ALĂPTAREA DUPĂ CEZARIANĂ

Rox a propus ca temă a acestei luni ALĂPTAREA DUPĂ CEZARIANĂ. Am citit primele trei postări (pe care le găsiți aici, aici și aici) pe această temă și simt că mare lucru nu mai am de spus (deși sunt convinsă că până la finele postării, o să îmi vină inspirația)

Cumva, mi se pare ciudat că se face diferență între alăptatul după naștere naturală și alăptatul după nașterea prin cezariană. Eu am născut prin cezariană și n-am întâmpinat nici un obstacol, așa cum am mai spus de câte ori am avut ocazia.

ȘTIAM că laptele va întârzia. Citisem despre asta, îmi povestiseră mamele care născuseră înaintea mea.
ȘTIAM cum să-mi atașez copilul corect la sân. Citisem despre asta, văzusem nenumărate poze, îmi atrăseseră atenția asupra acestui detaliu mamele care născuseră înaintea mea.
ȘTIAM că în primele zile copilul mănâncă mai puțin, deci nu trebuie să mă îngrijorez că nu stă mult la sân. Citisem despre asta și îmi povestiseră și mamele care născuseră înaintea mea.

Pentru că, de-a lungul sarcinii, se făcuseră multe aluzii la eventuala lipsă a laptelui datorată sânilor mei mici, am decis ca, începând din ziua nașterii, să-mi ajut organismul cu un ceai pentru stimularea lactației. Am optat pentru ceaiul de la Fares, pentru că avea mai multe plante și simțeam că ajutorul vine din mai multe surse :). Mai târziu, cam după 3 luni, în timpul unui puseu de creștere, am suplimentat ceaiul cu Nutrinatal. Asta mi s-a părut cel mai potrivit pentru mine atunci.

Nu a venit nimeni să-mi arate cum să alăptez. Când am alăptat prima dată, în salon eram doar eu cu David. Nu mi s-a părut greu. Am făcut ce citisem și cum văzusem în poze și a mers totul de la sine.

Singurul impediment în alăptare au fost durerile de cap. Cinci zile am fost țintuită la pat și nu puteam nicicum să mă ridic să-l țin pe David în brațe. Alăptam în șezut, cu capul vâjâind și aproape plângând de durere. Nu mi s-a spus să-l alăptez culcat. Am încercat eu, disperată că primește lapte praf din cauza faptului că nu-l pot alăpta (personalul din maternitate considera că-i mai bine ca eu să mă odihnesc decât să mi se aducă copilul la alăptat din 3 în 3 ore) și speriată de riscul unei mastite, pentru că, în ziua a 4-a sânii mi se umpluseră de lapte și stăteau să explodeze. Atunci m-am mai liniștit. Știam că alăptatul nu mai este în pericol și că va fi mai ușor când durerile aveau să înceteze.

Sigur, au urmat apoi alte dubii, inspirate de cei din jur. Cantitatea de lapte era relativ mică. În primele 6 luni, în afară de ce mânca David, nu mai puteam stoarce aproape nimic. Ascultam cu nedumerire și cu o sămânță de frică povestirile altor mame despre diverse cantități de lapte muls după ce copilul termina de supt. Eu abia dacă storceam câteva picături. Dar mamele cunoscute virtual m-au liniștit și m-au încurajat. David creștea conform graficelor, deci se hrănea îndeajuns.

Și așa am ajuns până azi.

Sunt convinsă că nu aș fi reușit sau mi-ar fi fost foarte greu dacă nu aș fi citit din timp tot ce am prins despre alăptare, dacă nu aș fi vorbit cu alte mame cu experiență în alăptatul prelungit (nu vreau să jignesc pe nimeni, dar TOATE criticile și recomandările contra alăptatului în general și alăptatului prelungit în special, au venit de la persoane care, dintr-un motiv sau altul, n-au reușit să alăpteze sau au întrerupt alăptatul mai devreme de 1 an), dacă nu aș fi filtrat toate informațiile și nu aș fi ajuns la propriile mele concluzii.

Revenind la ce spuneam la început, pentru mine alăptarea e alăptare și are aceleași impedimente de început, fie că e după naștere naturală sau naștere prin cezariană. Nu cred că e nevoie de o altfel de documentare pentru alăptarea după cezariană. Informațiile sunt aceleași și sunt disponibile oricui dorește să le găsească,

A, diferit ar fi că întârzie laptele în urma cezarienei, dar asta e logic și natural, e nevoie de timp pentru ca organismul să înregistreze o naștere care nu s-a petrecut natural. Dar laptele vine după 3-5 zile (scuze dacă greșesc, vorbesc din amintiri) iar în perioada aceasta, colostrul e de ajuns pentru puiul de om.

ADUNARE

Acum câteva minute eram concentrata la o traducere, îl auzeam pe David doar ca zgomot de fond.
Se juca cu un set de farfurii și tigăițe din plastic, făcea mâncare cu alune, stafide și curmale și-mi zicea că mă așteaptă să mâncăm împreună. Îi răspundeam cu câte un „Sigur” absent.
Devin brusc atentă:
- Unu ti cu doi pac tei.
Ridic privirea și-l văd numărând cănițele.
- Ce ai spus, David?
El se uită la cele trei cănițe din fața lui, apoi la mine și-mi zice cu un zâmbet angelic:
- Unu ti cu doi pac tei.

