'Spui că e obositor să fii alături de copii.Ai dreptate. Și adaugi: fiindcă trebuie să te cobori la nivelul lor, să te apleci, să te înclini, să te încovoiezi, să te faci mic. Aici însă greșești. Nu asta te obosește cel mai mult, ci faptul că ești obligat să te ridici la înălțimea sentimentelor lor. Să te întinzi, să te alungești, să te ridici pe vârfurile picioarelor. Ca să nu-i rănești.' Janusz Korczak

"Fie-vă dragi copiii, purtați-vă cu ei blând, învățați-i ce e de folos, fiți drepți și-ți vedea că nu-s sălbatici. Schimbați-le des ocupația, jucați-vă cu ei, căci între copii trebuie să fii și tu copil. Nu vă vărsați veninul amărăciunii voastre în sufletul copiilor, că-i păcat" (Ion Creangă)

"Cea mai bogata mostenire pe care parintii pot sa o lase copiilor este copilaria fericita, plina de amintiri tandre despre tatal si mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, ii va pazi de ispite si-i va ajuta in incercarile vietii de zi cu zi dupa ce vor parasi casa parinteasca.
Parintii trebuie sa fie asa cum vor sa-i vada pe copiii lor, ci nu cu vorba, ci cu fapta. Ei trebuie sa-si invete copiii prin exemplul vietii lor."
(Sfanta Mucenita Alexandra, Imparateasa Rusiei)


joi, 7 octombrie 2010

DRUMUL

Trebuia sa plecam vineri, 1 octombrie. Inceput de luna, inceput de viata. Eh, nu intotdeauna viata e asa romantica. Ne-am incurcat in treburi ramase nerezolvate, in bagaje care nu incapeau in masina, in emotii. Asa ca am plecat sambata. Pana la Oradea, drumul a decurs bine. Eram deja obisnuiti cu el. David a dormit aproape 2 ore din cele 7. Ne-am cazat la pensiunea Class, din Baile Felix. Rezervasem camera pentru vineri. Proprietara (mama uneia dintre mamicile cunoscute pe forumuri) a fost destul de draguta sa ne-o retina si dupa ce am anulat rezervarea. Am fost uimita de marimea camerei. Cele doua paturi single sunt enorme. Puse unul langa altul, gazduiesc lejer o familie de 4-5 persoane. Baia, insa, e cam mica. Poate ar fi mers luat jumatate de metru din camera, pentru o baie mai larga. Dar pentru sederea noastra, a fost buna.

Duminica pe la pranz am iesit din tara. Nu inainte de a trage o fuga la lacul cu nuferi si de a cumpara langosi cu branza, smantana si usturoi, la care-mi ramasese gandul din vara, cand am mancat prima data.
Criticile nu-mi stau in fire, asa ca n-am plecat din Romania pentru a o umple de noroi comparand-o cu lumea “civilizata”. Nici pentru a blama peisajul monoton al Ungariei, asa cum am auzit pe altii facand. Nimic din calatoria asta nu mi s-a parut monoton. Am savurat fiecare camp, fiecare copac, fiecare deal ce-mi aparea in cale. M-au fascinat morile de vant. Le vazusem in filme dar realitatea a fost fantastica. Prezenta lor maiestuasa si implacabila ne-a urmarit din Ungaria pana in Danemarca. Ne priveau de sus, rotindu-se lent si regulat, cate doua, cate sase, starnind entuziasmul lui David care mi le arata mereu ca pe niste minuni. Am reusit sa traversam Ungaria si mare parte din Austria in 10 ore. David deja nu mai avea rabdare, asa ca am iesit de pe autostrada, in apropiere de Linz, lasand GPS-ul sa ne duca la primul hotel din lista, Sf. Valentin. Nu ne-am putut apropia de preturile de acolo, fiind un hotel de 4 stele, dar doamna de la receptie, ne-a zis sa mergem in Wels, unde sunt hoteluri mai ieftine. Nu era obligata sa ne spuna. De fapt, nici nu avea voie s-o faca. Dar ne-a vazut obositi, cu copil mic dupa noi si a facut o fapta buna.
Asa ca am pornit spre Wels. Un hotel nu avea locuri. La al doilea nu raspundea nimeni. Al treileaera inchis pentru renovare. Pe strazi era pustiu. Doar semafoarele isi alternau luminile, incantandu-l pe David. Incepusem sa ne ingrijoram. Eram obositi si satui de masina. L-am intrebat pe David daca crede ca ar rezista sa doarma in masina in caz ca nu gasim cazare. A dat hotarat din cap ca “nu”. Asa ca am facut o ultima incercare rugandu-ma sa se aranjeze lucrurile asa cum e mai bine. Ne-a iesit in fata un hotel de 3 stele. Camera dubla 80 euro, camera single 60. Facand socoteli cu banii pe care ii aveam pentru drum, Catalin a zis ca luam o camera single in care sa dorm eu si David, iar el ramane in masina. N-am zis nimic, dar mi-au dat lacrimile, lucru pe care l-a observat si fata de la receptie, care, pusa in tema cu faptul ca suntem pe drum de dimineata, a spus ca patul e destul de mare si putem sta toti trei in camera. Si pentru ca tabloul sa fie complet si sa raman cu amintiri frumoase despre Austria, a doua zi dimineata, David a primit de la o doamna de la receptie, o carticica. O carte micuta, cu foi cartonate, despre o betoniera, iar David, de fiecare data cand o zareste, o ia in maini ca pe o comoara si mi-o arata insistent si zambind, parca zicandu-mi “Uite, mami, mai tii minte ce mi-a dat tanti de la hotel?”.

