MODELE

David și Eliza stau în pat unul lângă celălalt și se uită la caruselul muzical.
David începe să îl demonteze.

eu:  Măi, David, vezi că ea acum înregistrează ce faci tu și, când va crește, o să facă și ea ca tine. Va demonteze și ea toate jucăriile.
el: Nu, că uite, acum îl montez la loc. O să monteze și ea la loc.

După câteva clipe, o pupă pentru a nu știu câta oară pe ziua de azi și imediat spune:
el: O să pupe și ea mult

O PÂINE ȘI O ÎNGHEȚATĂ

A primit niște bani. Contrar părerilor unora, el nu prea e obsedat de ei. Adică, mai suferă când nu ne permitem diverse dar, dacă vrea ceva cu adevărat și are prețul în limite rezonabile, își face socoteli, îi strânge, mai pun eu diferența și își ia. Sau vine să-mi ceară un leu sau doi să-și ia o înghețată sau un suc. Sau, dacă îl trimit să ia o pâine sau un borcan de pastă de tomate, știe că restul e al lui și-și ia ce poftește în limita sumei pe care o are.

Și e și foarte generos. Când îmi cere un leu pentru el, îmi cere unul și pentru prietenul lui. De multe ori e atât de dulce când îmi cere încât îi dau. Nu mor eu pentru leul ăla pe care el l-a dăruit prietenului.

Am preferat, în toate astea, să văd faptul că îndrăznește să meargă la magazin și să cumpere ce am nevoie să-mi cumpere, că face socoteli, că nu își ia decât foarte rar prostioare, în general alegând înghețata în zilele călduroase sau un suc Tedy când îl rog să nu își cumpere înghețată, E drept, uneori mai scapă și la o pungă de chipsuri, dar doar când chiar îi e poftă și nu se poate abține și, oricum, punga aia o împarte cu prietenii de la bloc.

Cum spuneam, ieri a primit niște bani. La un moment dat, îmi spune că are ceva de rezolvat afară. Era deja destul de târziu, dar l-am lăsat să iasă. Prietenii lui încă mai erau afară și, fiind sâmbătă, putea rămâne la joacă un pic mai mult decât în zilele de școală.

Era mama mea la mine și ne-am întins la vorbă, fără să ne mai gândim la el.

La un moment dat, intră el în casă, cu ochii arzând de bucurie și începe să vorbească entuziasmat:
- Nu mai pot de greutate, am venit încărcat. Mă dpr mâinile de câte am cumpărat.

Avea în mână o sacoșă. Începe să scoată și să explice:
- Am luat o pâine, să avem pentru sandvișuri la școală când se termină cea pe care o avem. Șiii...am luat pentru toți o înghețată.
Moment în care scoate din sacoșă un tortuleț de înghețată Polar.
- Și mi-a rămas rest un leu. ia-l mami, mie nu-mi trebuie.

Ne trebuie câteva momente să procesăm, să ne amintim că a primit bani și să ne revenim din uimirea că i-a cheltuit astfel.

Desigur, nu întârziem să ne servim cu câte o felie consistentă din tortulețul adus de el. Mănâncă și el:
- Mmm, e bună, e cu vanilie, spune el.
- Cum de ți-a trecut prin cap, David să iei toate astea? îl întreabă bunica.
- Păi aveam 8 lei 50. Am luat o pâine de un leu, că m-am găndit să avem pentru sandvișuri la școală, când se termină cealaltă pâine. Am dat 50 de bani pe sacoșă și mi-au rămas 7 lei. Am vrut să iau o înghețată la 7 lei dar nu era, așa că am luat una la 6 lei și mi-a rămas rest un leu. Mâna sus cui îi place că am luat înghețată!
Desigur că am ridicat amândouă mâinile.

- Și doamnele de acolo te-au întrebat ce vrei sau ai ales tu? îl descoase bunica, încercând să înțeleagă cum procedează David când merge la cumpărături.
- Mereu mă întreabă, spune el. Îmi spun cavaler. Am vrut o înghețată la 7 lei dar nu era și mi-au dat una la 6 și mi-a rămas un leu rest. Cine se bucură pentru ce am cumpărat, mâna sus!
Din nou, amândouă am ridicat mâinile.

