GRĂDINIȚA DE ACASĂ

În cea mai mare parte a timpului David refuză să meargă la grădiniță. Atunci când merge, insistă să stau cu el cele 2-3 ore pe care le petrece acolo. La începutul anului i-am promis că stau cât are nevoie, dar am început să obosesc. Oricât de disponibilă ar fi domnișoara educatoare, uneori mi se pare că timpul acela aș putea să mi-l ocup altfel. Așa că am renunțat să mai merg. Poate în primăvară, când va fi mai cald, David va accepta să stea singur acolo, în ideea că vor petrece mult timp afară, în curte.

Eu nu sunt îngrijorată de refuzul lui. Îl înțeleg perfect. Mi se spune că trebuie să socializeze. El, însă, nu are probleme în a socializa cu copiii. Cu adulții are el probleme. E învățat ca mulți dintre adulții cu care intră în contact să-i spună lucruri care nu-i plac, să-i pună întrebări incomode, să se amuze pe seama lui, să insiste că ei au dreptate, nu el etc. Și e reticent când are de-a face cu adulți necunoscuți, oricât de amabili ar fi ei. Și nu-i place să facă de față cu alții ceea ce se face la grădiniță (deși acasă nu are rețineri din astea). Îi e rușine să coloreze/picteze, să spună poezii, să cânte sau să danseze împreună sau de față cu alți adulți în afara celor din familia apropiată (nici cu bunicii nu prea face din astea). Nu, pentru ideea de socializare mai degrabă îl duc undeva unde să se obișnuiască să interacționeze cu adulții, nu cu copiii. Cu copiii n-are probleme de relaționare. Se joacă în neștire, ore întregi cu prietenii lui și se împrietenește repede cu copii necunoscuți (cu condiția să nu-i fie impuse prieteniile și să nu fie în preajmă adulți sâcâitori).

Pe de altă parte, o colegă de facultate a declarat la un moment dat că nici n-are cum să-i placă lui David la grădiniță dacă eu fac cu el acasă toate activitățile pe care le fac. Păi da, acasă David face oricum ce ar face la grădiniță. Faptul că lucrez acasă (ceea ce mulți văd ca un impediment în obișnuirea lui David cu programul de grădiniță), îmi dă ocazia să petrec mult timp cu el. Și, în funcție de dispoziția mea, profit. Nu am un program anume, nu-mi plănuiesc activități anume, ne lăsăm duși de inspirația de moment și de materialele pe care le avem la îndemână.

De exemplu azi (sau, mai bine spus, ieri, că până să termin postarea trecu miezul nopții):

Ne-am concentrat activitățile în jurul cifrelor (în alte zile ne axăm pe alte teme). Lui David îi place să numere, să socotească, să compare. A zis că vrea să se joace cu farfuriile din plastic (am cumpărat un set să folosim câteva la pictură). Am numerotat farfuriile până la 10 apoi i-am dat setul de jetoane cu cifre de la editura Gama, iar el a așezat fiecare imagine în farfuria cu numărul corespunzător. A numărat, mi-a spus ce fructe îi plac dintre cele din imagini, ce mașină ar vrea când o să crească, mi-a amintit de nenumărate ori că-i plac pisicile și că ar vrea și el niște pisoi mici și drăguți așa cum sunt cei din imagine.

 

Când a terminat, am forțat un pic nota și i-am dat să facă același lucru și cu jetoanele din setul Scăderea. N-a mai vrut, se plictisise. A zis că vrea să se joace cu setul de pizza. I-am dat, deci, plicul cu ingrediente și meniul

aici se impune o paranteză:

Jocul de pizza e făcut de mine, inspirându-mă dintr-o serie de idei culese de pe net, care foloseau ca material fetru. N-am avut fetru la vremea respectivă, dar am făcut jocul din carton. Am decupat blaturi și cercuri roșii care reprezintă sosul, apoi am tăiat ingredientele: ciuperci, cașcaval, ardei, măsline, carne. Am făcut și un meniu, cu 6 rețete inventate de David, fiecare cu altă combinație de ingrediente.

Am ales și azi o rețetă, și am mâncat copios la pizzeria lui David.

 

 

Pe același sistem avem și un joc cu înghețată.