Luni am traversat Germania. Intrarea mi s-a parut divina, cu casele albe cu acoperisuri rosii, ce se vedeau in departare. Am mers mult si in liniste. David a dormit trei ore si jumatate. La 7 am coborat de pe autostrada in cautare de cazare. Am nimerit intr-un orasel micut, care m-a fascinat. Cladiri cu fatada din lemn, desprinse parca din basmele cu pitici si spiridusi. Lui Catalin nu i-a placut, era prea obosit. Eu m-as fi plimbat toata seara pe stradute, admirand casele. N-a fost sa ramanem acolo. Preturile erau prea mari si n-am regasit disponibilitatea din Austria. Am intrat in Hanovra si am lasat GPS-ul sa ne duca la urmatorul motel de pe lista, cu hotararea ca, daca e prea scump, Catalin sa doarma in masina. Nu era scump. La intrare scria ca o camera single e 28 euro. Dar ni s-a parut dubios locul si ciudate figurile unora dintre clienti. Din fericire, pe drum zarisem un B&B, asa ca am facut cale intoarsa. Nu ne-au dat camera dubla, pentru ca era David cu noi, asa ca am luat una de familie, chiar daca am folosit doar patul matrimonial, clelalte doua fiindu-ne inutile. M-a amuzat aspectul interior de fortareata. Parca eram intr-una din inchisorile din filmele americane. Vom retine, insa, hotelul, pentru ca ne-a salvat la nevoie.

Marti a fost ultima zi de calatorie. Deja aveam alta stare de spirit. Stiam ca oricat ar dura drumul, suntem scutiti de cautatul de hoteluri, calatoream mai relaxati. Am profitat de faptul ca nu mai aveam decat vreo 6 ore de mers si am fost la cumparaturi.
La intrarea in Danemarca ne-a oprit politia. Politistul, zambind ne-a intrebat “English? Deutsch? Romaneste?” Vorbea romaneste putin. A verificat actele, a inregistrat numarul cartii galbene a lui Catalin si ne-a lasat sa plecam. Am aflat ulterior ca se fac astfel de controale pentru a lua in evidenta masinile straine care intra ain Danemarca. Dupa un an de zile, la o alta eventuala verificare, trebuie sa ai masina inmatriculata la ei, altfel, amenda te ustura rau. Ustura la fel de tare si inmatricularea. Danemarca e o tara cu un nivel de trai ridicat, dar cu taxe pe masura.
Am oprit la primul popas si ne-am odihnit jumatate de ora. O pajiste verde, un copac in departare, covor de frunze sub el, banci din loc in loc, David alergand vesel prin mormane de frunze uscate. Astea sunt primele imagini pe care le pastrez din Danemarca.
Nu m-am simtit nici o clipa straina. Campia, copacii, casele cu acoperisuri portocalii, marea si pescarusii imi inspirau pace. Surpriza cea mai mare a venit din partea locului unde locuiesc prietenii la care stam. Undeva in pustietate, intr-o padure cu drum din pietris (David e in legea lui aici), ne-au intampinat cateva zeci de fazani. Nu mai vazusem niciodata asa multi in libertate. A doua zi i-am regasit chiar in curtea casei, umbland nestingheriti. Zilele urmatoare, in plimbari, asteptam sa ne iasa in cale si rate, iepuri, arici de care zona este plina.

Suntem bine aici. Prietenii (cunoscuti pe internet, pe forumurile mamicilor) ne-au primit cu drag, poate cu mai mare disponibilitate decat ar fi facut-o persoane cunoscute pe viu. Asteptam momentul in care sa gasim un apartament pe care sa ni-l putem permite, ca sa ne mutam singuri. Va veni si el, cu siguranta. Ne trebuie doar rabdare si incredere.

18 comentarii:

Angela spunea...

Madi,ma bucur din suflet ca ati ajuns cu bine.Chiar m-am gandit la voi si ma intrebam pe unde sunteti si ce faceti.Va doresc multa sanatate si sa auzim numai de bine.Va pup.

Raluca spunea...