Știți care au fost primele gânduri când am văzut cum a gândit el și cum și-a făcut socotelile?
Că nu îmi pasă că nu socotește la școală atât de repede  cât vrea domnul învățător. Nu îmi pasă că unele exerciții de matematică i se mar mai grele și lucrează mai lent și nu termină mereu fișa pe care o are de rezolvat în clasă (deși ce reușește să termine lucrează corect).

Socotelile care sunt cu adevărat importante în viață, David deja a început să le facă. Și știe că face lucruri bune și e bucuros că le face și e mulțumit și mândru de el când face ceva bun pentru ceilalți.

Astea sunt lucrurile pe care trebuie să le observăm și să le apreciem la un copil.

SFATURI CA SĂ AJUȚI UN COPIL SĂ ADOARMĂ SINGUR

De când cu Eliza, îmi cad din nou sub ochi articole de parenting pentru părinții ce copii mici. Desigur, îmi apăreau și înainte în listă, dar nu le băgam în seamă. Acum mai arunc câte un ochi pe ele și….mă îngrozesc .

Pe bune? Chiar nu s-a schimbat nimic în ultimii 7 ani? Mă refer la articolele cu sfaturi pentru părinți, cele din varianta  „cum să…în 1.2.3 pași”. Cele care promit miracole și parenting de vis dacă respecți câteva reguli (a se citi dacă îți dresezi copilul așa cum se cuvine).

Din experiența cu David am realizat că aceste articole sunt periculoase. Periculoase pentru că creează impresia falsă că toți copiii sunt la fel, că toți copiii ar trebui să mănânce, să doarmă, să se comporte, să se joace în același mod, urmând regulile  fixate de adulți. Dacă ei nu fac asta și insistă să aibă propriul mod de a se manifesta, nu doar că sunt copii cel puțin dificili, ci și tu, ca părinte ai eșuat lamentabil în creșterea și educarea lor.

Cunosc destui părinți care se plâng că ”ar trebui să doarmă la ora x/să mănânce x,y,z alimente/să fie altfel…”.

Ei bine, nu, eu nu cred asta. Așa cum avem pretenția ca nouă, ca adulți, să ne fie respectată individualitatea, și lor, copiilor, trebuie să le-o respectăm.

Sunt copii liniștiți, care stau singuri și cercetează în liniște spațiul din jur și te solicită doar când au o nevoie, dar sunt și copii care se simt pierduți dacă nu te simt aproape, dacă nu îți aud vocea. Sunt copii care nu pot dormi decât la sân și sunt copii care adorm singurei având nevoie cel mult de o suzetă. Sunt copii care zâmbesc oricând și pentru oricine și copii care parcă duc pe umeri toată povara lumii și plâng și se liniștesc cu greu.

Eu am câte unul din fiecare și știu că nu există o normă de a fi a copiilor, mai ales a celor mici. Fiecare este ceea ce este iar noi, ca adulți, trebuie să ne adaptăm nevoilor fiecăruia până vor crește și își vor putea satisface singuri nevoile.

De aceea consider că articole ca cel pe care îl voi comenta mai jos sunt periculoase: nu ne lasă să îi considerăm normali pe copiii care ies dintr-un anumit mod de a vedea viața și parenting-ul.

Textul acesta eu l-am luat de pe nutricia.ro, dar e identic cu multe altele de pe alte situri sau de prin reviste.

Este important să-i acorzi copilului şansa de a învăţa cum să doarmă singur zice autorul articolului, iar eu nu înțeleg de ce e așa important. Iată câteva criterii de care trebuie să ţii cont pentru a reuşi asta:

Consistenţa

Trebuie să-i oferi copilului o rutină a somnului consistentă şi un orar regulat de somn. Aceasta îi va permite copilului tău să se obişnuiască să adoarmă mereu la aceeaşi oră în fiecare noapte. Ceasul biologic va începe să funcţioneze în concordanţă cu aceasta.

Daaa, ce faină ar fi o rutină. Știu și familii în care ea funcționează de minune. Dar sunt și copii ca David, la care ora de somn variază în funcție de mai mulți factori: dacă a dormit sau nu peste zi, dacă a fost sau nu agitat în timpul zilei, dacă și-a terminat sau nu jocul, dacă a terminat de povestit sau de visat cu ochii deschiși. În timp (dar nu câteva luni, ci câțiva ani), am reușit să aducem ora la care ne băgăm în pat în jur de 21. Dar variază, uneori e 20.30, când e foarte obosit, alteori 22.30 când a dormit peste zi sau e foarte entuziasmat de ceva.

Nici Eliza nu are orar de somn, dar ea n-are nici trei luni și are multe reprize de somn ziua. Am observat, însă, că e mai activă seara, deci bănuiesc că nici ea nu va iubi adormitul devreme.

Activităţi de liniştire

Copilul tău ar trebui să aibă aceeaşi rutină de adormire, compusă din 3 sau 4 activităţi liniştitoare, cum sunt baia, cititul unei poveşti şi alintatul. Apoi, trebuie respectat timpul de somn, fără abateri: aşează copilul pe spate înapoi în pătuţ, la aceeaşi oră în fiecare seară.

Fără excepție, baia îl agita pe David. Deci pică din categoria activități liniștitoare. Și nu sunt singura care spune asta, am auzit destule cazuri în care, după baie, copiii sunt ori fresh și gata de joacă, ori agitați și morocănoși. Masajul de după? Nici pomeneală, ar spune David. Ura să stea dezbrăcat și o ținea tot într-un plâns până îl îmbrăcam și-l puneam la sân. Dar nu adormea decât o repriză scurtă. El, oricum, cât a fost bebeluș, a dormit în reprize scurte, fie zi, fie noapte.

Nici Eliza nu doarme mult după baie. După jumătate de oră se trezește, dar nu e așa agitată ca David. Măcar cu ei îi place baia. Și masajul de după. Și să stea dezbrăcată.

Cititul unei povești: Ha! Poate 2-3-7.

Alintatul la noi a degenerat mereu în giugiuleală energică, deci pică și asta din rutina de somn. Cel puțin cu David. Eliza e prea mică să-mi dau seama.

La David cel mai bine a funcționat sânul, cât a fost alăptat. Mufat la sân, dacă îi era somn, adormea instant. Singura activitate de liniștire care chiar a funcționat.

Eliza adoarme singură dacă îi e somn. Cel mult, îi trebuie o suzetă, uneori are nevoie să stau cu ea, să-mi simtă mâna mângâind-o și să-mi audă vocea.

Lasă-l să adoarmă

Trebuie să părăseşti încăperea şi să-l laşi să adoarmă în mod natural. Poţi face asta, părăsind imediat încăperea sau treptat, mergând spre mijlocul ei, apoi spre uşă şi, în cele din urmă ieşind din cameră.

Asta îmi sună ca un Cry it out. La David era de neconceput să-l las să adoarmă singur. Cum mă îndepărtam, începea plânsul. Nu, nu pentru că era un răzgâiat și îl învățasem prost, ci, pur și simplu, pentru că de când s-a născut a avut nevoie de siguranța apropierii mele, ca să se liniștească și să adoarmă.

Cu Eliza e diferit. Ea rar adoarme în brațe. nu-și găsește locul, se foiește, se agită. Mănâncă, o pun pe pat, uneori vrea suzeta, alteori nu, uneori vrea să mă simtă aproape, alteori n-o deranjează că plec,  se uită un timp în jur, își fixează privirea pe ceva, i se închid ochii și… somn de voie.

