Duminică seara. Tocmai terminăm al nouălea joc de Remi. Ne pică tuturor ochii în gură așa că pun capăt partidei. Oricum David ne bate de ne zvântă și pe mine și pe mama mea.
- David, strânge jocul, îmbracă-te cu pijamalele și hai să ne culcăm. Mâine ne trezim devreme.
- Dar n-am făcut coronița, îmi spune el senin.
- Care coroniță?
- Coronița pe care am început-o la școală.
Și își scoate caietul de abilități practice. În clasă decupase floricelele, mai avea de decupat coronița și de lipit floricelele.
- Bine, măi, David, la ora asta, duminica, îmi spui tu că mai ai de lucru?
- Am uitat să-ți spun mai devreme, spune el liniștit, menționând și că e prea obosit ca să mai decupeze el.
Trag aer în piept și fac un efort de memorie să-mi amintesc multele seri de duminică în care și mama mea trebuia să confecționeze câte ceva pentru luni, când aveam lucru manual, din simplul motiv că și noi uitam pe parcursul week-end-ului că mai avem o lucrare neterminată.
Eh, n-o fi bai dacă fac și eu asta pentru copilul meu. Iau foarfeca și lipiciul și mă apuc de decupat. Chiar îmi place.
David, se învârte în jurul meu și-mi dă indicații.
- Vezi, să tai mai cu greșeli, să arate ca și cum aș fi făcut eu.
Hmmm. La vârsta lui nu mi-ar fi trecut prin cap să-i cer așa ceva mamei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu