'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


duminică, 4 iulie 2010

DE CE IL LAS IN BALTI, PIETRIS, NISIP, PAMANT

“Copiii sunt pui ai naturii. Ei se linistesc instantaneu si devin ca prin minune ordonati in joaca de indata ce-i lasi in mijlocul elementelor cele mai simple ale naturii: pietre, nisip, apa, pamant, iarba. Astea sunt adevaratele lor valori, lucrurile pe care ei le pretuiesc si carora le acorda cea mai mare atentie. Am vazut asta de atatea ori la David incat sunt convinsa ca puii de om se recunosc instinctiv doar in aceste elemente.” (scrisa de mine aici)

Pozele astea au starnit o serie de controverse. Nu pe blog. Cine s-a oripilat s-a abtinut sa scrie, desi poate ar fi fost util un schimb de pareri. Sunt, insa, persoane care dezaproba felul si locurile in care il las pe David. Drept urmare, am citit, am discutat, am cautat informatii despre ce anume i se poate intampla rau unui copil de 1 an daca este lasat in balti/nisip/pietris.
Postarea de azi are la baza atat discutiile de pe forumul AP si articolele care mi-au fost indicate acolo, cat si raspunsurile pe care le-am primit pe acest subiect de la cativa medici pe care-i cunosc personal (dinc are voi cita doar unul, singurul care mi-a raspuns mai detaliat).

MICROBII
Asta-i una din marile temeri ale celor care obiecteaza. Bun. Noi locuim intr-o zona de munte, in marginea padurii, pe o ulita circulata de cateva ori pe zi de masini si carute. Microbii pe care-i poate gasi David in mediul inconjurator nu-s cei mai periculosi ba chiar ii sunt folositori, ajutandu-i sistemul imunitar sa se dezvolte si sa faca mai tarziu fata actiunii unor microbi mai periculosi. Sigur, il feresc de baltile cu ceva chestii chimice prin ele, cum ar fi cele cu detergenti de la spalatul vreunei masini, covoare desi, conform http://www.niehs.nih.gov/ factori de mediu sunt considerati dioxinele, campul electric si magnetic, mercurul, plumbul, mucegaiurile, pesticidele, ozonul... nu frigul sau noroiul!


“Mitul "microbilor rai" e un mit modern greu de combatut. De cand s-a descoperit ca bolile sunt produse de diverse creaturi microscopice cu nume ciudate o gramada de oameni tot incearca sa sterilizeze totul in jurul lor, fara sa realizeze ca organismul nostru traieste efectiv in simbioza cu o gramada de microbi si ca daca am reusi la un moment dat (de exemplu prin tratamente antibiotice foarte agresive) sa obtinem o relativa "sterilitate" am fi in pericol mai mare decat suntem traind in "armistitiu" cu microbii personali. Majoritatea covarsitoare a microbilor nu provoaca imbolnaviri decat atunci cand mai apar si alti factori care scad imunitatea. Dar ce inseamna de fapt imunitatea asta? E un raspuns adaptativ al organismului la agresiunea unor factori din mediu. O reactie de autoaparare, dar nu una predefinita intru totul: exista o aparare nespecifica, generala si o aparare specifica, tintita impotriva unui anumit microb. Nu ne nastem cu imunitatea gata formata, ne adaptam la mediu, iar acest fenomen are o valoare esentiala in supravietuire: ne permite sa raspundem eficient unor stimuli foarte variati. Dar pentru ca aceasta adaptare sa se produca e necesara expunerea la mult temutii microbi/virusi/etc. Lumea moderna, insa, se teme atat de tare de ei incat prefera expunerea la vaccinuri...” (Elena Serbanescu, medic)

UMEZEALA CARE “INTRA-N OASE”
Cand am intrebat despre asta un medic, am primit un zambet binevoitor si mi s-a explicat mecanismul prin care reumatismul isi face loc in corpul uman. Lipsa de activitate fizica este cea care duce la intepenirea articulatiilor ce devin apoi sensibile. Ceea ce nu-i cazul la David, care nici cand mananca nu sta in loc mai mult de cateva minute. Umezeala afecteaza zone deja sensibilizate prin sedentarism etc. In plus, ma gandesc ca daca reumatismul ar intra in oase din frageda pruncie din cauza statului dezbracat pe afara, prin balti si pamant, lumea ar fi plina de tigani incovoiati de dureri de oase, ceea ce nu-i cazul.

