'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


vineri, 7 ianuarie 2011

KAY KUZMA - Copiii au nevoie să fie LIBERI să trăiască experienţele vieţii

Ca să înveţe, copiii trebuie să experimenteze ei înșiși viaţa. Ei trebuie să se miște, să exploreze, să se joace, să fie ei înșiși.

Un vechi proverb chinezesc spune:
„Când aud, uit.
Când văd, îmi aduc aminte.
Când fac, învăţ.”

Indiferent de vârstă, copiii trebuie să fie liberi să se implice în mod activ în procesul învăţării. Pentru ei, a învăţa nu înseamnă să stea în bancă și doar să asculte și să privească; pentru copii, a învăţa înseamnă să se miște, să exploreze, să creeze, să se exprime și să se joace. Însă acest tip de învăţare poate să aibă loc numai într-un mediu în care copilul se simte relativ liber. Ca să dezvolte acest simţământ de libertate (acea libertate care conduce la învăţare), un copil foarte mic are nevoie nu doar de un mediu care să-i ofere siguranţă fizică, în care să nu-i fie teamă că, dacă va alerga, va sări, se va căţăra sau va explora, va fi în pericol să se rănească, ci și de un mediu care să-i ofere, în același timp, siguranţă psihică – un mediu în care să nu-i fie teamă că va fi criticat și mustrat.

Ca să satisfaci nevoia de libertate a copilului, îngrijește-te de următoarele aspecte: mai întâi, asigură-te că locuinţa și grădina ta prezintă siguranţă pentru jocul copiilor. În al doilea rând, trebuie să fii acel gen de persoană care să încurajeze simţământul de bine și de siguranţă al copilului – o persoană capabilă să-l protejeze atât de pericole fizice, cât și de vătămări psihice. Nu folosi cuvinte aspre, jignitoare, nu te deda la vorbe nefolositoare, la bârfă, la acuzaţii sau la critică la adresa altora, în prezenţa copiilor.

Copiii au nevoie să facă mișcare. Copiii, în special cei mici, învaţă prin propriile mișcări. Așezarea unei temelii sănătoase, în ceea ce privește capacităţile fizice ale copilului, s-a dovedit a fi o premisă importantă pentru deprinderea unor abilităţi predominant intelectuale, cum ar fi cititul.

Copiii au nevoie să exploreze. La copilul mic, mintea este la fel de activă pe cât îi este corpul. El este curios: vrea să descopere cum funcţionează lucrurile, unde se află ele și cum se simt la pipăit. Combinând nevoia de mișcare a copilului cu cea de cunoaștere, îl veţi putea conduce către o atitudine cercetătoare, exploratoare, încununată de descoperiri.

Burton L. White, o autoritate de primă mărime în psihologia dezvoltării copilului de la naștere până la trei ani, afirmă că, pe parcursul acestor ani, curiozitatea este o caracteristică de comportament în pericol de a rămâne neexploatată, dacă părinţii nu-i înţeleg pe deplin valoarea.

Atunci când bebelușii, aflaţi la vârsta mersului de-a bușilea, sunt ţinuţi închiși în ţarcul de joacă, doar pentru ca părinţii să stea liniștiţi, micuţii sunt limitaţi în dorinţa lor de cunoaștere. Când, la vârsta mersului în picioare, copii sunt ţinuţi în casă, de teamă că se vor murdări sau vor cădea și se vor lovi, posibilitatea lor de explorare este, de asemenea, îngrădită. Când îi spui tot timpul copilului: „Nu atinge”, sau când toate obiectele pe care vrea să le cerceteze îi sunt luate imediat din mână, el se simte frustrat în dorinţa sa de cunoaștere și este împiedicat să-și dezvolte sistemul mental necesar gândirii abstracte, de mai târziu. Probabil că va acţiona într-unul din aceste două moduri:

O primă posibilitate este să exploreze pe ascuns, atingând obiectele interzise sau ducându-se în locurile oprite, atunci când tu ești întors cu spatele. Această atitudine poate conduce la necinste și făţărnicie, precum și la accidentări, datorate lipsei de supraveghere. Este mult mai bine să-i spui copilului curios: „Îţi ţin eu vaza, dacă vrei s-o atingi” sau: „Dacă vrei să știi ce este dincolo de gard, hai să mergem împreună”. Sau, mai simplu, îndepărtează din calea lui acele lucruri de valoare, de care nu vrei să se atingă.

