POVESTEA

 

A fost odată o păpușă veselă cu părul roșu, prins în două codițe împletite. Într-o zi ea a luat avionul și a plecat în călătorie să-și viziteze prietenii. Aceștia, un monstruleț verde și unul roșu, o așteptau cu nerăbdare, uitându-se pe fereastră. La aeroport a așteptat-o prietenul ei, dinozaurul verde.

-          Surpriză! a spus dinozaurul. Am venit să te conduc acasă.

El îi adusese cadou niște banane, gândindu-se că păpușii îi era foame după o călătorie așa de lungă. Au plecat spre casă cu bicicletele, ca să facă un pic de mișcare. În fața casei, îi aștepta bunicul, care i-a dăruit păpușii un balon albastru. A apărut și bunica și i-a chemat în casă, să mănânce plăcinte calde. Când a auzit de plăcinte,  a venit și iepurașul, ronțăind un morcov. El le-a povestit că tocmai terminase de construit un iglu. Din spatele casei a apărut și căluțul, care măsura curtea cu o riglă și i-a adus cadou păpușii un yoyo.  Chiar atunci s-a auzit vocea lui Yoyo. El adusese un zmeu colorat care a ridicat-o pe păpușă și a dus-o în zbor. Păpușa a aterizat la grădina zoologică, chiar lângă țarcul zebrelor. Acasă, monstruleții se întrebau ce s-a întâmplat cu păpușa. Dar ea era fericită, pentru că zebrele îi dăduseră un cadou, în care era o ciocolată mare. Chiar atunci a apărut un alt prieten, care a venit călare pe o cămilă și i-a adus păpușii o cutie în care era o caracatiță verde. Pentru că era foarte cald și li se făcuse sete, au mers să bea un suc rece. Deodată, a apărut un autobuz în care erau prietenii monstruleți (mai venise și unul albastru). După autobuz alerga grăbită domnișoara Pinguin, voia și ea să petreacă împreună cu ei. A venit apoi tata, care i-a invitat  la o plimbare cu barca. Mama a spus că vrea să vină și ea cu ei. Pe catargul bărcii era o pasăre care cânta foarte frumos. În apă, un peștișor auriu înota vesel. Ursul a vrut să vină și el cu ei, dar mirosea cam urât (nu făcuse baie de un an) și l-au trimis să facă un duș. Păpușa le-a cântat un cântec la vioară și, pentru că i-a plăcut cântecul, șoricelul a venit și le-a adus niște cașcaval. Și un măr. Și mai multe mere (pentru că ei erau mulți). Simțind miros de mere, a venit în fugă și elefantul. Călare pe el era o fetiță cu părul galben, care i-a întrebat dacă nu l-au văzut pe leu. Ei au zis că nu l-au văzut și au servit-o cu sandwich-uri cu gem de căpșuni, cu ciocolată și gem de caise. S-au jucat și cu un puzzle. Chiar atunci a venit o fetiță cu fundițe roșii, însoțită de un păianjen cu zâmbet până la urechi. Ei i-au adus păpușii un tort pentru că și-au amintit că era ziua ei. Și i-au făcut cadou și un ursuleț galben. După ce au mâncat tortul și s-au mai jucat un pic, a început să plouă. Și-au deschis toți umbrelele și au plecat acasă, bucuroși că au petrecut o zi frumoasă împreună. Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.

 

Povestea asta a început acum 9 ani și jumătate. Eram în luna, pardon, în săptămâna de miere, iar călătoria noastră prin țară ne-a dus și la București. Nu știu ce fac alții când vizitează orașe noi dar noi am mers, printre altele, și la editura Macmillan. Prietena noastră Brîndusa își procura des de acolo materiale pentru studenții ei, iar noi am urmat-o curioși. Punctul de atracție a fost standul cu reduceri. Dicționare, cărți și fișe la prețuri mai mici, pentru că aveau ceva defecte.

Acolo le-am găsit. Încă nu îl aveam pe David, dar lucram la grădiniță, așa că îmi atrăgea atenția orice era legat de copii. De aceea, cum am văzut aceste fișe, m-am îndrăgostit de ele și, deși prețul nu era chiar mic (în ciuda reducerii), le-am luat, așteptând cu nerăbdare să le folosesc la lecțiile de italiană de la grădiniță.

Le-am folosit de multe ori de atunci. Când m-am mutat din Piatra, s-au odihnit un timp, dar, când David a crescut destul de mare încât să i le pot arăta, le-am șters de praf și le-am pus din nou în activitate. Desigur, au trecut prin perioada în care David mototolea și/sau rupea orice hârtie îi pica în mână, dar au rezistat (cu una sau două excepții) iar acum, periodic, le scoatem din cutie și ne jucăm cu ele. Și le mai folosesc și la orele de engleză de la grădiniță.

Acasă, cel mai des le folosim în a inventa povești. Noi doi sau împreună cu prietenii lui David. Pe rând, tragem câte o fișă din teanc și trebuie s-o integrăm în poveste. E fascinant să observ cum, cu trecerea anilor, copiii îndrăznesc să inventeze mai mult. La început poveștile erau scurte, strict legate de imaginile respective. Pe măsură ce timpul a trecut, se duc mai departe cu imaginația, inventează, fac glume. Și mi se pare o activitate minunată, mai ales pentru că, de multe ori, imaginile nu au nici o legătură una cu cealaltă, dar ei încearcă să le găsească un sens în poveste.

Povestea de mai sus se schimbă mereu, desigur, pentru că ordinea fișelor nu e niciodată aceeași. De aceea activitatea aceasta e mereu atrăgătoare pentru noi: întotdeauna e alta.

Iar pentru mine mai are o atracție: de fiecare dată când pun mâna pe aceste fișe îmi amintesc de excursia la București, de Brîndușa, de Amalia și Oana și de toate lucrurile frumoase pe care le-am văzut atunci.