Dezobişnuirea de vechile obiceiuri

S-ar putea să-ţi pară dificil să te dezobişnuieşti de a-ţi alăpta copilul, pentru ca el să adoarmă în braţele tale, însă este important să faci asta (n-o să înțeleg nicicând de ce e așa important). Cu toate că poate părea neobişnuit, trebuie să-l trezeşti şi să închei rutina de somn înainte de a-l pune în pătuţ. Nu uita, scopul tău pe termen lung este să ai un copil care adoarme singur.(de ce? De ce ar fi acesta scopul meu? Peste tot în articol spune că e important să faci una sau alta. Dar de ce?)

Pe bune? Treziți voi un copil adormit la sân doar ca să-l puneți să adoarmă singur în pătuț. Eu nu îndrăznesc. Am îndrăznit cu David și m-am lecuit. Desigur, cu Eliza e altfel. Ea nu se supără, ea e blândețea și răbdarea întruchipată. O trezește David uneori cu zgomotele lui iar ea e toată un zâmbet. Dar să-l fi trezit pe David după ce abia a adormit doar de dragul de a-l vedea că stă singur în pătuț, ar fi fost rețeta sigură să ajung la nebuni. Bine, sunt unii care cred că acolo ar fi locul meu, dar acesta e cu totul alt subiect.

Ai probleme?

Dacă ţi se pare dificil să înveţi copilul să adoarmă singur, poate că acesta este prea mic şi e nevoie să mai aştepţi câteva săptămâni înainte de a încerca din nou. Sau poate a obosit prea tare şi este prea agitat pentru a adormi, caz în care e bine să-l culci mai devreme. Şi, bineînţeles, fii sigură că-i oferi o şansă reală de a adormi singur şi că eşti pregătită să-i oferi timpul şi spaţiul necesare să înveţe acest lucru.

Pam, pam! Deci din cauza ta nu adoarme singur copilul, tu nu ești pregătită să-l lași să se desprindă. Și așa ai intrat în categoria mamelor care-și distrug copiii de țâță.

Părerea mea e că poți amâna câteva săptămâni. Sau luni. Sau ani. Dar nu pentru că nu ești tu pregătită și pentru că fiecare copil are ritmul lui. Nu te teme, nu va dormi cu tine până va merge în armată. Unii se desprind mai devreme, alții mai târziu. Stau lângă noi, lipiți de noi atât cât au nevoie pentru a se simți în siguranță. Își iau apoi zborul dacă le dăm libertatea să o facă.

Oricum, eu nu voi înțelege niciodată de ce e atât de important ca un copil mic să învețe să facă singur diverse, în loc să-l lăsăm să se dezvolte în ritmul lui.

Așa că, dacă tot e vorba de sfaturi, îmi permit și eu unul: dacă doriți neapărat să citiți toate bazaconiile de pe net sau din reviste, citiți-le. Apoi faceți cum face mama mea când vrea să facă o prăjitură: citește 2,3,7 rețete, închide netul sau cartea de bucate, se uită să vadă ce ingrediente are în casă și face o prăjitură cum crede ea, din ingredientele pe care le are.
Așa și noi, ca părinți,putem să citim cât ne țin ochii și interesul. Sunt peste tot articole bune și articole proaste, specialiști adevărați sau specialiști doar cu numele. E ok să citim, dar apoi e bine să închidem calculatorul sau cartea și să ne uităm la ce avem în casă: la copii noștri care sunt unici și nu se supun tiparelor celor care nu-i cunosc. Putem testa, desigur, dar să nu ținem morțiș să facă ceva ce nu sunt încă pregătiți să facă.

