Încep câteva numărători inverse:
- 3 zile până la inspecția pentru titularizare,
- 8 zile pana la înscrierea la licență (implicit
până când va trebui sa am lucrarea în formă finală,
- 22 zile pana la licență,
- 37 zile până la examenul de titularizare.
După aceea răsuflu.
Nu mă panichez. Știu că va fi bine. Drumul pe care am mers în ultimii trei ani
mi-a arătat că nu poate fi decât bine.
Examenele din semestrul acesta au fost minunate, la fel cum au fost și cursurile.
Ați mai auzit un student să spună așa ceva? Ei bine, mă auziți pe mine. Să tot
treci astfel prin facultate.
Profesori deosebiți, extrem de pasionați de ceea ce fac.
Cursul de istorie a fost o plăcere. Am avut ocazia sa prezint un PPT cu Cetatea
Neamțului la care am lucrat cu mult drag și la realizarea căruia m-a ajutat
sora mea.
La sport m-am distrat punându-mi mintea la încercare cu niște desene. Vi le arăt într-o altă postare, pentru că necesită explicații.
La examenul de geografie, ca să nu ne încurce și să nu luam note mici, doamna a
schimbat un subiect pe care nici unul dintre noi nu-l știa. Nu discutasem la
curs despre subiectul respectiv și a zis că nu are nici un interes sa ne pună
note mici, ea vrea să ne dea subiecte care să o ajute să înțeleagă unde există
concepte greșite, ca să-si îmbunătățească cursul pentru anul viitor.
Profesoara de muzică m-a învățat să cant la flaut și am luat singurul 10 curat.
Am știut tot: și durate, și solfegiat, și măsuri, tot. Nu vă spun ce încântată
am fost de cursul acesta. Iar ea a fost încântată să vadă așa entuziasm. Este o
persoana foarte pretențioasă la examene, dar s-a văzut pe fața ei că e încântată
să îmi dea 10.
La Educație plastică am realizat că pot picta. Nu am nici o cultura plastica,
dar mi-a ieșit un tablou de care sunt foarte mândră și care I-a plăcut foarte mult și doamnei.
(notă interioară: Musai să insist pe muzica și pictură când voi
fi învățătoare și să nu fac română și matematică în locul lor.)
Profesorul de științe și abilități practice este un om pe care îmi pare rău că
nu l-am întâlnit mai des. Are un mod de a explica și o pasiune fascinante. I-a
plăcut ideea mea de la abilități practice (i-am adus poze cu fântâna din sticle
făcută acum câțiva ani pentru David) și ideea pe care colega mea a împrumutat-o
de la mine (toboganul pentru mingiuțe). Când am plecat și mi-am luat rămas bun,
mi-a zis ca-i place lumina mea.
Chiar așa mă simt legat de Dorna: luminoasă. Sâmbătă,
în timp ce așteptam sa intram la examen, mă uitam la holul acela întunecat,
plin de colegii mei și simțeam cum mă umplu de lumina. E fantastic sentimentul
acesta. Nu știu cat de des îi voi mai vedea după ce terminăm, dar voi păstra
mereu lumina asta pe care o am datorită lor. De la ei am luat-o, e darul cel
mai de preț pe care mi l-au făcut fără să-și dea seama.
Va doresc din suflet să trăiți și voi, măcar
uneori, într-o astfel de lumină.