De fapt, la cât de preocupat era cu număratul de câteva săptămâni încoace, nu mă mir că a trecut la adunat :)

FÂNTÂNA

În oraș este un magazin care are în vitrină fântâni din acelea care, dacă le pui în priză, se activează și fac să curgă apa dintr-un ulcior în altul sau pe o moara de apă. David e fascinat de ele și de fiecare dată când ne nimerim pe aproape, petrecem minute bune urmărindu-le.

Mi-a spus de câteva ori să-i fac, motiv pentru care rotițele au început să mi se învârtă și sa caut variante cât mai ușor de realizat.

Ideea mea era sa fac ceva cu niște tuburi de plastic pe care să le tai deasupra și să le prind de o bucată de lemn. Problema era ca n-aveam la îndemână tuburi și n-aș fi dat bani pe ele atâta timp cât nu știam dacă ideea mea avea să funcționeze sau nu.

Azi, însă, fiind cald afară, iar David cerând să se joace cu apa, am decis să înlocuiesc tuburile cu sticle de plastic. Din astea nu duceam lipsa :).

Am avut nevoie de 1 scândură, cuie și ciocan, 3 sticle de 2 l (merg și mai mici) și una de 5 l pentru bază, ca să se adune apa în ea și să poată fi refolosită, în felul ăsta nefăcând chiar așa mare risipă de apă.

Nu vă mai povestesc ce a urmat. Vă dați seama singuri din poze:)

Menționez că au mai venit doi prieteni micuți care s-au jucat cu fântâna noastră și le-a plăcut la nebunie.

Dacă vreți să încercați ceva acasă, încercați să puneți sub sticla mare o altă bucată de scândură care să o susțină. Din cauza greutății și fiind tăiată deasupra, se cam lasă.

NUMĂRĂTOARE, GEOMETRIE, NIȘTE JUCĂRII SI...CEVA PENTRU MAMI

Mi-aș fi dorit ca David sa aibă înclinații artistice de mic. Nu ca eu aș fi avut la vârsta lui, dar mi-ar fi fost mai ușor să-mi petrec timpul cu el dacă ar fi fost pasionat de desen sau pictura. Însă singura activitate care-l tentează din sfera asta e modelajul. Nu, nu se simte încă în stare să modeleze ceva concret, dar adoră să frământe, să taie forme din plastilină sau să strice ce modelez eu :).

N-o fi având el tragere de inimă spre pictură, dar e pasionat de cifre, forme, culori. Unul dintre jocurile preferate e să găsim prin casă sau afară obiecte de o anumită formă sau culoare. Alt joc preferat e să numere. Numără tot ce prinde: oameni, jucării, flori, gâze, pietre. După faza haioasă de „unu, două, șase, nouă” sau „unu, două....multe”, acum numără fără probleme până la unsprezece :)

Dată fiind pasiunea lui pentru numere și pentru că mai aveam un perete liber, am făcut împreună o numărătoare. El a ales desenele și ordinea în care să le așezăm. Pe ici, pe colo, a pictat și el, dar nu mult pentru că „nu poooot!”.

Pe lângă numere, lui David îi plac mult și formele. Le știe chiar și pe cele un pic mai complicate și numește mereu formele obiectelor din jur.
Nu mai știu de unde mi-a venit ideea de a combina personajele lui preferate cu formele geometrice. Cert e că el e încântat de rezultat. La fel ca la numărătoare, el a ales personajele și formele în care le-am inclus.

Îmi plac mult puzzle-urile. Poate nu m-aș încumeta la unul din acela de câteva mii de piese, dar cele mai mici le fac cu drag. Lui David nu i-au plăcut până de curând. Îmi zicea să le fac eu, dar n-avea niciodată răbdare să le termin. Nici măcar cele cu puține piese nu-l atrăgeau. Îi plăcea, în schimb, să le demonteze atunci când eu le terminam :).
Gândindu-mă că poate i se par prea complicate cele de 30-60 de piese, i-am făcut eu câteva cu mai puține piese, cu personaje alese de el:

Nu, nu l-au tentat nici astea. Au fost mai interesați de ele alți copilași. Abia acum câteva săptămâni, am descoperit într-un magazin niște puzzle super ieftine, care chiar îi plac și pe care le face cu drag.

Vă amintiți parcarea? Dacă atunci când am meșterit-o nu m-a dus capul cum să fac pista continuă, fără colțuri, între timp m-am mai deșteptat și am făcut altă pistă.

Nu se putea să mă las pe mine deoparte, nu? Acum mult timp, mi-am făcut un suport pentru cercei. E foarte simplu: o ramă de carton și o bucată de pânză de goblen.
Eram, însă, în pană de idei referitor la un suport pentru coliere și lănțișoare. Noroc de o prietenă care a postat pe Facebook un link către exact ceea ce-mi doream și ce puteam face singură, în doi timpi și trei mișcări. Am avut nevoie de o bucată de carton mai gros, pentru suport (mulțumesc, Diana :) ), de trei role din carton de la lavete de hârtie, de o rolă de carton de la hârtie igienică și de aracet.
Acum bijuurile îmi sunt la vedere și nu mă mai stresează că stau amestecate prin cutii și cutiuțe.

Și am cam terminat cu meșteritul. De când a venit căldura, petrecem timpul mai mult pe afară, printre flori și gâze. Vom mai meșteri la jucării în zilele mohorâte :)