BUCURAȚI-VĂ!

Bucurați-vă când copilul ripostează dacă l-ați lovit!

Bucurați-vă dacă țipă la voi pentru o palmă la fund!

Bucurați-vă când nu se împacă cu orice tip de agresiune a voastră asupra lui!

Bucurați-vă când vă imită și încearcă și el să facă la fel ca voi!

Pentru că asta înseamnă că încă nu s-a pierdut.

Asta înseamnă că încă are puterea să strige împotriva nedreptății (și orice agresiune, mai ales cea făcută în numele educației, e o nedreptate).

Asta vă deschide ochii să vedeți ce model îi oferiți și vă dă ocazia să deveniți modele mai bune pentru el în ceea ce privește gestionarea momentelor de furie.

Dacă îndrăznește să riposteze la agresiunea voastră, va îndrăzni să riposteze și când va deveni adult și-l vor agresa alții.

Ignorați „impertinența” și îndrăzneala lui de a riposta în fața adulților care sunteți voi. Vedeți adultul de mâine care nu va accepta să fie agresat și umilit.

Și bucurați-vă cu fiecare colțișor din sufletul vostru: copilul vostru încă are șanse de se salva de agresorii de mâine care vor încerca să-l îngenuncheze voinței lor.

TESTARE CALIFORNIA FUSION – PARTEA I

 Un bun prieten de-al nostru își deschide restaurant și, ca orice bucătar care se respectă, înainte de a se lansa, a organizat o testare.

Din bucatele lui eu am mai gustat și cu alte ocazii. Unele mi-au plăcut, altele nu, dar întotdeauna mi-a plăcut pasiunea cu care gătește și îndrăzneala lui în a combina ingredientele.

Așa că abia așteptam testarea asta, pentru care Samuel s-a prezentat la ușa noastră cu un coș plin de pachețele frumos împachetate. Ne-a împărțit câteva pachețele și ne-a explicat ce își dorește să afle de la noi (gen prea multe sau prea puține condimente, textura pâinii – „biscuit” cui îi spune el – etc). A ținut neapărat să vadă reacția lui David (pentru că cei din generația lui îi vor fi clienții de bază în următorii 15-20 ani), apoi a plecat spre alți prieteni care așteptau testarea.

Am testat 3 variante de Carolina Breakfast:

1.      Simplu, doar cu o chiftea din carne (Samuel îi spune cârnați de Carolina, dar nu cred ca denumirea e potrivită, deoarece nici forma nici textura nu e aceeași cu ce știu eu despre cârnați)

2.      Cu brânză și carne

3.      Cu ou, brânză și carne

Recunosc că nu mă pricep deloc să comentez mâncărurile, dar încerc să vă spun părerea mea în speranța că, dacă vedeți pe stradă o mașină frumos colorată cu înscrisul CALIFORNIA FUSION, să încercați măcar unul dintre preparatele lui Samuel.

Primul impact, atunci când îți sunt prezentate pachețelele, este mărimea porției.

 

Fiecare pachețel e cam cât podul palmei mele. Mic, mic, dincolo era mai mare, ar spune unii gândindu-se la sandwich-urile din comerț, mari cât o zi de post și sățioase tot cam pe atât.

După ce treci de prima impresie, gândindu-te că, totuși, e o porție acceptabilă pentru un mic dejun, poți deschide pachețelul, să examinezi conținutul.

 

Să încep cu chifla.

Chifla lui Samuel e ceva deosebit. Am mâncat destule sandwich-uri de prin magazine la vremea mea, ca să știu că, de obicei, pâinea e o chestie elastică, uneori cu gust, alteori fără, uneori mai consistentă, alteori pufoasă de o termini din 2 îmbucături.

Ei, nu. Nu vă imaginați așa ceva.

În primul rând, trebuie menționat de la bun început că, deși aspectul e asemănător, Carolina Breakfast nu e un sandwich. Este un  mic dejun realizat într-o formă ușor de împachetat și de luat în geanta de serviciu, școală etc.

Chifla făcută de Samuel pentru Carolina Breakfast aduce mai mult cu un biscuite (de unde și denumirea dată de el). Este crocantă, un pic sfărâmicioasă, ca o tartă din aluat franțuzesc.