EVENTUALE RACELI
Avand in vedere faptul ca-i vara nu-i cazul sa-mi fac griji. Daca-n primavara, la temperaturi in jur de 10 grade, cele mai grave consecinte ale statului cu mainile in balta au fost cateva stranuturi si oarece muci trecatori, la peste 25 grade cred ca David e safe. Ba chiar, sistemul lui imunitar are de castigat. Vremea rece stimuleaza sistemul imunitar. Supraincalzirea dauneaza organismului. (pentru mai multe detalii: http://www.everydayhealth.com/cold-and-flu/colds-and-the-weather.aspx)

VIERMI INTESTINALI
Chestia asta nu mi-a fost reprosata, desi e cea mai probabila. Citind, insa, intamplator, despre caile de transmitere a viermilor intestinali, am aflat ca ouale se afla mai peste tot in natura (in special in zonele circulate de animale). Initial m-am infiorat. Apoi mi-am amintit de un articol din National Geographic de acum vreo 2 ani. Se facea acolo o comparatie intre copiii bogati si copiii saraci din Africa. Cei saraci umblau prin toate “mizeriile” si se pricopseau cu viermi, dar chestia asta-i proteja de alte boli, in special de alergiile care cam faceau ravagii printre copiii bogati, crescuti in curatenie si care luau rar contact cu natura bruta. Acum... inca nu-s pusa la punct cu informatiile referitoare la viermii intestinali. Stiu ca unii sunt chiar periculosi, unii se elimina greu, dar in general exista tratamente pentru ei. Oricum, il feresc pe David de contactul cu excrementele animalelor.

“Cu viermii intestinali lucrurile sunt ceva mai complicate, unii dintre paraziti pot sa dea boli cu adevarat periculoase, in timp ce altii (gen giardia) sunt practic endemici in populatie si e suficient sa-i cauti cu atentie ca sa-i gasesti. Nici macar nu stiu in ce masura merita tratate astfel de parazitoze, care de obicei devin simptomatice numai in perioadele de stress/boala/scadere a imunitatii produse de alte cauze. Hai sa zicem ca nu l-as lasa sa se joace in balegar sau in sant, nici sa cerceteze prea atent excrementele de pisici/cainilor din parc... dar chiar si asta e relativ, ouale de paraziti pot sa fie si in iarba... (Elena Serbanescu, medic)

MURDARIA
In zilele noastre chiar nu mai e cazul sa ne speriem de o rufa murdara. Multi zic ca o sa se obisnuiasca sa stea murdar, n-o sa invete in veci ce-i curatenia. Surpriza: stie foarte bine cand e murdar si se sterge pe maini, ca-l deranjeaza. Bine, momentan nu-i trece prin cap sa se stearga de o carpa si foloseste hainele de pe el, dar e un inceput. A, si ii place sa spele diverse lucruri: ia carpele si le pune in ligheanul cu apa, le spala, le stoarce la nesfarsit, isi mai spala papuceii si tot ce mai gaseste la indemana.

SANATATEA EMOTIONALA
David e cel mai fericit cand e afara, cu apa, pamantul, nisipul, pietrele. Are in ochi o stralucire care-mi moaie picioarele. Rade in hohote, alearga, stropeste sau se opreste si se joaca concentrat urmarind cu cea mai mare atentie ce se intampla cand arunca o piatra mare sau o piatra mica, sau cand arunca un pumn de pietricele sau nisipul din lopatica. Inainte de a arunca piatra, o tine cu mana ridicata, se uita concentrat la balta, isi ia elan cu mana si abia apoi arunca. Sau ridica la piept amandoua mainile pline de pietricele, se uita peste ele la balta, ochind locul unde ar vrea sa arunce si, cand se simte pregatit, arunca. Se uita apoi victorios la mine, cu gura pana la urechi, de parca ar spune “Uite, mama, ce chestie faina am facut!” Nici o alta jucarie nu-l bucura mai mult, nimic altceva nu-i retine atentia asa cum o fac apa, pietrele, nisipul.
Ele sunt punctele lui de reper, in ele isi gaseste confortul oriunde s-ar afla, cu ele se simte in siguranta. In primavara am fost la o petrecere, la o pensiune. Nu i-a placut in sala. Era multa lume, zgomot, se fuma. Era derutat, agitat si suparat. Pana am iesit afara si a dat de pietris. O ora jumate a carat pietre de colo colo, le-a impartit la toti cei care se aflau afara, s-a simtit in largul lui.
Da, ati citit bine: o ora jumate. Si asta-i valabil pentru toate activitatile care implica apa, pietrele, pamantul. Acum... stiti ce zice teoria despre cat de mult reuseste un copil de varsta lui David sa ramana concentrat asupra unei activitati? 5-10 minute. Imi e clar ca in studii au fost luate in consideratie activitatile impuse de adulti, nu cele alese de copii.

