Uneori (cam de 2-3 ori pe săptămână), în toiul nopții, copila nu are somn. Se trezește pe la 3-3.30, se foiește, se răsucește, mă strânge în brațe, scoate diverse sunete să vadă dacă-i răspund. Vede că nu-i răspund, vede că e întuneric, se foiește iar și încearcă să adoarmă. Dar nu poate.
Într-un final, mă ia de mână și mă duce în bucătărie. Se așază la locul ei și-mi face semn să merg la locul meu. Adică la chiuvetă, să spăl vase.
Își găsește ocupație cu varii obiecte, mănâncă o gură de banană sau două de iaurt.
Dacă vreau să o ridic de pe scaun spunând că ar fi cazul să încercăm din nou să dormim, îmi face hotărâtă semn să mă întorc la vasele mele.
Când termină ce are de făcut, îmi dă de înțeles că vrea să coboare de pe scaun. Mergem în cameră. Se uită la David care doarme dus, duce degețelul la guriță și face fuuu (adică să faceml iniște).
Uneori adoarme și ea, alteori nu vea în pat. Lucrez cu ea în brațe până i se face somn. Pe la 5.30-6 adoame. liniștită.
Teoretic m-ar deranja programul ăsta nou al ei, pentru că îmi scurtează cam cu 2 ore timpul de lucru (sau de somn, după caz), ceea ce nu-mi pică bine. Totuși, e așa simpatică atunci când mă ține de mână și mă trage spre bucătărie, cu mers de rățușcă somnoroasă și cu zâmbet ghiduș pe buze, încât îmi trece și oboseala și supărarea.
Și, ca bonus, dimineața am vasele curate.
Sper, totuși, să fie doar o fază.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu