SI TOTUSI ... SE MAI FAC COPII

Zilele astea sunt zile de revolta. Sunt zile in care se petrec niste nedreptati care ne lasa cu gura cascata. Nu intru in discutii politice, sunt convinsa ca oricine ar fi fost la putere situatia ar fi fost la fel. Si oricum, nu ma pricep la politica, asa cum bine s-a vazut cu alte ocazii. :))

Micsorarea indemnizatiilor si a alocatiilor ocupa mare parte din discutiile de pe forumuri/bloguri. E normal ca mamele sa protesteze, sa se revolte, sa incerce sa se faca auzite.

Din toate cate s-au spus, mi-a atras atentia o afirmatie citita pe un forum. O viitoare sau actuala mamica (nu mai stiu exact, ca e un topic mixt) spunea ca toata situatia asta descurajeaza femeile sa mai faca copii. Vor face, in continuare, copii pe banda rulanta, doar cele care i-au facut si pana acum asa, cele care nu se preocupa de cresterea lor, cele carora nu le pasa cum o sa-i creasca. Se va umple tara de oameni fara capatai si fara educatie.

Ceva in afirmatia asta nu mi-a sunat bine si nu reuseam sa-mi dau seama ce anume.

Pana acum doua zile, cand am aflat una dintre cele mai frumoase vesti. Una dintre mamicile mele dragi e insarcinata cu al doilea copil. Primul ei copil, de care sunt indragostita iremediabil, este un pic mai mare decat David. Da, in toata valtoarea asta, in toata agitatia si nesiguranta asta, prietena mea are “curajul” de a mai face un copil. Si-l face cu dragoste si cu daruire, indiferent de ceea ce e in exteriorul ei si al familiei ei. Iar ca ea, mai sunt multe.

Si stau sa ma gandesc ca speranta nu moare (desi multi i-au pregatit deja coliva). Speranta ramane alaturi de noi, la o intindere de mana, gata sa ni se ofere neconditionat. Nu speranta ca se vor redresa lucrurile in Romania, nu speranta ca vom primi ce ni s-a luat. Speranta si credinta in iubire si in a face ceva in numele lor, speranta ca sufletul nostru are dreptate cand ne spune sa ne distantam de ce e in jurul nostru si sa facem lucrurile dupa care tanjim, in numele iubirii. Iar sufletul are intotdeauna dreptate.

Si eu tanjesc dupa al doilea copil. Mi-l doresc cu aceeasi disperare cu care l-am dorit pe David. Departarea si imposibilitatea ca familia sa se reuneasca prea curand, ne impiedica sa-l facem inca, dar atunci cand vom fi din nou impreuna, indiferent unde in lumea asta (includ aici si Romania, pentru ca nu se stie daca vom reusi sa plecam definitiv din ea), urmatorii nostri copii vor veni pe lume pentru ca ni-i dorim. Iar in dorintele si planurile ce tin strict de familia noastra, n-au ce cauta ingrijorarile legate de politica si de ce tampenii mai fac cei care ne conduc.

Da, inca se mai fac copii in Romania. Copii ai unor parinti care nu se lasa doborati de val.

Ii multumesc Irinei pentru ca a pus atat de frumos in cuvinte ceea ce simt eu de cand a pornit toata nebunia din tara asta.