Îmi stătea pe creier setul de jetoane cu Scăderea, așa că am inventat alt joc. Am numerotat farfuriile până la 40 iar David le-a așezat pe podea realizând un traseu după modelul jocurilor tip Piticot. În fiecare farfurie am pus câte un jeton din set. Fiecare dintre noi înainta pe traseu cu atâția pași cât arăta rezultatul operației de scădere de pe jetonul din farfuria unde ajunsesem.

Am schimbat apoi cu jetoanele din setul cu cifrele. Trebuia să înaintăm atâția pași câte figurine erau pe jetonul din farfuria unde nimeream.

 

A treia variantă a fost cea care a prins cel mai bine. Am selectat din cele două pachete doar jetoanele cu cifre, le-am amestecat și le-am pus la nimereală în unele dintre farfurii. Regulile erau următoarele:

Înaintam rostogolind două zaruri. Când nimeream într-o farfurie cu jeton verde, înaintam atâtea farfurii cât arăta cifra de pe jeton. Când nimeream într-o farfurie cu jeton roșu, ne întorceam atâția pași cât arăta cifra.

Asta a fost varianta care i-a plăcut cel mai mult și am jucat jocul de vreo 5 ori. Am întrerupt doar pentru că mă plictisisem eu.

 

Am luat apoi o pauză și am făcut un pic de ordine în casă. Apoi David a vrut să vadă Frozen. În ultimul timp îl las mai rar la desene, pentru că îl agită. Dar, când chiar vrea să se uite, aplicăm regula 30/30, adică 30 de minute ne uităm la desene, 30 de minute facem altceva.

Ne-am uitat, deci, jumătate de oră la desene. Apoi am coborât în bucătărie să facem de mâncare. În ultimul timp, David e din ce în ce mai interesat de gătit. Taie ingrediente, le cercetează, le amestecă. Îi place, când fac prăjituri, să amestece el ouăle și zahărul și făina și toate celelalte ingrediente. Mă gândeam chiar să-i fac o carte de bucate a lui, cu rețetele lui preferate, cu imagini la fiecare ingredient, dar încă nu am găsit timpul necesar pentru asta.

Am petrecut cam o oră în bucătărie. Nu am mâncat ce am gătit, pentru că ronțăise altele între timp și nu-i mai era foame, așa că am amânat masa principală pentru mai târziu. Ne-am întors la film.

În a doua pauză, a declarat că nu-i plac cerceii mei că-i port de prea mult timp și că vrea să-mi aleagă alții. Îi place să-mi aleagă el bijuteriile pe care să le port. Le studiază, se răzgândește de mai multe ori, până alege. Uneori pune stăpânire pe colierele și lănțișoarele mele și închipuie din ele fel de fel de figuri. Unora poate li se pare nepotrivită joaca asta a unui băiat cu bijuteriile. Mie mi se pare nepotrivit să-l opresc, mai ales ca de la bijuterii pornesc invenții de-ale lui care de care mai năstrușnică.

 

Mi-am făcut și unghiile, tot cu ojă aleasă de el și am decis să ieșim afară să jucăm Ascunsa. N-am stat mult, pentru că era frig. Când a declarat că i-a înghețat nasul ne-am întors în casă și am văzut și ultima parte din film, apoi, pentru că tati venise de la serviciu,  am coborât din nou în bucătărie și am mâncat împreună.

După amiază am intrat la calculator să lucrez. Îi spusesem că vreo 4 ore am de lucru și trebuie să-și găsească singur activități. A petrecut vreo oră jos, la bunici, s-a mai jucat o oră pe Wii (îmi place că Wii-ul nu-l agită la fel ca desenele animate, poate pentru că e mai activ în timp ce se joacă, trebuie să se miște, să gândească, să aleagă etc). A mai completat niște fișe cu cifre (are o colecție întreagă de fișe pe diverse domenii din pachetele de activități pentru preșcolari de pe 3 Dinosaurs, 1+1+1=1 și alte situri asemănătoare), a mai mieunat pe lângă noi în speranța că ne-om îndura să ne ridicăm de la calculator. Văzând că nu e chip să ne întrerupem din lucru, și-a adus cutia de lego, a răsturnat-o în mijlocul camerei și a început să-și construiască mașini.

Și cam asta a fost ziua noastră.