“Omul a trait in toata istoria lui in simbioza cu natura. De cateva mii de ani a inceput sa se desparta insa de restul naturii iar de cateva zeci de ani aceasta separare e atat de grava incat pare fara intoarcere. De aici toate aceste argumente/idei, oamenii nu mai inteleg sa fie membri ai comunitatii planetare, vor sa o domine si eventual sa distruga tot ce-i deranjeaza.
Pare asa de greu sa ne regasim drumul inapoi in natura, dar dificultatea consta mai ales in fobia pe care o avem vis a vis de aceasta natura. Ne temem de microbi, de frig, de ploaie, de cainii vagabonzi, de animalele salbatice... o parte din aceste temeri au motivatii reale, dar dimensiunile lor sunt patologice. Nu pot decat sa va doresc cat mai mult nisip, pietre, balti si copii fericiti!” (Elena Serbanescu, medic, mama 1 copil)


Subiectul e mai complex, nu am pretentia ca am acoperit toate aspectele. Am facut, insa, mai mult decat fac cei care critica si dau sentinte din reflex, fara sa cerceteze, fara sa inteleaga ce anume din modul lor de gandire e real si ce e mit.

In incheiere, adaug cateva dintre cuvintele unor mame dragi mie, care mi-au impartasit din experientele lor pe aceasta tema.

“In occident se creeaza laboratoare care sa ofere ceea ce are David: jocul cu noroiul, nisipul, apa. Nu mai e nici un secret pentru cei care studiaza dezvoltarea copiilor ca toate acestea sunt fundamentale in cresterea copiilor.” (andreina, mama de 2 copii)

“Eu cu primul copil.. tare ma crizam...nu aia, nu aia...vai e rece, vai e murdar, vai sunt microbi...si sincer e mai sensibil de felul lui.

Ei, cu al doilea... sunt cool, zen pe cat pot aici in gaura asta de lume infecta. Da, se joaca in balti, in nisip cu pietre, arunca cu pietre in mare...chiar noi mergem si-i aducem pietre ca sa le aiba la indemana...si multe altele.” (delphin, mama de 2 copii)

“Mi-ai povestit la tel cat de incantat este David cand arunca in apa pietricele. Si am ramas cu un zambet larg pe buze. Cu un sentiment de admiratie ca il cresti pe David asa cum imi doresc si eu sa o fac.

De ce mi-a atras atentia asta?Exact in aceeasi zi, iesita fiind cu mama mea si cu David la plimbare, ne-am intalnit cu alte bunicute. Una dintre ele era cu nepotelul de 2 ani si 7 luni, disperata ca este foarte obraznic si, cum tocmai a plouat, sare in toate baltile de pe trotuar. Si cat ii este de greu sa aiba grija de un asemenea copil! Si cum e murdar ca un porc! Si cum e rusine ca e ud!
Are rost sa spun ce fata a facut cand m-a auzit pe mine replicand ca e copil, e curios, e atras de natura si ar trebui lasat in pace sa sara in toate baltile, nu numai in cateva si luat apoi de urechi? Sau ce fata a facut cand l-a vazut pe David pornind in 4 labute pe iarba uda, cu 2 pietre mai mari in manute?” (mia, mama de 1 copil – pe care-l cheama tot David :) )

“Sotul meu a fost nevoit sa poarte caciula pana la 6 ani, nu avea voie sa se aseze pe jos daca nu avea ceva sub fund... (ca o paranteza abia la 15 ani era la pescuit prin iunie si statea ghemuit deoarece nu avea sa-si puna nimic sub fund si nu mai putea si ... pana la urma a riscat, singur fiind, si s-a asezat. Si vazut ca e bine, nu e rece pamantul si nici vreo boala n-a facut si de atunci nu mai are treba cu "rece la fund")

Cu toate acestea a fost plin de otite, boli cu nemiluita, a facut sinuzita. Abia de cand s-a relaxat si merge pe coclauri fara sa se streseze prea mult de imbracaminte... abia de atunci nu mai are probleme.
Eu dimpotriva... super relaxata... inca nu am avut vreo cistita, desi tot pe jos stau... eram copil, in curte avem 2 case... mergeam de la una la alta pe zapada complet desculta ca mi-era lene sa ma incalt. Si a fost super ok. Balti, noroi, tot ce vrei” (adelia, mama 2 copii)

