'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak
"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)
"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca. Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor." (Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)
Ii arat o crenguta de cires plina de flori, o trag spre el si o scutur. Ulita se umple de rasul lui colorat.
O scutur din nou, el rade iar. Nu e nimeni in jur, suntem doar noi doi si ciresul inflorit.
Trag crenguta mai jos, spre fata lui. David deschide gura si intinde buzele sa apuce florile. Prinde intre gingii doi boboci. Ii tine asa, se uita la mine apoi rade si le da drumul.
David sta in bratele mele jucandu-se cu picioarele. Incepe sa cante un cocos. cocosul: cucuriguuuu!!! eu: cucuriguuu, boieri mari, dati punguta cu doi bani! David se uita la mine si zambeste si apoi isi reia joaca
cocosul: cucuriguuuu!!! eu: cucuriguuu, boieri mari, dati punguta cu doi bani! David nu se mai uita la mine, continua sa se joace fara sa-mi acorde atentie
cocosul: cucuriguuuu!!! eu: cucuriguuu, boieri mari, dati punguta cu doi bani!
cocosul: cucuriguuuu!!! eu: cucuriguuu, boieri mari, dati punguta cu doi bani!
cocosul: cucuriguuuu!!! Eu, plictisita, nu mai spun nimic. David se uita la mine intrebator eu: cucuriguuu, boieri mari, dati punguta cu doi bani! David zambeste si apoi isi reia joaca
Dimineata m-am trezit la 5 si, timp de vreo ora, n-am mai putut dormi. David, langa mine, canta in somn, isi intinsese piciorusele si manutele pe partea mea si nu indrazneam sa i le mut ca sa nu-l trezesc. Stand si ascultandu-l am inceput sa ma gandesc la ideea asta de co-sleeping, la cat de fericita sunt sa-mi simt si sa-mi vad puiul cum doarme linistit langa mine si la toate argumentele pe care le-am auzit impotriva acestei practici.
Cand, deodata, m-a pocnit o revelatie.
In familia noastra suntem co-sleeperi dintotdeauna. Imi amintesc bine cum dormeam in pat cu parintii, iar fratele meu mai mic dormea in patutul lui, dar in aceeasi camera. Asta nu pentru ca n-ar fi fost loc. Apartamentul avea 4 camere, dar parintii probabil asa considerau ca e normal. Cand am mai crescut, am avut camera noastra, a copiilor, in care dormeam impreuna.
Doar cand s-a nascut sora mea (implinisem de curand 10 ani) am avut propria camera, insa nu pentru mult timp pentru ca, ulterior, ea si-a luat locul langa mine, in camera mea.
Copilaria noastra a fost presarata cu diverse formule de co-sleeping: eu cu mama si tata, eu cu Catalin si unul din parinti, eu cu Catalin, eu cu Oana.
Poate de asta mi se pare atat de firesc ceea ce fac acum si nu-mi bat capul cu previziuni sumbre despre copii dependenti si despre chinul de a-l obisnui in propria camera. La noi toate au venit natural. Mi se pare normal sa fie asa si pentru David.