Oamenilor buni li se intampla lucruri bune. Ai povestit extrem de emotionant! Si sunt sigura ca aceasta va fi o postare ce o vei reciti de multe ori, si David o va citi cand va fi mare. Va vedea cum au fost zilele ce v-au schimbat soarta in mai bine.

Ce ma bucur ca totul e bine! Doamne ajuta! Traiesti niste momente minunate! (Si ce curioasa sunt de dedesubturile hotararii de a merge acolo... :D)

Lipo spunea...

Poze! Poze! Poze! Poze!
Cu alte cuvinte ma bucur ca ati ajuns cu bine. Rabdarea si increderea nu-ti lipsesc si sunt convinsa ca vei sti sa le insufli si lui D si Cata :)

Gratiela spunea...

mai, madi, mai.. iar imi storsasi cateva lacrimi, fir-ai tu sa fi..
pai sa va fie de bine!

g.cojocaru spunea...

ma bucur ca sunteti bine si ca ati reusit sa depasiti micile probleme :) Imi pare tare bine pentru voi ca ati gasit acolo o lume pegustul inimilor voastre. Mult noroc, rabdare si incredere! ;)

Anonim spunea...

ohhh madi... imi pare rau ca ati ajuns asa tarziu la Felix si nu am putut sa va vad... eu am fugit de la nunta sa va salut dar deja era tarziu si nu am indraznit sa va deranjez..
ps: baia e in renovare pt marire (era in plan), defapt e singura camera cu baia mai mica si din nefericire femeia de serviciu v-a dat-o pe aia.. imi pare rau.. :(:(
aandradaa

Loredana spunea...

nu ati avut chiar cel mai lin drum, dar macar bine ca a fost frumos si ca ati ajuns cu bine.
doamne ajuta in continuare!

povesteadarieinicole spunea...

Cel mai important este ca ati ajuns cu bine.Restul , micile neplaceri se vor uita!Numai bine si de acum inainte!

Alina G. spunea...

Bravo Madi!Mi a placut cum a spus mai sus Raluca:"oamenilor buni li se intampla lucruri bune"Exact la asta ma gandeam eu in timp ce iti citeam povestirea.O meritati din plin si sper sa fie asa cum ati visat!

Andreea spunea...

Slava Domnului ca ati ajuns cu bine! Am vazut si eu mai tarziu raspunsul tau la invitatia mea de a poposi prin Bremen. Poate ajungem sa ne intalnim candva.

Gonzo spunea...

Imi pare tare rau ca nu am reusit sa ne vedem inainte de plecare, tare as fi vrut sa ii mai dau un pupic lui David. Teea mereu vrea la David si la jucaria rosie cantatoare:-).Sa va ajute Bunul Dumnezeu sa pasiti cu dreptul in noua viata si sa aveti parte de mult noroc si bucurie!
Sunt convinsa ca nu va fi usor, dar satisfactia e mai mare cand obstacolele sunt depasite unul cate unul!

diana spunea...

O, Madi, eu ramasesm cu impresia ca aveti asa..un fel de gand..de cum ar fi..Nu mi-am dat seama ca ..gata.

SI mie mi-ai smuls cateva lacrimi, va doresc din suflet sa fiti fericiti, sa va gasiti un loc al vostru si sa va fie totul bine.

oana clopotel spunea...

imi lipsiti mult!!! Iar v-am visat, cum ma strange David tare tare in brate :)!
Pup si aveti grija de voi!!! :)

Feli spunea...

Vai, ce ma bucur pentru voi!! M-a impresionat episodul cu carticica...
Va doresc un inceput de drum frumos si multumitor! Mult noroc!

Laura spunea...

Ma bucur c-ati ajuns cu bine :))))))), Doamne ajuta in continuare! Putem spera si la niste poze??????????

vorbele spunea...

Oj då! Deci sunteti acum aici, aproape! ;)
Ma bucur mult pentru voi, sa aveti o viata frumoasa mai departe. Cunosc sentimentele unui nou inceput, la fel am venit si noi in Suedia, cu sufletele pline de sperante si...cu masina! Tot in trei zile :). O imbratisare calda de putin mai la nord, cu drag.

ayandari spunea...

Va doresc tot binele din lume, ma bucur enorm ca ati scris cum ati ajuns si eu iti spun cu mana pe inima ca pe mine in viata m-au ajutat intotdeauna numai persoane pe care ulterior le-am cunoscut cu adevarat.Mult noroc si acomodare usoara!

madi spunea...

Imi cer mii de scuze ca nu v-am raspuns pana acum. Am citit si recitit cuvintele voastre de nenumarate ori. Este fantastic sa stiu ca sunt atatea persoane alaturi de mine in aceasta perioada.

Andrada (anonim) Te rog nu te supara pe mine pentru ce am scris. pensiunea e frumoasa. Cand ne intoarcem, tot acolo vrem sa poposim