Și e gustoasă. Nu m-aș supăra dacă ar prepara-o și separat de alte ingrediente. Nu știu ce pune în ea, dar e mai gustoasă decât multe dintre specialitățile de pâine din comerț (Nu mă îndoiesc că e datorită faptului că e făcută în casă)

Chifteaua din ceafă de porc nu e în nici un caz cârnați, așa cum o denumește Samuel. Cel puțin nu seamănă cu nici un tip de cârnați din care am mâncat până acum. E fragedă, fără sgârciuri, după părerea mea destul de condimentată, dar i-ar mai trebui puțină sare.  Acum… depinde și de gusturi. Altora s-ar putea să li se pară îndeajuns de sărată, dar eu cred că un praf de sare în plus n-ar strica.

Și e destul de consistentă. Se simte gustul și textura cărnii, iar în combinație cu chifla e un deliciu.

Combinația cu ou și brânză (o brânză portocalie, a cărei denumire n-am reținut-o) i-a plăcut mult lui David, care a mâncat nu mai puțin de 3 porții. Promițător, nu?

Acum… deși porțiile par mici, sunt destul de consistente pentru a te sătura. Dacă le mai adaugi și un pahar de iaurt sau o cană de ceai, nu-ți mai trebuie nimic altceva până la următoarea masă. Desigur, asta nu e valabil pentru cei care sunt obișnuiți să înghită porții din acestea din 2 îmbucături, fără să acorde prea multă atenție la ce mănâncă.

Nu. Carolina Breakfast nu se mănâncă din două îmbucături, ci se savurează simțind cum se îmbină gusturile și texturile. Și dacă, totuși, nu te-ai săturat, mai poți comanda o porție. Dar nu recomand asta celor care țin la siluetă, deoarece o porție de Carolina Breakfast are undeva între 400-500 calorii.

Cam atât despre prima testare. Le aștept pe următoarele și-i doresc lui Samuel și familiei lui mult noroc pe drumul cel nou pe care pornesc.

PRIMUL AN

 

Nu știu cum săvă spun, dar acesta este primul an după foarte mult timp, când chiar mă bucur de pregătirile de Paști. Lista de bucate mi-am făcut-o îndeajuns de scurtă încât să nu-mi fie corvoadă si am gândit totul în așa fel încât să și experimentez, să mă și simt bine pregătind.

În primul rând am adaptat lista mâncărurilor la ce aveam în congelator. Și, slavă Domnului, am strâns destule care așteaptă să fie utilizate așa că anul acesta am cheltuit foarte puțin pentru pregătiri.

 

Am început marți, când am pregătit ceva rapid pentru grădinița lui David, unde s-au strâns alimente pentru copiii săraci. N-am putut contribui cu mult, dar niște melcișori și câteva ouă tot am făcut.

Ouăle le-am decorat cu hârtie creponată. Una dintre tehnici. Am învelit ouăle în fâșii de hârtie, am strâns totul bine în folie de aluminiu, am pus la fiert vreo 10 minute, apoi am lăsat să se răcească. Rezultatul a fost drăguț, deși doar culoarea albastră s-a imprimat, celelalte 3 nefiind la fel de puternice.

 

 

Ieri am încercat altă tehnică. Am fiert ouă, fierbinți le-am învelit în hârtie creponată și le-an scufundat în oțet pentru câteva minute. Bine, spun „am”, dar chestia asta a făcut-o mai mult David. Am lăsat apoi ouăle să se răcească învelite în hârtia îmbibată cu oțet.

 

 



Rezultatele nu au fost la fel de spectaculoase ca la prima încercare, dar măcar s-au imprimat toate culorile. Chiar dacă movul s-a făcut roz.

 

 

Unul dintre lucrurile  pe care mi le-am dorit mult în ultimii ani a fost să decorez ouă cu frunze, așa cum făcea mama când eram copii. M-am înarmat cu un pumn de frunze, am scos din dulap ciorapii special păstrati pentru așa ceva, l-am luat pe David ca ajutor și am pornit la treabă.

 

 

David a fost extreme de încântat să amestece culorile.

 

Verde

Roșu

 

Albastru

După ce le-am lăsat destul de mult să se coloreze (îmi doream să iasă culori cât mai intense, așa că am depășit timpul indicat pe plic), rezultatul părea promițător. 

 

Desigur, nu putem avea culori la îndemână fără să experimentăm un pic, așa că le-am combinat și am făcut și ouă mov. Am vrut și maro, combinând toate cele trei culori, dar a ieșit doar un mov mai închis.

 

 

 

După ce am terminat activitatea (care a durat destul de mult), l-am lăsat pe David să-și facă de cap cu vopselele și să le combine cum a crezut de cuviință.