Cea de-a doua reacţie pe care o poate avea copilul tău, dacă nu-i îngădui să exploreze, este aceea de a asculta avertizarea ta și de a-și inhiba dorinţa de explorare. Această atitudine va afecta, peste ani, succesul său în activităţile intelectuale școlare. Spiritul explorator este important pentru învăţare. Când va atinge vârsta grădiniţei sau a clasei întâi, copilul cu dorinţa de explorare frântă s-ar putea să-i fie teamă să cerceteze mediul înconjurător, chiar dacă, în sufletul său, este curios să-l descopere.

Un copil învaţă din curiozitate și explorare. De aceea, toţi copiii trebuie să fie încurajaţi să privească, să guste, să mânuiască, să atingă, să miroasă, să asculte, să pună întrebări și să discute despre descoperirile lor. Pentru a le cultiva curiozitatea, tu trebuie să fii convins(ă) că o asemenea predispoziţie spre cunoaștere este importantă și că ei învaţă tocmai prin aceste descoperiri întâmplătoare, neregizate. Astfel, chiar tu le vei organiza mediul ambiant în așa
fel încât să le încurajezi curiozitatea.

Iată câteva sugestii:

1. Copilului trebuie să i se ofere libertatea de explorare fără să se teamă că va strica ceva sau că îl vei urmări și mustra pentru fiecare mișcare. Ca să se simtă în siguranţă și liber să exploreze, copiii au nevoie de limite rezonabile și de sfaturi, în ceea ce privește comportamentul. Astfel, ei vor afla ce este îngăduit și vor putea explora în mod liber și în siguranţă.

2. Adulţii trebuie să fie suficient de atenţi, astfel încât copiii să se poată simţi liberi să-și satisfacă frageda lor curiozitate faţă de diferite lucruri din mediul în care se joacă, dar nu trebuie să exageraţi cu supravegherea excesivă, astfel încât copiii să se simtă inhibaţi.

3. Trebuie să li se pună la dispoziţie o varietate de jucării atractive, stimulative și sigure. Acestea nu trebuie să fie „jucării educative” costisitoare, ci obiecte pe care copiii nu au avut ocazia să le vadă sau să le atingă până atunci. Încercaţi, de exemplu, diferite unelte care pot fi manipulate de ei, cum ar fi o pompiţă de ulei pentru mașina de cusut. Articolele obișnuite din gospodărie, precum capacele de borcane sau cârligele de rufe, reprezintă, pentru copiii mici, niște jucării deosebit de interesante. Chiar și fructele și zarzavaturile, precum merele, roșiile, nucile, portocalele sau bananele, sunt, adesea, obiecte neobișnuit de atrăgătoare pentru un copil.
Obiectele care îl încurajează pe copil să-și folosească simţurile sunt bune pentru stimularea curiozităţii. De exemplu, pentru miros, încearcă o lămâie sau chiar o bucată de hrean; pentru gust, încearcă usturoiul, măcrișul sau diverse zarzavaturi; pentru auz, încearcă obiecte care produc diferite sunete, precum cutiuţe de plastic de diferite dimensiuni cu pietricele în ele; pentru pipăit, încearcă glaspapir, un burete, o bucată de blană sau chiar o cutie „cu surprize” în care să pui în fiecare zi un alt obiect, pe care copilul să nu-l poată vedea, dar pe care să-l identifice doar după pipăit.

4. Pentru dezvoltarea deprinderilor de explorator, trebuie să-i oferi copilului timp. Dacă programezi fiecare minut din viaţa lui, stabilindu-i tu toate activităţile, prin aceasta nu-i mai lași nici o șansă de a-și satisface propria curiozitate. Explorarea cere timp. Nu lăsaţi ca programul vostru de educaţie să se interpună întotdeauna cu explorările copilului. În loc să-i spui: „Vino la masă imediat”, atunci când copilul urmărește fascinat cum o omidă mănâncă dintr-o frunză, spune-i: „Când termini de privit, grăbește-te să vii la masă” sau „Hai să luăm și omida în casă cât timp mănânci” sau chiar: „Aibvrea să servești masa afară, ca să te poţi uita, în același timp și la omidă?”

5. Stimulează curiozitatea copilului tău prin întrebări provocatoare. Un comentariu de genul: „Privește, copacilor le dau frunzele”, nu-i va stimula curiozitatea la fel de mult ca o remarcă precum: „Vezi ramurile acestui copac arată altfel. Mă întreb de ce?” sau „Oare am putea apleca ramura aceasta?”, „Mă întreb cum se simte un mugur la pipăit?”, „Oare cum miroase? Ce gust are?” (Multe dintre plantele obișnuite, precum oleandrul, sunt toxice. Datorită pericolului de otrăvire, avertizează-ţi copiii să nu guste nimic din ceea ce nu cunosc, dacă nu au întrebat, în prealabil, un adult cunoscător).

