Speranta Farca, in unul dintre articolele ei, scrie asa:
"Nevoia unui model
Copilul care se confruntă cu propria sa
furie se simte copleşit şi incapabil de reacţie. De aceea, de ce le mai
multe ori, plânge, ţipă, azvârle din mâini şi picioare de parcă nu ar mai avea
nevoie de ele.
Prin manifestările sale, copilul trezeşte în părinte afecte similare. Părintele, el însuşi înfuriat, oferă un model „viu” de reacţie. Comportamentul părintelui în astfel de situaţii este observat de către copil şi preluat ca exemplu: „deci aşa se procedează atunci când te simţi furios!” – e o lecţie învăţată.
Prin manifestările sale, copilul trezeşte în părinte afecte similare. Părintele, el însuşi înfuriat, oferă un model „viu” de reacţie. Comportamentul părintelui în astfel de situaţii este observat de către copil şi preluat ca exemplu: „deci aşa se procedează atunci când te simţi furios!” – e o lecţie învăţată.
Copilul nu face această cercetare nici deliberat
şi nici din răutate – este o modalitate de relaţie proiectivă (M.
Klein) prin care afectele necunoscute sunt externalizate pentru
a putea fi văzute din exterior şi abia apoi însuşite.
Înţelegând aceasta, părintele poate şti de
ce el însuşi trebuie să-şi modeleze comportamentul, să cugete, să se
înţelepţească. Lipsa de maturitate afectivă, reacţiile brutale, fără
prelucrare ale părintelui nu vor întârzia să se oglindească în comportamentul
copilului, tensionând relaţia.
Un model pozitiv de autogestionare
a agresivităţii este neprețuit pentru copilul care, imediat profită
de el, preluându-l."
E prea greu de înțeles? Să reformulăm
1. copilul, neputând face față tuturor trăirilor sale, are crize. Nu din răutate și nici intenționat: e un mod de a comunica ceva.
2 criza îl înfurie pe adult: Cum dom'le să-și permită mucosul ăsta sa urle sau să lovească?
3. adultul are două variante:
a. se lasă pradă furiei și urlă și el eventual îi trage o urecheală zdravănă sau două palme la fund, să-l țină minte și să nu-și mai permită să aibă crize (ca doar adulții își pot permite asta, nu?)
b. își înghite furia, își regăsește calmul, ajută copilul să treacă prin criză, îi oferă înțelegere și sprijin
4. oricare dintre cele două variante de mai sus e luată de copil ca exemplu de "Asa ne comportăm când ceva nu ne convine"
Tot nu e clar? Mai încercăm o dată:
Varianta 1. Copilul are o problemă - copilul face o criză - adultul se înfurie - adultul urla la copil - adultul lovește copilul - copilul ia ca model reacția adultului - copilul învață că atunci când ești furios urli și lovești
Varianta 2: Copilul are o problemă - copilul face o criză - adultul își păstrază calmul - adultul consolează copilul - adultul spune copilului că îl înțelege - adultul spune copilului că e acolo, pentru el, în timpul crizei și după ea, oricât va fi nevoie - Copilul ia ca model adultul - copilul învață că are un sprijin și că nu e nevoie să urle ca să se facă auzit și că se poate comunica si cu blândețe.
Tot prea complicat?
Oameni buni, copilul învață din ceea ce vede că fac adulții din jurul lui, nu din ceea ce spun ei despre cum ar trebui el sa se comporte
Tot prea complicat?
Oameni buni, copilul învață din ceea ce vede că fac adulții din jurul lui, nu din ceea ce spun ei despre cum ar trebui el sa se comporte
Ce e așa greu de înțeles? În câte moduri trebuie explicat? Aveți vreo variantă mai simplă????
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu