SFATURI CA SĂ AJUȚI UN COPIL SĂ ADOARMĂ SINGUR

De când cu Eliza, îmi cad din nou sub ochi articole de parenting pentru părinții ce copii mici. Desigur, îmi apăreau și înainte în listă, dar nu le băgam în seamă. Acum mai arunc câte un ochi pe ele și….mă îngrozesc .

Pe bune? Chiar nu s-a schimbat nimic în ultimii 7 ani? Mă refer la articolele cu sfaturi pentru părinți, cele din varianta  „cum să…în 1.2.3 pași”. Cele care promit miracole și parenting de vis dacă respecți câteva reguli (a se citi dacă îți dresezi copilul așa cum se cuvine).

Din experiența cu David am realizat că aceste articole sunt periculoase. Periculoase pentru că creează impresia falsă că toți copiii sunt la fel, că toți copiii ar trebui să mănânce, să doarmă, să se comporte, să se joace în același mod, urmând regulile  fixate de adulți. Dacă ei nu fac asta și insistă să aibă propriul mod de a se manifesta, nu doar că sunt copii cel puțin dificili, ci și tu, ca părinte ai eșuat lamentabil în creșterea și educarea lor.

Cunosc destui părinți care se plâng că ”ar trebui să doarmă la ora x/să mănânce x,y,z alimente/să fie altfel…”.

Ei bine, nu, eu nu cred asta. Așa cum avem pretenția ca nouă, ca adulți, să ne fie respectată individualitatea, și lor, copiilor, trebuie să le-o respectăm.

Sunt copii liniștiți, care stau singuri și cercetează în liniște spațiul din jur și te solicită doar când au o nevoie, dar sunt și copii care se simt pierduți dacă nu te simt aproape, dacă nu îți aud vocea. Sunt copii care nu pot dormi decât la sân și sunt copii care adorm singurei având nevoie cel mult de o suzetă. Sunt copii care zâmbesc oricând și pentru oricine și copii care parcă duc pe umeri toată povara lumii și plâng și se liniștesc cu greu.

Eu am câte unul din fiecare și știu că nu există o normă de a fi a copiilor, mai ales a celor mici. Fiecare este ceea ce este iar noi, ca adulți, trebuie să ne adaptăm nevoilor fiecăruia până vor crește și își vor putea satisface singuri nevoile.

De aceea consider că articole ca cel pe care îl voi comenta mai jos sunt periculoase: nu ne lasă să îi considerăm normali pe copiii care ies dintr-un anumit mod de a vedea viața și parenting-ul.

Textul acesta eu l-am luat de pe nutricia.ro, dar e identic cu multe altele de pe alte situri sau de prin reviste.

Este important să-i acorzi copilului şansa de a învăţa cum să doarmă singur zice autorul articolului, iar eu nu înțeleg de ce e așa important. Iată câteva criterii de care trebuie să ţii cont pentru a reuşi asta:

Consistenţa

Trebuie să-i oferi copilului o rutină a somnului consistentă şi un orar regulat de somn. Aceasta îi va permite copilului tău să se obişnuiască să adoarmă mereu la aceeaşi oră în fiecare noapte. Ceasul biologic va începe să funcţioneze în concordanţă cu aceasta.

Daaa, ce faină ar fi o rutină. Știu și familii în care ea funcționează de minune. Dar sunt și copii ca David, la care ora de somn variază în funcție de mai mulți factori: dacă a dormit sau nu peste zi, dacă a fost sau nu agitat în timpul zilei, dacă și-a terminat sau nu jocul, dacă a terminat de povestit sau de visat cu ochii deschiși. În timp (dar nu câteva luni, ci câțiva ani), am reușit să aducem ora la care ne băgăm în pat în jur de 21. Dar variază, uneori e 20.30, când e foarte obosit, alteori 22.30 când a dormit peste zi sau e foarte entuziasmat de ceva.

Nici Eliza nu are orar de somn, dar ea n-are nici trei luni și are multe reprize de somn ziua. Am observat, însă, că e mai activă seara, deci bănuiesc că nici ea nu va iubi adormitul devreme.

Activităţi de liniştire

Copilul tău ar trebui să aibă aceeaşi rutină de adormire, compusă din 3 sau 4 activităţi liniştitoare, cum sunt baia, cititul unei poveşti şi alintatul. Apoi, trebuie respectat timpul de somn, fără abateri: aşează copilul pe spate înapoi în pătuţ, la aceeaşi oră în fiecare seară.

Fără excepție, baia îl agita pe David. Deci pică din categoria activități liniștitoare. Și nu sunt singura care spune asta, am auzit destule cazuri în care, după baie, copiii sunt ori fresh și gata de joacă, ori agitați și morocănoși. Masajul de după? Nici pomeneală, ar spune David. Ura să stea dezbrăcat și o ținea tot într-un plâns până îl îmbrăcam și-l puneam la sân. Dar nu adormea decât o repriză scurtă. El, oricum, cât a fost bebeluș, a dormit în reprize scurte, fie zi, fie noapte.

Nici Eliza nu doarme mult după baie. După jumătate de oră se trezește, dar nu e așa agitată ca David. Măcar cu ei îi place baia. Și masajul de după. Și să stea dezbrăcată.