Nu toate-s la fel. Uneori nu facem mare lucru în casă, mergem în vizite. Alteori avem de făcut cumpărături și petrecem mult timp în oraș. Sau facem plastilină și modelăm. Sau, când e frumos afară, merge și-și petrece timpul în atelier la bicu, bătând cuie cu ciocanul. Sau citim, cântăm, desenăm, pictăm, decupăm, facem colaje, construim.

Și iar o paranteză, în imagini (desenele sunt făcute pe coli mari de hârtie de împachetat)

pe la începutul anului am făcut o parcare din role de carton de la hârtia igienică și cutii de ceai. Nu a rezistat foarte mult, pentru că lui David îi era lene să tot aranjeze mașinuțele. Am transformat-o, apoi, în suport de creioane

mâinile lui David sunt doar cele de la soare și de la tufișul maro din dreapta. Restul amprentelor sunt ale mele

brăduții noștri

În timpul uneia dintre primele încercări de a picta singur, David a făcut o varză mucegăită

Picturile de mai sus sunt inspirate de pe nurturestore Lui David i-a plăcut mult să picteze cu lipici cu sclipici si să folosească mașinuțe în loc de pensule.

primul desen făcut integral de David și colorat de mine :)

aici a folosit șabloane pentru a desena mijloacele de transport

Formele geometrice sunt decupate din hârtie colorată și lipite pe foaia mare. Restul imaginilor au fost desenate cu ajutorul șabloanelor, apoi decupate și lipite

David a comandat un desen cu multe căsuțe

 

și un desen cu mașini (sunt copiate dintr-o carte, n-am eu așa talent)

 

alt desen realizat cu ajutorul șabloanelor

astea parcă le-am mai pus, dar mi-s dragi și le mai pun o dată

am tăiat forme din plastilină și le-am lipit pe hârtie, apoi am desenat restul

 

 Sau sunt zile când am foarte mult de lucru și petrec mare parte din zi la calculator iar pe el îl las să se uite la desene sau să se joace pe Wii mai mult decât de obicei. Sau îi vin în vizită prietenii și atunci pot dispărea din peisaj pentru că nu mai prezint nici un interes.

Da, unul dintre motivele pentru care David nu vrea să stea la grădiniță e că multe dintre activitățile de acolo le face și acasă, având libertate mai mare, eu fiind mai dispusă să schimb regulile jocurilor în funcție de starea în care suntem și de inspirația de moment și de lipsa a prea mulți copii pe care să trebuiască să-i controlez în același timp.

Dar, oricât ar părea de ciudat unora, nu cred că e un dezavantaj acesta. Nu cred că ar trebui să renunț la timpul petrecut cu el doar de dragul de a-l vedea nerăbdător să ajungă la grădiniță. Educația, la vârsta asta, știm cu toții că își are bazele acasă, în relația cu părinții. Lucrez acasă, am un program flexibil, nu sunt obligată să-l duc la grădiniță ca să pot merge la servici. Nu pot renunța la ce-i pot oferi doar de dragul de a-l vedea integrat în sistem. Un copil de 5 ani nu-i neapărat să ia contact cu o educatoare pentru a fi educat. Educatorii principali, la vârsta asta suntem noi, părinții

 Cred și eu, așa cum spune Bogdana, că „daca noi am lua in mainile noastre si in foarte serios rolul de "educatori", "invatatori" si "profesori", noi am fi singurii responsabili pentru ceea ce vor deveni copiii nostri mai tarziu. Insa am fost obisnuiti, educati sa lasam acest rol in seama sistemului. Daca da gres, sistemul e de vina, pana la urma mereu sistemul de e vina, e mai confortabil pentru noi. Da, ok, trebuie sa muncim ca sa castigam bani, ca sa trimitem copiii la o scoala cat mai buna, dar oare nu este asta o particica din scuza? Scuza cu "interactiunea in colectivitate" este praf in ochi. Interactiunea in colectivitate poate avea loc bine mersi intr-un milion de alte situatii, nu este necesar ca ea sa aiba loc intr-un cadru institutionalizat, cu copiii insirati in bancute, stand nemiscati, cu mainile la spate sau cu ochii atintiti la tabla, avand ca singura "motivatie" nota.”