Nu departe de casa mea, la vreo 15
minute de mers lejer pe jos, cu copil care se oprește să culeagă fiecare
sticluță colorată pe care o zărește, pentru a-și îmbogăți colecția de „pietre
prețioase”, se află izvorul de unde luăm apă. Noi și o bună parte din cartier,
plus multe alte persoane din alte zone ale orașului.
La 3-4 zile, facem o plimbare până
acolo, cu rucsacul plin de sticle și copiii după noi, alergând veseli pe drumul
de țară, bălăcindu-se în fiecare ochi de apă întâlnit în cale, urmărind fluturi
și culegând sticluțe colorate.
Izvorul e cât de cât amenajat.
Oameni vrednici au grijă de el, au improvizat 2 băncuțe, mai strâng mizeria
lăsată de alții în preajmă.
Cu totul altă poveste este, însă, cu
pârâul care curge la doi pași de izvor, Pârâul Mesteacăn, în care David adoră
să se bălăcească cu fiecare ocazie.
Anul trecut, și-au dus veacul pe
acolo cei de la exploatarea lemnului. Nu era curat pârâul nici înainte, dar în
urma lor a rămas dezastru. Cursul apei a rămas înăbușit de crengi, bolovani,
sticle, conserve, rumeguș. Tot ce s-a putut arunca, s-a aruncat în apă. Despre
malul pârâului nu mai are rost să zic nimic. Parcă s-a abătut pe acolo un
uragan.
Săptămâna trecută, mergând la izvor
cu prietena mea Geanina, ne-am gândit să venim într-o zi cu niște saci, să strângem
câte ceva, cât ne stă în putere, împreună cu copiii noștri.
Dar zilele au trecut și n-am mai
reușit să ne organizăm să mergem împreună la izvor.
Marți, însă, am mers acolo cu Ioana
și Bety două fetițe din vecini, de 11 și 13 ani și, ajungând la izvor, ne-am
gândit să eliberăm măcar o porțiune mică
din cursul apei, cât să se joace David într-o zonă mai curată. Și am început să
scoatem din apă câteva crengi. Văzând ce frumos se limpezește apa în zona
curățată, ne-a prins entuziasmul și, în decurs de jumătate de oră (sau poate un
pic mai mult) am curățat o porțiune de vreo 30m de crengi și bucăți de scoarță
de copac, sticle de plastic, un buștean care începuse să putrezească, pungi de
plastic, conserve, o gheată etc.
Nu vă spun ce entuziasmat a fost David
că se poate juca în voie. A scos și el bucăți de scoarță și le-a aruncat pe
mal, bucuros că ne ajută, și-a făcut loc de joacă și a construit castele din
pietre și tuneluri pentru apă.
La final, văzând cum curge apa
limpede pe pietrele acum curate, am luat decizia că acesta va fi proiectul
nostru din această vară: să curățăm cât putem din zona respectivă. Câte puțin,
de fiecare dată când venim să luăm apă de la izvor. Jumătate de oră azi,
jumătate de oră peste două zile și, până, în toamnă, sperăm să se vadă
diferența.
Pe mal a rămas tot dezastru. Malul,
acum, nu mai e format din pământ și pietre și iarbă, e o adunătură de rumeguș
și bucăți de scoarță și crengi dar, cu o greblă și o lopată, sperăm să
restrângem dezastrul, să adunăm toate mizeriile într-un singur loc, să redăm
pârâului cât mai mult din frumusețea pe care a avut-o cândva.
Așa că, dragi câmpulungeni, dacă în
vara asta mergeți la izvor, pe Pârâul Mesteacăn și vi se pare că apa curge mai limpede și mizeria parcă nu mai e așa mai mare, să știți că cei
care au avut inițiativa asta sunt 3 copii și un adult (vorba vine, ca vârsta
din buletin e doar un număr, nu?) și încercați să ne sprijiniți.
Dacă noi am
reușit în jumătate de oră să eliberăm cât de cât cursul apei, n-o să vă ia mult
să ridicați o creangă sau o pungă sau o sticlă. Puteți să le luați să le
aruncați la primul tomberon sau măcar să le puneți în grămada de mizerii
adunate de noi. Sau măcar nu adăugați alte mizerii șa cele deja existente.
Iar dacă aveți vreo idee ce se poate
face cu crengile strânse de pe malul pârâului (gunoaiele le putem strânge în
saci și arunca la tomberon), nu vă sfiiți s-o puneți în practică. În fond, cu
toții luăm apă de la acest izvor. Cu toții ne-am dori ca priveliștea să ne
încânte.
Noi vom face tot ce putem. Și toți
putem face câte ceva.
Știu, mi s-a spus că n-are rost să
ne implicăm, că vin alții care or să strice din nou. Dar poate că n-or să
strice. Sau poate că dacă ei strică, va fi mai ușor să curățăm data viitoare,
poate dezastrul va fi mai mic. Și dacă nu începem treaba asta, de unde știm
dacă merită sau nu făcută?
Până să crească David m-am mulțumit
și eu să dau doar din cap a nemulțumire și să critic pe cei care fac mizerie.
Nu mai vreau să fac asta, iar entuziasmul Ioanei și al lui Bety, mi-a arătat că
se poate, chiar și cu puține mâini, să schimbăm ceva.
Iată niște poze făcute marți.
Drumul spre izvor
Izvorul
În timpul lucrului
Joaca după curățarea apei
Ce mai avem de făcut
Castelul din pietre
2 comentarii:
Bravoo!Cu crengile rupte si lemnele puteti face foc,supravegheat,ca unul de tabara,poate fi pe inserat...daca vreti,venim cu chitara,hi,hi...si cu o mana de ajutor,desigur.
Si noi ne gandeam la un picnic, cu tepuse pentru fiecare copil, fiecare sa-si prajeasca ceea ce mananca. Am mai facut o data asa ceva si le-a placut mult.
N-avem chitara, asa ca, daca ajungeti in zona, va asteptam cu drag. Si daca intre timp noi terminam portiunea asta, mai sunt si alte portiuni din care sa procuram crengi lasate aiurea :)
Trimiteți un comentariu