel de ritual pe care il face de fiecare data cand ajungem in centru, un fel de a recunoaste locul si de a se recunoaste pe el in contact cu respectivul loc.

Singura obiectie pe care o am e cand isi pune fata pe jos. Atunci ma aplec langa el, ii pun mana sub obraz si-i zic ca prefer sa stea cu fata pe palma mea decat pe jos, pentru ca pavajul este murdar. Iar el zambeste incantat si spune „nani”.

La un moment dat, s-a apropiat de noi o fetita mai marisoara. Il privea pe David uimita si cumva contrariata.
Ea: De ce sta asa?
Eu: Pentru ca-i place.
Ea: Dar are voie?!
Ea: Da.
Ea: Dar se murdareste.
Eu: Il sterg cu servetele umede.
Ea: Dar isi murdareste hainele.
Eu i-am zambit: Nu-i nimic, cand ajungem acasa pun si hainele si pe el la spalat.
Cu o privire plina de speranta s-a uitat catre mama ei care statea pe o banca langa noi si a intrebat-o: „Pot sa fac si eu ca el?”. Mama a dat din cap a „nu” iar fetita s-a resemnat gasindu-si alta preocupare, dar revenind din cand in cand la noi cat timp am stat acolo. S-au mai adunat si alti copii in jurul nostru, privindu-l cu curiozitate pe David. Unii isi intrebau mamele daca „au voie”, primind invariabil raspunsul negativ.
O singura fetita, mai mica decat David, o italianca bruneta, cu ochi albastri si toata un zambet, a venit hotarata si s-a asezat pe jos, in fata lui. Mama si bunica stateau de vorba cu cineva. Au aruncat o privire spre fetita si au inceput sa rada, apoi si-au continuat nestingherite conversatia. Am zambit incantata de atitudinea lor. La un moment dat, insa, fetita a inceput sa verse pe jos sucul din sticla pe care o tinea in mana si sa plescaie cu palmele in baltoaca formata. Era asa incantata ca am fost tentata sa incerc si eu sa plescai. Deodata aud un „Nooooo” rastit, bunica si mama vin val vartej spre fetita, o apuca de maini si o tarasc dupa ele, certand-o.

Ce sa zic? Nimeni nu-i perfect.

Acum... multi m-ar critica si m-ar comenta, eventual si-ar feri copiii de al meu daca am veni mai des in centru (din fericire nu-i cazul, ca ajungem pe acolo cel mult de doua ori pe luna, de obicei preferand locuri mai retrase si mai putin aglomerate). E ok si asa, fiecare are motivele si argumentele lui pentru a reactiona intr-un anumit fel.

Totusi, unii copii „au voie” si sa se murdareasca, si sa stea pe jos, si sa se joace cu nisip, apa, noroi si tot ce-i mai incanta.
„Nu e voie” nu e un raspuns unanim, nici chiar in oraselul asta mic si amortit. Nu toti parintii se tem de murdarie, microbi si raceli.

Zilele trecute, iesind la o plimbare cu o prietena, mama unui baietel de 4 ani, i-am povestit intamplarea de mai sus si mi-a raspuns senina: „Ooo, dar eu il las sa se murdareasca atata timp cat e fericit. Chiar imi place sa-l schimb de 10 ori pe zi, numai sa stiu ca-i vesel si incantat de ce face.”
Si vorbele astea le-a si pus in practica cateva minute mai tarziu, cand, uitati ce faceau copilasii nostri:


Photobucket

Photobucket

Photobucket

Si oarecum tot in ton cu subiectul:

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

Photobucket

marți, 17 august 2010

INMARMURITA

Ieri seara, pe la ora 21, ne intorceam din oras, de la joaca, veseli nevoie mare. In taxi erau stiri. Ceva despre o explozie la un spital, n-am prins mare lucru si nici n-am acordat atentie pentru ca de obicei nu ascult stirile. Soferul intelesese ca in explozie ar fi murit Raed Arafat. Am zis un "Dumnezeu sa-l ierte" si mi-am vazut de David care chiuia de zor inca sub efectul orelor de joaca.

Cand am ajuns acasa nu m-am uitat la stiri (niciodata nu ma uit). Dimineata n-am deschis radio-ul dar in timpul micului dejun, mama soacra mi-a zis de explozia de la maternitatea din Giulesti. Mi-a ramas mancarea in gat, dar tot am zis ca nu poate fi asa grav. Pana am intrat pe net si am citit articolele si am vazut filmuletele.

Stateam cu ochii in calculator si cu David in brate strangandu-l tare tare si spunandu-i plangand cat de recunoscatoare ii sunt lui Dumnezeu ca ne-a ferit de asa ceva. Iar el se uita la mine si ma strangea de gat si ma mangaia asa cum face de obicei cand vede ca sunt trista.