CONCERTUL

Mare concert mare, anunțat cu ceva timp în urmă. Mă gândeam, uite, s-ar putea să-i placă lui David care se trezește des cântând în gura mare „Eroina,op,op” sau „Te rog să nu mai pleeeci”. Sincer, mie nu-mi plac, dar ar fi fost o ocazie bună să vadă cum e un concert live. Nu m-am gândit nici o clipă că va fi în loc închis. Ieri, mergând la cumpărături în Galleria, m-am lămurit. Se făceau probe. Muzica suna îngrozitor de tare, îmi era milă de cei care lucrau în mall și trebuiau să îndure o zi întreagă zgomotul
Pe bune? m-am gândit În mall? Unde adună ei aici câteva sute de oameni și să iasă întregi și bine dispuși după concert? Mai ales că scena era cumva ascunsă într-un cot al clădirii. Da, locul e bun pentru spectacolele de week-end ale copiilor, dar pentru un concert Carla's Dreams? A gândit cineva dintre organizatori când s-a fixat locația?
Așa că a picat planul de a-l duce pe David la concert.
Dar te pui cu dorințele puștilor de 7-8 ani?
Pe la ora 19 vine în casă, tot un entuziasm, că A merge cu bunicul lui la concert și că vrea și el să meargă la concert, că n-a mai văzut niciodată un concert și că vrea și el să vadă măcar o dată-n viață un concert, că hai să mergem la concert. Te roooog. Numai am sugerat că nu putem, că Eliza, că aglomerația, că zgomotul etc și au apărut lacrimile.  Și iar, pus pe repeat: că vrea și el să meargă la concert, că n-a mai văzut niciodată un concert și că vrea și el să vadă măcar o dată-n viață un concert, că hai să mergem la concert. Te roooog.
Am zis hai să vadă copilul că nu-i rea intenție din partea mea și să se lămurească singur că nu-i de stat acolo.
S-a îmbrăcat rapid. Nu l-am văzut niciodată îmbrăcându-se atât de repede. Când e să meargă la școală sau în oraș mă rog de el la fiecare piesă de îmbrăcăminte. O transfer pe Eliza de pe pat în wrap (nici n-a catadixit să deschidă ochii să vadă ce se întâmplă, a dormit în continuare) și hai la concert. Noi trei și A cu bunicul. Bineînțeles, după instructajul de rigoare că acolo e aglomerat și să nu îndrăznească să se îndepărteze de noi că se pierd.
Încă din parcarea mall-ului se prevestea ce va fi înăuntru. În loc să intre, lumea mai mult ieșea. Nu începuse încă concertul și lumea deja pleca.
La parter era ok, nu era foarte aglomerat. la etaj, în schimb, se vedea că nu ai unde arunca un ac.
Zic să stăm la parter și să ascultăm, că se auzea și acolo iar sus nu aveam cum să ajungem
Fețe lungi la ambii copii, că ei vor să vadă formația. Oameni buni, le zic, voi vedeți ce e acolo și vedeți că lumea coboară că e infernal acolo sus? Nu avem cum intra.
A spune „noi ne putem strecura”
Bine bine, voi puteți, că sunteți două așchii, dar eu cu E în brațe? Și bunicul?
Am decis, până la urmă, să urcăm în capătul opus scenei, cu liftul. Așungem în capătul mulțimii și decretez: gata. mai departe nu mergem. Marea de oameni cara încerca să scape de infern, ne tot avertiza: nu mergeți acolo, e îngrozitor, mai ales cu copilașul. Și nu erau doar adulții care ziceau asta, ci și copiii care „se strecuraseră” până aproape de scenă.
David deja dădea înapoi. El nu suportă aglomerațiile și vacarmul. A ar fi vrut, în continuare, să vadă formația. I-am convins să mergem la parter, că muzica se aude și acolo și au loc să danseze și să se hârjonească. Surpriză: când a început concertul se auzea tot vacarmul mulțimii și vag, câteva acorduri. Moment în care chiar băieții au declarat că mai bine se mai joacă în fața blocului decât să piardă vremea acolo.
Zis și făcut. Au mai prins o oră de joacă afară, eu una de net, Eliza a continuat să doarmă și după transferul din wrap pe pat

Azi dimineață, când am deschis laptop-ul am aflat că trupa a întrerupt concertul. Bravo lor. Abia aștept să le spun băieților că n-au pierdut nimic.
Poate data viitoare se face în aer liber și e cu totul altă atmosferă.

Și o mostră a ce-a fost aseară, poză făcută la parter de unde se vede doar un colțișor din mulțimea de la etaj

POVESTEA

 DE NOAPTE BUNĂ...

...ȘI DE BUNĂ DIMINEAȚA