'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


duminică, 1 noiembrie 2009

AM IMPLINIT UN AN

Am povestit de multe ori, in detaliu, cum a fost atunci, ce nu mi-a placut, ce nu as repeta, ce mi-as fi dorit sa fie altfel in acele zile. Dar n-a fost totul rau, n-a fost totul de nesuportat, n-as vrea sa schimb chiar totul.

O sa-mi amintesc cat voi trai caldura lichidului amniotic curgand pe mana mea stanga, primul si singurul scancet pe care adormitul de David a catadixit sa-l scoata ca si cum ar fi spus “faceti ce vreti, dar lasati-ma sa mai dorm”.


L-au pus pe o masa cu rotile, in dreptul capului meu si am vazut un fundulet dolofan si unsuros. Mamicile zic de obicei “L-am privit mult, sa-mi intiparesc in minte toate trasaturile”. Eu fata nu i-am vazut-o, iar pana a doua zi funduletul acela gras a fost imaginea in jurul careia se invarteau toate gandurile mele.


Sunt in ceata zilele alea. Stiu ca, in ciuda durerilor de cap, ii cantam de fiecare data cand mi-l aduceau. Auzeam usa deschizandu-se si as fi vrut sa mai dorm, eram toropita, cum ma ridicam de pe perna incepeau durerile si mi se facea rau. Dar il luam in brate si, fie ca sugea sau doar dormea la san, ii cantam. Imi ziceau asistentele, zambind, ca se aude pe tot holul cum ii cant si cum ii spun poezii. Era singurul lucru pe care il puteam face stand culcata langa el si studiindu-i fetisoara si degetele incredibil de lungi, cu cele mai delicate unghii pe care le-am vazut vreodata.


Asta facusem toata sarcina, asta faceam si atunci. Si asta fac si acum, dupa un an, de fiecare data cand am ocazia. Mergem la plimbare, in brate sau in carut, si ii cant. Si vecinii stiu de departe ca ne apropiem si le infloreste subit zambetul pe buze. O batranica mi-a spus vara trecuta sa nu cumva sa trec vreodata prin fata casei ei fara sa cant. Si de fiecare data cand trec pe acolo, daca sunt cumva mai posomorata si am uitat sa cant, imi amintesc brusc si remediez situatia.


In alta ordine de idei, Am implinit un an. Toti trei. Un an de cand viata are cu totul alte prioritati iar noi, parintii, incercam sa tinem pasul cu David.


In anul asta mi s-au confirmat instincte, am invatat ca primul copil nu inseamna neaparat ca faci numai greseli. Am pornit la drum hotarata sa ma descurc singura, sa-l cresc asa cum imi spune sufletul, sa accept doar un minim de ajutor din partea celorlalti si doar atunci cand simt ca am nevoie de el. Si, desi unii s-au simtit dati deoparte, simt ca am facut ce a fost mai bine pentru David, pentru relatia noastra cu el.


Si mi-e drag. Mi-e drag sa fac ceea ce fac. Mi-e teribil de drag puiul meu care nu sta locului, care canta toata ziua prin casa, care striga, sau se alinta, deschide toate usile, se intinde si cotrobaie prin cele mai neasteptate cotloane, care riposteaza cand il imbrac, dar e bland ca un mielusel cand iesim afara, care deschide usa sobei sa puna si el un lemn asa cum l-a vazut pe tata ca face (nu cand e facut focul – stie ca se frige daca pune mana pe soba cand e fierbinte). Imi topeste sufletul cand se opreste din agitatia obisnuita doar ca sa vina sa se cuibareasca in bratele mele si sa-mi arate ca vrea sa se uite impreuna cu mine pe cartile lui cu copaci si case si pasari si insecte.


Am pastrat traditia si l-am pus sa aleaga dintre diferite obiecte. A fost din pur amuzament pentru noi, nu cred in puterea premonitorie a acestor alegeri. De aceea nici nu pot spune ca ma bucur sau nu ca a ales ce a ales

1. banul





2. pasaportul





3. stetoscopul





4. iconita





Tati, in schimb, a fost dezamagit ca baiatul lui, pe care-l viseaza mare jucator de tenis, a ignorat total mingea de tenis. Asta e. Baiatul are propria lui agenda.


Te iubesc, pui scump! Imi doresc am puterea sa fiu in continuare mama care iti trebuie, sa deschid orizonturi atunci cand altii le limiteaza, sa-ti ofer tot ceea ce sufletul tau are nevoie.

11 comentarii:

abramburika spunea...

LA MULTI ANI, DAVID!!! Sa cresti mare, frumos si sanatos si sa le aduci numai bucurii parintilor!!!
Nici eu nu cred in alesul obiectelor, dar ca distratie imi place. S. a ales banii si cerceii, specific unei fete, nu?

Augustin Moga spunea...

La Mulţi Ani, David! Să creşti fericit alături de cei ce-ţi cântă aşa frumos ;-)...

Rox spunea...

La multi ani, David!
Sa cresti la fel de frumos si armonios!
O copilarie de vis sa ai!

Teodora spunea...

La multi ani tuturor, la multi ani familiei, si lui David in special!!! sa ramii acelasi cautator neobosit, iar tu, Madi, sa iti pastrezi acelasi zimbet senin si acelasi cintec in suflet!

alina spunea...

la multi ani, frumosi si cu noroc!!!

Irina spunea...

La multi ani!

vorbele spunea...

Multi multi ani fericiti!

Loredana I. spunea...

La multi anisori, sa ai parte de o viata minunata...dar nici nu s-ar putea altfel, cand ai o mamica atat de atasata...felicitari, eu cred ca esti o super mamica!

happytinkerbell2 spunea...

:) Esti cea mai buna mama pentru David! Tii minte cum iti spuneam la un moment dat ca esti mama 2 pentru mine, well, pentru el esti mama1 si esti cea mai buna in ceea ce faci!
E un copil norocos si fericit si zambaret si imprastie in jurul sau numai veselie! Mi-e dor de el din momentul in care am plecat insa voi reveni acasa si imi doresc sa vina sa il iau in brate ..sa ma priveasca cum m-a privit in acel moment in care vroia neaparat sa stea la laptop si intindea bratele sa il ridic.
Aveti grija de voi!
Cu dor,
oana

madi spunea...

Multumesc foarte mult pentru urari. Mi-a facut asa de bine sa le citesc!
Momentan traiesc ca intr-un vis care sper sa nu se termine. Nu-mi vine sa cred ca a trecut un an. timpul deja nu mai are valoare. Suntem intr-un prezent continuu.

Andra Sara Otilia spunea...

FELCITARI SI DIN PARTEA NOASTRA, desi cuintarziere! Sa iti dea Domnul in viata, cat mai multe bucuri, sa ai viata lina si linistita si plina de prieteni!