MOARE CATE PUTIN...

Omul drag imi zicea de curand "Ce departe e viata linistita. Probabil trebuia sa mi-o fac acasa cu ce aveam. Un job slab dar sigur, o familie. Dar nu am putut. Nu pot nimic"

Citeam candva astfel de replici si muream cate putin alaturi de el. Pentru ca simteam ca am epuizat incurajarile, simteam ca nu am cuvinte care sa poata fi de folos iar emoticoanele messengerului erau mult prea sarace ca sa ma ajute.

Apoi, cineva a postat pe un blog ceva ce m-a luminat:

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou.
...
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

...
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Nu, resemnarea si inghititul in sec nu sunt o solutie. Doare sa lupti, sa te rupi de ceea ce ai fost, sa iesi din tipare, sa te arunci in necunoscut, sa risti putinul sigur doar in speranta de a-ti putea indeplini candva un vis. Doare al naibii sa indraznesti sa schimbi ceva, sa continui sa crezi intr-un vis pe care toti il condamna, sa te incurajezi singur cand toata viata cei din jur ti-au zis in fata ca esti copil doar pentru ca-ti doresti altceva decat ceea ce-si doresc ei.

E ucigator sa fii singur cu visele tale iar viitorul sa nu-ti promita nimic.


Dar putem hotari sa nu mai murim. Putem trai si cu farame de fericire, culese cu grija, in fiecare zi, incapatanandu-ne sa credem in optimism.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna

ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul

fapt de a respira.

...

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o

fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Totul depinde de atitudinea pe care o avem fata de ceea ce ni se intampla. Desi poate parea un mare bla bla, eu chiar cred ca raspunsurile sunt in noi, ca problemele se rezolva lucrand din interiorul nostru catre exterior, ca degeaba pretindem lucrurilor din jur sa se aseze in ordine, cand in noi zbuciumul e la el acasa.

Stiu ca modul asta de gandire n-are nici un efect asupra omului drag (sau poate are, dar intr-un mod pe care inca nu-l vad clar), dar nici nu ma mai astept la asta. De cand l-am nascut pe David, am invatat sa nu mai am asteptari, sa las viata sa curga asa cum vrea ea, cotind uneori spre stanga sau dreapta, in functie de unde vine mai multa lumina, sa-mi fac planuri doar in linii mari, fara sa tin mortis sa se intample toate asa cum vreau eu.
Si de cand am hotarat sa traiesc astfel, am realizat mai multe decat am facut intr-o viata.

Poezia lui Pablo Neruda am citit-o pe blogul lui Madi si o pun si aici, pentru ca mi-a deschis ochii spre adevaruri pe care nu le mai bagam in seama.

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un
guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa
staluceasca, oftatul sa surada si care elibereaza
sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru
incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si
permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul
din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu
se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu
se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste
intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale
Daca va fi sa furi, fura o sarutare
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti asta in
fiecare zi...
- Pablo Neruda -