'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


joi, 27 februarie 2014

SUNTEM IPOCRIȚI


Ok, mi-e clar ca trăim intr-o lume agresivă, in care personalul instituțiilor de învățământ încă mai urechează și trage de păr copiii pentru varii motive (unul fiind că nu dorm la prânz - nu, nu ni s-a întâmplat nouă) și în care părinți/bunici/unchi/mătuși încă mai fac educație cu vărguța/palma etc (deh, copilul trebuie să știe de frica, nu?).

M-am resemnat cu chestia asta, mi-e clar că la scara larga (sau chiar mai restrânsă) nu pot schimba nimic. Doar pe mine mă pot schimba, doar cu mine mă pot lupta și doar din mine pot tăia răul cât mai aproape de rădăcină.

Ce mă nelămurește pe mine e de ce ne mirăm că trăim în lumea în care trăim?

De ce ne mirăm de mințile malformate ale altora, de agresivitatea crescândă din jur, de copii care vorbesc urât, care lovesc?

De ce ne mirăm de adulții care nu se adaptează în viața pe care o au, care nu văd bucuriile mici, cărora le e frică de șefi, cărora le e greu să-și spună punctul de vedere, care nu știu cum să-și exprime sentimentele pozitive dar nu scapă nici o ocazie să le scoată la iveală pe cele negative?

De ce ne mirăm că ai noștri copii urlă și lovesc atâta timp cât noi urlăm la ei și-i lovim (pardon, le facem educație)?

De ce ne mirăm că adolescenții de azi sunt niște neadaptați și bârfitori atâta timp cât nu știm cum să-i încurajăm să aibă încredere în ei și în fiecare (hai poate nu chiar în fiecare) casă se judecă și se condamnă zilnic ce au făcut rudele/vecinii/necunoscuții?

De ce ne mirăm că adulții nu știu să-și exprime iubirea când noi i-am iubit doar în somn atunci când erau copii?

De ce ne mirăm că adulții sunt așa de buni în a critica și a condamna când noi i-am crescut criticându-i și condamnându-i pentru cea mai mică greșeală?

De ce ne miră că adulții de azi nu se pot adapta vieții pe care o au și nu iau inițiative și nu-și asumă responsabilități când noi i-am crescut dependenți de noi și fără drept la replică atunci când au fost copii?

Cum să crească un adult responsabil, puternic și conștient de valoarea lui dintr-un copil care nu are dreptul să facă nimic de capul lui și trebuie să se supună fără să crâcnească voinței adulților?

De ce suntem ipocriți și nu ne asumăm responsabilitatea lumii în care trăim? Da, suntem ipocriți, pentru că pe viitorii adulți noi, părinții, îi creștem și-i pregătim pentru viață. Dar când ei ajung adulți ne ștergem pe mâini și nu ne mai asumăm nici o responsabilitate pentru felul în care i-am crescut și pentru cum i-am învățat să înfrunte ceea ce le oferă viața.

Și măcar dacă ne-am spăla pe mâini și i-am lăsa să se descurce singuri, să-și panseze rănile, să înțeleagă ce vor ei de la viață în afara voinței noastre. Dar îi judecăm și-i criticăm în continuare fără să realizăm nici măcar în ceasul 24 că ei au devenit așa pentru că noi le-am fost model.

Un comentariu:

Adela Jensen spunea...

Mare drepatate ai!!
Nu putem schimba ceea ce nu tine de noi dar putem influenta. Daca noi nu avem altceva de vazut decat relele din jurul nostru si tot pe alea ne axam sa le scoatem in evidenta, nu vedem frumusetea si lucrurile bune din jur. Intotdeauna o vorba buna face mai mult decat 20 de critici.