 



Am încercat apoi să mai vopsim câteva ouă într-o tehnică descoperită pe internet, cu lac de unghii. Teoretic  se turna lac de unghii într-un castron cu apă, se rotea oul în castron și iesea o minunăție colorată. Nouă nu ne-a ieșit. Poate că era lacul de unghii prea vehi. Asa că i-am dat mână liberă lui David să picteze cu lac de unghii cum ii trece prin cap.
Iar el s-a conformat.

 

 

Întreaga activitate a durat cam 2 ore și, pe lângă minunățiile care au ieșit, am avut satisfactia de a avea și un copil foarte interest de ce făcea, care a declarant că vrea să facem ouă colorate mai des. Ceea ce vom face. Nu-i exclus să auziți că decorăm ouă de Craciun, pe post de ornamente pentru brad :)

În altă ordine de idei, m-am convins încă o data (nu că aș fi avut nevoie de confirmări în privința asta), că David e unul dintre acei copii pentru care activitățile cu elemente din viața de zi cu zi sunt mai atractive decât orice jucărie sau imitație. Are multe jucării, dar nici una nu-l pasionează ca jocul cu obiectele adultilor, cu făinurile și substanțele de prin bucătărie, cu orezul colorat pe care i-l fac uneori sau borcanul cu verdeturi uscate, cu sticlele de săpun lichid sau șampon din baie.

Și aici recunosc că am greșit de-a lungul timpului. I-am tot cumpărat jucării nu pentru că el le-ar fi vrut neapărat, ci pentru că mie mi-ar fi plăcut să se joace cu ele, când, cel mai simplu ar fi fost să-i dau acces liber la dulapul cu oale și provizii.

Scuza mea, totuși e că, până de curând, nu am avut cum să-l las să experimenteze în acest fel deoarece nu aveam bucătăria mea în care să-l las să se desfășoare fără să mă preocupe mizeria pe care o face.
Acum nu mai am nici o scuză și cred că voi începe să fac unele schimbări în privința asta.

EXPERIMENT CU BULE COLORATE

Tare bun e FB-ul ăsta! Când nu te aștepți, îți servește de-a gata idei de amuzat copilul.
Așa s-a întâmplat la noi ieri când, în prag de seară, mi-au picat ochii pe acest experiment
De la un timp, numai să-i spui lui David cuvântul experiment și-i și strălucesc ochii, așa că n-am stat pe gânduri.
Ne-am instalat frumos la masa din bucătărie.
Aveam o sticlă de ulei de masaj pentru copii care mă tot încurca de foarte mult timp (nici nu mai știu de când o am) dar nu mă înduram să o arunc. Recunosc, sunt o mare strângătoare de tot felul de chestii inutile. Mereu mi se pare că îmi vor fi de folos cândva.

De data asta am avut dreptate. Sticluța mai avea vreo 2 degete ulei. Am completat cu ulei de floarea soarelui pana s-a umplut cam 2/3 din sticlă.
Pentru că nu aveam colorant alimentar, am diluat în apă tempera. Nici din asta nu prea aveam, că la ultimul experiment David a consumat-o toată, dar am reușit să storc ceva din tubul roșu, din cel portocaliu și din cel violet.
Cu un pai, David a început să ia câte puțin din apa colorată și să o toarne în sticla cu ulei.

 

Vă închipuiți, probabil, că apa colorată s-a dus la fund, că doar nu era să se amestece cu uleiul. Știe toată lumea că uleiul și apa nu se împacă nicicum. Dar apa asta colorată, trecând prin stratul gros de ulei, formează bule fascinante care rămân un timp separate până când reușesc, într-un final, să se unească. David a fost pur și simplu fascinat de process.

Când n-a mai avut răbdare cu paiul, a turnat direct cu paharul.

Ei, și aici vine partea și mai fascinantă. După ce am completat restul de 1/3 din sticluță cu apa colorată, am scos dintr-un  tub de pastile efervescente o tabletă și am tăiat-o în 4.
Pe rând, David a pus câte o bucată în sticlă și ce credeți? În interiorul sticlei s-a format un adevărat vulcan subacvatic care a erupt într-o explozie de bule roșii.

 

 

N-a fost de ajuns, David a vrut să experimenteze și cu alte culori, și, cum singura pe care o aveam la îndemână era o sticluță de cerneală albastră, am turnat câteva picături.

Vă închipuiți ce a urmat, așa-i? Un minunat vulcan mov.

 

Noh, musai să-l încercați. Experiment numai bun pentru o zi ploioasă de primăvară.