'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


miercuri, 29 iunie 2016

COLICA RENALĂ – GHID DE SUPRAVIEȚUIRE


O zi de vară. Călduroasă. Am zis călduroasă, da? Știu, știu, suntem în săptămâna aia în care ne plângem toți de căldură și uităm că în restul anului dârdâim de frig. Eu prefer să gâfâi de căldură decât să mă îmbrac cu trei tricouri, patru bluze și un pulover.

Cum ziceam, zi călduroasă de vară. Totul e perfect: vântul adie ușor, copilul mare e afară, cu prietenii, bebe doarme. Citești ceva. Deodată, parcă te doare într-o parte. În stânga. Hmm, te-a mai durut și altă dată, nu bagi prea mult în seamă.

Parcă nu trece, dimpotrivă, se intensifică. O fi de la colon, îți zici, probabil ai mâncat ceva ce nu-ți priește. Parcă te ia și cu un pic de greață. Îți faci un ceai de gălbenele. Medicamente nu iei, că alăptezi.

Durerea nu trece cu ceaiul și parcă ți-e tot mai greață. Suni pe mama. Nu știe să-ți spună prea multe, dar îți sugerează să iei un no spa și te asigură că dacă ai nevoie de ea, vine la tine. Zici că momentan reziști și închizi telefonul. În secunda următoare regreți că nu i-ai spus să vină, pentru că durerea e tot mai mare. Iei un no spa. Iei încă unul. Nu mai poți respira cum trebuie, dar parcă se mai calmează când te ghemuiești pe covor. Ai transpirat cât n-ai făcut-o de când te știi. O transpirație rece care-ți dă frisoane. Îți iei o bluză groasă, apoi te uiți la termometru: 27 grade. Parcă ți-ai mai pune și o geacă peste bluză.

Bebe încă doarme. Începi să mârâi de durere. Valuri valuri de durere te copleșesc. pornesc din partea stângă și se extind în tot corpul. Îți vine să vomiți. Nu vomiți. Încă.

Suni la mama. Zice că vine cu prima mașină care o ia la ocazie, dar tot mai durează vreo jumătate de oră până ajunge. Îți sugerează să suni la salvare.

Ei, nu e cazul de salvare, spui tu, dar în momentul următor formezi 112. Răspunde o doamnă amabilă. Cu vocea sfârșită de durere îi explici situația: durere groaznică în partea stângă, greață, transpirație, stare de vomă, nu ai cum să te duci singură la spital pentru că nu ai cu cine lăsa bebelușul.

Îți face legătura cu salvarea. Explici din nou, cu vocea tremurând, punând accent pe faptul că nu ai cu cine lăsa bebelușul și rogi să-ți sugereze ce poți face. Doamna de la salvare zice că au un medic care face vizite la domiciliu, dar momentan e chemat în altă parte. Reține urgența iar între timp tu să suni la medicul de familie să vezi ce-ți sugerează și el. Bine, spui tu, dar să nu uitați de mine, vă rog.

Se trezește bebelușa. Zâmbește cu cea mai veselă față pe care ți-a fost dat s-o vezi vreodată. Nu, durerea nu trece, te străduiești să o alinți printre gemete. Suni la doctorița de familie, explici. Își dă seama că e o colică renală. Nu ai niciunul dintre medicamentele sugerate de ea. Și chiar dacă le-ai avea, nu ai putere să cauți prin cutia cu medicamente.

Întrerupi conversația pentru că trebuie să mergi la baie să vomiți. Vomiți. Durerea nu trece.

Bebe începe să mârâie. În drum spre ea, tragi o privire în oglindă și-ți vine să leșini. Nu, nu e un white walker, ești tu, mai albă ca oricând. 

Alăptezi bebelușa. Sună doctorița, îi spui că tot te doare. Ea zice că e în drum spre tine, cumpără ea ce ai nevoie și îți face ea o injecție.