Este inimaginabil. Nu vreau sa simt vreodata nici a suta parte din durerea acelor parinti. Sunt cu tot sufletul alaturi de ei, de parintii care inca nu si-au vazut pruncii, care spera inca sa nu fie ai lor cei care au murit, de copilasii aceia care inca nu pot fi tinuti in bate, care nu pot fi alaptati, care si-au inceput viata in dureri crunte.

Dumnezeu sa odihneasca sufletelele care s-au dus!
Dumnezeu sa dea putere parintilor nemangaiati!
Dumnezeu sa ne fereasca pe toti de asemenea suferinta!

duminică, 15 august 2010

LA NUNTA

La sfarsitul lunii iunie a fost mare petrecere in familie. Nu se putea sa lipsim, asa ca, mi-am luat copilul pe sold si am mers la nunta.

Il pregatisem eu de acasa ca mergem la o petrecere cu muuuulti oameni si cu muzica (nu-l incanta aglomeratiile si zgomotul), i-am zis ca o sa ne plimbam si pe afara (ma bazam pe parcarea mare care avea sa-l atraga cu masini, banci, etc) si ca plecam de indata ce el se satura de stat acolo.

Cunoscandu-l pe David, stiam ca nu va sta prea mult in interior, asa ca ma pregatisem si eu sufleteste pentru o ora, o ora jumate petrecuta prin parcare.
Ei bine, se pare ca nu l-am cunoscut indeajuns, pentru ca am stat patru ore. David s-a adaptat rapid locului, daca nu i-a placut ceva si-a gasit repede o activitate care sa-l incante. A invatat rapid drumul spre iesire si, desi avea de strabatut toata sala si un hol ca sa ajunga in afara, o pornea de unul singur fara sa se uite in jur, fara sa-i pese ca eu voiam sa stau la masa. In privinta plimbarilor, am facut cu schimbul, cand eu, cand bunicul, asa ca am avut ajutoare.


Cum imi imaginasem, David n-a fost deloc interesat de sala. A stat un pic, de complezenta la masa, a ciugulit din antreu si fructe, apoi fuga la explorare ca doar era intr-o zna necunoscuta inca. Parcarea are si o benzinarie, ceea ce l-a fascinat si l-a tinut ocupat mult timp. In plus localul se afla chiar langa calea ferata iar faptul ca a vazut de aproape doua trenuri, a facut pentru David seara de neuitat. Adora trenurile. De multe ori ne facem drum pe langa calea ferata doar ca sa vedem cum trece trenul.

Cand a plouat si n-am putut iesi, ne-am gasit ocupatie in interior, cu niste pietricele decorative si lumanarele cu baterie.

In concluzie, ne-am distrat, iar datorita lui David, am avut si partener de dans si am facut spectacol pe ring.

Care-o fi numarul taxiului?

Photobucket


Ce nunta? Ce petrecere? Afara-i mai interesant.
Photobucket


Photobucket


Photobucket


Sa exploram si interiorul

Photobucket


Photobucket


Photobucket


Photobucket


Mamaaaa, aici erai!!!!!
Photobucket


Hai la dans
Photobucket


Photobucket


Photobucket


Photobucket


Si frumosii miri, Dana si Silviu
Photobucket

Casa de piatra!

joi, 12 august 2010

SUNT NESERIOASA SI NEGLIJENTA...

... in privinta platilor.
Nu eram asa, pe bune ca eram unul din cei mai corecti oameni in viata, prompta in efectuarea platilor, mereu gata sa sar in ajutor si sa nu dezamagesc.

De vreo 2 ani, insa, m-am blazat. Atat de tare, incat pic deseori in nesimtire. Aman la nesfarsit sa merg la banci, desi cei carora trebuie sa le trimit bani si-au facut timp sa-mi faca serviciile pe care trebuie sa le platesc. Si astfel, ajung la intarzieri de cateva saptamani bune, poate chiar 1-2 luni (in cateva cazuri chiar mai mult). Ori e aglomerat la banca, ori nu am hartiutele cu conturi la mine, ori uit cu saptamanile ca am ceva de platit.

Mai nou, David se crizeaza de fiecare data cand ne asezam la coada si aman iar platile pana data urmatoare cand ajung in oras si-s libere ghiseele si am conturile la mine.

Mult timp mi-am facut procese de constiinta ... dar nu m-au ajutat cu nimic sa remediez situatia. Asa ca, mai nou, prefer plata ramburs. Prefer sa platesc in plus 8-10 lei decat sa fiu nesimtita cu persoane care ar trebui tratate cu mai mult respect.

In concluzie, daca va solicit un produs/serviciu, va rog mult sa-l trimiteti cu ramburs sau sa solicitati sa fac plata inainte sa-mi faceti serviciul respectiv. „Platesti cand poti/ai timp” poate insemna mult prea mult pentru bunavointa voastra.

Imi cer scuze pe aceasta cale tuturor celor pe care i-am dezamagit in aceasta privinta