Apoi, copiii trebuie încurajaţi să vorbească despre descoperirile lor. Copiii au nevoie să se exprime. Copiii comunică, atât prin cuvinte, cât și prin acţiuni. Cu cât copilul este mai mic, cu atât comunicarea lui este mai mult nonverbală. Dar aceasta nu înseamnă că nevoia lui de a se exprima este, cumva, mai mică. Ci aceasta înseamnă că tu, ca părinte, trebuie să fii mai atent la încercările copilului tău de a comunica; trebuie să intuiești și să interpretezi mesajul acţiunilor sale.

Copiii au nevoie să li se vorbească, au nevoie să fie, la rândul lor, ascultaţi și au nevoie să fie încurajaţi să comunice. Ei nu au nevoie de un părinte care să vorbească tot timpul, deoarece copiii (și adulţii, de asemenea) reţin doar o parte din ceea ce aud.

Copiii au nevoie să se joace. Adesea, adulţii privesc jocul copiilor ca fiind un timp pierdut. Pentru că jocul este privit ca distracţie, foarte mulţi consideră că nu poate fi prea folositor. Dar timpul de joacă este deosebit de folositor pentru copil. Copilul învaţă cel mai bine prin joacă. Jocul este considerat ca fiind munca, activitatea de bază a copilului. Cu siguranţă este laboratorul lui de studiu. Prin joc, copilul învaţă despre lumea din jurul său. El învaţă cum să se raporteze la oameni, cum să intre în relaţie cu prietenii de joacă și cu adulţii de lângă el. El învaţă despre rolurile adulţilor (mamă, tată, învăţătoare, pastor etc.) și are posibilitatea să-și testeze ideile și să-și încerce metodele, într-un mediu lipsit de orice ameninţare.

Copiii obișnuiesc, de asemenea, să folosească jocul pentru a pune în scenă experienţele pe care le-au trăit și pentru a interioriza sau pentru a înţelege aceste experienţe.

Pentru joacă, este nevoie de timp și de libertate. Adesea, părinţii planifică atât de multe activităţi și lecţii care îi privesc pe cei cu vârste mai mari (gimnastică, limbi străine, pian etc.), încât rămâne foarte puţin timp în care copilul să se joace cu ceea ce îl interesează cu adevărat.

Dacă alegi pentru copilul tău o grădiniţă, trebuie să te asiguri din timp că în programa adoptată acolo joaca ocupă un loc important. Mulţi educatori de grădiniţă se simt mult mai în siguranţă atunci când îi controlează pe copii și îi pun pe toţi să facă același lucru. În astfel de activităţi comune se observă mai ușor când un copil se ocupă de altceva, și el poate fi atenţionat și corectat ușor și repede. În schimb, atunci când se desfășoară, în același timp, o varietate de jocuri, rolul educatoarei este, mai degrabă, acela de ajutor, decât de dictator. Prin joacă, învăţarea poate fi individualizată, adaptându-se la nivelul de înţelegere al fiecărui copil, în loc de a-i ţinti doar pe cei de mijloc, pierzând astfel ambele extremităţi ale grupului, adică pe cei avansaţi și pe codași.

Ideea că un copil trebuie să fie liber să experimenteze el însuși viaţa nu înseamnă că nu trebuie să fie învăţat, controlat și disciplinat într-un mod corespunzător. Dimpotrivă. Atunci când copiii nu au învăţat comportamentul adecvat și stăpânirea de sine, pentru propria siguranţă și pentru siguranţa celorlalţi oameni și a bunurilor materiale, asupra lor trebuie să fie așezate restricţii corespunzătoare.

3 comentarii:

ela spunea...

Foarte interesante informațiile. Le știu și le aplic de când era bebe mic, dar îmi place să le citesc. Noi ne-am hotărât pentru o grădiniță cu prgram step-by-step, tocmai pentru motivele enumerate de tine.

madi spunea...

eu am lucrat trei ani la o grupa step by step, ca ajutor de educator si mi-a placut foarte, foarte mult. Bineinteles, conteaza foarte mult educatorul si modul in care e dedicat sistemului.
Pentru David imi doresc tot Step

alinutza spunea...

Te voi contacta cu siguranta sa mai vb de aceasta metoda, step by step; am o gradi unde vreau sa-l dau pe Edi si cineva mi-a zis ca se va acomoda cu greu la scoala dupa step by step la gradi;
pana una alta va doresc un an 2011 plin cu de toate, cu toate dorintele voastre sa devina realitate si te invit s apreiei un tag de la mine de pe blog, daca vei dori
http://savina-handmade.blogspot.com/2011/01/my-perfect-imperfection-tag.html

va pipicesc