Bate cineva la ușă. Intră asistenții de pe salvare. Ce s-a întâmplat, doamnă? Uite așa și pe dincolo, le spui din nou toată povestea abia respirând. Se lămuresc că e vorba de rinichi și pregătesc perfuzia cu un coctail de substanțe care ar trebui să te facă bine. Tu tot gemi și mârâi pentru că, o dată pornită, nu te mai poți opri. Spui ceva despre problemele tale din copilărie cu rinichiul ăsta, dar îți dai seama că nu ești coerentă și renunți la detalii. Ceva din vorbele asistentului îți lămurește de ce ți se pare cunoscut: e vecinul de la doi. Afli că pe scara ta sunt 3 asistenți care lucrează pe salvare: el, soția lui și încă un vecin. E bine de știut pentru viitor, dar speri să nu ai niciodată nevoie de serviciile lor.

Bebe râde la asistenți și dă din picioare. Te gândești că e bine că ai apucat s-o hrănești. Ți se pune perfuzia. Ți se spune că, în mod normal, nu se fac tratamente la domiciliu, dar, având în vedere situația și bebelușul, se face o excepție pentru tine. Mulțumești frumos.

Sosește și doctorița. Foarte vag, parcă durerea nu mai radiază în tot corpul și se localizează. E ca și cum te-ar împunge cineva în rinichi, cu un cuțit ascuțit. Se termină perfuzia, ți se iau datele, băieții pleacă. Au fost chemați la alt pacient.

Rămâne doctorița care-ți explică ce ai de făcut în continuare. Înțelegi jumătate din ce spune ea, dar, oricum, mâine mergi să-ți facă un ecograf și o să-ți mai explice o dată. Reții că mai ai de făcut o injecție seara. Momentan nu-ți vine să crezi că durerea a trecut. În locul ei, se instalează moleșeala caldă dată de glucoza din perfuzie.

Mulțumești frumos, doctorița pleacă. Vine mama. Ia în mână frâiele casei. Te uiți în oglindă. Încă ești palidă, dar arăți mult mai uman.

Bebelușa adoarme, te culci lângă ea. Ai un zâmbet tâmp pe față. Ce bine e să nu te mai doară nimic!    

După câteva ore, se duce efectul perfuziei. Începe să te doară din nou, dar nu așa tare. Spre seară mai faci o injecție. Tot te mai doare, speri să adormi.

Toată lumea doarme. Și mama, și copilul mare, și bebelușa. Aproape că adormi și tu, în ciuda durerii surde când … simți. Simți cum se desprinde piatra și…gata. Nu te mai doare nimic. Adormi. Te trezești de câteva ori să alăptezi și… nu te mai doare nimic.

A doua zi te duci la doctor, faci controlul necesar, îți dă tratament și…nu te mai doare nimic. 

Parcă nici n-a fost. 

Rămân doar cele câteva injecții pe care mai trebuie să le faci și noul tău accesoriu obligatoriu de acum înainte: sticla cu apă. N-o mai lași din mână. Oriunde mergi, de acum merge cu tine. Nu se asortează ea chiar cu orice, dar un lucru ți-e clar: nu vrei să mai treci vreodată prin ce ai trecut.

Și mai rămân și impresiile copiilor de la bloc: „Era să mor de frică când am văzut salvarea!”, spune unul din ei. Al tău nu s-a speriat. Apucaseși să-i spui că te simți rău și că ai chemat salvarea.

Ce am reținut eu după această experiență?
1.    112 e o comoară, mai ales când nu știi la cine altcineva să apelezi
2.    Hidratarea nu e un cuvânt pe care să-l ignori, mai ales vara. Și când spun hidratare, vorbesc de minim cei 2 litri recomandați zilnic. În zilele caniculare 2 litri sunt chiar puțini.
3.    După ce durerea trece de un anumit prag, mai ales când nu știu din ce cauză e și unde poate duce, dispare tot curajul meu
4.    Sunt o norocoasă. A fost doar o piatră, nu mai sunt altele, nu a fost nevoie să merg la spital.

Iată criminala:



2 comentarii:

Irina spunea...

hidratarea se face in functie de greutate, altfel dai in alte belele

uite un calculator fbun
http://www.h4hinitiative.com/tools/hydration-calculator

madi spunea...

Știu, dar eu beam oricum cam jumătate din cantitatea pe care ar trebui s-o beau zilnic