Cititul unei povești: Ha! Poate 2-3-7.

Alintatul la noi a degenerat mereu în giugiuleală energică, deci pică și asta din rutina de somn. Cel puțin cu David. Eliza e prea mică să-mi dau seama.

La David cel mai bine a funcționat sânul, cât a fost alăptat. Mufat la sân, dacă îi era somn, adormea instant. Singura activitate de liniștire care chiar a funcționat.

Eliza adoarme singură dacă îi e somn. Cel mult, îi trebuie o suzetă, uneori are nevoie să stau cu ea, să-mi simtă mâna mângâind-o și să-mi audă vocea.

Lasă-l să adoarmă

Trebuie să părăseşti încăperea şi să-l laşi să adoarmă în mod natural. Poţi face asta, părăsind imediat încăperea sau treptat, mergând spre mijlocul ei, apoi spre uşă şi, în cele din urmă ieşind din cameră.

Asta îmi sună ca un Cry it out. La David era de neconceput să-l las să adoarmă singur. Cum mă îndepărtam, începea plânsul. Nu, nu pentru că era un răzgâiat și îl învățasem prost, ci, pur și simplu, pentru că de când s-a născut a avut nevoie de siguranța apropierii mele, ca să se liniștească și să adoarmă.

Cu Eliza e diferit. Ea rar adoarme în brațe. nu-și găsește locul, se foiește, se agită. Mănâncă, o pun pe pat, uneori vrea suzeta, alteori nu, uneori vrea să mă simtă aproape, alteori n-o deranjează că plec,  se uită un timp în jur, își fixează privirea pe ceva, i se închid ochii și… somn de voie.

Dezobişnuirea de vechile obiceiuri

S-ar putea să-ţi pară dificil să te dezobişnuieşti de a-ţi alăpta copilul, pentru ca el să adoarmă în braţele tale, însă este important să faci asta (n-o să înțeleg nicicând de ce e așa important). Cu toate că poate părea neobişnuit, trebuie să-l trezeşti şi să închei rutina de somn înainte de a-l pune în pătuţ. Nu uita, scopul tău pe termen lung este să ai un copil care adoarme singur.(de ce? De ce ar fi acesta scopul meu? Peste tot în articol spune că e important să faci una sau alta. Dar de ce?)

Pe bune? Treziți voi un copil adormit la sân doar ca să-l puneți să adoarmă singur în pătuț. Eu nu îndrăznesc. Am îndrăznit cu David și m-am lecuit. Desigur, cu Eliza e altfel. Ea nu se supără, ea e blândețea și răbdarea întruchipată. O trezește David uneori cu zgomotele lui iar ea e toată un zâmbet. Dar să-l fi trezit pe David după ce abia a adormit doar de dragul de a-l vedea că stă singur în pătuț, ar fi fost rețeta sigură să ajung la nebuni. Bine, sunt unii care cred că acolo ar fi locul meu, dar acesta e cu totul alt subiect.

Ai probleme?

Dacă ţi se pare dificil să înveţi copilul să adoarmă singur, poate că acesta este prea mic şi e nevoie să mai aştepţi câteva săptămâni înainte de a încerca din nou. Sau poate a obosit prea tare şi este prea agitat pentru a adormi, caz în care e bine să-l culci mai devreme. Şi, bineînţeles, fii sigură că-i oferi o şansă reală de a adormi singur şi că eşti pregătită să-i oferi timpul şi spaţiul necesare să înveţe acest lucru.

Pam, pam! Deci din cauza ta nu adoarme singur copilul, tu nu ești pregătită să-l lași să se desprindă. Și așa ai intrat în categoria mamelor care-și distrug copiii de țâță.

Părerea mea e că poți amâna câteva săptămâni. Sau luni. Sau ani. Dar nu pentru că nu ești tu pregătită și pentru că fiecare copil are ritmul lui. Nu te teme, nu va dormi cu tine până va merge în armată. Unii se desprind mai devreme, alții mai târziu. Stau lângă noi, lipiți de noi atât cât au nevoie pentru a se simți în siguranță. Își iau apoi zborul dacă le dăm libertatea să o facă.

Oricum, eu nu voi înțelege niciodată de ce e atât de important ca un copil mic să învețe să facă singur diverse, în loc să-l lăsăm să se dezvolte în ritmul lui.

Așa că, dacă tot e vorba de sfaturi, îmi permit și eu unul: dacă doriți neapărat să citiți toate bazaconiile de pe net sau din reviste, citiți-le. Apoi faceți cum face mama mea când vrea să facă o prăjitură: citește 2,3,7 rețete, închide netul sau cartea de bucate, se uită să vadă ce ingrediente are în casă și face o prăjitură cum crede ea, din ingredientele pe care le are.
Așa și noi, ca părinți,putem să citim cât ne țin ochii și interesul. Sunt peste tot articole bune și articole proaste, specialiști adevărați sau specialiști doar cu numele. E ok să citim, dar apoi e bine să închidem calculatorul sau cartea și să ne uităm la ce avem în casă: la copii noștri care sunt unici și nu se supun tiparelor celor care nu-i cunosc. Putem testa, desigur, dar să nu ținem morțiș să facă ceva ce nu sunt încă pregătiți să facă.