„asta îmi place și mie la jocurile astea: sunt atât de simple și, totuși, au așa un impact asupra lui David încât mi se confirmă încă o data faptul că ceea ce au cu adevărat nevoie copiii nu sunt jucăriile scumpe și arătoase. Plus că, implicându-se în realizarea lor, încet, încet, prinde curaj să-și creeze el singur jocuri din lucrurile simple pe care le are la îndemâna. Întocmai cum făceam noi, când eram copii.:)”
Sinceră să fiu, însă, nu mă așteptam să se întâmple asta prea curând.
Ei bine, azi, în timp ce meșteream la jocul cu trenuri, David mi-a cerut o bucată pătrată de bandă adezivă gri. Când i-am dat-o, a zis că vrea una mai mare. I-am zis că dacă îi dau o bucată mai mare, nu va mai fi pătrată, va fi un dreptunghi. A spus că e bine și așa.
Mulțumit de noile dimensiuni ale bucății de bandă adezivă, a luat câteva pătrățele dintr-un puzzle de plastic și le-a lipit pe ea. Apoi a luat și o bucată mai mică de bandă adezivă neagră și a lipit-o pe o margine.
S-a așezat apoi cu fața la un perete și a declarat că și-a făcut o telecomandă ca să se poată uita la Tom și Jerry. Mi-a arătat apoi unde sunt butoanele și unde sunt bateriile (sub bucata de bandă adezivă neagră) și cum butonează el ca să ajungă la programul de desene.
Își luase el porția de desene dimineață, la televizorul mare din camera bunicilor dar ce era să fac? L-am lăsat să se mai uite un timp și la televizorul imaginar :))
2 comentarii:
Deci de imaginatie nu duce lipsa! si se pare ca nici de indemanare :) La cat mai multe!
:)))))))))))))))))))))))))
Trimiteți un comentariu