“...Din pacate nu o pot lasa oriunde sa se joace astfel. Sunt la noi la Dunare zone cu adevarat toxice, pline de mizerii deversate si deseuri aruncate de cei care n-au auzit de cos de gunoi. Ea vrea sa se joace oriunde vede apa si pietre, normal, dar trebuie alese locurile inainte. Iar in alte tari nu umbla lumea cu cainii si-i lasa sa faca kk la groapa cu nisip a copiilor, pe iarba in parcuri s.a.m.d. si nici nu te pomenesti ca aduna copilul un pumn de mucuri de tigara.Daca natura ar fi cu adevarat nealterata de mizeriile umane....” (Jocelyn, mama 1 copil)

Lecturi utile:
http://www.everydayhealth.com/cold-and-flu/colds-and-the-weather.aspx
http://www.niehs.nih.gov/
http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=19&idart=82
http://attachmentparenting.ro/cms/front_content.php?idcat=19&idart=40
http://www.consapevolmente.org/site/modules/news/article.php?storyid=36


7 comentarii:

Irina spunea...

si eu le las pe ale mele sa bage mainile in balti daca e imediat dupa ploaie si baltile sunt la nisip. Ieri eram singuri la locul de joaca, ale mele carau apa cu galetusa, si se facusera fleasca :)).Aveam hainute uscate la mine, le-am schimbat si a fost ok

Gratiela spunea...

da, cred ca e o diferenta enorma intre a locui la casa (intr-o zona de munte) si a locui la bloc - unde trebuie sa cobori probabil 4 etaje cu copilul intr-un parc plin de caini care-si fac nevoile peste tot.. unde excrementele de caine si cioburile sunt mai dese decat pietricelele si firele de nisip dintr-un loc de joaca. ori unde masinile-s mai dese decat firele de iarba.
unde povestesti ca locuiesti tu, vad locul perfect, ar fi chiar o nebunie sa nu-i permiti sa se joace in voie chiar si-n balti.
totusi, in nisip si pietricele.. am vazut ca toti copiii se joaca, fie ca le permit mamele lor sau nu. ( din fericire, partea asta e cam greu de controlat. :) )

madi spunea...

Irina, Gratiela, normal ca te adaptezi locului unde locuiesti si ii permiti copilului sau nu, in functie de pericolele care exista. David intelege foarte bine ca "balta asta e murdara, hai sa cautam alta" si altele asemenea. :)

Loredana spunea...

eu am crescut la tara in blati, pamant, pitris si despre asta sunt foarte bine sanatoasa. acum ne cocolosim mult prea jmult copiii,exagerat uneori, fara sa ne dam seama ca d9e fapt nu le facem deloc biune.

Zicolorata spunea...

Ma mir ca de pozele voastre s-a oripilat lumea... sunt absolut superbe si... curate :))) si ma mir si mai tare cum de am scapat noi, mi se pare ca ale voastre sunt mai "soft" decat ce avem noi aici http://zicolorata.blogspot.com/2009/05/intoarcerea-la-glie.html Dar eu mi-am luat live partea de priviri dezaprobatoare de indeajuns de multe ori :) Pupam si tineti-o tot asa.

PS Saptamana viitoare va inapoiez cartea :)

Raluca spunea...

Madimih, ador blogul tau! Asta a fost un articol foarte foarte fain! O sa mi-l pun in blogroll, sa-l citesc regulat de acum incolo, dar cum fac eu sa recuperez toate chestiile interesante pe care le-ai scris pana acum? :D

(sunt raluk16 care a intrat ca o ratacita pe idieta acu cateva luni si nu a mai avut timp sa mai intre de atunci, ca o nesimtita... :D)

Maria si Matei spunea...

Frumos scris si bine argumentat. Pe Matei il las sa se joace in gropa cu nisip din parcul de langa casa (si cel mai mare parc din oras) unde vine in contact cu multi copii, mari si miic, apoi- la mare - a fost in elementul lui, nu cred sa-l fi vazut vreodata atat de mult timp, zi dupa zi, fericit de combinatia apa-nisip.
Intreaga toamna am tropait prin toate baltoacele aduse de ploaie; bine echipati cu ghetute sper amuzamentul adolescentilor trecatori si dezaprobarea mai tuturor varsticilor.
Pentru mine e important ca Matei sa inteleaga ca a te murdari nu e o catastrofa, iar a interactiona cu pamantul, ploaia, apa in general, si orice alt element/fenomen din natura e ceva firesc nu un lucru care sa dezvolte o fobie la maturitate. Oricum in parc prefera sa mearga prin iarba si pamant si nu prin asfalt, ceea ce pentru mine inseamna ca va prefera multele si marea si ca va adora ca si mine drumetiile in locul orasului asfaltat.
Cred ca modul de viata expus de tine atat de frumos si explicit este cel mai firesc si la indemana mod de a fi nu doar pentru un copil, ci si pentru un adult. felicitari pentru acest post!