PROIECTUL NOSTRU DE VARĂ – PÂRÂUL MESTEACĂN (1)

Nu departe de casa mea, la vreo 15 minute de mers lejer pe jos, cu copil care se oprește să culeagă fiecare sticluță colorată pe care o zărește, pentru a-și îmbogăți colecția de „pietre prețioase”, se află izvorul de unde luăm apă. Noi și o bună parte din cartier, plus multe alte persoane din alte zone ale orașului.

La 3-4 zile, facem o plimbare până acolo, cu rucsacul plin de sticle și copiii după noi, alergând veseli pe drumul de țară, bălăcindu-se în fiecare ochi de apă întâlnit în cale, urmărind fluturi și culegând sticluțe colorate.

Izvorul e cât de cât amenajat. Oameni vrednici au grijă de el, au improvizat 2 băncuțe, mai strâng mizeria lăsată de alții în preajmă.

Cu totul altă poveste este, însă, cu pârâul care curge la doi pași de izvor, Pârâul Mesteacăn, în care David adoră să se bălăcească cu fiecare ocazie.

Anul trecut, și-au dus veacul pe acolo cei de la exploatarea lemnului. Nu era curat pârâul nici înainte, dar în urma lor a rămas dezastru. Cursul apei a rămas înăbușit de crengi, bolovani, sticle, conserve, rumeguș. Tot ce s-a putut arunca, s-a aruncat în apă. Despre malul pârâului nu mai are rost să zic nimic. Parcă s-a abătut pe acolo un uragan.

Săptămâna trecută, mergând la izvor cu prietena mea Geanina, ne-am gândit să venim într-o zi cu niște saci, să strângem câte ceva, cât ne stă în putere, împreună cu copiii noștri.

Dar zilele au trecut și n-am mai reușit să ne organizăm să mergem împreună la izvor.

Marți, însă, am mers acolo cu Ioana și Bety două fetițe din vecini, de 11 și 13 ani și, ajungând la izvor, ne-am gândit să  eliberăm măcar o porțiune mică din cursul apei, cât să se joace David într-o zonă mai curată. Și am început să scoatem din apă câteva crengi. Văzând ce frumos se limpezește apa în zona curățată, ne-a prins entuziasmul și, în decurs de jumătate de oră (sau poate un pic mai mult) am curățat o porțiune de vreo 30m de crengi și bucăți de scoarță de copac, sticle de plastic, un buștean care începuse să putrezească, pungi de plastic, conserve, o gheată etc.

Nu vă spun ce entuziasmat a fost David că se poate juca în voie. A scos și el bucăți de scoarță și le-a aruncat pe mal, bucuros că ne ajută, și-a făcut loc de joacă și a construit castele din pietre și tuneluri pentru apă.

La final, văzând cum curge apa limpede pe pietrele acum curate, am luat decizia că acesta va fi proiectul nostru din această vară: să curățăm cât putem din zona respectivă. Câte puțin, de fiecare dată când venim să luăm apă de la izvor. Jumătate de oră azi, jumătate de oră peste două zile și, până, în toamnă, sperăm să se vadă diferența.

Pe mal a rămas tot dezastru. Malul, acum, nu mai e format din pământ și pietre și iarbă, e o adunătură de rumeguș și bucăți de scoarță și crengi dar, cu o greblă și o lopată, sperăm să restrângem dezastrul, să adunăm toate mizeriile într-un singur loc, să redăm pârâului cât mai mult din frumusețea pe care a avut-o cândva.

Așa că, dragi câmpulungeni, dacă în vara asta mergeți la izvor, pe Pârâul Mesteacăn și vi se pare că apa curge mai limpede și mizeria parcă nu mai e așa mai mare, să știți că cei care au avut inițiativa asta sunt 3 copii și un adult (vorba vine, ca vârsta din buletin e doar un număr, nu?) și încercați să ne sprijiniți. 

Dacă noi am reușit în jumătate de oră să eliberăm cât de cât cursul apei, n-o să vă ia mult să ridicați o creangă sau o pungă sau o sticlă. Puteți să le luați să le aruncați la primul tomberon sau măcar să le puneți în grămada de mizerii adunate de noi. Sau măcar nu adăugați alte mizerii șa cele deja existente.

Iar dacă aveți vreo idee ce se poate face cu crengile strânse de pe malul pârâului (gunoaiele le putem strânge în saci și arunca la tomberon), nu vă sfiiți s-o puneți în practică. În fond, cu toții luăm apă de la acest izvor. Cu toții ne-am dori ca priveliștea să ne încânte.

Noi vom face tot ce putem. Și toți putem face câte ceva.

Știu, mi s-a spus că n-are rost să ne implicăm, că vin alții care or să strice din nou. Dar poate că n-or să strice. Sau poate că dacă ei strică, va fi mai ușor să curățăm data viitoare, poate dezastrul va fi mai mic. Și dacă nu începem treaba asta, de unde știm dacă merită sau nu făcută?

Până să crească David m-am mulțumit și eu să dau doar din cap a nemulțumire și să critic pe cei care fac mizerie. Nu mai vreau să fac asta, iar entuziasmul Ioanei și al lui Bety, mi-a arătat că se poate, chiar și cu puține mâini, să schimbăm ceva.

Iată niște poze făcute marți.

Drumul spre izvor

Izvorul  

În timpul lucrului

 Joaca după curățarea apei

 

Ce mai avem de făcut

 







Castelul din pietre