36

Vârsta-i doar un număr, da? (tot  nu mi-ați spus din ce film e).

Numărul acesta m-a tot urmărit de vreo 10 ani. Pentru că promitea multe. La început mi se părea departe, greu de atins. Acum nu-mi vine sa cred ca am ajuns la el și sunt curioasă dacă-și ține promisiunile.

Acum ceva timp am făcut un test pe facebook. Mi-a ieșit că vârsta mea mentală este de 2 ani. Hai măi, chiar așa? a fost prima mea reacție, până am citit descrierea. Explicația era că, în inima mea, sunt mică și nevinovată și mă entuziasmez repede și din orice. E drept că zicea și că nu respect regulile și asta o să-mi creeze probleme.

Ei bine, anul acesta cam așa m-am simțit:
-          Mică în ochii altora, dar și în fața vieții care poate lua de la o zi la alta întorsături uluitoare.
-          Nevinovată și bună, pentru că numai oamenilor buni li se pot întâmpla toate lucrurile frumoase care mi s-au întâmplat mie în acest an.
-          Rebelă în fața regulilor impuse de alții doar pentru că „așa vrea mușchii lor” sau „așa face toată lumea”.

Anul acesta a fost un an fantastic. Cu mult zbucium, cu multe îndoieli, multe lacrimi, dar și cu multe confirmări că ce am ales să fiu este drumul corect pentru mine, drumul care mă ridică în ochii altora (alții decât cei care în vârsta de 2 ani văd doar micimea și rebeliunea).

Atunci când am avut nevoie și am strigat după ajutor s-au adunat în jurul meu (chiar și doar virtual sau telefonic) oameni fantastici care m-au ajutat din toate punctele de vedere. Atunci când am avut nevoie s-au ridicat toți cei care au putut și mi-au venit în ajutor și m-au încurajat și m-au pus pe picioare cu încurajările și sprijinul lor.

Despre asta a fost vorba anul acesta: despre oamenii buni din viața mea. Despre oamenii care mă iubesc, despre oamenii care mă apreciază pentru ceea ce sunt, despre oamenii care îmi spun în față că ceea ce am ales să fiu este bun și apreciat și îi inspiră. Despre oamenii care prind curaj să își depășească propriile limite pentru că eu am reușit să mi le depășesc pe ale mele.

Și mă simt puternică și simt că viața poate fi bună și frumoasă și simt că pot fi optimistă, că îmi pot păstra liniștea și energia pozitivă orice schimbări ar decide viața că trebuie făcute și orice s-ar întâmpla în jurul meu.

(cu mici căderi, desigur, dar, vorba altui film „cădem ca să învățăm să ne ridicăm” – pe acesta-l știți?

Asta datorită vouă, oameni buni, cei care mi-ați spus „suntem aici, te iubim și te susținem indiferent prin ce vei trece în viață”. Nu-i nevoie să fiți lângă mine. Nu-i nevoie să mă țineți fizic de mână. Știu că în gândurile voastre sunt înconjurată de o lumină caldă și asta e tot ce am nevoie să merg mai departe.

Și da, cred că numărul 36 își va ține promisiunile.

PS. Un gând special, de ziua mea, pentru toți copiii cu care am lucrat anul acesta. Nu știu câți dintre ei își vor aminti de mine peste ani, dar și ei m-au ajutat să merg mai departe pe drumul pe care l-am ales și mi-au confirmat că pentru asta sunt făcută. Faptul că mă iubesc, că abia așteaptă să mă vadă, că sunt receptivi la ce am ales să fac cu ei, că mă recunosc și mă îmbrățișează pe stradă, îmi dă aripi, mai ceva ca băuturile energizante.

Anul viitor va fi tot unul zbuciumat, mai ales pe plan profesional, cu licență și examene și (sper din tot sufletul) un nou loc de muncă unde să pot dărui tot ce am adunat în suflet pentru copii.