'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


luni, 4 noiembrie 2013

COPILUL CARE NU DESENA


Întotdeauna mi-a plăcut să desenez și să colorez. Țin minte și acum câteva dintre cărțile de colorat de când eram mică. Unele dintre ele le mai am și le va termina de colorat David, atunci când va vrea.

N-am fost niciodata foarte talentata la desen, dar, când m-am îndrăgostit de serialele animate japoneze, am descoperit că pot desena unele personaje. Le desenam pe foi A4, având ca model poze de prin reviste. În felul acesta, în școala generală și în liceu camera mea a fost tapetată cu desenele mele.

Când David a început să crească, abia așteptam să înceapă să deseneze și el. Visam la câte vom face împreună, la cărțile pe care le vom colora, la picturile pe care le vom realiza împreună. Îmi făceam socoteala că în jur de 2 ani vor începe să-l atragă culorile și din acel moment timpul petrecut împreună va fi și mai plăcut.

Mda, socoteala de acasa.... David nu a fost atras de culori. Nu-i plăcea să deseneze și pace. Pentru ca nu ieșea nimic inteligibil din ce desena el și nu-i plăcea. Se uita la mine când pictam sau coloram, dar el nu voia și pace să pună mâna pe culori. Am umplut și pereții cu desene, doar doar l-o apuca pasiunea, dar n-am avut succes.

Știți copiii ăia din pozele de pe net, care se mânjesc cu acuarele sau lipici sclipicios și le întind pe unde apucă? Vise. David nu suporta (și nici acum nu suportă) să se murdărească pe mâini. Pe la 4 ani am început să facem mâzgălituri (în disperare de cauză, gândindu-mă că dacă nu le mai numesc desene, o să treacă peste teama de a nu desena corect): făceam niște contururi aiurea pe foaie și le coloram. Întâi doar eu, apoi, câte puțin și el. Însă în nici un caz timpul dedicat desenului nu era cel pe care-l visasem eu.

Asta e, mă resemnasem. Nu pot fi doi copii la fel. Mă uitam cu jind la copiii cărora le plăcea să coloreze și reveneam la mașinuțe, trenulețe, construcții. Bine macar ca-i plăcea să frământe plastilina și mai cream câte ceva din ea.

Până vara trecută. Am pus în bagajul pentru mare două cărți de colorat și un penar. Să fie. Pe la jumătatea sejurului, Cătălin i-a propus lui David să coloreze. Vai, parcă a descoperit aur, nu alta. Nu s-a dezlipit de carte și culori vreo 2 ore. Restul zilelor le-a petrecut, în mare parte, împreună cu nepoții gazdei, la masa din curte, colorând și povestind vrute și nevrute. Iar plăcerea lui de a colora s-a păstrat și după ce vacanța s-a terminat.

Citind de-a lungul timpului despre creativitatea copiilor, eram convinsă că nu e ok să impun contururi pe care să le coloreze. Desenul liber e cel mai bun pentru dezvoltarea creativității. Ei bine, David a refuzat ideea. Nu colorează decât după contur și rareori îndrăznește să se aventureze în desen liber. Dar sunt convinsă că va veni vremea când va prinde curaj și va stăpâni îndeajuns creionul încât să considere că a desenat ceva inteligibil, care-l mulțumește.

Răsuflu, totuși, ușurată. Visele se împlinesc uneori :)). Cel puțin mie visul ăsta mi s-a împlinit. Uneori colorăm pe cărți sau ne așezăm în fața colii albe iar eu desenez contururile după indicațiile lui David apoi colorăm împreună. Alteori desenele mele le colorează împreună cu prietenii lui. Nu am timp să facem asta foarte des, dar când reușim să ne dedicăm coloratului, e o bineuvântare, mai ales că folosim acest prilej și să povestim, să cântăm sau să discutăm diverse chestiuni rămase neclarificate de-a lungul timpului.

Pictura încă nu-l atrage, dar vine și vremea ei. Toate la timpul lor, nu?

Iată câteva dintre desenele noastre:
 


 


 


 

 (combinație de culori cu plastilină)
 


 
 
 
 

Un comentariu:

Amalia Mohorea spunea...

minunat...creatiile sunt pline de culoare,viata...bravo, primeste aplauzele micutului meu care a urmarit cu entuziasm desenele fabricate de tine